🎤 Marieta

corpul era o pară
una dintre cele mai mari pere
ochii pictați adânc în cap
praf de copt la subraț
căpșune în obraji
povestea ei, o plăcintă râncedă
cu răvaș
unul pe care a uitat să-l citească

dar micul ei magazin
mirosea a migdale

doamna Marieta
eram prea mică, nu înțelegeam multe
când toți copiii aveau jocul lor și
nu mă regăseam, apoi
mi-ai deschis apetitul pentru un limbaj unic
iubirea de zahăr, de singurătate
iubirea de lumină amenințată
de tăișul nopții
când zahărul se întărește pe prăjituri
în frigider

dacă a murit, nu știu
n-am văzut-o de ani de zile
magazinul mic are geamurile văruite
în parc, banca îndoită de șoldurile ei
nu mai are suflet
aerul din jur - lumea interioară
a unui mut
azi, plăcinte se fac peste tot
și doar congelate

doamna Marieta
această figură cumva indie, cumva plină de groază
în tremurul șoldurilor ei
halatul alb, de cofetăreasă
nu știam exact
dacă mirosea de fapt a clor
sau migdale
mâncam plăcinte extra vanilate
și privirea ei de femeie grasă
ocrotea cu milă anticipată
privirea mea de copil gras

ce doamnă,
Marieta
parcă și numele ei îmi aduce aminte
de aceste ciudate cafenii
femeia asta va rămâne mereu cu mine
pentru că s-a născut să miroasă a migdale

și a nefericire


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Zburlea Ariana poezii.online Marieta

Data postării: 17 martie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1196

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Anul Câinelui

Lacrimi latră mut
la lună.
Locomotiva mă înnebunește
și împușcă goluri
pe treptele laringelui meu.

Trupul tău era carne
acum un minut,
apoi s-a făcut umbră,
sărind bălțile pe peron.

Ai grijă, zic –
șoaptă crustată-n ger –
să-ți pui fularul, iubite,
că e frig în tren
și nemții-s distanți de fel,
că nu s-ar atinge-ntre ei
nici cu cenușa țigării.

Ai grijă, iubite
la ochi frumoși, la polei,
la păsările pe care nu le vei hrăni,
c-o să-ți amintești de mine.

Eu?
Am căldură,
eu sunt bine
că niște lacrimi latră mut
la lună.

Mai mult...

toate parcurile din cartierul tău

e seară
și mângâi iarba din toate parcurile
cartierului tău
sunt morminte
pentru ceea ce nu s-a spus.
luna se reflectă în lacrimi
noaptea
crește monștri pe pielea mea.
deschid jurnalul, trec mâna prin foi
le miros
doar liste de cumpărături.
aici, odată
eram doar noi
când luna se dădea în leagăn
pe pieptul tău.

Mai mult...

🎤 gențiana zilelor noastre

nu știi cum e
să vii de la muncă, să calci asfaltul
de parcă ai plămânul în talpă
și doare
 
felinarele să fie galbene ca înainte și să aibă
limba lor, să crezi o secundă
că mâine va fi mai bine
dacă pleci în căutare de violete și din noaptea asta
o să faci un cer de petale,
doar să miroși cerul
să nu-l mai vezi,
să simți că ai rămas doar tu
și frumusețea lumii
și nici luna nu te privește, nici morții nu te compătimesc
când te uiți în oglindă
să nu îți amintești că ești mult prea singur
ca un câine căruia urina i-a devenit albastră,
iar stelele
sunt atât de multe.
 
nu știi cum e când
gențiana apusului devine o femeie
care te privește mut și pasiv-agresiv
de pe mașini, dintre frunze
direct în casă,
făcându-te să plângi
de parcă ar fi lacrimi palide
de dragoste.
 
să vrei
să mai găsești puțină înghețată în frigider,
poate ai o șansă să-ți mâingâie inima
ca o cremă de gălbenele,
inima noastră
o amuletă în plumb topit
 
tu știi?
Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Și eu fac rugi câteodată

Doamne Bunul meu Părinte

Tare mult mă mai iubești

Văd aceasta c-a Ta milă

De la mine n-o oprești

 

Èști Preabun și mă rabzi veșnic

De ce, nu știu ca nu fac

Fapte bune, rugi cu lacrimi 

Cât ar fi bun să Te-mpac

 

Fac , când îmi aduc aminte 

Fac când am vreo supărare

Și mai fac de frică Doamne

Că mă tem de-a Ta certare

 

Mai fac chear și de rușine

Când  văd iat-a Ta iubire

Aș vrea și eu să pot zice

Că-Ți aduc vreo răsplătire

 

Mai fac, că mă simt datoare

După câte îmi mai dai

Mai fac când gândesc că iată

Și eu aș dori-al Tău rai

 

Mai fac c-ale mele lacrimi 

Nu pot ca să le opresc

Când văd mila-Ți infinită

Și-aș voi să-Ți mulțumesc

 

Mai fac dimineața seara 

Peste zi câteodată

Că Preabun mai ești cu mine

Cât milă-mi arăți Bun Tată

 

Mai fac că văd ale Tale daruri

Cum îmi tot trimiți mereu

Fac când mă mai simt mâhnită

Că Te-am neglijat, știu eu

 

Și-Ți voi zice-n veci de veacuri

Slavă slavă Domnul meu

Nu voiesc a da uitării

Mila ce-Ți reverși mereu

Mai mult...

