Author Vasile Dănciulescu

Joi-Se înalţă doruri lipsite de noi,

Cu valuri de vise nu le--am povestit

Căci dacă le vei ştii vei deveni trist.

Că am iubt,şi iubesc mii de flori,

Cât şi nori ,apoi în zare văd acei ochi

Ce-s atât de vii ,de-ar ieşi şi iubirea din ei

El? Şi-ar face la mine-n suflet loc dar e atât de gri şi atat de gol..

Iarăși ți-e ochiul în lacrimi,

Și iarăși mă minți că ai râs,

Și iarăși ascunzi niște patimi,

Sub tristul și blândul surâs.

Și iar înflorește uscata grădină,

Și iar mi te pierd printre flori,

Și sufletu-ți plânge-n surdină,

Și iarăși privești înspre nori.

Și iarăși vântul începe s-adie,

Și păsări se-ntorc grăbite înapoi,

Și toamna din tine iarăși învie,

Și plângem nefiresc amândoi.

Și iarăși prin întuneric ți-i pasul,

Și iarăși mă minți că-i lumină,

Și-ți plânge și ochii, și glasul,

Și cauți întruna la toate o vină.

Și iar va veni într-adins o durere,

Și iar va pleca negreșit înapoi,

Și iarăși mintea și nervii v-or cere,

Și iarăși va plânge sufletu-n noi.

Liniștea ta mă adoarme și-mi încetează gânduri

De cum te-aș putea pierde pe viitor

Și nu aud decât vocea ta, care-mi răsună în vise

Și mă ghidează cum să urc pe trepte. 

Liniștea ta mă culcă, mă trezește, 

Și parcă tot ce-aș face nu mai controlez, 

Când mă cuprind fiorii liniștii tale 

De care îmi e teama că mă voi despărți. 

Liniștea ta mă atacă în negura nopții 

Prin gândurile mele care se duc spre tine, 

Gânduri care nu se întorc, dar de repeta, 

Și mă lasă adormită de dragoste. 

In liniștea ta dormeam cu ochii deschiși, 

Căci inima-ți mă lăsa să te visez, 

Și nu îndrăzneam să privesc în viitor sau în trecut, 

Atunci când petreceam timpul lângă tine. 

Adam Ioana Andreea Lenuța, 9 aprilie 20:42

Care din voi firește,

Ar putea satura,

Cu pâine și cu pește,

Pe atâția și atâția.

Atunci la nunta mare,

Când vin nu mai era,

Din apa aceea multă,

Miracol el făcea.

Bolnav de ești

Și crezi cu adevărat 

Cu tine este Domnul...

De boală ești scăpat.

Bolnav ologul care

Dorea a se scalda,

Să scape de durere.,

Pe el îl aștepta.

Credința-i importantă,

Ea te-ajuta mereu,

Să ai mereu aproape,

Pe bunul Dumnezeu .

Sunt încă treaz când rana crepuscului se-nchide
Iar norii, ca o vată, cu foc s-au murdărit,
Și-aud deasupra păsări flămânde și stupide
Cum se întrec în jale cu vântul răgușit.
E un sublim amestec de farmec și de groază
Când umbrele fluide lovesc în stânci de fier,
Și-n ora blestemată o lună explodează
În locu-n care marea se prăbușește-n cer.
Prin noaptea sfâșiată, ciuperca de lumină
Anunță începuturi de Tartar și Parnas
Cu vechi hieroglife pe suflet și retină
Și doar poemul ăsta și saltul mi-au rămas.
  Spre dimineață totul e cufundat în roșu
  Și-aștept să îmi anunțe trădările cocoșul.