Autorul Agnes
Creaţii aleatorii :)
În pribegie
Într-un corp de om pribeag șade-un suflet blestemat
Ca o cioară pe o sfoară croncănind a viață-amară,
Cântec trist dintr-o vioară, pe un câmp scăldat în ploaie
Șade omul cătrănit pufăind un gând timid
despre lumea ce-a iubit.
A plecat de ani de zile spre tărâm cu apă vie,
Să nu se mai necăjească de durerea omenească
Și să pună-n sacul lui doar plăcere și tutun,
Iar în ceas de dimineață să se întoarcă iar acasă.
Pe un drum lucrat din piele și din gânduri de-alea grele
Nu putea a socoti de e noapte sau de-i zi,
Căci trudea nefericitul să-și creeze drum cu trupul,
Fără să priceapă bine că-l plângeau acas’ copiii.
S-au dus anii tinereții și s-a dus blândețea feței
Pe meleaguri depărtate într-o lume fără noapte,
S-au pierdut neîmplinite toate visele plăcute,
Căci în lumea de acasă ești un venetic prin casă.
Umbli-n viață necăjit ca să strângi un ban cinstit,
Iar acasă toți golanii stau la masă la chiolhanuri
Și rânjesc de sus din vile la plăpândul om din tine
Și la munca ta de-o viață pentru copii și nevastă.
Cum să nu fii necăjit când lăsași tot ce-ai iubit
Și te-ai dus în pribegie pe un vis și pe-o simbrie,
Iar acum când te-ai întors ești văzut de sus în jos,
Și din omul care-ai fost a rămas doar simplul os.
Când te-ai dus la cimitir să îți plângi ai tăi părinți
Te-a-ntrebat popa-ntr-o doară de-ai venit să-ți faci pomană,
Căci ți-e trupul învelit într-o pânză de argint,
Iar pe față porți o barbă de un cot și-i tare albă.
Bate clopotul în sat c-a murit un moș beteag
Și s-a dus la cele sfinte c-un toiag din lemn, din curte...
Un pribeag, un venetic, asta-i tot ce ai muncit,
Un covor de frunze moarte pe poteca vieții mată.
Într-un colț de cimitir, într-o groapă blestemată
Șade sufletul rânjind pe coșciugul tău muncit,
Iar pe-un pom de lângă poartă croncăne o cioară-n noapte
C-ai plecat iarăși departe doar c-un rând de haine-n moarte.
STRĂMOȘII MEI
Cu mulți ani în urmă să fie două-trei sute de ani
prin părțile noastre ,una din îndeletnicirile oamenilor
era creșterea animalilor ,mai ales cea a oilor .Cine nu
a crescut oi nu știe cât sunt ele de docile și de pe urma
lor ,omul , folosea tot : din lână își făcea haine și zestre
laptele și brânza , carnea era hrana lor de toate zilele .
Creșterea oilor era meseria celor harnici ,îndrăzneți ,cutezători .
Nu este o muncă ușoară ,să fii mereu departe de casă ,
de familie .Din primăvară până toamna târziu ,erau pe drum .
Trashumanța de prin Ardeal , Oltenia ,a ajuns și prin
părțile noastre pe malul Prutului În satul acela vechi ,era o fată
orfană ,care nu avea nici un rost.Au cunoscut-o ciobanii și au
făcut-o părtașă la paza oilor pe timp de vară .Această întânlire
i-a hotărât destinul .Era fericită ,avea un rost ,oile o iubeau .
Câ era fericită Că era fericită o descoperă ,cei care o descoperă
cântând la fluier .Până și oile se opreau să asculte doinele ,baladele
și dorurile fetei singuratice .Povestea spune că ciobănița Ileana
în zilele călduroase se oprea la umbra sălciilor de pe malul Prutului ,
și cântecul ei răsuna în toată valea .În toamnă turmele s-au retras la
iernat ,cu promisiunea că se intorc la primăvaă .Povestea se repetă
,Ileana ia turma în primire și-îș urmează destinul !,,,Pe malul stâng
al Prutului era un tânăr Basarabean ce-ș pășrea oile lui o turnă mică .
Încă din vara trecută fusese fermecat de melodiile ce îi
mângâiau singurătatea .Începuse iar să răsune valea de cântec .
Vasile era curios să vadă cine cântă ,se apropie încet de mal și vede
cine era fluierașl .Cu picioarele în apa limpede o fată se răcorea și oile
în jurul ei, se adăpau .S-a făcut nevăzut în stufăriș ,meditând la ce văzuse!.
