Viața cu gust de măr necopt

Viața, cu gust de măr necopt,

mi-a fost cândva pedeapsă și început.

Am mușcat din ea cu dinții strânși,

cu buzele arse de nerăbdare,

și-am simțit cum îmi curge prin vene

o primăvară prea crudă.

Nu știam atunci

că acreala aceea era foc.

M-a ars pe dinăuntru,

mi-a dezgolit fragilitățile,

mi-a scuturat din păr visele prăfuite

și mi-a lăsat sufletul gol,

ca o ramură după furtună.

Dar din golul acela

s-a aprins o lumină.

Am căzut —

nu ca o frunză,

ci ca o femeie care își leapădă pielea veche.

Am ars —

nu din slăbiciune,

ci pentru că aripile nu cresc

decât prin jar.

Și m-am ridicat.

Cu gustul vieții încă acru pe buze,

dar cu inima coaptă în focul propriei renașteri.

Din cenușa tăcerilor mele

s-a ridicat o femeie nouă —

mai blândă,

mai întreagă,

mai vie.

Viața nu mai e un măr necopt acum.

E pomul întreg

care a învățat să înflorească

după ce a îndurat iarna.

Și dacă mai mușc din ea

și simt o urmă de asprime,

zâmbesc.

Pentru că știu —

în mine trăiește pasărea aceea

care nu se teme de foc.

Care iubește până la capăt.

Care renaște de fiecare dată

mai femeie,

mai lumină,

mai eu.


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Cristina Bujac poezii.online Viața cu gust de măr necopt

Дата публикации: 2 марта

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 1102

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Liniștea mea face zgomot

Liniștea mea face zgomot

ca un sicriu coborât încet în piept,

ca o viață trăită pe dinăuntru

fără martori.

Tac nu pentru că n-aș avea ce spune,

ci pentru că unele adevăruri

se rup dacă le scoți la lumină.

Și nu mai am ce repara.

În mine se aud pași

ai celor care au plecat

fără să închidă ușa,

lăsând curentul să-mi înghețe sufletul.

Liniștea mea e oboseală pură,

e momentul în care nu mai ceri,

nu mai explici,

nu mai lupți pentru a fi înțeles.

Am plâns atât de mult în tăcere

încât lacrimile au învățat

să se transforme în forță,

iar durerea — în coloană vertebrală.

Liniștea mea țipă

pentru copilul din mine

care a învățat prea devreme

că iubirea nu rămâne mereu.

Face zgomot pentru că nu e vindecată,

ci doar vie,

pentru că respiră încă

printre ruinele a tot ce a sperat.

Și totuși…

în această liniște care urlă

se naște o femeie

care nu mai cere să fie salvată.

Liniștea mea face zgomot,

dar e sunetul supraviețuirii.

Și cine îl aude

știe:

nu s-a frânt.

S-a transformat.

Еще ...

Sunt aici

Sunt aici,

chiar dacă pașii mei au obosit să mai fugă,

chiar dacă nopțile m-au învățat

cum se tace cu ochii deschiși.

Sunt aici,

cu inima peticită din speranțe mici,

din rugăciuni nerostite

și din vise care au refuzat să moară.

Am căzut de atâtea ori

încât pământul îmi știe numele,

dar m-am ridicat de fiecare dată

pentru că sufletul meu nu știe să renunțe.

Sunt aici,

în ciuda fricilor care mă strigă pe nume,

în ciuda oamenilor care au plecat

lăsând goluri ce dor și azi.

Port în mine doruri grele,

răni care nu se văd,

dar și o lumină tăcută

care încă mai arde.

Sunt aici —

nu pentru că a fost ușor,

ci pentru că am ales să rămân,

să cred,

să respir,

să fiu.

Sunt aici,

și asta…

este deja o victorie.

Еще ...

De ce plânge sufletul în noapte?

De ce plânge sufletul în noapte?

Pentru că atunci nu mai are unde fugi.

Ziua îl învață să tacă,

noaptea îl lasă să fie… gol.

Plânge pentru absențe care nu se mai vindecă,

pentru voci ce trăiesc doar în amintire,

pentru „dacă” nerostite

și îmbrățișări rămase suspendate în aer.

În noapte, dorul nu mai șoptește —

urlă.

Sapă în piept cu unghii de gheață

și cere nume, chipuri, pași care nu se mai întorc.

Sufletul plânge pentru că a iubit mult,

mai mult decât a fost învățat să ducă.

Plânge pentru cei pe care îi caută

în fiecare rugăciune,

deși știe că îi va găsi

doar în cer.

