Author Vasile Dănciulescu

Crinul e o floare,

Bine mirositoare.

Este floarea ta.

Sfânta Maria.

Ai adus în lume,

Cel cu mândru nume.

Pe ISUS HRISTOS,

Pruncul cel frumos,

Nouă să ne dea,

Mântuirea sa.

Doamne îți mulțumim,

Doamne te iubim.

La măicuța ta,

Vrem a apela,

Să ajute mereu 

Atunci când e greu,

Crinul să ne fie,

Mare bucurie.

val de raze scânteietoare

aplecându-se smerite

pică ușor pe chipul tău

de-o splendoare neasemuită

iar din privirea ta…șiroaie

de lacrimi limpezi ce se scurg

s-au așternut pe iarba moale

unde acum flori au crescut

și toate rănile deschise…

tu pe toate le-ai cusut

te-am găsit din intamplare

ingenuu, fără cusur

și-ți declar dragostea fără ezitare

privind spre cerul azur

trasul de timp nu rezolvă nimic

este o iluzie

oricât te-ai opune

 timpul merge înainte

imperturbabil

problemele nerezolvate rămân în tine

o povară în plus pe lângă celelalte

destul de grele și acestea

factura la utilitățile vieții

trebuie plătită cu prioritate

înainte de scadență

întotdeauna există o păsuire existențială

după care  ți se instituie sechestrul asigurator

asupra liberului arbitru

singurul bun care se poate executa silit

in integrum

nefiind cuantificabil

divizibil

libertate o ai sau n-o ai

Kovesi trage cu obstinație de timp

dar timpul a trecut deja peste dânsa

lăsându-i deschisă celula de la Târgșor

Klaus Werner Ioanis vâslește încontra curentului

asemeni uni marinar autist

rătăcit în Pacific

curând însă va fi istorie

Coldea

copia fidelă a Diavolului

vorbește singur

singur Dragnea

cel mai hulit și hăituit om

vinovat de toate imperfecțiunile lumii

merge în aceeași cadență cu timpul

cât îl va mai ocroti Dumnezeu

cu toate păcatele sale reale sau imaginare

”…va fi mai multă bucurie în cer

 pentru un singur păcătos care se pocăieşte,

 decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi …”

care n-au nevoie de pocăinţă…”

Februarie, luna iubirii,

A zilelor scurte și nopților lungi,

A zăpezii care începe să se topească,

A primăverii care bate la ușă.

Februarie, luna sărbătorilor,

A Dragobetelui, a Zilei Îndrăgostiților,

A Mărțișorului, simbolul primăverii,

A zilelor de bucurie și veselie.

Februarie, luna speranței,

A zilelor mai lungi și mai calde,

A soarelui care începe să răsară mai devreme,

A unei noi începuturi.

Februarie, luna iubirii, a sărbătorilor și a speranței,

O lună frumoasă și plină de semnificație.

Privit-a'n ochii mei și în tăcere,

Și-a adunat cuvintele'ntr-un vers,

Din nou zărindu-mă iar cu plăcere

Mi le-adresat articulându-le în mers.

Mergea'ntr-un pas cu mine pe o cale

Unde demult niciunul n-a parcurs,

Zbura în gând rotindu-se agale

Și susținerea drăguț al nost' discurs.

Chiar nu doream ca să filozofească,

Nici să m-asculte-atent nu îi ceream...

Doar să-mi privească-n ochi și să zâmbească,

Așa cum o făcea, așa credeam.

Odat-apropiindu-se de mine

S-a aplecat un pic, mi s-a părut,

Șoptit-a-mi el cu glas încet: "La revedere"

A spus așa, dar nu ne-am revăzut.

Ce a'nsemnat acel "La revedere"

Atunci eu încă nu am înțeles,

Acum dar când plecat-a el cu încheiere,

Primit-am faptul eu că n-am de-ales.

Uneori prietenia se sfârșește,

Într-un moment, atunci când nu te-aștepți,

Atunci și lecția mai bine se'nsușește:

"Ca'ntr-un moment să înțelegi, să te deștepți".

Deschid fereastra larg la casă,

Să simt cum aerul pătrunde,

E dimineața și încă sunt acasă

Cer o cafea și nimeni n-aude

Vântu-adie, îl simt adânc în nări,

În zare cocorii se-nalța spre nori,

Se duc în cârduri spre alte zări,

E toamnă târzie ce mușca din flori

Închid fereastra, ceva nu-mi place,

Panoul la PECO cu prețu-afișat,

Șoferul înjură și cruce își face,

Văzând benzina, ce sus a urcat

Ma-mbrac în grabă, îmi iau un trenci,

La piață s-ajung cu a mea doamnă,

Să cumpăr verdețuri, să pun în beci,

Legume și fructe, culese pe toamnă

În piață e lume și marfă pe-alese,

Să cumperi produse, prășite cu sapa,

Să-l vezi pe țăran cu roada pe mese,

Bănuți adunând, de la oameni cu mapa

Privesc spre stânga, aud în dreapta,

Negocieri de prețuri, nu se dă banul,

Toți vrem reduceri, vorbim în șoaptă,

Nu plătim țăranul, precum barmanul

Cu el ne târguim, la ultimul bănuț,

Și vrem un preț mai mic și la mărar,

Știm cine muncește pentr-un leuț,

Și cine primește baccișu-n buznar

Mă-ntreb retoric, pe mine și  tine,

De ce nu dăm banul cui se cuvine,

Când  toți cunoaștem destul de bine,

Cine-i în câmp, ca noi s-avem pâine

Mă-ntorc acasă cu portbagajul plin,

Cu multe verdețuri și alte crudități,

Sunt mulțumit, am cheltuit puțin,

Și-am pus în beci..destule bunătăți!