Până la urmă Ileana și Vasile s-au văzut și au descoperit că deși îi desparte un
hotar de țară ei vorbesc aceiasi limbă -limba moldovenească -
In toamnă când turmele s-au retras la iernat , Vasile a trecut Prutul
cu mica lui turmă de oi ,a luat-o pe Ileana de mână ,și au făcut casă nouă
și au avut urmași și urmașii lor alți din generație în generație pănă a ajuns la
mine .ILEANA și VASILE ALEXA sunt strămoșii mei și ssunt mândră că le
cunosc povestea și că mai trăiesc cu tot neamul ALEXA
Cinci Elemente
îndepărtate orizonturi
dezordine și haos în minte,
continua să se reflecte pe foaie
negru de creion
abstracte lanțuri de imagini.
ce mister ascunde marea,
când ale sale ape se varsă
în altă apă?
ce ascunde adâncul pădurilor
când razele nu pot pătrunde?
ce înfățișare are aerul
atunci când trece tot prin aer?
în ce se transforma focul
când arde în flăcări eterne?
neîncetate lanțuri de imagini
în orizontul unei neîncetate căutări
gândurile zboară
în umbre de eter.
Ziua ta!
E foarte-aproape ziua ta
Prietenă, iubită, soția mea,
În gând mi-a încolțit ceva
Să fur, să-ți dăruiesc o stea
Gândul m-a dus la Ursa Mare
Iar de la Car am pus cinci pași,
Și-am descoperit Steaua Polară
Semnul la Nord pentru înaintași
Am stat de vorbă și cu Ursa Mică
Cu cele șapte stele strălucitoare,
Care privind spre Steaua Nordului
Mi-au zis că făra Ea, lumea dispare
Atunci mi-am coborât privirea
Către pământul plin de floare,
De unde fericit am strâns buchet
Să-l duc soției mele iubitoare
Așa că am lăsat stelele-n Care
Și-n Nord pe Cer Steaua Polară,
Să lumineze-n noapte ca un far
Și niciodată viața..să nu dispară!
Himeră
Ape, ape, pline de argint
Își varsă în lume cântul sfânt
Se aud sirenele cum zic
Că nu se va întâmpla nimic.
Dar glasul lor e specios,
Și totul este fără rost.
Să ai încredere în stele,
Dar nu în gândul de himere.
Și vântul mi se pare zău,
Că se mișcă într-un hău.
Până la cer se ridică,
Orice inimă și frică.
Nimic nu e de înțeles,
Într-o lume fără sens.
Dați-i voi un tâlc! Au zis
Cei ce de ea s-au dezis.
Bârfitorul
Să judeci ale mele fapte...
Greșit-am, oare, cu ceva
De toci aşa mărunt, mărunt,
Cam tot ce e în viaţa mea?
Întoarce-ţi faţa către tine,
Doreşte-ţi să te schimbi cumva!
Aşa, poate, mă uiţi pe mine
Şi faci ceva cu viaţa ta.
Nu plânge altul pentru tine
Şi nici nu vrea durerea ta.
De ce te-ar mai durea pe tine
Durerea surdă a altcuiva?
Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii
Nu critica şi nici huli,
Doar uită-te la umbra ta
Şi, poate, vezi ce om devii.
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Yin-Yang
anca_nistor
25 octombrie
"Și moartea însăși naște o iubire"- atât de frumos descrisă speranța în continuitatea vieții. 🙏
Străin în sinele său
anca_nistor
24 octombrie
Ai descris perfect omul zilelor noastre, îndepărtat de sinele său autentic, rătăcit în plăcerile și cerințele deșarte ale lumii exterioare. Frumoase v...
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Gabriel Trofin
23 octombrie
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Silvia Mihalachi
23 octombrie
Și eu cred că sunteți ,,lacrima lui Dumnezeu,,… Dovadă sunt frumoasele , creștine motivații în versurile poeziei, o poezie binecuvântată de Biblie...
Caut un om
Gabriel Trofin
22 octombrie
Mulțumesc frumos Anca... Mă bucur că îți plac versurile mele!
Caut un om
anca_nistor
22 octombrie
Ai un talent desăvârșit! Mulțumesc pentru toate stările pe care reușești să le transpui in vers🙏
Poem
Deea
21 octombrie
Mulțumesc
Sunt singur
anca_nistor
21 octombrie
Profund și răscolitor de frumos descrisă însingurarea .Felicitări!
Catastrofa din mine
Monica P
20 octombrie
Profund și frumos,felicitări!!!💌
Un lup printre oi
Irina Alexandra
18 octombrie
Superb!!!