2  

Psalmi - VII - Amurgului mântuirii

 

Este amurg acum, Doamne,

și totuși nu este întuneric.

Este acea jumătate de lumină

care nu vrea să plece,

dar nici nu vrea să rămână.

 

Și mă aflu între două lumi:

una care mă cheamă să plec,

și alta care mă cheamă să mă întorc.

Aș vrea să rămân,

dar nu mai știu unde.

 

Am trecut printr-o viață de doruri nesatisfăcute,

de iluzii care au murit tăcut,

și acum în amurgul Tău

nu mai cer răspunsuri,

ci liniște.

 

Sufletul meu se așează în întuneric

ca într-un leagăn de dorințe împlinite.

 

Mântuirea nu vine cu vuiet de aripi,

ci cu o adâncire în sine,

ca o apă care se retrage

pentru a face loc unui nou răsărit.

 

În amurgul mântuirii,

nu mai caut drumuri,

nu mai caut mângâieri sau voci.

Doar tăcerea Ta

care mă îmbrățișează

înainte de a cunoaște lumina.

 

Știu că nu voi înțelege

până nu voi trăi mântuirea,

nu ca un țel de atins,

ci ca o întâlnire cu adevărul,

în amurgul în care Tu

mă înveți să mă odihnesc,

înainte de zorii veșnici.

 


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Ștefan Hristian Trofin poezii.online Psalmi - VII - Amurgului mântuirii

Data postării: 24 iunie

Vizualizări: 33

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

E timpul iertării!

Ce buni prieteni am fost odată

Când mult mai tànăr eu eram,

Încredere-am avut în oameni

Trădarea pe atunci nu o știiam

 

Ne întâlneam pentru distracții

Găsind prilejuri pentru asta,

Ce bucurie mai aveam în suflet

Când masa o-ntindea nevasta

 

În jurul mesei abia-n-căpeam

Dar se găsea loc pentru fiecare,

Gustam și un pahar de băutură

După atâtea feluri de mâncare

 

Tot timpul era o bună dispoziție

Când împreună petreceam,

Mereu trăgeam câte-o cântare

Vecinii din somn noi îi trezeam

 

Țin minte că nu era supărare

Unii cu alții mereu glumeam,

Astăzi am fost noi la butoane

Mâine e rândul vostru la bairam

 

Și cum nimic nu ține-o veșnicie

Iar timpul ne-a mușcat din ani,

După o viață lungă de prietenie

Câțiva din ei îmi sunt dușmani

 

Când te gândești din ce motive

Noi spatele ni l-am întors,

Aș spune...minte n-am avut

Când ne-am certat de la un borș

................................

Cum timpul are sens doar înainte

Și niciodată nu s-a oprit minutul,

Bine ar fi să ne iertăm pân'a ne duce

Să-ne-mpăcăm și să uităm trecutul!

 

 

 

Mai mult...

Dezolare

 

Îmi fluier tristețea râzând, 

Și-mi rumeg din suflet răcoarea, 

Preumblu cu moartea în gând, 

Și aștept resemnat condamnarea. 

 

Prin sânge îmi curg lacrimi de jale, 

Și atât de amară mi-e viața, 

Încât mă plimb descărnat și agale, 

Sărutând înzorit dimineața. 

 

Mai privesc spre pustiul din Lună, 

Și mă văd împărat peste ea, 

Și-o aștept ca-ntr-o zi să îmi spună, 

Vino sus, căci sunt toată a ta. 

 

Mă dezic de pământ și de lume, 

De atâtea tristeți în iubiri, 

Însă vreau ca-n decade postume, 

Să-mi sădiți pe mormânt trandafiri,

 

Să nu fiu recunoscut după nume, 

Ci confundat c-un verset din psaltiri. 

 

Mai mult...

Școala a început

Iată școala a început

Vacanța încet s-a ascuns

Și a început ușor să apară

Dintr-un colț, o școală rară

 

4 ani avem de stat

De iubit și de cântat 

Cu profesori și colegi

Să vedem pe cine aleg

 

Într-o bună zi de luni

Am trecut pe sub aluni

Și-am ajuns la iubita școală 

Când ne revedem toți iarăși 

 

Dar v-a veni însă o zi

Când noi toți nu v-om mai fi

Așa că zic să ne bucurăm 

Atâta timp cât nu lucrăm 

Mai mult...

Pe -un drum părăginit

Blocată -n timpi de așteptare,

Buza gării rău famate 

Împrăștie în jur duhoare,

Împânzind drumuri ferate.

