Lacrima Timpului
Pe ceasul vechi, în taină se prelinge,
O lacrimă ce timpul vrea să-nvinge.
Din clipe stinse se naște un oftat,
Amintiri ce-n suflet s-au păstrat.
Secundele-s petale ce se scutur,
Trecutul șterge tot, ca un sărut fur.
Dar lacrima rămâne, purtând povara,
Un gând pierdut, o rază-ntristătoare.
În zori de zi sau umbrele târzii,
Ea plânge doruri ce nu pot muri.
Pe firul vieții curge ne-ncetat,
Un râu de vise-n negură uitat.
Trec ani ca frunza dusă de furtună,
Dar lacrima își poartă taina bună.
E glasul mut al clipelor ce pier,
Un martor tainic peste-al vieții cer.
În lacrima ce timpul o dezvăluie,
E dor de ieri și teamă de ce nu e.
E bucurie, plâns și alinare,
O carte veche-nchisă-ntr-o uitare.
Ea știe tot, dar tace neclintit,
Din răni ce timpul nu le-a tămăduit.
Căci fiecare strop ascunde-n el
Un vis pierdut sau un înger rebel.
Din ochii sufletului curge lin,
Ca o chemare-n zori de argint fin.
Și-n fiecare picur ce se stinge,
Se naște-un dor ce viața-l învinge.
Lacrima timpului, șoaptă divină,
Îmbracă clipa-n mantia senină.
E punte peste vise destrămate,
Un cântec vechi, al clipelor uitate.
Și totuși, ea ne-nvață să iubim,
Prin stropi de dor să-nvățăm să trăim.
Căci timpul trece, dar lacrima rămâne,
Un semn etern că totu-n suflet ține.
Așa se scurge viața ca o apă,
Lacrima timpului o mai îngroapă.
Dar ea păstrează-n taină adevărul,
Că-n fiecare strop se naște cerul.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Mihuț Raul
Дата публикации: 15 декабря 2024
Комментарий: 2
Просмотры: 232
Комментарий
Стихи из этой категории
Intrebarea mea
Întrebarea mea se invarte fara rusine
Iubit-o hmmmmmmmm,
Un contorsionist profesionist furându-ti visele apoi adormindu-te
Si trezindu-te cu ele,
Zâmbind eu te vad cum sari iar, in abisul din ochii mei, râzând nebuna
Nu vrei sa mai visezi,hmmmmmm
Iubit-o tu nu știi sa fii treaza
Hai iubitule înnebunește cu mine..
Ne învârtim intr-o iluzie fermecată o invitație fara rusine,
Sarim mereu.. Te prind, o iubit-o te cuprind spre actul tau actoricesc
Ooooo al ei surâs si talent
De a-mi rade la egal in fata,
Iubit-o tu dansandu-mi in palma,
Frenetic bara ta de striptease fiind degetul mic
Întrebarea mea se învârte fara rusine
Oooooooooo
Întrebarea mea se învârte fara rusine
Eu ştiu că seara...
Eu ştiu că seara când se lasă-ncet,
Tu pradă cazi uşor iubirii mele,
Aşa că sub salcâm te aştept,
Acum c-au răsărit şi două stele.
Şi ştiu de mijloc când am să te prind,
Că-n şoaptă îmi vei spune te iubesc,
Aşa că-n braţe te cuprind,
Acum că zeci de stele strălucesc.
Şi ştiu când părul ţi-l desfac,
Că-n ochi mă vei privi tăcută,
Aşa că ţi-l răsfir şi tac,
Acum că stele sunt peste o sută.
Şi dacă te sărut pe buze, ştiu
C-a mea vei fi iubito, de îndată,
Aşa că te sărut cu foc...târziu,
Acum când stele ard pe bolta toată.
