PRIVEAM...

    Sfârşit-am pribegia;
    În braţele tale,
    adânc m-am lăsat, 
    cuprins de nostalgia, 
    crângurilor verzi,
    lăsate-n urmă...
    
    Sfârşit-am pribegia... 
    şi buzele tale, 
    din nou le-am regăsit, 
    aşteptându-mă, 
    pecetluite de ultimul,
    meu sărut...
    
    Sfârşit-am pribegia,
    şi ca un ultim vers de blues,
    peste sufletul tău am curs,
    peste ochii tăi adânci,
    peste buze, pe trup,
    înfrânt, îngenunchiat...

    m-am dus...

    O, Nun, cu trupul sinuos din apă,
    Stai un pic şi sufletu-mi adapă,
    Fă ca Nilul, la izvoare, uşor să rodească,
    Pe cer stea nouă, mult, să strălucească!
    
    O, mama Nut, zeiţa cerului albastru,
    Când am să mor prefă-mă-n praf de astru,
    Veşnic pe cerul nopţii să răsar,
    Lumina caldă-a lumii la hotar!
    
    O, Osiris, zeu al umbrelor eterne,
    Peste trupul meu uşor aşterne,
    Răsuflarea vieţii de apoi,
    Să mă renasc în trup de zeu ca voi!
    
    O, Ptah, credinţă-n tine am, aşa cum ştii,
    Că inima-n balanţă, numai tu, mi-o ţii,
    Să cântăreşti cât bine sau rău am făcut,
    În viaţa care tocmai prin mine s-a trecut!

Maria, învățătoarea din satul bunicilor mei, era un suflet cald, blând, liniștit, luminos...

Maria era genul acela de persoană care radia o pace și o liniște interioară, întrerupând bârfele babelor, atunci când intra la șezătoare... chiar se făcea literalmente lumină în încăpere atunci când intra într-o încăpere. Babele tăceau subit, se auzea numai sfârâitul fusurilor și mâțele torcând după sobă.

Era șezătoare și babele satului s-adunau la dărăcitul lânii și torsul firelor... Și-apoi ce era la gura lor, noi copchii, stăteam ciorchine și ne uitam în gura lor ca la cele sfinte: o fătat vaca lu' Culiță, fata ceea mare a lu' Ion "di pisti prund" se mărită cu cel Vasile cu nasu' mare a lu' Ghiță, cum care Ghiță, a lu' Mocanu ciobanul, cel de la Socodor, Mar'șica lu' Trancă îi bolnavă, lipsește azi di la șezătoare, da' o cercetat-o Coana Moașă, nu-i gravidă, o ajuns-o din urmă pacatili... Și câte și mai câte, de aflam tot satul, bașca cele megieșe, până la capăt de linie oricare ar fi fost aceasta...

Dar să revin la Maria... Cred că pe-atunci avea vreo 25 de ani, nu era măritată și stătea cu mamă-sa, aflată-n vârstă, într-o căsuță durată cochet pe o margine de deal, n-avea tată - murise pe front în război,- și nici frați... Era de o frumusețe gingașă, rară, și se purta întotdeauna simplu, de-o eleganță subtilă care ne făcea pe noi copii s-o iubim din toată inima, fiindcă întotdeauna avea o vorbă bună, caldă, despre și pentru fiecare-n parte, ne lua mai tot timpul apărarea și ne era pavăză în fața asprimilor dinspre toate babele care ne voiau culcați, ca bârfa să continue fără stingher.

Și-mi amintesc cu drag, și cu dor, și cu nostalgie, că în spatele casei, Maria avea niște cireși negri, groși, falnici și plini de rod, care făceau niște cireșe mari, negre și amare, cărnoase și zemoase, de ne pătau gurile, fețele, mânuțele și hăinuțele în mod iremediabil... Și făcea Maria o dulceață de cireșe-amare, mai bună chiar decât cea a măicuțelor de la Sucevița (am să vă povestesc eu, altădată!) de nu întârzia prea mult în nicio chisea: babele, dar și noi, hăpăiam hulpav la dulcele-amar, cu gândul la carafa de sticlă ce aburea apa răce de fântână...

Și, Doamne!, cum stăteam spânzurați în cei cireși, că doară nu culegeam, cât mâncam și mai mult, cât stricam, dar Maria nu se supăra niciodată pe noi, ci strângea hărnicuță în găletușe, nestematele cele negre, de zece ori cât apucam noi să strângem, căci noi nu eram chiți pe muncă, ci mai ales pe hârjoană, fiind în vacanță!!!

