Pierdut printre stele

Am  renunțat să te privesc lipsit de mâini

Și-acum fugind mă rătăcesc lipsit de tine

Lipsește râșnița uitării să te-alung

Ai rădăcinile adânc înfipte-n mine

Primind departe nu mai pot să te ajung

Lipsindu-mi azi mă risipește gol un mâine

Fumează timpul consumându-mă vioi

Rămâne scrumul amintirilor străine

Pornind în noapte visul fumegă nevoi

Târându-și farmecele rupt de realitate

Cărând speranțele tot  caută-napoi

Lipsindu-mi șansele plâng rănile crăpate

Plutind incert aripa-mi frânge dorul viu

Căzând inert mă va zdrobi naivitate

Lipsit de tine frunza-mi seacă ruginiu

Iarna tristeților născând absurditate

Pierind cărările mă-ntunecă târziu

Lipsit de primăvara ochilor văd noapte

Lipsit de tine cine sunt nici că mai știu

Executând dezorientat absente fapte

Şi totul a pornit atunci,

Când căutam însingurarea,

Exodul fiindu-mi pe stânci,

Iar lumea mea...doar marea.

Vedeam dezastru-n orice pas,

Şi îmi trăiam nedumerirea,

Iar valurile mării într-un glas,

Îmi rătăceau spre orizont privirea.

Mi-era şi jenă că sunt om,

M-aş fi dorit o scoică seacă,

Secat să fiu de traiul meu bonom,

Şi de trufia ce mă îmbracă.

Păcatele mi le scriam spăşit pe ţărm,

Iar marea mă ierta ştergându-le-nspumată,

Durerea, teama în valuri eu la sfărm,

Iar marea o sărez cu lacrima-mi sărată.

Şi-am scris apoi pe-un colt de stâncă,

Memoriile unui biet mirean,

Ca valul, cu forţa sa profund adâncă,

Cuvintele să mi le poarte în ocean,

Sirenele să le reînvie-n cântec,

Pe mateloţi să îi cuprindă acerb visarea,

Să fie peste veci ca un descântec,

A celor care caută însingurarea.

Te  caut  mereu ,te caut ...

Dor îmi este de clipa trecută

Ecoul iubiri  s-a stins

Imaginea ta e pe retină  oprită...

Te caut în amintiri

În pașii cărării pierdută

În focul stins din priviri

În  inima -mi  inchisă , rănită

Te  caut  o , dulce  amăgire

În lacrima  amurgului  trist !...

Ma las de tine, am zis!

E sufocant aerul ce nu-l respir cu tine

Si grele zilele ce le traiesc , ma dor.

Apasator , in inima imi simt durerea mea de tine

Intepator si rece strapunge fiecare dor.

Cat sa mai pot asa, orice fior e o tortura!

Sa nu te pot vedea cu anii, imi e dor!

Cat sa reziste-a mea faptura?

Ma las de tine, am zis , chiar daca-ar fi sa mor!

Chiar daca asta inseamna sa ma dezic de mine,

Sa sting ultimul suflu ce ma tine,

Sa ma afund in negru pt tine.

Ma las de tine, am zis, a nu stiu cata oara

Si nu dau inapoi, nu e un vis

Dar nu mai am putere sa scriu mereu de tine

Cand nici macar in vise nu -mi mai vii,

Cu bine!

Ma las de tine, si rece iar ma simt

Caci ce e trupul fara licarire?

Si ce e inima fara iubire?

Ma las de tine , chiar daca asta inseamna

A nu stiu cata oara sa ma pierd pe mine!

mi se pierde răsuflarea în ecoul nopților 

și-mi simt corpul pe podeaua rece 

mi-ai zis că mă bandajezi nopțile trecute,

dar în schimb ai numărat stropii,zece 

zece clipe ce au trecut fără oprire 

în simpla irizare a unor trupuri 

prinse într-un viscol de murire 

ce ne aruncă pe mai multe câmpuri 

mi-ai scufundat gleznele în smoală 

și-ai țipat până ai oprit tunetul 

mi-ai aruncat sufletul într-o lună goală 

doar să ascunzi divinul foșnet 

la ce oare te refereai prin versuri ?

pe care tot eu le-am scris pentru tine 

cu ale mele tălpi pline de arsuri 

și trupul fără simpatine...

