Ochiului meu

Privesc toamna despletită cum pleacă printre nori
Eșarfa ei se-ndepărtează de mine și de flori.

În jur i-un stol de fulgi, ștrengarii deja dansează
Sunt paji veniți din iarna ce-ncet, încet se-așează.

Am  s-o aștept cu vechiul șal de gânduri încălzit
Ca pe un oaspete din depărtări bine venit.

La ceas târziu, noaptea îmbracă recele mantou
Iar un poet așează, pe albă foaie, un stilou…

O poveste pentru copii și oameni mari

Drumul m-a oprit în fața unei case ,modestă dar frumoasă prin albul și curățenia ei. Crizantemele, flori de toamnă încă mai sunt pe cărarea de la poartă, un nuc falnic  este  stâlp de gard și  adresă pentru casa unde locuiește ,,Bătrâna de la nuc,, .La fântână găleata e ridicată cu apa-i limpede.  În casă un bec abia luminează și focul în sobă încă nu arde deși în cameră e rece. Bătrâna croșetează  o mănușă, tare o mai dor oasele  și se roagă la Dumnezeu să o ajute să poată să meargă în orașul apropiat satului, să vândă trei perechi de mănuși  și două perechi de ciorapi. Dacă ar fi putut ar fi croșetat mai mult că, tare are nevoie de bani …Lemne nu prea are, dar  ar vrea mai întâi să roage pe vecinul Pavel să-i sape micuța  gradină să poată la primăvară să semene un pic de porumb pentru orătănii,  oleacă de fasole și semințe de flori…Prea mult nu poate croșeta, ochiul cu care mai vede nu o ajută, ochelarii nu i-a mai schimbat de ani de zile. Greu Doamne, greu.! spune bătrâna în singurătatea ei. A doua zi, încă nu se luminase, dar Bătrâna de la nuc era deja în stația de autobuz și se gândea la orătănii, trei găinuțe și un cocoș, pe care le-a lăsat închise în coteț și  era îngrijorată de a putea să vândă  măcar ceva din ,, marfa ei,,  . Are și o pereche de mănuși pentru copii, pe care  a croșetat-o cu mult fir roșu. În zilele noastre tot câte o bătrână sărmană ca ea, mai cumpără ciorapi croșetați …  

Ce noroc, zice ea,  autobuzul a venit repede, are și loc unde să stea, șoferul a spus că o va atenționa unde trebuie să coboare ca să fie mai aproape  de așa zisul talcioc.

Îi este frig, dar este bucuroasă, a avut noroc. A vândut toată  ,, marfa,,   unei doamne  care tot se uita la mâinile ei și care o privea cu niște ochi blânzi...

-         Ce suflet bun are doamna, chiar mi-a dat și ceva lei în plus,își spune Bătrâna. Mai spune în șoaptă că își va cumpăra  o pâine, mai bine două că și cățelului trebuie să-i dea. .. Ar mai vrea ceva, dar mai bine păstrează banii să-i dea lui Pavel vecinul, să-i sape grădina,  la iarnă s-o mustească zăpada, dacă va fi zăpadă.

Pleacă spre casă Bătrâna. Pe drum își face socotelile și constată că pentru Pavel, când ii va săpa gradina, îi mai trebuie bani pentru un pachet de țigări, ceva salam , pâine,iar  la amiază  îi va face niște ochiuri cu mămăliguță. Cu credință în Dumnezeu se roagă să ajungă acasă. O să mai croșeteze câte ceva, chiar și  un fular , mai are câteva ghemuri de lână.

…………………………………………………………………………………………..                                    

 Pe ulița satului doi consăteni se salută, merg apoi alăturați fără nici o destinație. Unul din ei ii zice,celuilalt :

 - Măi! tare aș bea ceva să mă dreg dar n-am nici un ban. Celălalt îi spune să meargă cu el la birt, că are el bani, chiar acum a vândut un cocoș.

- Măi Pavele măi.., tare mare noroc am eu cu tine. Dar de unde ai avut tu cocoș de vânzare, că tu nu ai nici o orătanie pe lângă casă?.

- Hai la birt,zice Pavel , lasă, nu te interesează de unde am făcut bani, avem noroc azi să bem ..și gata.

- Chiar, ce noroc am avut cu tine!

