Creaţii aleatorii :)
Spinii fericirii, alinarea singurătății
O dulce singurătate,
Te văd prin vecinătate,
Printre gânduri pătate
De sangele vinovăției necumpătate
In societate.....
Simt o greutate apăsătoare,
Din necesitate....
Mă conectez la realitate
Dintr-o varietate...
De suflete neelucitate pline de răutate
Din sinceritate....
Vreau o liniște plina de solidaritate
Pentru colectivitate....
Cu sufletele editate dupa celebritate
Ca moralitate...
Renunță la orice temeritate
Nu te pierde in mulțime
Atât timp cât ai cumpătate
Nu vezi cate suflete nestingherite
Cad prada credinței deșarte
Spre pierzanie?
Creează-ți imunitate
Fara sa existe strop de integritate
In sufletul tău sătul de atâta răutate,
Invidie, aronganțe, barfe si falsitate,
Fă-ți din suflet templu
Inima să iti fie zeu
Gandirea sa iti fie rugaciune oblu
Singuratatea prietenul perpetuu,
Iar fericirea drogu.
Menü de masă-n trei
În orașu-n care plouă au ninge-n fi'ce săptămână,
Unde un moș și-o babă, merg ținându-se de mână,
Din nu știu care casă, se-aude-o voce vagă,
Ce zice fonfăit, cu-n iz ce-aduce a doagă:
Mâine, la mine, de-o fi să vii,
Vorbesc rezón, nu zic prostii,
Îți voi zice, chiar de la ușă,
Că am trei sticle de Frâncușă,
Soi bun de la Cotnari,
Nu din cel de potlogari,
Ce-ndoaie vinul în butoi
(Le cuca-n mur de marțafoi!),
Cu apă rea ce pute-a clor,
De-l bei, mai va, să faci amor !
Și de o fi, în completare, încă o sticlă
Un plus la fiecare cam de o litră.
De buna seamă, voi pune și mâncare,
Un mizilic, o măslină, o brânză mare,
Un mușchi ce împănat,
A fost rulat și-apoi legat,
Ce din cuptor, scos rumenit,
În asorté va fi servit,
C-o mixtă în savori salată,
Nici acră, da' nici seacă.
Dară să știi: n-om face-o lată !
O stea...
Am coborât pe pământ stele și foc
Să-mi simtă Dumnezeu durerea,
Ca un fulger m-am prins într-un joc
La dans, la braț cu tine … cu o stea.
Te-am căutat, te-am găsit
și ți-am tras veșmântul
Te-am prins de-o aripă
și te-a durut,
Și un suspin de înger
răscolea pământul
Printre gânduri, printre lacrimi,
tu lumină … te-am cerut!
Ah … te-aș lăsa,
să te întorci prin astre
Să te-aprinzi de dor,
tu înger să-mi zâmbești
Cu foc de noi
și din amintirile noastre
Să mă chemi pe cer,
să-mi spui … că mă iubești!
Ca un muritor de tine,
te privesc pe cer cum strângi
Râuri, fluvii, toate …
cum se scurg prin viitor
Și la braț cu alte stele
plângi …
Pentru mine; o stea …
atunci când am să mor!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Vacanță
am văzut de departe cum femeia se prăbușește cu fața-n nisip
aproape de valuri
nu mai era nimeni pe plaja la ora aceea
singur am întors-o
i-am făcut respirație gură la gură
i-am scos sutienul și am presat-o cu podul palmei pe piept
cum învățasem la un curs de prim ajutor
în clasa a zecea… umană
pe-un manechin din plastic
eram disperat că uitasem telefonul mobil în hotel
și nu puteam suna la „urgențe”
mă rugam la toți sfinții și dumnezeii din cer
să nu moară
.
zadarnic
.
unul din noi pierduse lupta cu viața
.
nu mai avea niciun rost să sun la 112
mă gândem în timp ce călcam de două ori într-un loc
și aruncam la fiecare pas câte o privire în urmă
era chiar riscant
cineva ar fi pus o mulțime de întrebări incomode
la care eu n-aș fi găsit prea multe răspunsuri
.
cine era
de ce eu
chestii din astea
.
”doar n-o să mă lași tocmai acum”
îmi strigă femeia căzută-n nisip
și se ridică-n picioare
„ te-am amăgit”
.
de necrezut
.
rămăsesem țintuit de stupoare ca un cui într-o scândură
.
a doua zi m-am trezit într-un pat de spital
era încă noapte
o femeie liliputan îmi înfigea un ac de seringă în braț
iar alta răsturna peste mine
un coș cu gândaci și păianjeni
.
„mai bine lăsați-l să numere nasturi”
reverberă un glas cavernos din înalturi…
Comparații
precum o pasăre zgribulită de frig
care sprijină în aripile ei neobosite cerul
la fel
viețile noastre
fragile ca niște cupe de cristal
gata oricând să se prefacă în țăndări
într-o clipă de neatenție
sprijină cu aceeași determinare timpul
(acel vultur cu ochi sângeroși
și necruțători
pentru care viața păsării nu înseamnă altceva decât
bucuria puilor flămânzi!)
Doamne
cât de trist poate fi pentru o biată pasăre
îndrăgostită de cer
să îmbrățișeze c-o ultimă zvâcnire de aripi
pământul….
Nu am putere sa te apar Mama
Nu am putere mamă, sa te apar.
Nu am putere, sa te văd plîngînd
Am uitat acele clipe mamă,
Cînd te mai vedeam zîmbind
Se rupe sufletul de dor in mine
Căci mamă nam aşa putere
Să pot sa fiu mereu alături
Şi să-mi iau mie a ta durere.
Atîtea drumuri are viaţa mea
Şi toate mamă de la tine-au inceput
Aş intoarce mamă viaţa
Sa nu mai treci prin ce-ai trecut
Toată viaţa doar durere
Ni-ai crescut, sa-ţi fim aproape
Dar noi am fugit in lume
Lăsîndu-te singură, aşa departe
Acum plingi si ne aştepţi acasă
Dar noi tot mai rar venim
Şi vom intelege asta intr-o zi
Cînd şi noi părinţi vom fi
Se rup lacrimile din ochi şi cad
De-ar costa ceva lacrimile mele
Aş plinge zi şi noapte, mamă
Sa iţi cupăr a ta durere