Neata❤️

Nu-mi amintesc să fie zi din săptămână,

Să nu-mi aducă la fereastră,

Când cerul cu-ai săi nori vrea să îmi zâmbească

Același colorat ecou ce-mi spune răspicat mereu

Și vrea să îmi vorbească de-o iubire mare,

Ce mi se plimbă pe cărare

Și care știe doar o vorbă de iubire

Ce pare să închidă toate tainele în ea,

Și pe oricine-ai întreba din umeri dă neștiind ce este,

Ori de la cine vine sau pornește..

O să te-ntrebi de cine pomenesc acum

Sau despre ce-ți vorbesc...

Ei bine,te iubesc!

(26 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ai plecat în grabă și inima s-a rupt în două părți 

Tăcerea apoi, mi-a frânt-o în mii de bucăți

În praf de stele a mistuit-o așteptarea 

Unei minuni, să apropie dintre noi, depărtarea... 

Trec zilele...mă străduiesc să te uit, să te scot din minte,

Îmi spun în gând c-ai trecut... că nu-ți pasă de mine.

Ard mereu amintiri...încerc să închid orice drum

Dar seara mi-apari în gând, dens ca un fum...

Îți port chipul în privire... te simt in tăcere 

Nopțile devin lungi, mă sleiesc de putere 

Și în fiecare clipă, și în orice vis

Esti dorul ce-mi aprinde... fiecare vers.

Îmi repet mereu că nu mai vii... ar fi o nebunie!

Că timpul va trece ștergând orice urmă de noi

...dar știu bine că timpul mă minte....

Și o să te mai sper!... chiar de știu că rămân, doar cu ploi.

Încă te mai aștept...deși o fac în zadar

În mine simt umbrele tale, cum răsar...

Și inima începe să îmi bată haotic

Urletul tăcerii e din ce în ce mai nevrotic...

Și te mai aștept o clipă, mai sper o secundă

În suflet se stârnește un ultim fior

Speranța mă trece, luminând ca o undă...

C-ai să revii, în brațele tale, să mă vindec de dor...

Luna este o pupilă în ochii noștrii

Soldații apără destinele noastre

Verile nasc păduri din cenușă

Nu se mai vede zambetul pe fereastră dimineață

Iarba moare de sete printre flori

Pe obrazul copacilor curg petale de gheață

Dragostea este o  infimă pată în oceanul de suspine

Iar curg lacrimile tristeții în văzduhul de culori

Apa de la moară vanează vantul pe îinserat

Eu stau cu lucerna în seceră ca să mă doară

Mirosind iarba nearsă de soare

Beau apă din troacă,iar caii stau la coadă pe pajiști

la apus,

Iarna viscolește fire albe de zăpadă

Lacrimi tulburi în constelația stelelor

Fragmente din vise opresc coșmarul

Varul stins pe fantani vechi de piatră

numără secole,

puritatea apei prinsă în adancuri de vant

vin vești de la ploaie

că nu va cădea fărăo recompensă de la natură

stropii de ploaie parcă stau iar sprijiniți de vant

cade luna din cer și se oprește sub privirea frunzelor

strugurii cerșesc soare și vin

fantani secate de noapte

pe langă, găsesc un strop de apă și pelin

ierbi uscate de vorbe și blesteme

s-au ascuns veacuri prin poeme

balade noi de la vechi ciobani

lacrimile tale curg ca petalele de crini

raza soarelui mustește în oceanul de vise

lacrima lui Ovidiu îmbătată în mult vin și mister

macii scutură roșul pe campii

păpădia își scutură galbenul pe flori

vantul șubrezit prin codrii uitați de timp

zăpezi trecătoare trec prin glasul iernii

pașii neumblați prin naturi vitrege

luna visează întunericul nopții

pădure umblă în varfuri printre văi

Monseur lasă să beau vinul din ulcior

Să fiu frate cu sangele spaniol

Natura gustă din recolta ei

Calendarele își numără zilele

Vorbele își numără șoaptele

Frigul din frunze descompune seva ei

Pe înserat luna e ucisă de stele

Toamna manancă mușchii și licheni

Fantomele aleargă prin castelul Bran

Dracii nu mai joacă în cărți de noroc

Strugurii strigă în vie

Bob cu bob

După vinul domnesc

Beciul domnesc

Din pivnițele regilor

Cade ploaia în torenți

Natura e atat de tulbure

De parcă a fost scrisă cu apă.