Pasaju-i stropit cu mocirlă 

Colcăie de pași grăbiți;

Un glas ,sinistru, urlă,

Scrâșnind din dinți.

Sosea trenul , scârțâind,

Pufăie din a lui rugină,

Văităndu-se în gând 

De a lui veșnica rutină..

Prăfuit până -n coate,

Mutilat de la uzură,

Lipsit de-o salubritate,

Putea până și -n gură.

Puhoi de oameni zdrențuiți 

Sălășluiau pe culoare,

Înfometați și obosiți,

Dormitau pe niscaiva ziare..

Trenul porni din nou agale 

Spre o destinație oarecare,

Tremurând din balamale,

Tânjea în sine o schimbare..

Mai mult...

Omeni de azi și de-altă dat’

M-ascund de oameni căutând doar omenie

Găsind ființele robite de mândrie

Plătesc tăcerile să-mi țină companie

Lipind cuvintele-ascuțite pe hârtie

 

Stă invizibilă tăcuta modestie

Se etalează convenabila prostie

Sau aroganța mănuind o șmecherie

Prezintă-n scenă opulența cu măndrie

 

Pierdute suflete adună bogăție

Lipsiți de scrupule ne-aruncă în robie

Clădind palate din minciună și hoție

Avar hrănindu-se din noi cu lăcomie

 

Ne-au condamnat să ne târâm în sărăcie

Considerându-ne doar sclavi la datorie

Elaborând fraze scrobite cu trufie

Explică gloatei cât de greu e la domnie

 

Toți ‚patrioții’ ce-au furat din vistierie

Sperăm s-jungă-ntemnițați la pușcărie

Aștept secundele să bată armonie

Un imposibil delirând o teorie

Mai mult...

Zbor

Chiar de ți-e sufletul rănit și plângi adânc în noapte,

Chiar daca iar ai obosit și nu mai ai nici șoapte,

Ai datoria de-a zbura până la capăt..

Știu,porți atâția spini,și te-au lovit ploile toate,

Știu ,lacrimile ți-au secat ades,

Dar trebuie să-ți scrii destinul până la ultima lui fila,

Așa e demn,așa e nobil,

Și chiar de -aripa ți se zbate,

Priveste-n zare și străbate,până la capăt,

Drumul vieții tale,spunând:

Nimic nu mă va-nvinge,privesc în zări,departe,

Lupt până la ultima poveste din a vieții mele carte..

Mai mult...

E timpul iertării!

Ce buni prieteni am fost odată

Când mult mai tànăr eu eram,

Încredere-am avut în oameni

Trădarea pe atunci nu o știiam

 

Ne întâlneam pentru distracții

Găsind prilejuri pentru asta,

Ce bucurie mai aveam în suflet

Când masa o-ntindea nevasta

 

În jurul mesei abia-n-căpeam

Dar se găsea loc pentru fiecare,

Gustam și un pahar de băutură

După atâtea feluri de mâncare

 

Tot timpul era o bună dispoziție

Când împreună petreceam,

Mereu trăgeam câte-o cântare

Vecinii din somn noi îi trezeam

 

Țin minte că nu era supărare

Unii cu alții mereu glumeam,

Astăzi am fost noi la butoane

Mâine e rândul vostru la bairam

 

Și cum nimic nu ține-o veșnicie

Iar timpul ne-a mușcat din ani,

După o viață lungă de prietenie

Câțiva din ei îmi sunt dușmani

 

Când te gândești din ce motive

Noi spatele ni l-am întors,

Aș spune...minte n-am avut

Când ne-am certat de la un borș

................................

Cum timpul are sens doar înainte

Și niciodată nu s-a oprit minutul,

Bine ar fi să ne iertăm pân'a ne duce

Să-ne-mpăcăm și să uităm trecutul!

 

 

 

Mai mult...

Dezolare

 

Îmi fluier tristețea râzând, 

Și-mi rumeg din suflet răcoarea, 

Preumblu cu moartea în gând, 

Și aștept resemnat condamnarea. 

 

Prin sânge îmi curg lacrimi de jale, 

Și atât de amară mi-e viața, 

Încât mă plimb descărnat și agale, 

Sărutând înzorit dimineața. 

 

Mai privesc spre pustiul din Lună, 

Și mă văd împărat peste ea, 

Și-o aștept ca-ntr-o zi să îmi spună, 

Vino sus, căci sunt toată a ta. 