#ingerulmeu Îngerul meu
Am întâlnit un înger, ce mirare, ce minune
Fără de știre m-am trezit îndrăgostit
A-ntors privirea către mine cu un zâmbet
De-atunci mă arde bietul dor nemulțumit
În realitate a putea nici că se poate
Și-atunci cu lacrimă în suflet l-am rănit
Să-i fie zborul mai ușor l-am stors de poate
Lăsându-mi inima bătând dezamăgit
Aștept uitarea să mă scuture de înger
Dar ce-am uitat e doar prezentul aiurit
Trecutul strigă acuzându-mă de mâine
Speranța freamătă din aripi necăjit
Pierdut mă caut stabilit în rătăcire
Drumul spre casă arcuiește îndoit
Cărarea visului e-n altă dimensiune
Nu mai e înger să mă-ndrepte chibzuit
Să mă întorc aș vrea cu fața către mine
Privind spre astăzi universul oferit
Dar am rămas dezorientat în amintire
Îngerul meu rămâne vis neîmplinit
Stropi
voiam sa îmi ramai un strop dulce de vin
sa-mi fi un cald apus de toamnă
dar mi-ai rămas etern suspin
O coarda plânsa de chitară
de esti in brate potrivite
de ești acolo unde-ti dorești
fără ambiguitati prostești
de ești iubit... sa prețuiești..
azi inca arde doru-n mine
cum ardea candva odată...
si imi mocnește o durere
de-o profunzime întunecată,
vreau sa ma-mpac cu mine
sa las Sa cresca peste rana flori
din gânduri sa se nască doar poeme
despre tine, vin și promise îmbrățişări..
Invitație nocturnă
Te invit la ultima cină
din această seară senină
în care servit vei fi într ales
cu tot cei mai bun, mai ales
Te invit din bocal să servești
un vin dulce, un vin ce-l iubești
Sa îi simți pe buze savoarea
prin vene să-ți treacă candoarea
E seara în care și stelele de pe cer
ne zâmbesc luminos, cu mister
cu noi stau și ele la masă
ce seară frumoasă.
Laudă zilei
Să lauzi această zi, oricum va fi!
Ceva din Frumusețe, cu frumusețea ta de acum va răsplăti.
Exită-n fiecare rid o tinerețe, e negreșit, în fiecare pas, un drum,
Ascuns în marmura vestită de tristețe, e răsăritul unui nou cătun.
Oricum ar fi, același glas împarți, cu cel ce cântă viața mai departe,
Și pentru bucuria zilei celorlalți, să lauzi ziua ce-ți aduce moarte.
O.T.
Intrebarea mea
Întrebarea mea se invarte fara rusine
Iubit-o hmmmmmmmm,
Un contorsionist profesionist furându-ti visele apoi adormindu-te
Si trezindu-te cu ele,
Zâmbind eu te vad cum sari iar, in abisul din ochii mei, râzând nebuna
Nu vrei sa mai visezi,hmmmmmm
Iubit-o tu nu știi sa fii treaza
Hai iubitule înnebunește cu mine..
Ne învârtim intr-o iluzie fermecată o invitație fara rusine,
Sarim mereu.. Te prind, o iubit-o te cuprind spre actul tau actoricesc
Ooooo al ei surâs si talent
De a-mi rade la egal in fata,
Iubit-o tu dansandu-mi in palma,
Frenetic bara ta de striptease fiind degetul mic
Întrebarea mea se învârte fara rusine
Oooooooooo
Întrebarea mea se învârte fara rusine
Eu ştiu că seara...
Eu ştiu că seara când se lasă-ncet,
Tu pradă cazi uşor iubirii mele,
Aşa că sub salcâm te aştept,
Acum c-au răsărit şi două stele.
Şi ştiu de mijloc când am să te prind,
Că-n şoaptă îmi vei spune te iubesc,
Aşa că-n braţe te cuprind,
Acum că zeci de stele strălucesc.
Şi ştiu când părul ţi-l desfac,
Că-n ochi mă vei privi tăcută,
Aşa că ţi-l răsfir şi tac,
Acum că stele sunt peste o sută.