……………………………………………………………………………………                                       

 Bătrâna a ajuns acasă. Rupe un colț de pâine și dă cățelușului jucăuș, iar cu un castron cu grăunțe se duce la cotețul găinilor să le dea drumul. Găinile au venit la mâncare, dar cocoșul  nu-i. Se mai uită bătrâna în coteț, cu lacrimile în ochi constată că i-a fost furat. Deși era tare frumos și-i plăcea, ar fi vrut să-l vândă înainte de Crăciun, să aibă un ban cu ce să primească preotul,  câțiva colindători și ce o mai putea să-și cumpere și pentru ea, chibrituri, o lumânare două și poate o sticlă cu suc din acela ce-i la magazin.

Croșetează bătrâna și plânge viața tristă, plânge că nu prea a avut noroc și plânge pentru frumosul ei cocoș..

Deodată bătrâna se prăbușește de pe scaun și ultima lentilă ce o mai avea la rama de ochelari, se sparge de podea…Un ghem cu fir de lână se deșiră  ca un destin, destinul Bătrânei de la nuc.
Timpul derulându-se  lasă căsuța goală , întunecată și rece, gradina nu săpată, doar nucul  protector mai ține gardul să nu cadă și acoperă cu umbra lui prezentul și trecutul când viața este ,uneori,  un joc de noroc. .. 

Îngeri și robi în cor au strigat
Îndurând a morții grea apăsare:
Oameni ce sunteți înspăimântați,
Creștinilor, e mare întristare
Nevinovat , IISUS  a fost crucificat.

Bat  clopote , ceru-i tulburat
La geam curg lumânări  cu multe lacrimi
Heruvimii  norii risipesc       
Cu glasul lor divin cântând din  psalmi…
În zori IISUS HRISTOS  A ÎNVIAT!

Lumea creștină  s-a bucurat
În casă ruga-i spusă  evlavios,
De  îngeri pământu-i înconjurat
Creștinii  privesc cum ceru-i  luminos
Cântând în cor ,HRISTOS S-A  ÎNĂLȚAT !.

Cândva,

lumină din cer ploua,

iar curcubeul

culorile își dăruia…

Acum, plouă,

plouă cu ură

seninul cerului

hoardele de corbi îl fură…

Cândva,

pace sub măslin era…

Acum, măslinul se usucă

și seva-i lacrimă

în mirul din biserică…

Cândva ,

iarba era verde,

rourată de necălcat…

Acum, tot mai mult

de foc e arsă

și pe fir de iarbă uscat

zace porumbelul păcii împușcat

ținând în ciocul de șenile strivit

crenguța de măslin,

încă, înflorită…

…………………………………………………….

Cândva

din cer ,lumină va ploua

la tulpină de măslin,

iarba însetată roua va sorbi

iar curcubeul păcii, lin

culorile își va răspândi…

Cândva ….

Pune balanța pe mâna mea
Judecătorule
Cu mâna pe destin
Îți jur
Că voi spune adevărurile
De plumb, de argint, de catifea.
Themis dezleagă-ți ochii
Mă privește
Ca pe a ta soră
Sfâșiată….
Cu roba ta mă învelește
Sentința îmi dă eliberare
De cătușele nedreptății
Să fiu o foaie de hârtie
Ce poartă înscrisul
Atâtor neîmpliniri.

Mai stai primăvară, mai stai
Alungă vara în valurile mării
În taina din vise, visuri să-mi dai
Șoptite într-o seară de mai
Mai stai primăvară ,mai stai…

Cu alinturi din adieri ușoare
Cu  stropii din   razele de soare
Să dai curaj tinerelor ramuri
Florile să le ridice spre geamuri
Într-o feerie de anotimp seducător…

Mai stai primăvară, anotimp trecător
Și lasă-mi seducătoarea ta năframă
Iar vara, să vină când dorul o cheamă
De-a ei arșiță, uneori, îmi este teamă
Precum  un trecător, m-așez la umbra pomilor…

Încă te caut, deși e târziu,

În visele-n care te chem înapoi,

Tu, suflet pierdut, dar mereu viu,

Rămâi în inima mea de-amândoi.

Oricât de departe, tu ești al meu,

Și timpul nu poate iubirea s-o șteargă,

În fiecare dor, tot a ta sunt eu,

Deși ești departe și totuși te leagă.