 

Mă dezic de pământ și de lume, 

De atâtea tristeți în iubiri, 

Însă vreau ca-n decade postume, 

Să-mi sădiți pe mormânt trandafiri,

 

Să nu fiu recunoscut după nume, 

Ci confundat c-un verset din psaltiri. 

 

Mai mult...

Școala a început

Iată școala a început

Vacanța încet s-a ascuns

Și a început ușor să apară

Dintr-un colț, o școală rară

 

4 ani avem de stat

De iubit și de cântat 

Cu profesori și colegi

Să vedem pe cine aleg

 

Într-o bună zi de luni

Am trecut pe sub aluni

Și-am ajuns la iubita școală 

Când ne revedem toți iarăși 

 

Dar v-a veni însă o zi

Când noi toți nu v-om mai fi

Așa că zic să ne bucurăm 

Atâta timp cât nu lucrăm 

Mai mult...

Pe -un drum părăginit

Blocată -n timpi de așteptare,

Buza gării rău famate 

Împrăștie în jur duhoare,

Împânzind drumuri ferate.

Pasaju-i stropit cu mocirlă 

Colcăie de pași grăbiți;

Un glas ,sinistru, urlă,

Scrâșnind din dinți.

Sosea trenul , scârțâind,

Pufăie din a lui rugină,

Văităndu-se în gând 

De a lui veșnica rutină..

Prăfuit până -n coate,

Mutilat de la uzură,

Lipsit de-o salubritate,

Putea până și -n gură.

Puhoi de oameni zdrențuiți 

Sălășluiau pe culoare,

Înfometați și obosiți,

Dormitau pe niscaiva ziare..

Trenul porni din nou agale 

Spre o destinație oarecare,

Tremurând din balamale,

Tânjea în sine o schimbare..

Mai mult...

Omeni de azi și de-altă dat’

M-ascund de oameni căutând doar omenie

Găsind ființele robite de mândrie

Plătesc tăcerile să-mi țină companie

Lipind cuvintele-ascuțite pe hârtie

 

Stă invizibilă tăcuta modestie

Se etalează convenabila prostie

Sau aroganța mănuind o șmecherie

Prezintă-n scenă opulența cu măndrie

 

Pierdute suflete adună bogăție

Lipsiți de scrupule ne-aruncă în robie

Clădind palate din minciună și hoție

Avar hrănindu-se din noi cu lăcomie

 

Ne-au condamnat să ne târâm în sărăcie

Considerându-ne doar sclavi la datorie

Elaborând fraze scrobite cu trufie

Explică gloatei cât de greu e la domnie

 

Toți ‚patrioții’ ce-au furat din vistierie

Sperăm s-jungă-ntemnițați la pușcărie

Aștept secundele să bată armonie

Un imposibil delirând o teorie

Mai mult...

Zbor

Chiar de ți-e sufletul rănit și plângi adânc în noapte,

Chiar daca iar ai obosit și nu mai ai nici șoapte,

Ai datoria de-a zbura până la capăt..

Știu,porți atâția spini,și te-au lovit ploile toate,

Știu ,lacrimile ți-au secat ades,

Dar trebuie să-ți scrii destinul până la ultima lui fila,

Așa e demn,așa e nobil,

Și chiar de -aripa ți se zbate,

Priveste-n zare și străbate,până la capăt,

Drumul vieții tale,spunând:

Nimic nu mă va-nvinge,privesc în zări,departe,

Lupt până la ultima poveste din a vieții mele carte..

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Psalmi - LIII – Ne izbăvire

 

Doamne, mă simt prins,

nu pentru că nu aș vrea să ies,

ci pentru că nu știu unde mă aflu.

Nu sunt legat de lanțuri,

ci de dorul de libertate

care nu mă lasă să respir.

 

Am umblat pe cărări false

și am crezut că mă îndrept spre lumină,

dar m-am rătăcit într-un labirint

de gânduri și visuri neterminate.

Aici, în mijlocul fricii,

nu mai știu dacă voi ieși.

 

Mă doare, nu neputința,

ci durerea de a ști

că nu voi scăpa,

că nu voi fi izbăvit

din mine însumi.

Căci Tu nu iei durerea

ca pe un zid,

ci o lași să crească în mine,

până ce devine locul

în care mă întâlnesc cu Tine.

 

Și totuși, în mijlocul ne izbăvirii,

simt cum mă apropii de Tine

nu pentru că aș fi ieșit

din întuneric,

ci pentru că am înțeles

că Tu stai acolo,

nu la capătul drumului,

ci în fiecare pas rătăcit.