Şi dacă te sărut pe buze, ştiu
C-a mea vei fi iubito, de îndată,
Aşa că te sărut cu foc...târziu,
Acum când stele ard pe bolta toată.
#ingerulmeu Îngerul meu
Am întâlnit un înger, ce mirare, ce minune
Fără de știre m-am trezit îndrăgostit
A-ntors privirea către mine cu un zâmbet
De-atunci mă arde bietul dor nemulțumit
În realitate a putea nici că se poate
Și-atunci cu lacrimă în suflet l-am rănit
Să-i fie zborul mai ușor l-am stors de poate
Lăsându-mi inima bătând dezamăgit
Aștept uitarea să mă scuture de înger
Dar ce-am uitat e doar prezentul aiurit
Trecutul strigă acuzându-mă de mâine
Speranța freamătă din aripi necăjit
Pierdut mă caut stabilit în rătăcire
Drumul spre casă arcuiește îndoit
Cărarea visului e-n altă dimensiune
Nu mai e înger să mă-ndrepte chibzuit
Să mă întorc aș vrea cu fața către mine
Privind spre astăzi universul oferit
Dar am rămas dezorientat în amintire
Îngerul meu rămâne vis neîmplinit
Stropi
voiam sa îmi ramai un strop dulce de vin
sa-mi fi un cald apus de toamnă
dar mi-ai rămas etern suspin
O coarda plânsa de chitară
de esti in brate potrivite
de ești acolo unde-ti dorești
fără ambiguitati prostești
de ești iubit... sa prețuiești..
azi inca arde doru-n mine
cum ardea candva odată...
si imi mocnește o durere
de-o profunzime întunecată,
vreau sa ma-mpac cu mine
sa las Sa cresca peste rana flori
din gânduri sa se nască doar poeme
despre tine, vin și promise îmbrățişări..
Invitație nocturnă
Te invit la ultima cină
din această seară senină
în care servit vei fi într ales
cu tot cei mai bun, mai ales
Te invit din bocal să servești
un vin dulce, un vin ce-l iubești
Sa îi simți pe buze savoarea
prin vene să-ți treacă candoarea
E seara în care și stelele de pe cer
ne zâmbesc luminos, cu mister
cu noi stau și ele la masă
ce seară frumoasă.
Laudă zilei
Să lauzi această zi, oricum va fi!
Ceva din Frumusețe, cu frumusețea ta de acum va răsplăti.
Exită-n fiecare rid o tinerețe, e negreșit, în fiecare pas, un drum,
Ascuns în marmura vestită de tristețe, e răsăritul unui nou cătun.
Oricum ar fi, același glas împarți, cu cel ce cântă viața mai departe,
Și pentru bucuria zilei celorlalți, să lauzi ziua ce-ți aduce moarte.
O.T.
Другие стихотворения автора
O iubire Tristă.
O iubire tristă
În zori de zi, când soarele-apune,
Când roua plânge pe frunze reci,
O poveste veche, pierdută-n lume,
Se naște-n suflet și trece pe veci.
Priviri odată pline de lumină,
Acum se scaldă-n umbre și nor,
Un vis ce-a fost, o tainică vină,
Pierdut în taina unui fior.
Cuvinte spuse, dar fără ecou,
Se sting încet pe buze-nchise,
Un dor tăcut, un cântec nou,
Rămâne-n inimi, pe pagini scrise.
Trecut-au clipe, trecute-s și șoapte,
Dar umbra ta rămâne mereu,
Pe cerul nopții, de stele-aproape,
Un suflet plânge un vis ce-a fost greu.
O ploaie rece mângâie pământul,
Lacrimi ascunse curg lin pe obraz,
Tu ai plecat, lăsându-mi cuvântul,
Dar fără glas, în inimi e praz.
Iubirea noastră, ca o furtună,
A ars cu foc, dar s-a stins în noapte,
Acum doar timpul durerea-ngână,
Cu note triste și versuri șoapte.