Și totuși…

plânge încet, ca să nu sperie dimineața.

Ca nu cumva lumea să vadă

cât de mult doare să fii tare

când îți lipsește cineva

din tine.

Еще ...

Стихи из этой категории

Te iubesc e prea putin sa scriu

Nu pot ca sa descriu iubirea
Din infinitele cuvinte ce le stiu
Nu pot gasi cuvintul mai puternic
Caci te iubesc e prea putin sa scriu.

 

Nu pot sa te descriu cum esti
Caci esti atit de gingasa si dulce
Nu imi ajung idei ca sa termin un gind
Caci ce nas face gindul iar la tine fuge

 

Nu pot sa iti descriu zimbetul
Caci e ceva ce nu exista-n infinit
Nu pot sa fiu mai bun ca sa te merit
Dar te iubesc cum nimeni inca na iubit

 

Nu pot sa iti descriu sarutul
Caci altceva mai dulce nui ca sa compar
Nu e nimic mai bun in lumea asta
Caci totul in viata e amar

 

Nu pot sa iti decriu privirea 
Caci eu traiesc in ochii tai
Nu sunt ochi mai dulci in lume
Decit cei ce tu traiesti in ei

 

Nu pot sa iti descriu infatisarea
Caci ea ma face cel mai fericit
Nu pot sa iti descriu inima 
Caci doar pe mine ma iubit

Еще ...

Tu esti perfect

 


Tu ești perfect,
Iar eu
Sunt imperfecțiune.

Tu ești un absolut în tot ce faci,
Când îți deschizi petala cu petala
Și înflorești și tot mai sus te-nalți,
Și eu mă mir că ești real
Și că mă vezi…

Tu ești perfect,
Iar eu sunt imperfecțiune,
Și ale tale carismatice culori
Mă copleșesc
În neputința-mi sugrumată de visare.

Dar tu îmi vorbești,
Și ochii tăi îmi spun
Ce gura nu poate să zică:
E-un univers greșit aici și acum!

Tu ești perfect, strălucitor și infinit,
Iar eu,
Un mediocru limitat,
Fără aripi, fără culori — doar gri și alb…
O ironie fără punct,
Cu ochi care nu mint și nu ascund.
Și știu, și simt că-mi ești perfect…

Еще ...

Sezonul 2 din seria motive pentru care ar trebui să vorbim

Pentru că o furnică mică

Face acum somnic,

Mi-am zis… hmmm,

Ia să încerc să o fac cumva să vorbim,

Să o conving.

Și normal, să-i trimit și-un pupic 💋

 

Probabil vă întrebați,

Oh, dar iar seria asta,

Cu prima ce s-a întâmpla?

Dragilor, am vești proaste…

Nu a funcționat!

 

Și asta pentru că furnica asta

Se lasă super greu,

Imaginați-vă că la cât e de încăpățânată,

Ne certăm… nu exagerez… mereu.

 

Și mi-e ciudă că nu pot să ripostez

Când mă tratează așa,

Și ce să fac, n-am de ales,

Mă supăr și eu pe ea.

Altfel, aș mușca-o eu de buze,

Dar n-am cum, nu pot să o prind,

De asta am nevoie de susținerea voastră,

Că plănuiesc să o capturez și să-i dau o îmbrățișare mare, mare, ca să o simt.

Să văd eu dacă se mai supără vreodată, mititica asta alintată.

 

Auzi, cică s-a supărat pe mine că nu i-am dat atenție,

Păi cum să-i dau atenție eu la furnica mea,

Fără să se prindă toată lumea

Că mă topesc după ea.

 

Nu, gata, data viitoare, nu mai gândesc,

O prind de talie și o alint mult…

Și nu oricum, o ridic pe pupitru

Îi desfac rochița la gât și încep s-o sărut,

Când într-o parte, când în cealaltă,

Ca să îmi mai astâmpăr din dor…

Ahhh… și atâta o mai sărut

Că restul se întâmplă în videoproiector.

 

Acum revenind la sezonul doi din seria motive pentru care ar trebui să vorbim,

Ei bine… ar trebui să vorbim pentru că mor după ea și pentru că nu mai pot să țin tot ce simt în inima mea.

Și mă enervează că nu face nimic și lasă totul pe destin…

Păi măi alintată mică,

Ia mai lasă figurile alea de furnică

Și haide să ne iubim,

Că doar de asta avem gură de la Dumnezeu,

Să ne sărutăm și să vorbim.

 

Gata, gata, m-a luat puțin valul, recunosc,

Să se calmeze toată lumea,

Nu s-a întâmplat nimic, doar că atunci când mă gândesc la ea,

Îmi crește tensiunea.