 

Poate că nu există izbăvire

în sensul lumii.

Dar Tu, Doamne,

mă izbăvești

prin prezența Ta

în mijlocul durerii,

în mijlocul pierderii.

 

Aș vrea să fiu liber,

dar mă rog să fiu cu Tine

în fiecare zbucium

și în fiecare neliniște.

Mai mult...

Psalmi - XVIII - Cum să iubesc nedreptatea?

 

Doamne, Tu care vezi toate,

Tu care îngădui ploaia peste cei drepți și cei cruzi,

spune-mi: cum să iubesc nedreptatea

când ea rupe în mine ce-i curat?

 

De ce ai așternut lumina și întunericul pe același drum?

De ce biruie răul uneori, iar dreptul cade fără glas?

 

Mă învăț să iert, dar nu pot uita sângele nevinovat.

Mă învăț să tac, dar strigătul din mine

arde ca un rug aprins sub piele.

 

Tu, care poruncești stelelor și porți lacrimile în cupe de aur,

arată-mi cum să nu urăsc ce-i strâmb,

cum să văd în a Ta judecată,

un rost ascuns pe care ochii mei nu-l cuprind.

 

Dacă nedreptatea e îngăduită spre ceva mai înalt,

ajută-mă s-o port ca pe o cruce,

nu cu bucurie mincinoasă,

ci cu încredere în Tine, izvor de înțelepciune.

 

Pune-mi în inimă nu dragoste pentru nedreptate,

ci înțelegerea că Tu ești deasupra ei,

și că din cenușa răului,

Tu știi să faci viață.

 

Mai mult...

Psalmi - XL - De ce mă vindeci, dacă mă pierd iar?

 

Doamne,

mă atingi cu mâna Ta

și simt cum răni se închid

în tăcerea unei clipe.

 

Mă vindeci, Doamne,

dar nu am puterea să rămân întreg.

De ce mă vindeci,

dacă mă pierd iar?

 

Mă ridici,

dar pașii mei alunecă mereu

în aceleași prăpăstii,

în aceleași iertări nesfârșite

care nu mai aduc schimbare.

De ce mă ridici, Doamne,

dacă voi cădea iar?

 

Întoarce-Ți fața spre mine

și spune-mi că pot rămâne sus.

Spune-mi că durerea nu este doar o lecție,

că suferința nu este doar o cale

către un final ce-mi scapă.

 

Nu vreau doar o vindecare temporară,

nu vreau doar o cruce de care să mă agăț

până mă înalț puțin și apoi mă pierd iarăși.

 

Doamne, vindecă-mă întru totul,

nu doar în momentele când sunt zdrobit.

Fă ca o dată pentru totdeauna

să mă ridic și să nu mă mai pierd.

 

Mai mult...

Psalmi - LIV - Sfârtecare

 

Doamne, am fost întreg

când nu Te cunoșteam.

Dar întregirea aceea era o mască,

o haină de lut

care nu putea ține focul Tău.

 

Și ai început să mă sfârteci.

Nu cu ură,

ci cu o iubire

care nu cruță,

ce nu e veșnic.

 

Mi-ai rupt visurile,

nu ca să rămân gol,

ci ca să-mi arăți că doar visul Tău

poate fi cuib

pentru sufletul meu.

 

Mi-ai sfârtecat liniștea,

ca să-mi arăți

că pacea fără Tine

e doar o iluzie tăcută.

 

Mi-ai sfârtecat inima

și am simțit că nu mai sunt.

Dar din fiecare ciob,

ai făcut un drum spre Tine.

 

Sfârtecarea nu înseamnă moarte,

ci naștere nouă.

Când carnea se rupe,

duhul iese la lumină.

 

Când mintea se frânge,

adevărul poate pătrunde.

 

Doamne, sfârtecă-mă până la os

dacă acolo voi găsi începutul Tău.

Zdrobește-mi eul

dacă acolo se naște chipul Tău.

 

Căci nu vreau să intru în Împărăția Ta

cu haina întreagă,

ci cu sufletul golit de mine

și plin de Tine.

 

Mai mult...

Psalmi - LXVII - Pierderea drumului

 

Am rătăcit, Doamne,

nu pe cărări străine, ci pe cele ale inimii mele.

Știam adevărul, dar l-am lăsat deoparte,

căutând glasuri care mângâie fără să mustre.

