munificent 77

Campia cristalina cu inima aurie,

Unde stelele mandre, visele si inima este plumburie,

Amorul cel melancolic in patura azurie, 

Își învelește mandra bucurie. 

Cu vesele flori și stele, 

Cu doruri dulci in rămurele, 

În rubinele și smaraldele, vise de cântecele, 

Unde gândul meu se duc cu ele. 

Amorul e un cântec răspicat, 

Pe drumul argintiu ai plecat,

Peste campia cristalina m-ai lăsat, 

Ca să plâng zi și noapte, cu fața de gheață, de neuitat. 

Câmpia plină de suspinuri și inimi uitate, 

În stoluri dulci, indepartate, 

Unde ziua mandra, sufletele sunt luminate, 

În campia cristalina, rubinele fericite sunt lăsate. 

O iubire dispărută ,ce doar ieri mă fericea,

Iar azi privesc doar la un om ce mă nimicea.

M -ai lovit atât de tare, cu a ta forță arzătoare,

Ce din muza ta m-ai făcut azi o simplă scriitoare.

Nu mai uit ce am iubit ,dar iubesc ce m-a rănit,

Iar tu mi-ai pus în piept doar o bucata de granit.

Nu plâng, nu zbier, nu strig după niciun ajutor,

Dar pentru mine ai devenit doar un restitutor.

Tu cu simpla ta privire mi-ai luat iubirea,culoarea și speranța,

Și mi-ai dat la schimb doar nesiguranța.

Mai vreau doar un ultim glas plăpând ca să-ți aud,

Să te obișnuiesti că de astăzi eu numai te exclud.

Iubirea a durat asemenea-i o arzătoare vară,

Și m-a rănit adânc asemenea-i o fiară.

Mai vreau să trag o ultima țigară,

Sunt pregătită să gust din a vieții cafea amară.

Aș vrea să pleci,să fugi și,te rog,tu să mă uiți,

Și să nu tragi te rog niciodată de oamenii răniți.

Mai iartă câteodată și chiar atunci iubesti,

Și uită suflete curate să vrei să le rănești.

Ascunși

sub pături

în cearceafuri

încurcați

pielea-ți fină

sărut dulce

nu stiam ca va fi asa 

nu stiam ca se va intampla

nu stiam ca vom vorbi

nu stiam ca ma voi indragosti

nu stiam cum sa ma port

nu stiam ca tu asa o faci 

nu stiam ca e nimic

nu stiam ca ceva va insemna

nu stiam ca ma va afecta

nu stiam ca n-o sa-ti pese

nu stiam ca dupa toate chiar mu ti-a pasat ca plec

nu stiam ca rau imi va parea

nu stiam ca tu asa erai

nu stiam ca nu merita

nu stiam ca desi stiai ca plec si doar peste un an voi reveni 

nu ti-ai luat ramas bun 

nu mi-ai zis nimic 

si daca nu totul macar atat

O! stea frumoasa de pe cer 

Ce-mi lumoinezi privirea, 

As vrea la mine ca sa vii, sper.

Ca sa-ti arat iubira.

Cand privesc seara pe cer,

Pe-o stea as darui-o,

Persoanrei care o iubesc,

Pe care as iubi-o 

                                             Autor:  Popa Eugen 

Priviri nespuse şi uitate

Adesea noi ne confruntam,

Ca soarele şi luna împreună puse

Nicicînd probabil nu ne împiedicam.

Orgolii, ochi adînci, privite

Timizi şi blînzi ca într-un gînd

Şi totuşi a ajuns momentul

De stăm alături şi rîzînd...

Un foc tactil deschis şi blînd

Atragător ca steaua cea polară,

Şi boţ de gheaţă în ocean plutind

De soare încet încet dezgheaţă.

Poemul iubirii

Ți-l dedic doar ție, dragul meu

Cu patos, cu obsesie

Al meu vei fi mereu

Te am în posesie!

Amor nespus și nefiresc 

Te simt cum mi te scurgi prin vene

Un joc cu foc copilăresc,

Iubire care lasă semne...

Ești însemnat să fii al meu 

cu jar aprins,

și asa o să fii mereu,

De focul iubirii cuprins!

Nu vreau fărâme de iubire 

și nici rămășițe,

Vreau să ne iubim în neștire

și focul să se atâțe.

    Aş vrea să-ţi cânt un mic sonet 
    Cu paşi mici de menuet 
    Căci iubirea mi-e flămândă 
    Zi şi noapte stă la pândă 
    Să-ţi şoptescă-încet un vers 
    Din adânc izvor cules...
    
    Aş vrea să-ţi cânt o melodie 
    Cât un puf de păpădie 
    Căci mi-e sufletu'-nsetat 
    De săruturi pe-nserat 
    Diamantele-nstelate
    Să-ţi şoptească versuri mate...
    
    Aş vrea să-ţi cânt un cântecel 
    Mic, micuţ, cât un inel 
    Ineluş cu piatră nouă 
    Bobuşor sclipind în rouă 
    Rouă mică-nvolburată 
    Ca iubirea mea-nfocată...

Cică atunci când va fi să îți apară,

Vei ști dintr-o dată, ca-n dimineți de primăvară.

Un fior adânc, un răspuns fără glas,

O clipă ce pare că e... fără de ceas...

Și eu am știut, nu demult...odinioară 

Cu inima plină, pe-acorduri de chitară.

Alăturea-i simțeai cum se oprește timpul,

De nici nu știai că trece anotimpul.

Dar timpul s-a stins între zile și nopți.

Și prezența lui, azi, n-o mai aștept

Rămasă cu gândul, cu visul înfrânt,

Scriu amintiri... cu dor în cuvânt.

Când va fi să-ți apară, vei ști dintr-o dată 

Și am știut... mi-era privirea de el fermecată 

Nu-i vina nimănui că nu a înflorit...

Unele flori se usucă de atâta privit.

Poate că știi... doar atunci când e scris,

Sau poate că știi.. dar rămâne un vis.

Dar nu-mi pare rău c-am simțit atât de profund

E mare lucru să simți chiar de-n tăcere, de dor, mă scufund.

Lasa-ma sa cad in vremuri
Să te găsesc ca pe-un proroc
Și să-mi prezici în sferturi
O dragoste din flori de busuioc

Să îmi prezici cuvant de zei
Să ma alinți ca în povești
Și purtând miros de tei
Să îmi spui că mă iubești

Sa-mi cânți o notă-n dungi
Si eu sa iti asculta cantarea
Uitandu-ma in ochii tai profunzi
Pe care ii geloasă marea

    Vremelnică-i iubirea mea... 
    Şi schimbătoare, 
    Ca o zi de sărbătoare... 
    
    Ca un nor sprinţar... 
    Ce fuge, 
    Soarele să mi-l alunge... 
    
    Ca o pasăre în zbor... 
    Pân’ la stele şi-napoi, 
    Spre adâncul din zăvoi…
    
    Vremelnică-i iubirea mea... 
    Şi iertătoare, 
    Ca o mamă-ocrotitoare... 
    
    Ca o umbră... 
    -nspăimântată, 
    Ce la tiv de lac s-adapă… 
    
    Ca o frunză-nseninată... 
    Ce adastă aurie, 
    Către marea azurie... 
    
    Vremelnică-i iubirea mea... 
    Finală, 
    Ca o mică portocală... 
    
    Ca un strop strivit de soare... 
    Prins în palmele crăpate, 
    Către buzele-nsetate... 
    
    Ca o duşcă de vin bun... 
    Scurs dintr-o carafă veche, 
    Susur fără de pereche...