O să-mi revin, sper, nu știu,

Sănătatea pare tot mai departe…

Oh, nu, o să mor, vezi?

Trebuie să vorbim pentru că…

Sunt pe moarte…

E jale mare, foarte mare,

Oare furnica asta a mea chiar mă lasă să mor fără o îmbrățișare?

 

(Nu sunt acum pe moarte, evident, însă timp nu prea mai este și fac de pe acum simulări pentru bătrânețe).

 

Gata furnică, uite cum stă treaba,

Frumos nu mai merge, ai auzit?

O să fac seria asta mai dură decât prima

Pentru că m-ai înnebunit.

 

Ce? Nu poți să dai înapoi,

O să răzbun seria unu, cu seria doi.

Еще ...

Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 21. Întâlnirea

Asistenta șefă ieși din cameră și, cu lacrimi în ochi, se îndreptă spre biroul ei. Luase o hotărâre. De fapt dorea să revină la starea de dinainte, când poza fiicei sale stătea ascunsă într-un raft. Îi mai rămăsese doar o singură amintire. O amintire pe care o va îngropa pentru totdeauna. Luă conul roșu și se îndreptă spre pădure.

Păsările cerului pot fugi acolo unde omul nu le poate ajunge. Din atâtea animale, doar păsările se pot depărta de lumea oamenilor, poate de aceea sunt cele mai invidiate viețuitoare. Când zbori cu avionul, trăiești cu frică și neîncredere înălțimea și sigur ți-ai dori să ai aripi asemeni lor. Tânăra mamă încerca să răspundă cu convingere întrebărilor nevinovate ale fetiței, dar îi era tare greu să-și abată mintea de la ceea ce va urma după ce avionul va ateriza la București.

— Mamă, de ce nu zboară alături de noi nicio pasăre? Doar sunt atât de multe pe cer.

— Avioanele fac zgomot și păsărilor nu le plac zgomotele.

— De aceea sunt așa de multe în pădure? Pentru că acolo este liniște?

— Da, iubito.

— Când erai mică făceai liniște pentru a auzi cum vorbesc păsările?

— Stăteam culcată ore întregi la umbra copacilor și le ascultam.

— Și ai învățat limba lor?

— Păsările nu vorbesc. Doar cântă.

— Nu este adevărat. Nu cântă tot timpul. Uneori vorbesc. Și atunci se adună două câte două.

— De unde știi?

— Le-am văzut eu în grădină. Cele mici se joacă pe crengi iar cele mari zboară în cercuri mari din ce în ce mai sus.

— Ești tare deșteaptă, fata mea.

— Nu sunt, mamă, pentru că nu știu ce spun.

  • Păi, vezi! Înseamnă că nu vorbesc. Dacă ar vorbi, oamenii ar fi descoperit limba lor și eu, și tu, am fi învățat limba lor la școală.
  • Ba vorbesc, mamă, dar sunt mult mai deștepte decât omul și nu vor să-și spună secretele. Mă înveți și pe mine?

— Ce anume?

— Ce înseamnă cuvântul „mamă”?

— Unde ai auzit cuvântul acesta?

— L-ai spus tu în baie, când te uitai în oglindă și păreai că ești singură pe lume.

— Of, mamă! Nu pot fi singură pe lume. Doar te am pe tine.

— Ce înseamnă „mamă”, mamă?

O doamnă se uita amuzată la cele două și greu se putu abține să nu râdă. I se adresă celei mici.

— Ai auzit de România?

— Nu am auzit. Ce este România?

— Este o țară la fel ca țara ta și acolo copiii spun mamelor lor „mamă”.

— Când vorbești cu fiica ta, îți spune „mamă”? Asta înseamnă că ea este copilul tău?

— Așa este. Și imediat ce o să ajungem la sol, o să vezi multă lume strigând „mamă”.

— Noi mergem în România, mamă?

— Așa este draga mea. Mergem în România.

Fetița renunță să mai pună vreo întrebare, deoarece avionul cobora printre nori și nu departe tocmai zărise pe geam o pasăre.

În locul fetiţei, tânăra mamă începu să o descoase pe vecina de scaun.

— Sunteți româncă? Vorbiți românește?

— Da, sunt! Dumneavoastră?

— Nu sunt. Oarecum sunt. Dar nu vorbesc românește.

— Ce vă duce în România?

— Vreau să-mi regăsesc o bună prietenă. Nu ne-am văzut de mult. De prea mult timp. Nici nu știu dacă o voi găsi.