 

Am coborât în tăceri grele,

unde nu mai știam ce-i lumina,

și ce-i doar o umbră travestită în bine.

Și acolo, mi-am pierdut chipul dinaintea Ta.

 

Mi-am clădit drumuri din visele mele,

dar toate duceau spre pustiu.

În zadar mi-am ridicat semne -

niciunul nu purta Numele Tău,

dar Tu, nu m-ai șters din inima Ta.

 

Și, când m-am rușinat de faptele mele,

Tu, nu Te-ai rușinat de mine,

ci m-ai lăsat să mă apropii,

chiar și atunci când mă îndoiam de cărarea mea.

 

Doamne,

nu-mi lua crucea până ce nu-Ți las toată inima sub ea,

și fă din suferința mea o jertfă curată,

și o răbdare care Te așteaptă

până la capăt.

 

Mai mult...

Psalmi - XXXIX - Jertfa inimii

 

Nu pâinea mea, Doamne,

ci inima mea ți-o dau.

Nu ca dar,

ci ca datorie a ființei

care a înțeles că iubirea

nu cere, ci arde.

 

Am ținut-o ascunsă mult,

împărțind-o între vise și frică,

între oameni și umbre,

până ce n-a mai rămas nimic

din chipul Tău în ea.

 

Atunci am înțeles:

că jertfa nu e moarte,

ci întoarcere.

Că inima nu se rupe pentru a fi pierdută,

ci pentru a deveni altar.

 

Iată-mă, Doamne —

fără cuvinte de laudă,

fără merite,

fără scuze.

Doar cu o inimă arsă de lume

și gata să ardă pentru Tine.

 

Primește-mi cenușa

ca început de tăcere sfântă

și fă din rana mea

o rugăciune care nu se mai stinge.

 

Mai mult...

Psalmi - LIII – Ne izbăvire

 

Doamne, mă simt prins,

nu pentru că nu aș vrea să ies,

ci pentru că nu știu unde mă aflu.

Nu sunt legat de lanțuri,

ci de dorul de libertate

care nu mă lasă să respir.

 

Am umblat pe cărări false

și am crezut că mă îndrept spre lumină,

dar m-am rătăcit într-un labirint

de gânduri și visuri neterminate.

Aici, în mijlocul fricii,

nu mai știu dacă voi ieși.

 

Mă doare, nu neputința,

ci durerea de a ști

că nu voi scăpa,

că nu voi fi izbăvit

din mine însumi.

Căci Tu nu iei durerea

ca pe un zid,

ci o lași să crească în mine,

până ce devine locul

în care mă întâlnesc cu Tine.

 

Și totuși, în mijlocul ne izbăvirii,

simt cum mă apropii de Tine

nu pentru că aș fi ieșit

din întuneric,

ci pentru că am înțeles

că Tu stai acolo,

nu la capătul drumului,

ci în fiecare pas rătăcit.

 

Poate că nu există izbăvire

în sensul lumii.

Dar Tu, Doamne,

mă izbăvești

prin prezența Ta

în mijlocul durerii,

în mijlocul pierderii.

 

Aș vrea să fiu liber,

dar mă rog să fiu cu Tine

în fiecare zbucium

și în fiecare neliniște.

Mai mult...

Psalmi - XVIII - Cum să iubesc nedreptatea?

 

Doamne, Tu care vezi toate,

Tu care îngădui ploaia peste cei drepți și cei cruzi,

spune-mi: cum să iubesc nedreptatea

când ea rupe în mine ce-i curat?

 

De ce ai așternut lumina și întunericul pe același drum?

De ce biruie răul uneori, iar dreptul cade fără glas?

 

Mă învăț să iert, dar nu pot uita sângele nevinovat.

Mă învăț să tac, dar strigătul din mine

arde ca un rug aprins sub piele.

 

Tu, care poruncești stelelor și porți lacrimile în cupe de aur,

arată-mi cum să nu urăsc ce-i strâmb,

cum să văd în a Ta judecată,

un rost ascuns pe care ochii mei nu-l cuprind.

 

Dacă nedreptatea e îngăduită spre ceva mai înalt,

ajută-mă s-o port ca pe o cruce,

nu cu bucurie mincinoasă,

ci cu încredere în Tine, izvor de înțelepciune.

 

Pune-mi în inimă nu dragoste pentru nedreptate,

ci înțelegerea că Tu ești deasupra ei,

și că din cenușa răului,

Tu știi să faci viață.

 

Mai mult...

Psalmi - XL - De ce mă vindeci, dacă mă pierd iar?