Și mai avea Maria la poalele dealului unde-și găsea căsuța, un mic heleșteu cu apă răce, în care ne răcoream picioruțele obosite de-atâta alergat, o mică lagună străjuită din toate părțile de papură verde ce-și ridica sulițile brav către cer, cu care ocăram broaștele împungându-le de pe mal, ori războindu-ne între noi până ce le stricam, ca mai apoi, luciul apei se ningea de puf gălbui, care plutea și se așeza ușor, așa după cum mi s-așază astăzi amintirile...

    Cu ochii mijiţi printre palme,
    Îndărăt de cuvinte, năvalnic de calme, 
    Respir doar mireasma-albastră de tei,
    Pândind doar o urmă a paşilor mei... 
    
    Din negura cărţii cu slove-aurii,
    Cules-am din ele cu sutele-n mii,
    Deasupra mi-e cerul livid şi complet,
    Cu multele stele pictate cochet... 
    
    Peste valul deşart al gândului meu,
    Ecou peste veacuri al versului greu, 
    O umbră pe frunte, departe-îmi petrec,

    Un ultim popas cu tine să-mi trec… 

    Valuri comune şi banale m-au înfrânt... 
    scuipat de scoici în frânturi de cuvânt, 
    vasal, în sfârşit, pe ţărmul fierbinte 
    mi-am lăsat trupul pustiit de dorinţe,
    şi-mbrătişat de-un cer albastru şi ostil
     - ca polenul de pistil -, 
    mă-nalţ către genunile adânci 
    spre curcubeiele-ncrustate-n stânci, 
    ce cad din înălţimi solare
    ca nişte lacrimi de cristale.

    Să plâng, să-mi pară rău de-această cale,
    Pe care am urmat-o cu atâta patimă și jale?
    Că drumul meu mi-a fost și lin, ușor sau greu,
    Și l-am păstrat ferit, să germineze-n pumnul meu...
    
    Căci oare dacă-aș fi știut că la răscruce,
    S-apuc la stânga, drumul greu va duce,
    Iară de-ntorc la dreapta, n-am să urc: cobor,
    Către lumina lunii ce strălucește în izvor...
    
    Că-n drumul meu, eu le-am trăit pe toate:
    M-am ridicat sau m-am târât pe coate,
    Doi pași 'nainte și apoi unul îndărăt,
    Prin soare, ploaie aspră și răcoros omăt...
    
    Și-n multe gări am poposit cu-atâta trudă,
    Mereu cu fruntea încununată-n lauri, crudă,
    Știind că trenul meu va merge numai înainte,
    Pe șinele de fier, pavate în cuvinte...
    
    Căci drumul meu se scrie de la sine, lin,
    Străluminându-mi umbra în propriul meu destin,
    O ușă pe care am păstrat-o etern deschisă,
    Fiind ea însăși acoperită de cuvinte, scrisă...

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Ég hef aldrei verið eins heppin og aldrei áður á ævinni,

því í fyrsta skipti sem þú brosir til baka.

Ég trúi ekki á drauma, sama hversu mikið ég reyni

En ég vona að ég sjái þig einn daginn

við fjólubláa sólarupprásina, þegar við hittumst aftur,

sömu leið verður farin.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Ég hef aldrei verið eins heppin og aldrei áður á ævinni,

því í fyrsta skipti sem þú brosir til baka.

Ég trúi ekki á drauma, sama hversu mikið ég reyni

En ég vona að ég sjái þig einn daginn

við fjólubláa sólarupprásina, þegar við hittumst aftur,

sömu leið verður farin.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Ég hef aldrei verið eins heppin og aldrei áður á ævinni,

því í fyrsta skipti sem þú brosir til baka.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Draumurinn tekur enda, sólin sökk í sjóinn

og þegar ég vaknaði fann ég þig ekki lengur.

Azi să facem o excepție, de la ce se întâmplă în lume...

Probleme multe nerezolvate, sunt și vor mai fi...

Azi e sărbătoare, pe cer soarele lucesște pentru toți la fel, 

nu favorizează pe nimeni... noi să nu uităm că suntem muritori 

și existența noastră pe Pământ este limitată. 