— Sper din toată inima să o găsiți. Prietenii români sunt cei mai loiali din lume și nimeni nu poate să-ți fie mai aproape decât un prieten român.

Încercase în grabă să învețe câteva cuvinte românești, dar ori de câte ori spunea în engleză „Mamă, eu sunt fiica ta” o stare de neliniște o cuprindea și refuza să găsească acele cuvinte românești care puteau însemna totul sau nimic. Dacă ar întreba-o acum pe această doamnă cum se spune „Mamă, eu sunt fiica ta”? Se îndreptă spre scaunul din dreapta. Femeia o privea încurajator, zâmbind. Părea deschisă unui dialog mult mai intim.

— În România se vorbește mult engleza?

— Aproape toți tinerii o vorbesc, dar și mulți alții.

Cum se spune în română „Vreau să închiriez o mașină cu GPS”?

Doamna râse și i se adresă foarte convingător.

— Of! Nu este nevoie să învățați asta. Nicio firmă de închiriere mașini nu angajează pe cineva care să nu știe limba engleză. Credeam că o să mă întrebați ceva cu care să vă adresați prietenei.

Anunțul din difuzoare anunță aterizarea. Avionul se lăsă lin pe pământ și zgomotul motoarelor deveni și mai puternic împiedicând orice conversație. Câteva ore mai târziu, cele două, mamă și fiică, ieșeau din București îndreptându-se spre nordul țării. Tânăra căută un post cu muzică și printre melodiile cunoscute se strecurau din timp în timp și melodii românești. Atunci fetița devenea mai atentă și o întreba pe mama sa:

— Asta este limba română?

— Da, mamă. Îți place?

— Prietena ta o să vrea să mă învețe românește?

— Nici nu știi cât de mult va dori acest lucru. Dar va trebui mai întâi să o găsim.

— Și dacă nu o să o găsim? O să te superi tare, mamă?

Tânăra nu răspunse și nici fetița ei nu insistase. Peisajul o fermeca și nu înceta să-i arate mamei sale cu degetul fel și fel de lucruri pe care le găsea uneori frumoase, alteori doar ciudate. Pe ecranul GPS-ului şoseaua șerpuia indicând doar cifre seci. La destinație nu era nicio localitate. Erau doar două coordonate care indicau cu precizie un loc minuscul de pe pământ. Un loc al speranței sau dimpotrivă un loc al înmormântării acesteia. Din când în când o voce de femeie anunța:

— Peste trei kilometri intrați în intersecția cu sens giratoriu și continuați pe a doua ieșire.

La fiecare anunț inima ei tresărea. Nu mai erau mulți kilometri și vocea aceea va sfârși prin a face imperturbabil ultimul anunț:

— Peste un kilometru ajungeți la destinație.

Dar oare acele cifre atât de complicate, cu grade și minute, sunt ele și destinația la care visa sufletul ei? Se va înălța oare spre cer cutremurul inimii pentru a mulțumi providenței sau vor picura lacrimi peste o amintire vagă reaprinsă în ființa sa de o scrisoare și de o fotografie?

— Mamă, de ce plângi?

Fără să-și dea seama, pe fața ei se prelinseseră câteva lacrimi.

— Nu plâng, draga mamii. Sunt doar obosită.

— Atunci hai să ne odihnim. Putem continua mâine drumul.

— Dar nu mai avem decât foarte puțin.

— Prietena ta știe că venim? Nu ai vorbit la telefon cu nimeni înainte de a pleca.

— Nu știe.

— Și dacă nu o găsim acasă? Unde dormim?

Tânăra nu mai avu timp să răspundă. De fapt nici nu ar fi știut ce să-i spună fetei sale. Doamna din GPS anunță cu convingere:

— Peste 500 de metri ajungeți la destinație.

Bătăile inimii se înmulțiră și cele câteva case care se ascundeau în spatele unui zid înalt de beton trecuseră neobservate.

— Ați ajuns la destinație.

În fața mașinii stătea o poartă închisă iar alături, pe clădirea mică a portarului, puteai distinge semnul de spital.

— Prietena ta este bolnavă mamă?

— Nu este bolnavă, dar ne oprim aici.

Trase mașina alături. Stătu câteva clipe pe gânduri.

— Intrăm, mamă?

Nu era pregătită. Simțea că înainte de a intra în spital trebuia să caute un suport de care să se sprijine atunci când va veni clipa adevărului. Privi în jur.

— Vrei să ne plimbăm puțin prin pădure? Poate vei putea vedea păsările din România.

— Pot să iau și clovnul cu noi?

