Dragoste dincolo de timp

lubirea e vie în firul de iarbă

În mugurul gata să spargă în flori,

O forță divină ce face să fiarbă

Lumina din sufet în zeci de culori.

Pusnicul cântă, nu mai e singur,

Pădurea răsună de pasii tăi dragi

Prin zumzet de miere si ceruri de azur,

Te-ntorci ca o taină în umbra de fagi.

Ce dulce-i trezirea când viața învie,

Si omul cel drag se întoarce din drum!

Pământul si cerul devin o poezie,

lar dorul e doar... un parfum.

S-a rupt din cer o dâră de lumină

Să spele gerul vechi de pe ferestre,

Și-n pieptul ce părea o rană plină,

Începe-un cânt de păsări măiestre.

Nu-s ghiocei pe câmpul de sub soare,

Ci gânduri albe, ieșite din zăpadă,

E o trezire mută, uimitoare,

Pe care ochii n-au cum să o vadă.

S-au dezghețat și râuri de cuvinte,

Ce-au stat prea mult sub chiciură tăcute,

Și curg acum, spre mâine, înainte,

Pe căile de dor necunoscute.

E primăvara ta, un dar subțire,

O mugurire-n fiece bătaie,

Un suflet ce învață din privire

Să schimbe-n soare norii de ploaie.

Iar dacă iarna va mai vrea să vină,

Rămâi tu însuți floare și răsad,

Căci sufletul ce poartă-n el grădină,

Nu lasă frunza verde să-i cadă in neant.

Se scurge Mai prin degetele serii,

Și albul din cireși s-a scuturat,

E ultimul parfum al reînvierii,

Pe care vântul ni l-a împrumutat.

Mugurii verzi s-au preschimbat în frunze,

Iar verdele e crud, dar mai tăcut,

Se pierde-n umbre vremea de demult,

Iar glasul păsărilor a tăcut.

E asfințitul blând, o presimțire,

Când liliacul se usucă-n prag,

Se duce-o lume, mândra ei sclipire,

Lăsând în urmă tot ce-a fost mai drag.

Mai e puțin. Se stinge-ncet visarea,

Și macii roșii bat de-acum la geam,

Se schimbă iar și cerul, chiar și marea,

Pierzând parfumul ce mult îl adoram.

Am văzut mări și orașe luminate,

Am ascultat povești nenumărate,

Dar cel mai frumos loc pe care-l știu

Este lângă tine, simplu și târziu.

Mări și orașe se sting în depărtare,

Lumina lor e doar un simplu joc,

Dar ochii tăi au altă căutare,

În care inima își află un loc.

Nu-mi trebuie averi și nici splendoare,

Nici drumuri lungi spre amurgul auriu,

Căci lumea întreagă-mi pare trecătoare,

Când brațul tău mă ține în târziu.

Rămâi cu mine clipe nenumărate,

Să scriem singuri propria poveste,

Din toate nopțile de dor luminate,

Iubirea noastră cea mai sfântă este.

În roșul aprins, sub soarele rar,

E gustul de mai, un dulce calvar,

Dorul se sfarmă sub buze flămânde,

Aroma iubirii prin vene-mi pătrunde.

E chipul ce în suflet stârnește viață 

Un fruct de lumină plin de speranță 

Căci dragostea ei, ca o vară ce vine,

E gustul sublim, ce inima-mi mângâie.

Când ea deschide ochii, vara stă la pândă,

Cu palme de lumină și piele de nisip,

Iar fericirea are o aromă blândă,

De piersică coaptă pe-al ei tânăr chip.

Miroase a duminici și a iarbă tăiată,

A sare lăsată de valuri pe mal,

E roua din zori în cerceafuri păstrată

Și visul ce curge domol, triumfal.

Ea n-are nevoie de miruri străine,

Căci trupul îi poartă un iz de cais,

Iar briza ce vine prin geam se închină

Parfumului cald de femeie și vis.

E gura ei dulce – un miez de pepene,

E pielea – un lan de secară sub soare,

Și tot universul începe să depene

Miros de iubire ce n-are hotare.

