Fără tine, zilele dor...

nu te-am rugat să-mi fii erou,

nici stea pe cer sau răsărit.

dar să mă strigi, măcar cu dor,

te intrebi vreo dată… ai greșit?

Vrei să ne-ntâlnim

Pe-un colț de stea

Și să ne lăsăm

De raza lunii mângâiați?

Zorii să ne prindă îmbrățișați...

Sau poate-ai vrea să ne-ntâlnim

Pe-un țărm de mare

Și să ne lăsăm

De valuri sărutați,

Zorii să ne prindă îmbrățișați...

Hai, spune-mi,

Vrei să ne mai amăgim și azi?

Întroienit sub pasul tău mă afund,

Și cad ninsori necontenit peste mine,

Sălbatic mușc din sânu-ți  rotund,

Ca iarna în brațe subit să-mi leșine.

Profund înghețat înspre tine eu strig,

Însă ninge fatal ca-ntr-un basm necitit,

Și mă simt părăsit, și întruna mi-e frig,

Și de ce te-am iubit, și de ce n-am murit?

Am nevoie de soare, de puțină căldură,

De incendii de dor dinspre inima ta,

Dar ninge încontinuu cu veșnica ură,

Și gerul e crunt, și nu-l pot suporta.

Frumoasele veri sunt departe și reci,

Ghețari fierbinți încă târâi în cârcă,

Mi-e gura uscată și ochii mi-s seci,

Și gâfâi întruna precum o năpârcă.

Am visat muribunzi și apoi despărțiri,

Și roșii ninsori ce-ți cădeau de pe buză,

Iar eu alergam peste ghețuri subțiri,

Și iarna părea nefiresc că se-amuză.

Sub zăpezi mă vei ști undeva îngropat,

Fiindcă din sufletul tău zilnic tot ninge,

Și-am să sap sub nămeți al uitării regat,

Unde focul din piept mi-l voi stinge.

În viscolul acestei vieți... Cu păduri străine...

Sufletu-mi tot cată... Al liniște-i coline...

Câți ochi reci de piatră... În lume am văzut...

Toți au rătăcit... Cu suflete-n tumult...

Și inima-mi tot bântuie... Prin negrul meu necaz...

Fără tine Doamne... Caut lung extaz...

Spune-mi Doamne care... Este calea mea...?

Din câte sunt pe cer... De ce iubesc o stea...?

=============

Reci și lungi iubito... Fost-au anii fără tine...

Nesfârșite nopți... De-o pustietate pline...

Am umblat prin lumea... Dusă de al lumii vis...

Suflet pierdut în lume... O lume în abis...

Al codrilor frunze însă... Încă totuși cântă...

Și păsările prin valuri... Încă se mai plimbă...

Prin întunecimea-mi... Sper că te iubesc...

Căci spre lumea fără stele... Mereu eu privesc...

=============

În această lume... De rele obsedată...

Sufletu-mi tot cântă... Prin al picturii artă...

Să tot rup din mine... Al meu trecut smintit...

Ce-n moartă judecată... Lumei cată un sfârșit...

Așa nebunia-mi... Rău mă otrăvește...

Iar ochii mei în tine... Flama liniștește...

Căci în lumea neagră... O flamă te-am găsit...

Să-mi fii ascultătoare... Căci sunt al tău iubit...

Căci inima-mi ca smoala... De secetă-i crăpată...

Și fosta îmblânzită... Cu palma-ți fermecată...

Și am uitat c-am fost... Rege mort și năcăjit...

Și că văzusem umbra... A întunericului cumplit...

Cât păsările cântă... Și calea spre cer ne-o arată...

Cât florile se plâng... Căci lumea e deșartă...

Sunt un simplu om... Și Cerului mă-nchin...

Cât încă mai trăiesc... Voi fi mereu creștin...

Și cât există lumea-n... Gânduri rele și introvertite...

Puterile vor fi... Cu suflete perfide...

Mie-mi viața pe pământ... Se stinge în culoare...

Căci pentru timp sunt fluture... Și iubesc o floare...

Și tot aștept din ochii tăi... Culoare ca din floare...

Și uneori eu chiar o văd... Și crești ca sub un soare...

Iar raza când te va bate... Și ochii ți se vor deschide...

Atunci să îmi șoptești în liniște... "Eu te iubesc iubite..."

Să-mi șoptești cu cîntec viu... De împreunare...

“Tu-mi ești rază de lumină... Pe-o lacrimă de floare...

Să-mi fii tărie pe pământ... Cât moare lumea-n chin...

Sub Cer ție regină... Sub Cer mie stăpân”

Cât eu pe tine te iubesc... Sorbește-a mea gândire...

Și vezi că pe pământ... Nu e fericire...

Vezi că lumea și-a pierdut... Toată a sa onoare...

Ceru-i mort pentru cei morți... E hău fără culoare...

Și vreau să vad în al tău plâns... Cum mor idei deșarte...

Când o să-ți cadă lacrima... Pe buzele-mi uscate...

Când timpul meu va trece... Pleca-voi în mormânt...

Privește spre eter... Urăște al morții gând...

=============

În vremelnică dansare... Sub Împăratului Cel Ceresc...

Două suflete-n culoare... Împreună cresc...

Prin sclipiri din ochii tăi... Văd că ești suflet al meu...

Din lumea fără stele... Noi spre Dumnezeu…

Această poezie e scrisă de personajul principal al unui poem mai amplu care se va numi "Hecto fiu de Flamă". Ea face parte din antractul poemului.