Respirația lutului

Satul doarme sub fum subțire,
Cu pieptul greu de amintiri,
Casele-s coaste ce suspină-n știre
De pași pierduți și vechi trăiri.

 

Drumul oftează sub copite stinse,
Își știe numele pe de rost;
Pe el au fost iubiri aprinse
Și jurăminte fără cost.

 

Fântâna bate-n cercuri rare,
Ca o inimă de pământ,
Acolo-au plâns femei amare
Și-au pus speranțe în cuvânt.

 

Ferestrele, cu ochi de sticlă,
Privesc un timp ce nu mai e,
În fiecare lampă pâlpâie-o frică
Și-un vis rămas la „poate”.

 

Biserica respiră greu,
Cu clopot vechi și glas de os,
Se roagă-n ea un Dumnezeu
Obosit de-același plâns frumos.

 

Cimitirul, spatele satului, strâmb,
Poartă tot ce n-a mai încăput,
Morții aici nu tac nicicând,
Ei țin satul viu, mut.

 

Iar eu trec printre toate-acestea
Ca gândul unui fiu uitat;
Satul mă știe, mă visează,
Deși de mult l-am lepădat.

 

Că satul nu e lut și lemn,
Nici fum, nici drum, nici gard,
E-o ființă veche, fără semn,
Ce respiră ce-am pierdut… și ard.

Mai mult...

Copilăria

Și îmi doresc mult să mă întorc 

În lumea aceea cu mult noroc

Unde seara ne adunam

Și până dimineața nu plecam

 

Eram copii, dar am crescut

Copilărie frumoasă am avut

Ne jucam noapte și zi

Printre copaci și râsete vii

 

Nu știam de telefoane

Doar de jocuri cu banane

Noi râdeam chiar din orice 

Și erau chiar râsete 

 

Îmi aduc și acum aminte

Pe vremea când eram cuminte

Ma jucam mult pe afară 

Și acum sunt prins într-o povară

 

Dacă timpul s-ar întoarce 

Aș iubi ce am și  tace

Căci mulți sunt care nu au

Și visează la ce dau

 

Această poezie este dedicată copilăriei celor de prin 2015

Mai mult...

Sigur ÎL voi întâlni!

Un ceas mă sună agasant

Parcă zicând trezește-te,

Vezi ca-i dormit cam mult

Iar timpul curge nu se oprește.

 

Sar imediat din patul conjugal

Cu ochiul ațintit înspre icoană,

Spun Tatăl Nostru și-ncă ceva

Și plec la baie-n mare goană.

 

Nu uit să- mi fac un sandwich

Și-mi savurez cafeaua dulce,

Mă-mbrac în grabă și cobor

Numai după ce-mi fac o cruce.

 

Pe scări în gând spun rugăciune

De mulțumire și pentru ajutor,

Că firul vieții îmi este prelungit

Și pavăză să-mi fie EL și-n viitor.

 

Mereu gândul îmi e la Domnul

În care cred încă...din copilărie,

Și sigur sunt că ne vom întâlni

Când voi sfârși a mea călătorie!

 

 

Mai mult...

Umbre și lumină

Sunt umbre într-o lume de lumină,

Sunt suferințe într-o viață senină,

Sunt lacrimi ascunse în zâmbete false,

Sunt dorințe tăinuite, nerostite și apăsătoare.

 

Suntem oameni pierduți în agitația zilelor,

Căutând un sens în toate senzațiile trecătoare,

Dar uneori ne pierdem în tot haosul și confuzia,

Încercând să ne găsim drumul prin viață, la fel ca într-o labirint.

 

În această lume amară, în care totul pare să fie efemer,

Căutăm iubirea și ceea ce ne face cu adevărat fericiți,

Dar de multe ori uităm să privim în noi înșine,

Uităm să ne împărtășim sentimentele și emoțiile.

 

Suntem oameni fragili, dar puternici în același timp,

Cu vise și speranțe care ne călăuzesc prin întuneric,

Cu cicatrici care ne amintesc de trecut și de greșelile noastre,

Dar și cu puterea de a ne ridica din nou și de a merge mai departe.

Mai mult...

Orologiul din mine

Simt cum timpul îmi curge prin piept,

Nu ca o fugă,

Ci ca o melodie

Liniștită.

 

Am învățat să-l ascult.

Să nu mă grăbesc.

Să spun „mulțumesc” dimineții

și „bravo” mie seara.

Să văd frumusețea

În lucrurile simple.

 

Timpul nu e dușman,

E o prietenă care știe când să tacă

Și când să râdă cu mine

La o glumă din copilărie.

 

Uneori bate tare —

Când e bucurie.

Alteori, șoptește

Ca o promisiune caldă.

 

Mă ține treaz,

Nu cu griji,

Ci cu visuri.

 

Fiecare secundă

E o fereastră deschisă.

Pot să privesc

Și să respir.

Să fiu.

Și e destul.

 

Sunt viu.

Și asta e minunat.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