Mi -este frig si întuneric, 

Te șoptesc in glas nevolnic;

Nu mai știu nimic de tine, 

M ai lăsat printre ruine.

Ma ia valul de furtuna, 

Imi bate inima nebuna, 

N o pot stăpâni deloc,

Cuprinsă de fiori si foc.

Gura ploilor din stele

Ma udă până la piele.

Cerul tremură in mine, 

Fuge gândul iar la tine.

Intre noi ,abis de gheață 

Stropi mă ard pe față. 

Ma topesc de dorul tău;

Eu martira, tu un Zeu.

Te aștept sa vii in Prag,

Suflet rătăcit de drag.

Eu voi crede pan la moarte, 

Ca nici un zid nu ne desparte.

Eram și eu prin somptuoasa Franță...

Când m-ai paralizat cu a ta eleganță.

Mă porți prin Paris, Lyon, Marsilia, Nisa...

Cred că urmează Turnul din Pisa!

Dar asta când om fi noi suficienți de puternici

Să trecem hotare adevărate.

Că momentan ne împiedicăm de propriile umbre

Care par să imite grandiosul ”Le Louvre”.

Onorat că te-am cunoscut, mă declar...

La apus pe Valea Loirei, în dualul august.

- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără

Eu:

Deşi păream să conversăm,

Ochii tăi nu ascultă,

S-au rătăcit prin gânduri, pe poteci...

Te-au transformat în stâncă.

Sprâncenele s-au scoborât într-un făgaş

Şi pleoapa stângă-ți mişcă zbuciumat,

Iar fruntea-ți un torent precipitat,

Alertă de furtună pe chipul tău gingaş.

Tu:

Sub încordarea de granit,

Un vuiet grav pulsează,

Te-aud, deşi nu te-nțeleg

Şi pieptu-mi explodeazā...

Un oarecare:

Nimic nu este permanent...

Tu: Iubirea-i joc...

Eu: ...un maraton

La unison: Un joc de anduranță.

Şi ne zâmbim şovăitor...

De printre nori şi poezii

Luceafărul dansează.

Unde esti tu acum, când mi-e atât de dor

Când sufletul îmi arde, și noaptea nu am somn

Când visul mă încearcă și mă gândesc la tine

Unde ești tu acum, de ce nu ești cu mine?

Unde ești tu acum, când mi-e atât de dor

Aș vrea atât de mult, să mă îmbeţi uşor

Cu al tău dulce vin făcut cu pasiune

Care-a trezit plăcerea gustului în mine?

Unde ești tu acum, că vreau să te întorci

Să mă cuprinzi la piept și vreau să nu mai pleci

Să simt încă o dată îmbrăţişarea ta

Te rog să te întorci să ne schimbăm povestea!...

Mereu îmi voi aminti de tine... ai fost în viața mea

Deși soarta te-a dus departe de mine

De-atunci nicicând nu te-am putut uita

Trăiești în suflet și-n inima din mine...

Păstrez o parte din tine adânc în suflet 

Și când mi-e greu îi scriu și vorbesc cu ea

Nimeni nu știe cui zilnic îmi plâng rănile 

Doar eu și acea parte ce o adoram...

Deși o dată cu a ta plecare prematură 

Au ars din temelii până și umbrele de speranță 

Te-am păstrat mereu în suflet cu căldură 

Și știu c-așa... te voi avea o viață!

