Mă simt în fiecare zi învins...

Prezentul calcă în picioare tot ce prinde în vajnicele-i brațe!

Pământul cu munții și marea

Pe tine,pe mine,pe voi,pe noi toți ;

Și-n timpul acesta se calcă pe sine fără să știe nebunul că moare!

Prezentul este viața sau moartea și istoria toată este clipa ce vine din trecutul ce mort pare dar nu este!

Vechiul trăiește clipa prezentă,

Precum strămoșii tăi morți de milenii

Respiră acum prin tine!

(10 septembrie 2023 H.S Irepetabila iubire)

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Seilbåt

Kjære seilbåt, du flyter i det tilsynelatende endeløse havet,

Til hvilke kontinenter skal du denne gangen igjen,

Hva venter deg på ditt neste reisemål?

Seilbåt, seilbåt...

Hvorfor fortalte du meg ikke at du liker å seile så mye?

Hvorfor advarte du meg ikke?

Hvorfor forlot du havnen, bare ved å snu ryggen til deg et øyeblikk?

Hvordan kan jeg venne meg til tomrommet du etterlot meg?

Hvordan skal jeg fylle den?

Seilbåt, seilbåt...

Du var lett som en spurv,

Jeg håper du kommer tilbake lykkeligere enn der du gikk,

Jeg skjønner at du måtte gå

Det var slik du følte det

Det var det du trodde.

Vi hadde bygget deg så godt, av tre, roret, dekket,

Fra flere seilplater,

Jeg festet til og med ankeret ditt,

Jeg vet at det ikke blir lett for deg,

Havet har sine innfall,

Du vet ikke hva du kan forvente,

Når den blir opphisset og rister deg i alle retninger,

Han tar deg bare med på rutene som er mer tilgjengelige for ham,

Når det vil være vanskelig for deg, når du vil føle at du ikke har noen måte å holde deg flytende,

Vennligst se ned, se ankeret vedlagt,

Tenk at langveis fra, til og med tusenvis av kilometer unna,

Jeg passer på deg, jeg har deg i hjertet mitt,

Det er bare det at du ikke lenger er i nærheten av meg for å vise deg,

Sannelig, hvor mye vår forbindelse betydde,

(I en argumenterende tone)

Føl deg bra, slipp taket, glem hvem som har laget deg,

På to uker kom vi ikke engang i nærheten,

Hvis du tror det, er det ditt valg...

Bare vit at jeg bryr meg om deg, det er derfor jeg bygde deg så godt,

Som en siste oppmuntring sier jeg til deg: "Du må ikke bli skremt av stormene du vil møte mens du krysser havet. Ikke glem at etter stormen kommer godt vær."

Seilbåt: "Hva ville du gjort? Har jeg ikke lov til å bli en dag i Rio de Janeiro? Bare en dag, det er alt jeg vil ha, så kommer jeg tilbake til deg, jeg lover!"

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Die Lektion über den Würfel

Ein Stück Stein wird genommen,

er schnitzt mit einem Meißel aus Blut,

leuchtet mit Homers Auge,

es wird mit Strahlen geschabt

bis der Würfel perfekt herauskommt.

Danach küssen sie den Würfel unzählige Male

mit deinem Mund, mit dem Mund anderer

und besonders mit dem Mund der Infantin.

Danach wird ein Hammer genommen

und plötzlich bröckelt eine Ecke des Würfels.

Jeder, aber absolut jeder wird sagen:

- Was für ein perfekter Würfel das gewesen wäre

wenn da nicht eine kaputte Ecke gewesen wäre!

Despre adevăratele mele suferinţe nu am vorbit niciodată. 
Nu sunt obişnuită să mă plâng, să curg şiroaie. 
Să mă preling pe pietre goale că o ploaie. 
Căci dacă mă pornesc, voi curge toată. 

De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.

Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.

Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.

Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.

A-ul vine de la ANA este numele lui mama,

B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.

C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.

D-ul vine din Donat pentru românul sărac.

E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.

F-ul vine din Furat, România am devastat.

G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,

H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.

I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,

J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.

K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,

L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.

M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,

N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!

O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.

P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.

R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,

S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?

Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,

T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.

U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,

V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.

Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.

Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.

Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,

Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.

Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.

Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.

De ce esti viata atita de amara

Ti-am dat de toate tu sa le incerci

Sa simt acum ca tu imi esti povara

Acum n-am leac pe tine sa te tratez.

De ce esti viata atita de parsiva

Eu zi de zi la tine ma gindesc

Si vreau ca tu sa fii mereu o diva

Iar tu incerci sa dezamagesti.

De ce esti viata atita de murdara

Cu bani nimic nu poti ca sa platesti

Si nici macar singuratatea-n lume

Si daca asta chiar nu ti-o doresti.

De ce esti viata asa de blestemata

Tu crezi ca eu voi sta asa de neclintit

Sa stii tu acum ori niciodata

Ca eu voi fii asa ca la-nceput.

Te-nseli amarnic viata chinuita

Printre straini ai lucru tare greu

Cu gindul ca mai e putin

Am sa lupt cu tine ca si cu un leu.