— Poți, draga mea. Dar nu cumva să-l pierzi.

Întinse mâna fetiței, care o apucă imediat. Pământul era încă umed dar vegetația uscată se întindea ca un covor prietenos în care puteai să-ți afunzi pașii fără cel mai mic zgomot. Uneori sub frunzele uscate se ascundea o creangă putrezită care se frângea sub apăsarea pașilor. Fetița se desprinse de mama ei și începu să alerge din copac în copac, privind spre crengile copacilor. Nici urmă de păsări.

— Nu sunt păsări, mamă. Pădurea nu este frumoasă. Hai să ne întoarcem.

— Păsările vin mai târziu când apar frunzele, dar te-ai uitat și pe jos?

— Ce să văd jos? Sunt doar frunze și crengi uscate.

— Ia uită-te mai atentă. Uite, chiar acolo. În fața ta. Vezi clopoțelul acela alb?

— Vai ce mică și gingașă este. Pot să o rup?

— Poți. Sunt destule în pădure.

— O să fac un buchet pentru prietena ta.

Continuară să înainteze chiar pe lângă malul râului, dincolo de șosea. Soarele puternic ridica din solul îmbibat cu apă aburi care împiedicau privirea să pătrundă prea departe printre copaci. Puțin speriată, tânăra îi strigă fetiței:

— Să nu te depărtezi de mine. Nu vreau să te pierd.

Sentimentul care o cuprinsese produse un declic în mintea sa și parcă se vedea pe ea plângând în mijlocul pădurii. Copacii se învârteau în jurul ei și o mână puternică o purta aproape târând-o prin pădure.

— Mamă, mamă! Uite ce am primit! Un con roșu. Se potrivește pe capul clovnului nostru.

Tânăra se trezi ca dintr-un vis, luă clovnul în mână, îl strânse la piept și începu să strige cu putere, așa cum făcuse cu foarte mulți ani în urmă:

— Mamă, mamă! Unde ești?

Cuvintele românești veniră de undeva dintr-o memorie pe care nu o cunoștea. Fetița se sperie și începu să plângă.

— Ce spui, mamă?

Ceața cernută printre copaci își schimbă consistența accentuând un contur în mișcare. O siluetă prinse formă și se transformă în trupul unei femei ce se apropia cu teamă.

Cele două femei se priviră câteva clipe, apoi tânăra îi întinse clovnul.

— Mamă, sunt eu, fiica ta.

 

                                              ----- SFÂRȘIT ------

 

Еще ...

Ce inseamna?💕

Te uiti la mine

Cu ochi de indragostit

Te prefaci vrajit

Orbit de ceea ce crezi tu

Ca inseamna iubire

 

Vorbesti fara sentimente

Remuscari, regrete

Ce inseamna iubirea

Daca nu te lasi condus

De hormoni?

 

Te uiti la mine

De parca ti ar pasa,

Te prefaci implicat

Te scoti din orice situatie

Egoistule

Si te prefaci ca iti pasa

Ca ai habar de ce inseamna iubire.

 

Nu iubesti cand te impartasesti mai multor fete

Nu iubesti cand vrei corp

Nu iubesti cand nu esti devotat

Nu iubesti cand vrei ca ceilalti sa vada

Ca stii sa iubesti

 

In secolul 21

Intelesul iubirii s a pierdut

Si odata, si nevoia de a ne contopi

Dar eu incerc

Cu multiple sanse, cu multiple exemple

Sa te indrum spre drumul cel bun

Chiar daca nici eu nu stiu

Ce inseamna dragostea

Ce inseamna ca buzele mele sa formeze

“Te iubesc”

Te ghidez cu propriul orgoliu

Dar nu e despre mine

 

Iar manipulezi situatia

Iar esti victima

De ce nu poti fi si victima lui Cupidon

Еще ...

Parfumul tău

Azi inima a bătut mai tare din senin

Că deodată, din neant, fără să stiu, 

Parfumul tău eu l-am simțit 

Acel miros ce a rămas in mine viu.

 

Mi-am plimbat privirea peste tot 

Cred că-n speranța c-am să te văd,

Sau poate că demult nu s-a-ntâmplat 

Nici în trafic pentr-o secundă s-apari...

 

Dar simtul se pare că m-a păcălit

Tu nu erai aproape de acel loc.

Era sufletul meu ce tare te-a dorit

Că emana parfumul tău din interior.

 

Atunci am realizat că acel parfum

A rămas în suflet ca un tatuaj pe piele

Căci pot să caut oriunde și in orice om

Te regăsesc în mine, căci tu îmi curgi prin vene.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