Nu pot crede ,privindu-i mai bine 

Atent ,iscoditor așa cum se cuvine.

Ce bine semănăm oamenii , unii cu alții

Aceiași ochi, aceiași frunte înaltă 

Acelaș sânge,acelaș mers bipet

Și nu pot înțelege ,cum sufletul,simțirea

Pe oameni îi împarte

În îngeri și în demoni

Pot jura că am întânlit 

Asemenea oameni...

In the quiet morning, tea steams soft and warm,
As I sit, waiting to see you, my heart takes form.
Your voice, a melody, in the silence that rings,
Each word a symphony, that my soul eagerly clings.

With patience, I linger, for your presence near,
Anticipating hugs, that erases my every fear.
In this dance of love, we sway with ivory grace,
Embracing each moment, in this timeless space.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"

Zvelți pași al nopții,
Izvoarele minții memorii,
Mormane de cuvinte fără titlu
Inimii tăcut îmbujorat a-mi fii suflu

Să-mi dai și mi-e luna ta
Al tău cor de suflet aș dori picta
Temeri fără vre-o grijă alina
Ecou de două voci a râvna

Iar, muză a inscripțiilor de hârtie,
Uită-te cum îți cer scumpă bijuterie,
Bătălii comune într-un glas să purtăm
Ere întregi în melodie să trasăm,
Să-ți prețuiesc ochii ca de lună,
Ca nici-o clipă să nu apună.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Biată noapte prinsă în parcele
Am ajuns să cer iertare către stele
Încât dezamăgitor privesc la cadrul ceresc,
Eu pe vechia lună încerc să o îmbunez

Să-i spun cuvinte de călire
Timpul va trece fără a noastră unire
In al meu interior dau și boabe de albire

Secret deci, ce nu-l spun la nimeni
Păstrat ascuns în ramuri și bușteni
Etiră a unei povești înfiptă în veci
Cum eu visez la două stele reci

Iar lunii și stelelor nu le spun
Al meu jurământ pe unde îl pun
Liniștit î-l ascund printre gratiile albe
Aș da orice pentru ochii ei de nalbe

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Who are you from the other side?
Why are you looking at the same thing as me?
What are you if I'm not sure if that's me?

I see you my whole life, an entity different and at the same time as like the other entities.
Just a demon who nobody knows what is having in mind, whose mind can go to the invisible universe to just read a poem
You could be...the person who read this, you can't see inside me...me neither
But why I'm so sure...
Why I see only you in my mirror

Now I wonder...
What you see into that chaotic reflection ?
Just you or a person who you don't know who exists...?

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

Eu te-am zărit, inima-mi a cântat,
Și ca o baladă dulce, plină de dor nemăsurat.
Tandrețea ta, o rază printre nori,
Iar a trezit în mine amintiri și fiori.

Sunt bătăile inimii, un vals tăcut și rar,
Unde sub prezența ta, s-a transformat în har.
Pentru o clipă magică, un moment fugar,

Etern sufletul meu de tine fermecat.
Rece, melancolia-și cântă versul neîncetat,
Bine când te-am văzut, inima-mi a vibrat,
Acum melodie veșnică, un cântec de drag

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Vastele căi, timpurii cuvinte ale sufletului cheie
Rochia rece a vântului, veșmânt alb de
paie
Emanări a două note, sentimente inimii gazde
Acum oferind numai ale sufletului versuri
calde
Urechii blânde trecătoare să lase dor de șoade,
Stătătoare versuri care,
A mea repetată venire, nefericire a două aure
Trecătoare note-n vânt
Est al culoarului, vechi gânduri în urmă lăsând
Partituri de nedescris
Undelemn pentru amândoi, pe foaia albă
scris
Pandantiv nevăzut de mulți, pentru ce-i decis.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"