Sânge smoală-oi dăinui

Să-ți șoptesc un somn etern
Să-mi blestemi, în zece ani
Trupul lui, cald, efemer
Și-o blasfemie-n chip uman

 

 

Să-ți întorci, perle șiraguri
Înconjor de falnici arbori
Să îmi arzi cât pentru-o mie
Rămas scrum în seacă glie

 

 

Să te uiți adânc în lume
Să-mi lași frâu în depărtare
Căci susuri multe-s, sute
Însă-un iad n-are răbdare

 

 

Iarăși tu, păpușa-n scenă
Îmi ascunzi tipare scrise
Și eu, cum nu-mi impun
Nu m-adun în legi permise

 

 

Te-am văzut, scenetă dragă
Cât de surd să pot să fiu?
Să-ți închid cortina iarăși
Să-mi trag pleoapele, pustiu?

 

 

Îl iubesc profund prin limfă
Printre suflet și viscere
Supinat să-l țin de mână
Destin sadic simți chemare?

 


Cât să-ncerci, naiv să fii
Gheață-n tron carbonizând
Căci ți-am vrut, blesteamă-mă
Sânge smoală-oi dăinui


Category: Confessional poems

All author's poems: edi_neacsu poezii.online Sânge smoală-oi dăinui

Date of posting: 2 мая

Timp de citire: ~2 min.

Views: 265

Log in and comment!

Other poems by the author

Sărmane ființe

Suferinzi, murim toți
Milă seacă, trecătoare
Condamnați, de inimi hoți
Plutind, o infinită mare


Valuri cugetă-nsetate
Tulburi ape, se încheagă
Și-nauntru înghețate
Singuri stropi, în apă neagră

 

Mințind, căci e onest
Simțind, căci suntem orbi
Sub formă de protest
Și rămânem totuși robi

 

Să te naști, sicriu fiind
Cu tristeți în inimi brute
Plângi cu trup, zâmbind
Cu ale noastre fețe, mute


Să-ți strângi iadul între mâini
Să-l privești ca pe un dor
Și să poți să nu te mânii
Când îi strigi un ajutor


Incleștând din dinți rubini
Sângerânzi de carne crudă
Sa-ți simt buzele străine
Să-ți simt silueta nudă


Al meu cimitir de zile
Îngropate-adânc credințe
De-ale vieții, legi fragile
Ce zdrobesc sărmane ființe

More ...

Sărmane ființe

Suferinzi, murim toți

Milă seacă, trecătoare
Condamnați, de inimi hoți
Plutind, o infinită mare

 

 

Valuri cugetă-nsetate
Tulburi ape, se încheagă
Și-nauntru înghețate
Singuri stropi, în apă neagră

 

 

Mințind, căci e onest
Simțind, căci suntem orbi
Sub formă de protest
Și rămânem totuși robi

 

 

Să te naști, sicriu fiind
Cu tristeți în inimi brute
Plângi cu trup, zâmbind
Cu ale noastre fețe, mute

 


Să-ți strângi iadul între mâini
Să-l privești ca pe un dor
Și să poți să nu te mânii
Când îi strigi un ajutor

 


Incleștând din dinți rubini
Sângerânzi de carne crudă
Sa-ți simt buzele străine
Să-ți simt silueta nudă

 


Al meu cimitir de zile
Îngropate-adânc credințe
De-ale vieții, legi fragile
Ce zdrobesc sărmane ființe

More ...

Sânge smoală-oi dăinui

Să-ți șoptesc un somn etern
Să-mi blestemi, în zece ani
Trupul lui, cald, efemer
Și-o blasfemie-n chip uman


Să-ți întorci, perle șiraguri
Înconjor de falnici arbori
Să îmi arzi cât pentru-o mie
Rămas scrum în seacă glie

 

Să te uiți adânc în lume
Să-mi lași frâu în depărtare
Căci susuri multe-s, sute
Însă-un iad n-are răbdare

 

Iarăși tu, păpușa-n scenă
Îmi ascunzi tipare scrise
Și eu, cum nu-mi impun
Nu m-adun în legi permise


Te-am văzut, scenetă dragă
Cât de surd să pot să fiu?
Să-ți închid cortina iarăși
Să-mi trag pleoapele, pustiu?


Îl iubesc profund prin limfă
Printre suflet și viscere
Supinat să-l țin de mână
Destin sadic simți chemare?


Cât să-ncerci, naiv să fii
Gheață-n tron carbonizând
Căci ți-am vrut, blesteamă-mă
Sânge smoală-oi dăinui

More ...

Poems in the same category

Liniștea de după război

Sunt o persoană...

Iar asta e de ajuns.

Ziduri ridicate în al meu suflet,

Ziduri de o mie de straturi.

 

Lanțurile, demult stagnând pe jos,

Prinzând culori de foc,

Simțind doar un miros...

De sânge vechi și rugină.

 

Rănile devenind cicatrici,

Porțile sufletului s-au închis,

Devenind un vas gol...

Dar înfiorător de plăcut.

 

E doar liniște, o liniște plăcută,

Liniște de mult așteptată,

Liniștea de după război,

Ajungând un dulce sentiment.