     Dragi cititori azi să luăm putere să zâmbim, să iubim, 

să fim mai buni, asta putem face ...nu ne costă nimic.

     O ZI CU GÂNDURI BUNE VĂ DORESC !

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

Unohtumaton

Unohtumaton, sitä sinä olet

Unohtumaton, vaikka lähellä tai kaukana

Kuin rakkauden laulu, joka tarttuu minuun

Kuinka ajatus sinusta vaikuttaa minuun

Kukaan ei ole koskaan ollut enemmän

Unohtumaton kaikin puolin

Ja ikuisesti, niin sinä pysyt

Siksi, kulta, se on uskomatonta

Se joku niin unohtumaton

Luulee, että minäkin olen unohtumaton

Unohtumaton kaikin puolin

Ja ikuisesti, niin sinä pysyt

Siksi, kulta, se on uskomatonta

Se joku niin unohtumaton

Luulee, että minäkin olen unohtumaton.

Poate e timpul să curg,

Incet, fără glas, precum nisipul dintr-o clepsidră

Să mă duc liniștit, obosit de război,

Mușcat sistematic si crud de o Hidră

Să mă las in genunchi, cu privirea amară

A celui ce pierde dar luptă mereu

Să abdic metaforic la întrebarea:

"Când a trecut fericirea, unde eram eu?"

Lăsând să câștige pe cei ce urlă in mine

Prevestind neantul in care cobor

Hohotind in derivă, in nepăsare,

Strivind sub picioare tot ce e dor

Un demon uimit de subtila schimbare

De resemnarea voită si tristă

Imi caută in suflet motivul si starea

Neștiind săracul că demult nu există

Azi am să tac, o să rup părți din mine

Chiar dacă strigatul nu pare lumesc

O să tot curg precum ploaia de toamnă

Respirând paradoxul dintr-un "trăiesc"

Iubirea mea, în noaptea stinsă,
Se pierde-n vânt, ca frunza ninsă.
Pe ruine arde-n scrum,
O stea ce plânge-n cer postum.

Am fost ecou pe sticlă rece,
Un vis ce-n umbre se petrece,
Un dor ce-n ziduri se destramă,
Lăsându-și lacrima ca teamă.

Sub cer de jar, pe căi de fum,
Mă-ntreb de-a fost iubire-n drum,
Sau doar un cântec de uitare,
Ce s-a sfârșit în depărtare.

Sub cruce neagră de tăcere,
Te caut printre amintire,
În șoapte reci de vânt hoinar,
În pași pierduți pe drum fugar.

Din Pilde am învățat iertarea,
Să-ți aștept pasul și chemarea,
Cu ochii-n rugi, cu dor arzător.
Ca tatăl fiului rătăcitor,

Pe străzi pustii, sub felinare,
Se sting și visele amare.
În ploaia rece, sub lumini,
Mi-e dor de ochii tăi divini.

Un ceas bătrân ne plânge-n șoapte,
Ca o fantasmă dusă-n noapte,
Dar timpul, rece și hain,
Ne-a risipit ca pe-un suspin.

În zidul vechi, cuprins de gheață,
Îți strig iubirea ce nu-ngheață,
Dar piatra tace, visul moare,
Iar luna-n cer ne plânge-n zare.

Dar, dacă mâna ta se-ntinde,
Prin focul nopții mă cuprinde,
Vom reclădi, din visul frânt,
Un nou destin, un nou cuvânt.

Și-n bezna grea, din dor rănit,
Se va aprinde-un foc sfințit,
Iubirea noastră – stea divină,
Un legământ ce nu se-nclină.

Vom prinde aripi, vom zbura,
Prin cer de vise vom dansa.
Și-n zori, sub raze argintii,
Vom fi din nou ce-am fost cândva...

Intre mine si tine e vremea,

Cu ploaie de fluturi grăbiți

Ne zburdă vopseauă din aripi

Și noi o răzbatem cuminți.

Ne pensează și vântul șuvițe,

Pufnind din văzduh plictisit,

Ne incearcă și luna răbdarea

Cu refracții prâsnite-n dichis.

Ne perturbă o gloată distanța

Cand noi mai aproape râvnim,

Te incearcă pe tine cu marea

Mă găsește cu tine-n nisip...

Din clepsidra eternă iubirea

Se scurge in suflet râzând,

Se presară-n suspine amare,

Și se-ntoarce când golul e plin...