Ascunși

sub pături

în cearceafuri

încurcați

pielea-ți fină

sărut dulce

Biată noapte prinsă în parcele
Am ajuns să cer iertare către stele
Încât dezamăgitor privesc la cadrul ceresc,
Eu pe vechia lună încerc să o îmbunez

Să-i spun cuvinte de călire
Timpul va trece fără a noastră unire
In al meu interior dau și boabe de albire

Secret deci, ce nu-l spun la nimeni
Păstrat ascuns în ramuri și bușteni
Etiră a unei povești înfiptă în veci
Cum eu visez la două stele reci

Iar lunii și stelelor nu le spun
Al meu jurământ pe unde îl pun
Liniștit î-l ascund printre gratiile albe
Aș da orice pentru ochii ei de nalbe

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Am adormit gândind în van

Dacă-i aievea soarta mea,

Sau poate trece într-un an

Această suferință grea.

Nu-s clipele ce le petrec

Atăt de greu de suportat,

Nici lacrimile ce mă înec,

Ca spaima gândului îngrijorat.

Dacă aș putea să-nfrâng momentul,

Să am puterea de a lupta,

Destinului să-i schimb iar cursul,

S-aduc lumină-n viața mea.

Plouă în mine.

Plouă mărunt.

Și numele tău sună

A timp pierdut.

Rămâi unde ești.

Eu rămân în gând.

Acolo ne-am iubit 

Si nu ne-am pierdut. 

Arde aprins sufletul trist, ca o hârtie

Cade respins alunecând în nebunie

Dorul nestins aduce-n vise amăgire

Dragostea umblă risipindu-se-n pustie

Am întrebat un trecător despre iubire

Și mi-a răspuns:  cea care-ți umple amintire

Deschide aripi, te cuprinde bucurie

Numai în doi se va aprinde fericire

Am întrebat și primăvara, poate știe

Cu flori de Mai a-ntins covorul pe câmpie

Către livezi m-ampins cu zumzet de albine

Singur și trist am admirat doar eu cu mine

Cuprins de ploaie-am întrebat și curcubeul

Și-antins culorile în arc pictându-mi cerul

Ajuns în noapte-a mai rămas doar efemerul

Ascuns prin toate s-a retras păstrând misterul

Nelămurit am întrebat în toamnă vântul

Suflând copacii aiurit umple tot câmpul

Acoperind cu frunze veștede pământul

Șuieră fără de răspuns să-ncurce gândul

Și-atunci întreb stelele toate despre una

Cea care sufletul mi-a frânt pornind  furtuna

Tăcute-n noapte mă privesc pețindu-mi luna

Nu mi-au răspuns nici ele toate nici ea una

Mi-a mai rămas de întrebat cerul și lumea

Soarele, noaptea și pe voi: unde-i minunea?

De ce iubim când ne aruncă omisiunea

Unde sunt oamenii cei buni, ce-i compasiunea?

Ascuns de timp am să întreb la porți divine

Unde-i lumina când te stinge o iubire

De s-ar putea cândva din nou s-ajung la tine

Degeaba-ntreb, răspunsu-i mort, n-are să-nvie

Visele stinse plecă-n zbor din realitate

Caută nopțile șoptind cuvinte vii

Umblă rănite ascunzând sinceritate

Lăsând tristețea înecându-se-n beții

Orele curg înșiruind secunde moarte

Ceasul zorește numărând zile pustii

Verile pleacă strămutându-se departe

Hâdă  tristețea scuturând zăpezi târzii

Soarele fuge aruncând lumini uscate

Orbește zările privirilor zglobii

Întunecând tote culorile pictate

Transformă purpura tristeții în stihii

Frunzele cad dezvăluind patimi speriate

Se-așează lespede vopsite ruginii

Astupă florile strivite și-ngropate

Plânge tristețea cu petale argintii

Palmele ard incendiind lacrimi semnate

Mângâie cerul amintirilor vâslind

Despică norii vălurind tăceri private

Întinde negura tristeții răscolid

Urmele dor mărturisind cărări voalate

Rănește zborul sub copite umilind

Strivite aripi ofilindu-se tăiate

Plutește liberă tristețea rătăcind