Voi mai posta și alte poezii și poate un fragment din poem ...

Alte detalii mai tîrziu...

Cine oare a-înțeles ce e cu dragostea

Ce se-ntâmplă când îl vezi

Și nu mai poți trăi fără el?

Cine oare poate știi de ce apare 

Într-o seară, ca o boare 

Și apoi nu mai ai alinare?

Cine oare a crezut 

Că totul are doar început 

Și a fost încătușat de trecut?

Cine oare a greșit 

Când dintr-o dată s-a sfârșit

Si rămân doar lacrimi sclipind în zenit?

E-o zi torida ca de vară

La meteo se-anunta ploi

Își intra-n drepturi mandra toamnă

Lăsând de frunze copacii goi.

E anotimpul când oamenii petrec

Cu el povestea vinului devine realitate

O frumoasă poveste de dragoste

Pentru suflet condiment îngeresc.

E anotimpul despărțirii noastre

Romanticul și tradiția nu s-au mai îneles..

Deschid fereastră sa privesc cât mai departe

Și parca gânduri și vise tind să împletes...

As vrea doar un minut sa mai putem vorbi

Să-ti spun ce dor mi-a fost de tine

Sa innecam emotia toamnei intr-un pahar cu vin

Pahar cu vin...născut din a ta pasiune.

27.09.2024

Vino sa ne regăsim...focul este nestins,

Dorul încă îmi arde adânc în piept!

Într-o îmbrățișare să zburăm spre paradis

Între noi sa nu mai stea al tăcerii deșert...

Buzele înmuiate de vin să ne spună povești fără cuvinte

Pe piele să m-atingi, să-mi desenezi dorințe vii

Să ne lăsăm purtați de-un vint fierbinte

Să ne adie-n jur parfum de vin și.. fantezii.

Cu tine să mă pierd, apoi să mă găsesc

Visul în sfârșit să simt că-l trăiesc 

Într-un extaz ce n-ar putea fi descris

Decât la un pahar... din vinul promis...

O îmbrățișare de la tine

Sufletul mereu îmi cere

Nu știe că nu are cine

Tu ești doar dor și o tăcere...

Zâmbetul ce m-a fermecat

Ochii ar vrea să îl vadă

Dar ei nu stiu că ai plecat

Și-ai tăi nu vor să îi revadă...

Un vin născut din tine

Sufletul mereu îmi cere

Nu știe că nu are cine

Tu ești doar gânduri și durere...

Sufletul, ochii și brațele te cer 

Într-o clipă de sublimă plăcere 

Nu știu că ai fost trecător 

Și că te întorci...e o părere 

Mi-au luat luni întregi să anulez

Gândul ce zbura în neștire la tine

Și nici acum parcă nu realizez

Tăcerea ce ai așternut peste mine.

Atâtea speranțe... toate au apus

Deși sufletul luptă în continuare 

Aș vrea să resetez tot timpul trecut

Dar mi-e teamă să uit a ta îmbrățişare.

S-a făcut și April, târziu în mine

Si recele lui mi-a înghețat inima

Și chiar de uneori mi-e dor de tine

E prea tarziu pentru ce n-a fost... cândva.

Atât de târziu... totul în jur arde a neșansă

Mult prea târziu finalul să-l mai plâng 

Deși ritmul inimii nu mi-e în balanță 

Că-i prea devreme... să pot, să te uit. 

Nu mă urî că atât de mult am insistat

Urăște timpul ce-a trecut și nimic nu a schimbat.

Urăște-mă că n-ai fost apt de-o ultimă îmbrățișare, 

Urăste-ti orgoliul din tine, promisiunile pierdute-n zare...

Aș fi rămas tăcută-n umbră, de nu-mi dădeai drumul la mână,

...poate se-ntâmplă să te gândești...și-ți pare rău.

Sau poate cu mândrie iți privești trofeul,

Tăcerii ce-a distrus vise, speranțe ce le-am păstrat mereu...

Urăște că ne-am rătăcit în vorbe nerostite,

Fără un zâmbet cald și un pahar de sfârșit....

Și că ai pus în loc de-o-mbrățisare un zid,

Pe care niciun "iartă-mă" nu s-a mai scris...

Ne-am întâlnit, dar n-am știut să ne păstrăm 

Un model pentru alţii in viață, ar fi putut să fim.

Am insistat dar in orgoliul tău m-am inecat

Și-acum în poezii mai creionez tot ce-am gândit....și nu s-a întâmplat.

Urăște ce vrei tu dar nu pe mine...

Din mine rupând, am scris despre tine

Cu litere moi și cuvântul blajin

Toate de dorul tău și-al unui ultim pahar cu vin.

Privind în spate, la timpul ce mi-a trecut,

Mă surprind trecând prin sevrajul despărțirii 

Loială fiind unui bărbat cu sufletul mut

Ce m-a privit cum mă sparg...fără pic de emoții...

Și după tot...îți port amintirea, in piept neatinsă,

Și neîntinată de trecerea nemiloasă a timpului,

Te păstrez ca o simțire primordială, nestinsă,

Ca pe orgasmul sublim, printre-al gândurilor neputință...

Simt cum in mine se preling frânturi din chipul tău 

Precum picăturile de vin în paharele de cristal,

Si-n minte-mi răsună cuvintele-ti intr-un tragic ecou,

Ca acest poem, dulce, acrisor, amărui, fermecător de paradoxal...