De ce esti viata atita de amara

Ca nici macar tu nu ma-ntelegi

Sa fii mai buna ca odjnioara

Sa fiu si eu un suflet printre REGI.

Ce pot sa-ti spun acum e lucru mare

Eu tot acelasi o sa fiu

Chiar daca tu-mi vei fi salvare

Eu te iubesc asa cum tu o stii.

Hai cântă mutule că-s surd,

Să-mi crească păpădia în ureche,

Afară-i soare, eu sunt ud,

Și beau cu mine în pereche.

Păzea că vine viața acasă,

Și moartea mi-i metresă,

Ascunde târfa pe sub masă,

Ori plimbă îngerul în lesă.

Hai cântă mutule întruna,

Pe moarte bag-o în vioară,

Ciupește corzile ca-ntodeauna,

Ca ea să geamă iar viața să mă doară.

Viaţa mi-e un cimitir fără cadavre,

Părintesc mângâiată de lacrimi,

Mi-o tratez cu otrăvuri suave,

Şi insomnii pline de patimi.

Amintirile au început să-mi putrezească,

Am încercat întunericul să adorm,

Dar el spre infinit începe să crească,

Totul în mine devenind confuz şi inform.

Nu mai trăiesc nimic în afară de nimic,

Iar aceasta este realizarea tinereţii …

Prin degetele de la mâna amputată risip,

Petale veştejite din trandafirul vieţii.

Plâng cu o lacrimă dulce şi sfântă,

Într-un leagăn cu muguri de ciumă,

Moartea plăcerea demonic îşi cântă,

Pe durere de tată şi mumă.

… stau întins în pat şi rememorez înlăcrimat

  etapele vieţii. Arcurile trosnesc sinistru sub a

  mea suferinţă. Mama râde de mine…

Zorii-mi intră prin perdea,

Mii de sulițe cerești,

Singur stau și beau cafea,

Dar pe masă-s două cești.

Două scaune-s în casă,

Și de asemeni două linguri,

Câte una stă la masă,

Viața oamenilor singuri.

Vântul suflă pe afară,

Singur bântuie prin lume,

Parcă-i viața mea amară,

Ce nu am cui a o spune.

Iar clepsidra molcom curge,

Gongul sună peste ringuri,

Timpu-ncet, încet parcurge,

Lumea oamenilor singuri.

Parcă aud că-n ușă-mi bate,

Îi simt pașii pe podea...

-Tot tu ești singurătate?

Pleacă, du-te, nu mai sta!

Noapte, îmbracă-mă-n stele,

Universul întreg să-l sărut,

Să-l sfâșii cu tainele mele,

Și-apoi să-l fac dispărut.

Noapte, în vis mă scufundă,

Negrul infinit să-l ating,

Să simt măcar pe-o secundă,

Clipa când soarele-l sting.

Noapte, hai du-mă pe lună,

Cu focul din piept s-o-ncălzesc,

Pământul să poată să spună:

-Ah Lună, ce mult te iubesc!

Noapte, aruncă-mă-n mare,

Întunericul din adâncuri să-l scot,

Iar bezna albită de sare,

S-o închid pe vecie 'ntr-un port.

Îngropați-mă-n noaptea adâncă,

Lumina să-mi curm pe vecie,

Stele la creștet să-mi plângă,

Întunericul criptă să-mi fie.

Culori bizare îmi pătează chipul,

Amestecuri de negru, negru, negru…

Cunosc infernul şi nimicul,

Şi-l cânt în propriu-mi marş funebru.

În criptă arunc cu silă un ort,

Buchetul de azalee ofilit,

Amarnic plâng, apoi mă-mbărbătez cum pot,

Iar la priveghi îmi povestesc cum am trăit.

Filozofii împrăştii unde n-am ascultători,

Sunt bucuros dacă mă ascult doar eu,

Invoc blesteme peste muritori,

Ca să-L provoc pe Dumnezeu.

Îmi place să mă certe, ca să-nvăţ,

Îmi place să mă bată, ca să plâng,

În faţa Lui să mă răsfăţ,

Şi în iluzii coroana să i-o frâng.

Lumea ta eu n-o mai știu

Părul tău cel auriu,

Zâmbetul de primăvară,

Pasul tău cu urma rară.

Lumea ta eu n-o mai văd,

Totu-n juru-mi e prăpăd,

Plânge-o lacrimă sub pleoape,

Că tristețea-mi stă aproape.

Lumea ta n-o mai visez,

Sunt o fructă fără miez,

Trist copac fără de floare,

Fără frunze, fără soare.

Lumea ta mi-e rătăcire,

Labirint fără ieșire,

E un șuierat de vânt,

Care sapă un mormânt.

Lumea ta străină-mi este,

Nu mai este acea poveste,

Cu un mire și-o mireasă,

Ce-și doreau copii și casă.

Lumea ta eu n-o mai știu,

Tot în juru-ţi e pustiu,

Lumea ta eu n-o mai văd,

Tot în juru-mi e prăpăd...