Mi-e dor de sat Veşnicia s-a născut la sat. (Lucian Blaga)

Alerga trenul sub lună, Timpul îmi părea că aleargă după noi Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul Copacii falnici, dar de frunze goi. Priveam stânci, munţi, dealuri Şi mă miram atât de mult, Cât e de frumos pământul, Şi nu mă săturam să mă mai uit. Trenul alerga tot mai departe, Inima îmi bătea mereu. Şi lumea îmi părea ca o carte, Scrisă de însuşi Dumnezeu. poezie de Vladimir Potlog 

Într -o livadă cu pomi în floare Este o prisacă cu albine muncitoare. Care strâng nectar din floare în floare. Apoi zboară la ele acasă, Să facă miere dulce și gustoasă. Pentru mine, pentru tine, Ca să ne simțim mai bine! Pentru aceasta să le mulțumim harnicilor albine, Căci ele fac un lucru mare. Dau viața la tot ce este frumos și gustos sub soare. (Poezie de Vladimir Potlog)

Destinul ne-a unit Ne-am unit destinele într-un miez de toamnă. Când frunzele cad alene de pe ram, Când fierbe vinul în butoaie Și soarele răsare din ce în ce mai rar la geam. Ne-am unit destinele într-o seară de toamnă, Într-o seară ca din povești. Mi -ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă... Și veșnic o să mă iubești. Trec anii peste mine, peste noi, Dar nu o să uit ziua cea de toamnă. Când am jurat să fim în doi Și tu mi- ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă. Ştiu că nu avem tot ce ne-am dorit, Dar dragostea noastră ne ține împreună. Poate destinul ne-a unit, Ca să facem lumea puțin mai bună! Poezie de Vladimir Potlog

Bătrâneţea nu este o povară,

Nu este o haină grea.

Ea este o comoară pentru acei,

Care sănătatea o pot păstra.

Bătrâneţea nu este o povară

Ea este o cunună de Lauri.

Trimisă de zeii cereşti,

Dacă ştii viaţa cu adevărat s-o preţuieşti!

Bătrâneţea nu este o povară.

E un amurg frumos de vară

E un strop de rouă,

Este un început de cale nouă.

Bătrâneţea nu este o povară

Este o frumoasă melodie

Cântată la o chitară,

Este o splendidă poezie!

Scrisă de bunici pentru nepoţi şi nepoţele.

Bătrâneţea nu este o povară,

Este ca cerul presărat,

Cu mii şi mii de stele.

În rochie albă de mătasă ai apărut în calea mea. Erai aşa de graţioasă, zeiţa mea cu ochi de stea. Erai ca o gingaşă căprioară, Care îşi potoleşte setea la un izvor Şi am înţeles din clipa aceea că veşnic de tine mi-a fost dor. M-am apropiat atunci de tine şi în braţe cu drag te-am ridicat. Erai uşoară ca puful de păpădie şi miroseai a flori de fag. În rochie albă de mătasă ai apărut în viaţa mea. Şi vreau să-mi fii mireasă, zeiţă cu chip de stea. poezie de Vladimir Potlog

Am scris într -o zi o poezie Pe o coală albă de hârtie. Despre mine, despre tine, Despre iubirea care a unit ale noastre destine. Am scris acest vers Despre al nostru mic univers. Plin de fericire și amor... Și despre visele ce nu mor. Am scris un poem de dor Pe o foaie de hârtie. Despre un dor nemuritor, Am scris această poezie! (Poezie de Vladimir Potlog)

Timișoara Orașul meu

În tine mi-am făcut traseu

Eu în tine m-am născut 

Și viața aici mi-am petrecut

Anul ăsta-i unul mare

Orașul are o transformare

Ești acum o capitală

Pentru Europa întreagă

Catedrala mea frumoasă

În tine mi-am făcut o casă

Căci de mică aici veneam

Și la Domnu mă rugam

Și la Bega cea înflorită

Pe sub copaci stăteam ostenită

Pe sub pasajele secrete

Pe sub salcâmii înfloriți

Noi mergeam mereu agale

Lipsiți de griji și fericiți

Pe-un zid al casei, pensula se pleacă,

Prin tente mohorâte și gălbui,

Să spună despre-un câine ce se-îneacă

O vizuală-istorie oricui.

