Destăinuire

Cât de searbătă-i e clipa

Când  nu mai iubești

Nu-i lumină de la care

Să te încălzeși.

Secat pare a fi izvorul

Dătător de viață

De nu mai simți ,fiorul

Când te țin în brațe.

Rare ori îți iese-n cale

Ceasul fermecat

Când doi ochi cu a lor

Săgeată ,te-au strfulgerat.

Că semăn cu mama,cu tata

Să caut pri istorii

Rădăcinile neamului meu?

Obârșii vechi ce se adapă 

Din asunse izvoare ?

Că-s amestec din apă și lut

Că-s neam hărăzit pe vecie,

Să fiu eu Român stăpân 

Pe destin și pe a mea glie ?...

Sunt o mamă fericită, copii mi-au făcut viața frumoasă,

Puii, sunt  lângă mine, dimineața la cafea, o urare în cor

• bună dimineața-ce-mi încălzește sufletul și inima.
• chiar de ziua nu-i așa, bucuria este a mea.
• că am avut o șansă, cui să mulțumesc?
• n-am reproșuri că n-am lăsat avere, cum de obicei se cere,
• eu am primit de la voi, dragii mei, pare firesc,
• omenia,bunul simț, iubirea, chiar că nu piere.
• am primit un dar, de unde nu pot spune,
• cei ce-mi sunt foarte dragi au trecut prin furcile caudine 
• și au rămas fără leziuni...asta nu-i o minune?
• într-o lume în care nimic nu este în ordine?

Ce se întâmplă cu noi, nici nu mai contează,

Facem ceva valuri, să ne anunțăm prezența,

Unii, încă cred că sunt aparte, cuneva

Nu se izolează, nu acceptă tăcerea, se actualizează.

Sunt încă lucruri frumoase și pentru noi,

În iureșul vieții, le-am lăsat deoparte:

Nu am sădit o floare, nu am plantat un pom,

Nu am încercat să trec amintirile într-0 carte .

Ziua nu ar mai fi tristă și pustie,

Gândurile se lasă trecute pe hârtie,

Și dacă, muza încearcă să mă ajute,

Nici nu văd când pe frunte apar alte cute.

Bătrânețea, se desparte de etalări la mare,

Devine casnică, bunică și chiar străbunică,

Și dragostea ei pentru nepoți e unică.

Bătrânețea, nu se poate pensiona, așa pare.

Bătrâneței îi stă bine la locul ei,

Fardată fără măsură e caraghioasă

Nu poartă plete că nu-i adolescentă

Toate făcute cu măsură, chiar poate fi frumoasă. 

,                                     

S-au înșurubat bine în fotolii moi

Și au un tupeu și neobrăzare cu noi,

Tot ce spun acum e curată minciună,

Ne-a vândut cu totul, ne-a încărca, cu ură

La ce v-ar folosi acum, un fotoliu de președinte?

Nici unul dintre voi, nu are destulă minte

Acum e cam târziu, orce efort este inutil

Atâta tensiune este în tară, ajunge un fitil.

Sunteți hotărâți să ne băgați în coșciug,

Iar cei ce rămân vor fi înjugați la jug ?

Bravo vouă demolatorilor de neam și țară

Avem milă de noi și vă dorim afară

Vouă nu vă este milă de poporul Român?

In țară au rămas doar privilegiați,

Șefii mari, trebuisc mereu periați

Ei fură, demolează, trădează, ca un păgân.

Vine MOȘ  Crăciun, voios

Sacu-i greu ce-l duce-n spate,

Cu urări de bine și sănătate

Prin orașe și prin sate.

Nu-i zăpadă dar e bine,

Drumurile-s desfundate

Porțile  stau descuiate

E zarvă, clinchete de clopoței 

ȘI un vesel  hăi, hăi, hăi.

Sărbătorile ne adună,

Dorurile ne cheamă acasă

Copiii și părinții ne cheamă

Și ROMÂNIA că ne este mamă!!!!!

Vreau să-ți văd chipul bălai

Și-n brațele mel’ să stai.

Să-mi dai iar o sărutare

Și să cad de pe picioare.

În scrisoarea cea cu aur,

Am pus ș-o floare de laur.

Un miros de dor frumos,

Să mă știi mereu cu pios.

Pus-am busuioc sub pernă,

Ca să te visez pe tine

Și nu te-am visat, iubire!

Am rămas rănit eternă.

Tu cu pletele-nsorite,

Mă citeai de după chip.

Eu cu mâinile mânjite,

Nu voiam să mă anim.

Laurul din scrisorică,

Ține loc de-o mică zică.

Ce nebun ești dragul meu!

Asta ziceam mai mereu…

Tu ascunde-te,de vrei,

După fire de mătase

Și lasă-mă să te găsesc,

Făcându-ți dantelă,din toate

Iar de nu vrei dantela mea,

Te învelesc cu catifea

Dar să nu spui,că nu ți-am zis,

Că n-are flori pe ea!

doar marea, neînduplecată-n marele ei zbucium,

la porunca Iubitorului de oameni,

domolește

semeția, potolește ura.

punând cu evlavie

la picioarele noastre

epavele  trufiei.

În somnul tău , ascuns sub. pleoape  ,

Aș vrea ca visul să cobor ,

Astfel să știi cât de aproape 

Pot fi de tine , când  mi-e  dor ..

Să simți cum trupul meu , de tine  ,

Își leagă viața pentru veci  ,

Împins  de valuri sanguine 

Ce trec prin vene mici și reci  .

În somnul tău , măcar o clipă ,

Să te ating , aș vrea , ușor  ,

Să simți  iubirea , ce-nfiripă 

Acel ceva , numit  ,, amor ,,

De-aceea , mi-aș dori , o noapte ,

Să vin  în somnul tău , în zbor ,

Să te sărut , să-ți spun în șoapte 

Cât  te iubesc  și cât  mi-e dor  ..

Stefan K 

    Nu vreau să plec, nu vreau să plâng,
    Vreau numai sufletul să-mi frâng,
    Să simt în colțul ochiului din turn,
    Eternitatea cosmică a zeului diurn...
    
    Nu vreau să mor și să mă rătăcesc,
    Vreau doar să fiu un excelsior ceresc,
    Să fiu eu cel care, prin zborul lui, atestă,
    Mișcarea astrelor, mecanica celestă...
    
    Nu vreau ca universul, -ce-l pe care-l știu-,
    Să fie-adânc, lipsit de stele și pustiu,
    Vreau, ca pe catifeaua cea albastră,
    Să cos și diamante și safire, laolaltă...
    
    Nu vreau să fiu eu timpul ce impune,
    Vreau doar puterea de a-l descompune, 
    Să număr un mileniu ca pe o secundă,
    Să-mi fie trecerea prin univers fecundă...
    
    Nu vreau să fiu un veșnic călător,
    Vreau să creez un cosmic nor,
    Din praful stelelor care s-au stins,
    Vreau înlesnire vieții și cuprins...

Sărutul nostru e universal

Și delicat și cald,

Nemuritor cu viață de la zei

Nu știe a muri deloc,

E purul adevăr...

Este din foc și din lumină,

Sărutul nostru are forma sa

Rotund precum o lună!

Sărutul vostru nu-l cunosc

Cu sigurantă este altceva

Sincer vă spun,nu-i treaba mea

Eu am iubirea prea frumoasă

De ce să-mi pese de ceva

Ce nu îmi aparține?

Sarutul meu are ceva

Ce nu-i din lumea asta,

Mi-a spus-o cineva

Dar oare cine...

Acum vorbesc de tine!

(24 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)