Вы искали: "rasaritul meu esti"
Случайные публикации :)
Lacrimile
I. Câte lacrimi am vărsat
Câte vorbeam înșirat,
În zadar.. că nu sa meritat
Tu să auzi ce am îndurat..
II. Câte vorbe tulburătoare
Din certuri nestăpânitoare
Câte uși trântite..
Din gesturi neîmplinite
III. Câte certuri în zadar
Aruncate într-un șanț,
Plin de ploaie amară
Cu lacrimile mele de aseară..
IV. Câte vorbe tăioase,
Din loviri apoase
Cu multă îndurare am suportat
Faptele ce s-au remarcat.
V. Câte lacrimi! Câte ploi!
Cât orgoliu între noi..
Câte vorbe aruncate-n aer
Rostite știind că doare!
VI. Am rezistat cât sa putut ,
Dar tu nu ai mai vrut
Am rezistat cât a durut ,
Dar deja.. paharul s-a umplut.
VII. Răbdarea mea s-a dus
De mult, în jos, pe vale..
Pe valea regretului supus,
De a te lua sub îngrijorare
VIII. Oare.. chiar sa meritat ?
Să te îngrijesc fără încetare
Fiindcă.. nu mi-ai arătat
Că într-adevăr ne-am împerecheat
IX. A fost doar un capitol
Care abia gândeam
Nu mă așteptam la asta ..
Că se va întâmpla
X. Câte vorbe, m-au tăiat
Mai tare m-au încăierat
A durut mai tare ca un cuțit
Vârât în inima surprins ..
XI. Câte șanse mai avem?
Să fii din nou al meu
Să petrecem zilele împreună
Cu plimbări sub clar de lună..
XII. Câte stele sunt pe cer
Nici în ochii tăi n-am văzut
Că tu ești doar o stea
O stea de pe pământ
XIII. Poate sincer e ciudat
Privindu te acum pe tine
În dilemă iară sunt
Că sunt mereu cu gândul la tine
XIV. Cât timp o să mai stai ?
În mintea și sufletul meu
Deja.. oricum te-ai mutat
Și fizic, și psihic de tot
XV. Cât timp mai am ?
Să uit cu totul de tine
Pentru a putea visa
Pe toți înafară de tine..
XVI. Cât timp o să-mi ia?
Să uit de tine ca persoană
Pentru că altfel.. nu aș putea
Fiindcă îmi vei o fantomă
XVII. Cât o să umbli așa?
Prin amintirile și gândurile mele..
Ieși odată din mintea mea!
Ca să pot să dorm liniștită
XVIII. Să nu mai am insomnii
Sau perna udă de lacrimi mii
Măcar ăsta să fie un dar
Dacă durere deja mi-ai dat
XIX. Cât timp o să ne ia?
Să ne uităm treptat
Mai întâi cu fizicul și prezența
Apoi cu gândul și inima..
XX. Câte lacrimi în zadar!
Câte orgoliu între noi
Câte vorbe.. câte ploi!
Care vor rămâne între noi..
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
În frumosul meu, oraş dunărean,
Două statui, impunătoare eu am.
Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,
Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.
Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,
În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.
Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,
Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.
Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,
Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.
Să îl apere, de armatele romane invadatoare,
Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.
Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,
Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.
Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,
Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.
Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,
Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.
Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,
Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.
Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,
Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.
Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
Doar un titlu
Îmi aștern gândurile în scris
Poate așa voi trece mai ușor peste
sau vei găsi aceste versuri
și vei înțelege
Că a te uita nu este o opțiune.
Caut orice fărâmă de speranță
Din dorința de un posibil noi
care a ajuns un imposibil...
Ai fost titlul poeziilor mele,
iar acum stau și privesc foile
pentru a te păstra în sufletul meu!
Lucruri de nefăcut
Mă inchisesem in mica mea garsonieră
Singurele mele interacțiuni cu lumea de afara
Erau zilele in care imi reaprovizionam stocul de băutură si tutun.