Nu pot renunța, nu pot să mă-mpac,

Cu gândul că nu vei mai fi lângă mine,

Ești rana ce doare, dar nu pot să tac,

Căci inima mea încă plânge de tine.

M-a învățat pasu-nainte,

Bine să faci, cunoașteți limita,

Și a mai spus al meu părinte,

Fii bun copile, iartă, dar nu uita

Demult și-a încheiat călătoria,

Plecând în zborul lin spre Cer,

Sub masă și-a lăsat ea doctoria,

Acoperită bine de-un lăicer

Prin rugă numele-i chemăm,

Și ajutor Divin cerem mereu,

Îi spunem c-am învățat cum să iertăm,

Chiar dacă uneori ne este tare greu

În inimi dragostea-ți purtăm,

Și-ți ducem dorul măicuță bună,

Pe tine-n veci nu te uităm,

Iertare dăm, până ca

Soarele...s-apună!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

nu știu ce mă enervează mai mult

fake news-urile pe care liberalii

și „salvatoriii” României

mi  le bagă pe gât

de  la tejgheaua cu ștevie a opoziției

sau correct news-urile marilor zilei

încărcate de culpabilitate și obsesii compulsive

de la prânzul cu bucate alese al Puterii

habar n-am

cert e că mă enervează bucătăria moleculară

a neamțului

răspopit

pe cârca și sângele inepuizabil al poporului

în fapt

o banală „spumă” de castraveciori murați

în oțet

introdusă într-un tub „spray”

care devine pufoasă

datorită presiunii care o împinge în afară

mi-esti gand in mijlocul furtunii

când inchid ochii și aud vocea ta

pot s-aud cum respiri lângă mine

mi-e dor..si nu mai știu a îndura..

îți simt parfumul pielii cum adie

mirosi a tot ce-mi place mie,

buzele-ti au gust de cabernet

mi-e dor....cu lacrimi iar ma-mbat..

ma-nghite dorul..ma afundă

simt doar durere-n suflet

tacerea în valuri ma inunda

ma pierd în marea de regret..

fără sa vreau ma frâng încă o dată,

atâtea doruri si dureri

oare ma vor uita vreodată???

azi...nu-i mai bine decât ieri...

Poate viața nu e așa cum ne-o dorim,

Mici mäcar așa cum ne-o plănuim.

Nu decidem noi pe cine iubim

Și nici momentul în care ne îndrăgostim.

Dăm vina pe soartă sau pe destin

În momentele în care suferim,

Dar, fără să vrem, și noi rănim,

Un ciclu al iubirii, cu urcuș și declin,

Ne promitem mereu că o să fim

Mai reci, mai calmi, să nu mai greșim 

Dar când iubirea arde-n noi din plin,

Uităm ce-am jurat și iar ne dăruim.

Și poate sensul nu e să fugim

De tot ce doare și ne face să simtim,

Ci să acceptăm că, oricât suferim

Prin iubire cădem... și la fel, prin ea trăim.

    Tu, cel crescut în puf și catifea 

Nu știu ce este acum în mintea ta,

Că vrei din ce în ce mai mult 

Și niciodată nu ești mulțumit.

  Privește doar în jurul tău 

Și vezi pe alții cât o duc de rău ,

Că nu au ziua ce mânca 

Și noaptea unde se culca 

Sau poate suferă de o boală grea 

Și nu au bani pentru a se trata.

  Alții nu au părinți și sunt orfani

Merg la cerșit,pe frig și ploaie pentru câțiva bani 

Se îmbracă cu haine ponosite 

Care de tine au fost 'zvârlite .

Îi vezi căutând prin tomberoane 

Și tare se mai bucură, dacă găsesc ceva mâncare 

  Uitânduse cu jind la cei cu hainele de firmă,

Cum vin la școală, în fiecare zi în limuzină.

Poate ar vrea și ei, să învețe și să scrie 

Să poată avea și ei o meserie.

Iar ție, ți se pare o corvoadă 

Că ai de toate și poți să mergi, în fiecare zi la școală.

  Tu, îi privește nepăsător de sus 

Fără să ști,ce au în sufletele lor ascuns.

Opreștete ! măcar pentru o clipă 

Și vezi ce înseamnă o inimă rănită.

Atunci , gândeștete la câte Dumnezeu ți-a dat 

Și mulțumește -i că ai fost binecuvântat .