 

Doamne,

mă atingi cu mâna Ta

și simt cum răni se închid

în tăcerea unei clipe.

 

Mă vindeci, Doamne,

dar nu am puterea să rămân întreg.

De ce mă vindeci,

dacă mă pierd iar?

 

Mă ridici,

dar pașii mei alunecă mereu

în aceleași prăpăstii,

în aceleași iertări nesfârșite

care nu mai aduc schimbare.

De ce mă ridici, Doamne,

dacă voi cădea iar?

 

Întoarce-Ți fața spre mine

și spune-mi că pot rămâne sus.

Spune-mi că durerea nu este doar o lecție,

că suferința nu este doar o cale

către un final ce-mi scapă.

 

Nu vreau doar o vindecare temporară,

nu vreau doar o cruce de care să mă agăț

până mă înalț puțin și apoi mă pierd iarăși.

 

Doamne, vindecă-mă întru totul,

nu doar în momentele când sunt zdrobit.

Fă ca o dată pentru totdeauna

să mă ridic și să nu mă mai pierd.

 

Mai mult...

Psalmi - LIV - Sfârtecare

 

Doamne, am fost întreg

când nu Te cunoșteam.

Dar întregirea aceea era o mască,

o haină de lut

care nu putea ține focul Tău.

 

Și ai început să mă sfârteci.

Nu cu ură,

ci cu o iubire

care nu cruță,

ce nu e veșnic.

 

Mi-ai rupt visurile,

nu ca să rămân gol,

ci ca să-mi arăți că doar visul Tău

poate fi cuib

pentru sufletul meu.

 

Mi-ai sfârtecat liniștea,

ca să-mi arăți

că pacea fără Tine

e doar o iluzie tăcută.

 

Mi-ai sfârtecat inima

și am simțit că nu mai sunt.

Dar din fiecare ciob,

ai făcut un drum spre Tine.

 

Sfârtecarea nu înseamnă moarte,

ci naștere nouă.

Când carnea se rupe,

duhul iese la lumină.

 

Când mintea se frânge,

adevărul poate pătrunde.

 

Doamne, sfârtecă-mă până la os

dacă acolo voi găsi începutul Tău.

Zdrobește-mi eul

dacă acolo se naște chipul Tău.

 

Căci nu vreau să intru în Împărăția Ta

cu haina întreagă,

ci cu sufletul golit de mine

și plin de Tine.

 

Mai mult...

Psalmi - LXVII - Pierderea drumului

 

Am rătăcit, Doamne,

nu pe cărări străine, ci pe cele ale inimii mele.

Știam adevărul, dar l-am lăsat deoparte,

căutând glasuri care mângâie fără să mustre.

 

Am coborât în tăceri grele,

unde nu mai știam ce-i lumina,

și ce-i doar o umbră travestită în bine.

Și acolo, mi-am pierdut chipul dinaintea Ta.

 

Mi-am clădit drumuri din visele mele,

dar toate duceau spre pustiu.

În zadar mi-am ridicat semne -

niciunul nu purta Numele Tău,

dar Tu, nu m-ai șters din inima Ta.

 

Și, când m-am rușinat de faptele mele,

Tu, nu Te-ai rușinat de mine,

ci m-ai lăsat să mă apropii,

chiar și atunci când mă îndoiam de cărarea mea.

 

Doamne,

nu-mi lua crucea până ce nu-Ți las toată inima sub ea,

și fă din suferința mea o jertfă curată,

și o răbdare care Te așteaptă

până la capăt.

 

Mai mult...

Psalmi - XXXIX - Jertfa inimii

 

Nu pâinea mea, Doamne,

ci inima mea ți-o dau.

Nu ca dar,

ci ca datorie a ființei

care a înțeles că iubirea

nu cere, ci arde.

 

Am ținut-o ascunsă mult,

împărțind-o între vise și frică,

între oameni și umbre,

până ce n-a mai rămas nimic

din chipul Tău în ea.

 

Atunci am înțeles:

că jertfa nu e moarte,

ci întoarcere.

Că inima nu se rupe pentru a fi pierdută,

ci pentru a deveni altar.

 

Iată-mă, Doamne —

fără cuvinte de laudă,

fără merite,

fără scuze.

Doar cu o inimă arsă de lume

și gata să ardă pentru Tine.

 

Primește-mi cenușa

ca început de tăcere sfântă

și fă din rana mea

o rugăciune care nu se mai stinge.

 

Mai mult...
prev
next