Țineam mereu ușa inchisă, telefonul aruncat intr-un sertar
Casetofonul vechi cântând continuu in surdină.
Stăteam la masă, așteptând
Dispărusem.
Dorința mea de singurătate nu provenea din ura față de oameni
Ci din cauza incapacității mele de a înțelege oamenii
De a mă ințelege pe mine insumi.
Nu eram potrivit pentru niciun fel de relație
Fie ea de prietenie sau iubire.
Zilele treceau...
Treaz, beat, somn.
Ar fi bătut la ușă...mă gândeam
Era confortant dar si sinistru gândul
Că nu trebuie să dau nimănui explicații
Eram liber, imi impuneam ideea că sunt liber
Ca o pasăre care zboară
Dar si păsările au micile lor temnițe
Nu pot scăpa de ceea ce sunt.
Așteptam să mor glorios
Beat, intr-o cameră intoxicată de fum de țigară
Flămând
In chiloți, zăcând pe covorul murdar.
"Ești un erou !"
Dar undeva in a 3-a luna de izolare am decis sa verific cutia poștală
M-am ridicat din pat, am vomitat
Am ieșit in grabă pe casa scării
Și cu gesturi imprudente am luat cu ambele mâini plicurile din cutia poștală
Unul dintre ele mi-a atras atenția
Scris cu litere de mână frumos aranjate
"De la o prietenă."
L-am deschis.
"N-a mai auzit nimeni de tine de vreo 2 luni ! Să nu indrăznești sa mori in mizeria aia de apartament ! Aminteste-ti, mai sunt multe lucruri de nefăcut."
Am ieșit din bloc
Ținând toate scrisorile in brațe
Privind cerul
Ca
Un nebun.
,,Ne cunoaștem din vedere" în portugheză
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Nós nos conhecemos de vista
quantos momentos fugazes
nunca no caminho deles
eles não pararam
caminhada segura e rápida
Nós nos conhecemos de vista
apenas os olhos em silêncio
eles disseram tantas vezes
tudo o que eles queriam
quando eles encontraram sua luz...
Nem mesmo por acidente
Eu não disse uma palavra
Em tantas reuniões
esse jogo de encarar
isso nos divertiu.
Nós nos conhecemos de vista
mas é sempre um prazer
a memória para guardar
e revisar
os olhos que você conhece há toda a vida
encontro pela manhã
e quando neva e quando chove
no carro 179.
Nos conhecemos de vista...
E assim!
Nós nos conhecemos de vista
quantos momentos fugazes
nós nunca paramos no caminho deles
caminhada segura e rápida
Nós nos conhecemos de vista
apenas os olhos em silêncio
eles disseram tantas vezes
tudo o que eles queriam
quando eles encontraram sua luz...
Nem mesmo por acidente
Eu não disse uma palavra
Em tantas reuniões
esse jogo de encarar
isso nos divertiu.
Nós nos conhecemos de vista
mas é sempre um prazer
a memória para guardar
e revisar
os olhos que você conhece há toda a vida
encontro pela manhã
e quando neva e quando chove
no carro 179.
Nos conhecemos de vista...
E assim!
O altfel de ninsoare
E atât de altfel această ninsoare .....
O mână a tras de o bucată de cer
Pe unde curge albul pur fără cruţare ,
Ninge rotund cu colinde din eter ,
Cu dorinţe ce se topesc în palme
Când iarna se cuibăreşte-n calendare .
Ninge fără grabă şi albul spre el te cheamă
Să ţi se aşeze pe pleoape , pe tâmple ,
Pe sub paşi , pe inimi rebele .
Ninge cu doruri de anii trecuţi ,
Cu doruri din alte lumi şi cu uitare ,
Cu rugi şi cu iubiri de sfinţi ,
Cu aripi de îngeri şi cu iertare .
Această ninsoare e atât de altfel ....
Pe o margine de cer
Se cântă Leru-i ler .