More ...

VENINUL DIN VERDE

 

Sub cerul greu, un giulgiu de cenușă,

Coboară ploaia, rece și tăcută,

Ea bate-n geam ca o străină ușă

Și curmă viața-n seva ei brută.

 

Iar verdele ce arde-n mii de suliți,

Sub apa crudă pare-un rug stins,

Prin parcuri goale și prin negre uliți,

E doar un vis de mlaștină cuprins.

 

Cerul se crapă-n răni de purpură rece,

Un soare bolnav apune între spini,

Lumina, ca sângele, lent se mai trece

Prin trupul de gheață al albei grădini.

 

Pământul e mut sub crusta de sticlă,

Izvorul e-un ochi închis sub polei,

Iar primăvara, o umbră firavă și mică,

Se pierde în noaptea cu gust de clei.

 

Pe bolta neagră, un craniu de argint

Rânjește palid peste câmpul sublim 

Lumina lui e-un giulgiu de alint

Ce poartă pașii spre-un ultim festin.

 

Sub maiul crud, lucind ca un mormânt,

Petale albe par fluturi risipiți,

Nu mai e floare, nici urmă de vânt,

Ci doar scheleți de arbori, împietriți.

 

Din neguri vinete se nasc zorii grei,

O lumină bolnavă pe lume s-a scurs,

Iar roua ce tremură-n ochii mei

E veninul ce-n venele serii a curs.

 

Pe frunza ce moare în verdele crud,

Otrava sclipește în picuri de fier,

Tot maiul e-un strigăt pierdut și surd

Sub tălpile reci ale unui alt cer.

More ...

[fără]

dacă ar fi să existe

o hartă detaliată cu explicații

punctate pe margine, deci legendă,

despre corpul meu şi mintea mea,

ca un întreg care ar funcționa

îmbinat pentru şi spre binele meu,

nu cum o fac acum—hmm—

ar arăta cam aşa:

la stânga de tot cum stai şi te uiți,

deci la dreapta mea,

este o jumătate de coajă de măr,

nucile erau sfârşite, merele nu-mi plac,

sunt cele mai banale dintre fructe,

deci rezultă neironic că nu-mi

prea place partea mea dreaptă.

nu exagerez, şoldul drept chiar e

mai lat decât stângul,

la 23 am observat abia,

deci pentru explicații profesioniste

era prea târziu şi oricum nu cred

că afectează altceva decât esteticul,

iar esteticul nu e primordial;

stânga mea—dreapta ta acum,

tot pe afară suntem,

înăuntru oricum te las cu greu să intri,

de aia e mai haşurată partea de organe interne

a legendei;

legenda spune că m-am format ca tine,

în pântec la mama

şi medicina explică că de fapt

eu eram de fapt înfiripată deja încă

în pântecul bunicii—

dar, hei, medicină, eu am două bunici,

deci în pântecul căreia mă situam?

suntem ancestrali,

ha, logic;

am fost pântec în pântec,

de aia simt tot ce e de simțit

şi rău şi bun şi tragic şi

ah, stai, lumea nu se termină azi,

dar ia puțină panică demnă de

cauză de stop cardio-respirator

în uzualul pântec.

atât pentru azi,

biologia se învață în ani întregi,

de ce te-aş lăsa să o înveți pe a mea

în două minute?

 

More ...

CERNEALĂ PE SUFLET

În turnul de ceară lumina s-a stins, 

Un frig fără margini de tot m-a cuprins.

Cuvintele-s corbi ce se-asază pe prag,

Mâncând din speranța ce-am dus-o cu drag.

 

Secunda e grea, un ciocan pe-o nicovală,

lar viața e doar o schită banală 

Pe ziduri, umbrele dansează-ntr-un joc,

Suntem doar cenusă,  rămasă din foc.

 

Nu-i lună. nu-i stea, e doar cerul de plumb,

lar gândul e-un greier tăcut într-un rumb.

Se scurge cerneala pe-o coală de fier, 

O poezie neagră... un ultim mister.

More ...

ECLIPSĂ DE BETON

Timpul se scurge ca uleiul pe străzi 

Intre blocuri ce par niste dinți de granit,

Suntem cifre pierdute în lungi repetiții

Într-un oras ce-a uitat să fie locuit.

 

E neagră secunda ce cade din ceas 

Ca o picătură de smoală pe mână

Niciun ecou din noi n-a rămas, 

Doar tăcerea e peste tot să stăpână.

 

Metroul înghite umbre grăbite 

Spre gări ce nu duc nicăieri, de fapt 

Sunt orele reci, de ciment mestecate

Într-un prezent ce ne tine captivi sub asfalt.

 

Si-n vârful antenelor, noaptea se-asază 

Ca o pasăre grea, cu aripi de plumb 

În timp ce orasul, de fier, delirează 

Visând un sfârşit într-un negru profund.

More ...

tămâioase cu poetul Ghiorghios Seferis/6

" Nu are ochi

șerpii pe care-i ținea 

îi mănâncă mâinile"

imaginea proiectată 

de propria furie 

o devorează.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