Talazurile-l poartă în derivă,

Pe sub un cer de-un spălăcit ulei,

Spre care vălurirea agresivă

Aruncă spume într-un alb de miei.

Iar botul către-înalt i se îndreaptă,

C-un gest milos din ochiul său făcut,

Oglindă-a unei vâltoreli ce-așteaptă

Să-și piardă crezul cât l-a mai avut.

Făr’ sens, urcându-și scara lui fluidă,

E Castul ce se chinuie-n obidă.

    Fiecare zi, când nu îmi eşti aproape, 
    E-o zi pierdută. Şi-o număr dintr-o mie 
    De alte zile ce mi se trec sub pleoape 
    Ca ropotul de cai ce zburdă peste glie. 
    
    În ziua ce se scurge prin nemiloasa soartă, 
    Mă tem să număr ore. Iar timpul infinit, 
    Sub pravila iubirii imense ce mi-o poartă 
    Sfârşeşte orb şi gârbav, în grabă hodinit. 
    
    Mi-e tot mai greu să număr clipele în şoapte, 
    E-o muncă în zadar. Clepsidra luminoasă 
    Topeşte ziua-n zi şi întunericul în noapte 
    Durând peste cuvinte balada cea duioasă. 
    
    Te vreau să-mi fii aproape în fiecare clipă, 
    În orişice moment. Mi-e viaţa fără soare 
    Fără privirea ta zvâcnită-n colţul de aripă 
    Al pleoapei mele-nchise-n căuşul palmei tale.

La  steaua,de pe cer, cea mai luminoasă
An de an, în ianuarie, ne uităm
Sărutul razei pe Ipotești se lasă
Tremurătoarea sclipire o contemplăm.
EL, doar EL  printr-o  elegie, vers duios
Apleacă crengile  plopilor desfrunziți…
Uluitor! Luceafărul, un  Făt Frumos
Ajunge la voi, când versurile-i citiți.

Ce lume-ar fi ! nebuna ori frumoasa !

Oare ar mai fi , de tu n-ai exista !

Esti ingerul ce viata-mi coloreaza !

O ! esti comoara vesnica a mea !

Esti o raza care zboara ,  mereu calatoare

Reprezinti o stea ca mierea calda , lucitoare,

Daruiesti cu a ta privire, dulcea mare de pe cer,

Cu respect pentru iubita, de l-al tau  luceafar.

Amintirea ce nu moare

Și te doare foarte tare

Viața ta a fost cu totul

Vocea ce arată scopul

Muzica-ți trezește dorul

Sufletul îi simte golul

Locurile îi spun lipsa

Lucrurile își știu casa 

Mintea își tot amintește

Iar cu greu tot mai trăiește

Dup-acea iubire mare

Când încrederea dispare

Pozele șterse care-au fost 

Făcute-n bine ieșit prost

Haine prin suflet uzate

Prin foc și apă purtate

Călătorii ce-s statice

În care-am fost nemaiplecând

Dureri atât de tragice

Din care-am plecat râzând

Timpul de neprețuit

Emoții de negrăit

Furie de neînvins

Iubire de neatins

Integritate ca niciuna

Repetat mereu întruna

Tras de neoprit nicicând

Binele purtat de vânt

Plimbări de neparcurs din nou

Lecții ce mai au ecou

Momente de nevorbit

Durere de neoprit 

Forme bine cunoscute

Vorbe bine amintite

Privire întipărită 

Iubire închipuită 

Manipulare clară 

Speranță neclară 

Iubire îngropată

Și milă înghețată

Ruperea sufletului

Negăsirea scopului

Haos în tot ce există

Și fundalul minții tristă