Author geniupustiu

Te dor oasele, bătrâne, 

Din rărunchi trosnesti și gemi.

Nu mai speri ziua de mâine 

Si de umbra ta te temi.

Uscativ, palid la față 

Zaci in scaun cu rotile 

Si te scufunzi in ceață, 

Blocat în vorbe inutile.

Pufai din țigara stinsă, 

Sorbi din paharul gol;

Iar povestea ta nescrisă 

E ferecata  la subsol.

Joci in lumea ta fictiva, 

Te complaci la izolare

În odaia ta captiva 

Fără cer ori soare..

Din coltul tăcut răzbate 

Radioul îmbătrânit cu tine;

Notele -I șterse și mate

Te imită in suspine..

Moșule, deschid fereastra 

Nu mustra,nu bombani:

Nu te -mpotrivi și basta 

Sa -ți vezi rostul de păianjeni...

La margine de lac zăresc un pescaruș,

Ce-i muribund,sleit ,tăcut,nefericit!

Plutind,este adus la mal

De soartă, de destin,de Creator!

Oprit ,stau și-l privesc cum se desparte fără glas de noi,

De lumea-n care a trăit plăpând,

Împărtășește soarta tuturor,

Murind ușor, ușor precum un fulg in zbor...

Plec,însă-mi întorc privirea ca să văd,

Cum moare bietul pescăruș...

Și înteleg că viața-i darul ce trebuie trăit....

Îmi amintesc cum pasărea s-a stins,

Plutea, lăsându-și capul să cadă-n față,

Cu ciocul stând în apă a murit!

S-a stins frumosul pescăruș,

Blajin,tăcut exact așa cum a trăit.

(23 iulie 2023-Irepetabila iubire)

Îngerul meu a fost ales de Dumnezeu,
În ziua în care mi-am tras prima răsuflare.
A stat acolo lângă mine, un mic trofeu.
La un pas depărtare.

Îngerul meu, s-a uitat la mine doar odată și m-a iubit deodată nespus,
Cu o dragoste neimaginată,
De parcă eram cel mai frumos apus.

Îngerul meu, a rămas lângă mine
Ca o călăuză a luminii divine,
Chiar dacă m-ai uitam uneori spre a mea rușine.
Să onorez dulcea dragoste creștine.

Apoi, l-am întâlnit pe el și brusc am înțeles,
Dulce al meu pecetluit destin.
De ce la fiecare succes,
Exista si un deces.

Sucessul a fost că l-am întâlnit.
Dar imediat și decesul a survenit.
Deoarece îngerul meu păzitor nu mai era.
Luase cu el și căldura.

Până el m-a luat în brațe,
Am crezut în van,
Că acel mic trofeu,
Era ce mi-am dorit mereu.

După aceea am relizat.
Nu mă părăsise îngerul meu.
Te-am strâns în brațe și te-am sărutat,
Plănuind să fac asta de acum încolo mereu.

Pentru că am relizat că tu ești îngerul și trofeul meu.

La începutul lumii aş vrea să trăiesc,

În vârtejurile demonice ale haosului originar,

Să vibrez de o nelinişte universală şi să iubesc,

Orice trăire din neantul stingher şi precar.

Simţirea mea să pâlpâie de acest efort,

De aceste nebunii, văpăi şi negre abisuri,

Să ating infinitul şi să pot să-l suport,

Să ucid întristarea şi să râd peste visuri.

Legile lumii să dispară în interiorul meu,

Şi-n această topire, să mă plictisesc,

Haosul ca o bestie să mă muşte mereu,

Atunci să plâng, dar să râd că trăiesc.

Un apocalips răsturnat, izvorât din aspiraţii,

Cu groază şi bucurii în acelaşi timp,

O întoarcere în haos şi în ale lui senzaţii,

Pe care nu le voi oferi niciodată în schimb.

Desculț pe plajă îmi aleargă visul

Etern pribeag, bătrân și fără zile

Cu pașii grei ce răscoleau nisipul

Lovit de valuri albe de dor și iubire

Dar unde-mi fugi? Unde te duci?

Pe ce cărări vrei să pășești ast' noapte?

Ce speri, ce vrei, ce lacrimi dulci

Brăzdează adanc în buzele sărate?

Eu sunt aici de-un veac și înc-o noapte

De-o zi și-o viață tot îți caut chipul

În falduri albe de valuri înspumate

Ce-n voal de nuntă ascundeau nisipul

Chemarea mea plutește peste ape

Din ceas în ceas spre ceruri se avântă

Și cere ca din gând să se adape

O inimă ce-n neguri veșnice s-afundă

Desculț pe plajă îmi aleargă visul

Eternul june plin de zile bune

Cu albe degete în pumn strânge nisipul

Ce-i azi, ce-i ieri, cine-mi poate spune?

Măriucăi - Nenumita visului și a existenței mele 

posacă fire adoptând

fără lacrimi ce se preling

inima cu alene bătând

cu chip searbăd, veștejit

spre extaz tot alergând

și cu tainic diagnostic

am istovit continuând

nu mai pot simți nimic

ochii eu mi-i pot minți

dar inima nici de-oi voi

si nici un cavaler din zări

nu egalează in așteptări

drag călător, privește aici

și fii îngăduitor cu mine

cu patimă și suflet gol

venind toate de la sine

mii de eforturi anevoioase să poți face

garantez, nu vor fi în zadar

natura mea să te convoace

și să pot fi iubită iar

te implor tu fii-mi loial

nu te topi ca neaua-n arșiță

nu te vreau superficial

și nici din orhidee să te faci rapiță

căci greu îmi e cu indulgența

cu intenții alese tu fă-ți prezența

să mă pot regăsi în tine