Ca mi-ai fost drag in toate anotimpurile

Și drag mi-ai fost și când te-ai depărtat 

Și chiar de dorul azi imi e o ploaie de cuvinte

E pentru că îmi amintesc c-am fost a ta cândva.

Mereu îmi voi aminti de tine ca de un dor ce stă ascuns 

Un dor ce arde tăcut cu fiecare apus

Și nu știu de vreodată îmi va trece

Cu timpul să te uit... să-mi fii o amintire rece...

Azi ninge... când mai tare, când mai încet 

Fulgi de zăpadă pe obraz mi se aștern 

Se topesc imediat de la atâta căldură

Din suflet.... și gândul mă fură...

Mă duce într-un april de tine uitat

Când la o îmbrățișare m-ai invitat...

Aveam tâmpla lipită de pieptul tău gol

Și buzele îmi aveau parfum de Merlot.

Azi ninge... ninge cu amintirea

Când ochii îți admirau privirea

Fulgi pe obraz se topesc șiroaie 

Pentru un vin și-o ultimă îmbratișare...

Și ninge...ninge cu spor

Speranța bate într-un ecou,

Că fulgii și pe ai tăi obraji se aștern 

Și-ți amintesc că mi-ai fost drag...enorm.

Mă poți certa de mii de ori

Si poți gândi rău despre mine

Dar din lacrimi mi-au crescut flori

Durerea a trecut și azi... sunt bine!

Poți să te crezi inteligent

Pe locu-ntâi sau cel mai tare

În story-ul nostru esti doar un corigent

Cu nota scăzută la purtare.

Poți cu tăcerea să mă umilești, 

Din gânduri să-mi ștergi amintirea.

Eu am puterea frumos să te păstrez în ochii mei

Acum spune-mi te rog, ce-a fost???... dacă nu, iubirea!

Stau pe gânduri şi privesc picăturile cum se lipesc de geam.

Aș ieși un pic în ploaie, poate mă spăl de gânduri și tristețe...

Natura plânge și parcã mă-ncearcă și sufletul meu

Dar e doar o stare.....Şi-aşa, ca și ploaia, va trecel!!!

Mă întreb cum oare-ar fi!?... pentru o clipă de-ai reveni?...

Probabil ochii obosiți, nici n-ar clipi....

Dar sufletul cum oare totul ar gestiona 

Cu-atâta dor ce-a strâns în urma ta?...

Tăcerea m-a făcut să înțeleg că nu e vina ta

Tu ai fost cum ai fost... așa ai fost mereu...

Din noi doi... doar eu am fost problema

Te vedeam special, îmi erai drag... știu!... sună a clișeu...

Te-am iubit... chiar de niciodată nu ai fi vrut să știi asta,

Pentru că nu-ți puteai asuma responsabilitatea iubirii mele...

Deși nu de multe ori știai!... când erai aproape și prea aproape,

Cum inima bătea fioros de tare când eram în aceeași încăpere...

Te-am iubit...chiar si-atunci când timpul ne-a devenit dușman 

Și distanța dintre noi și-a pierdut pașii, in nemăsurate tăceri...

Te-am iubit... deși doar m-ai învățat cum oamenii te-aruncă

Când din senin au valori morale... și te lovești de ei ca de-o stâncă...

Și-am strâns doar deziluzii și dezamăgiri 

C-am avut așteptări prea mari de la tine

De dor, doar eu știu, cât am sperat că-ntr-un târziu,

O minune ai face, și-ai încerca durerea despărțirii s-o ții departe de mine...

Nu uit cum tu mi-ai zis să plec

Mi-ai zis "frumos" ca sắ dispar

Indiferent ţi-a fost de tot

lubit-am mult dar în zadar.

Am plâns din suflet cu durere

Refuzam s-accept că ne-am pierdut

De ar veni o ploaie .. tot să spele!

Că lacrimi n-am să te mai uit.

Cu vorbe alese inima mi-ai găurit

Mi le-ai scuipat în ea cu foc

Uitând ce tot tu mi-ai promis

Din povestea noastră.. ai făcut joc..