Sub cerul vast, eu caut uitarea,
Dar ea mă ține prizonier,
O iubire tristă, pierdută-n zarea
Unui vis vechi, dintr-un alt mister.
Autor Mihuț Raul Alexandru.
Copilul din mine.
Copilul din mine...
Tom Stoppard spunea că, dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată. Dar, uneori, ne trezim uitând tocmai de această comoară din sufletul nostru.
Copilul din mine... trăiește acum în ochii fiului meu. Îl văd în râsul lui cristalin, în pașii șovăielnici, în curiozitatea lui nesfârșită. Îl văd în fiecare moment când lumea devine, dintr-odată, mai simplă și mai frumoasă. Îmi amintește că și eu am fost cândva la fel: fără griji, plin de lumină și bucurie.
Copilul din mine... m-a așteptat. De multe ori l-am lăsat singur. L-am închis în colțuri ascunse ale sufletului, preocupat să fiu „adult”, să fiu „responsabil”. Mi-am dorit să cresc repede, să par puternic, să țin piept vieții, și, fără să-mi dau seama, l-am rănit. Astăzi, îi cer iertare.
Îi cer iertare copilului care eram pentru toate momentele în care nu l-am ascultat, pentru zilele când am uitat să râd, să visez, să mă joc. Îi cer iertare pentru fiecare dată când m-am încruntat în loc să zâmbesc, pentru momentele când grijile m-au făcut să uit de bucuriile simple.
Copilul din mine... e încă acolo. Îl simt mai aproape în fiecare zi petrecută alături de copilul meu. Mă învață din nou să alerg fără destinație, să râd din toată inima, să găsesc frumusețea în lucrurile mici. Mă învață să iubesc așa cum iubește un copil: sincer, complet, fără condiții.
Dacă aș putea vorbi cu copilul care am fost, i-aș spune:
„Iartă-mă. Nu te-am uitat, doar te-am pierdut o vreme. Îți promit că de acum îți voi fi mereu aproape. Voi păstra zâmbetul tău, jocurile tale, visele tale. Voi învăța din nou să privesc lumea prin ochii tăi.”
Și dacă atunci, în copilărie, aș fi scris o scrisoare pentru mine, adult, ar fi sunat așa:
„Dragul meu,
Nu mă lăsa să dispar. Rămâi copil în suflet, râzi fără motiv, iubește din toată inima. Ia viața ca pe un joc, nu ca pe o povară. Fii curios, găsește bucurie în tot ce te înconjoară. Deschide-ți inima și ascult-o mereu. În ea vei găsi răspunsurile.”
Astăzi, știu că a fi copil este o binecuvântare, iar a păstra copilăria vie înseamnă a-ți păstra sufletul tânăr. Copilul din mine e acolo, mă însoțește și mă inspiră. Îi mulțumesc că nu m-a abandonat niciodată.
Sufletul cel mai de preț dar!
"Privesc înapoi la ce am fost și la ce am avut – sau, mai bine zis, la ce nu am avut. Au fost momente în care m-am simțit gol, ca și cum îmi lipsea ceva esențial, ceva ce nici nu știam să numesc. Era un nimic apăsător, dar acel nimic avea să devină cel mai mare profesor al meu.
Din lipsă am învățat să prețuiesc, din durere am descoperit puterea, iar din întuneric am înțeles valoarea luminii. Tot ce am căutat în exterior – siguranță, validare, liniște – era, de fapt, ascuns adânc în sufletul meu.
Astăzi, am totul. Nu în sensul material, ci în sensul care contează cu adevărat. Am sufletul împăcat, o inimă plină și convingerea că ceea ce contează nu se poate cântări sau cumpăra.
Am pierdut ce n-am avut, dar din acea pierdere am câștigat ceva infinit mai valoros: înțelegerea că sufletul este cel mai de preț dar. Și dacă ar fi să o iau de la capăt, nu aș schimba nimic – pentru că nimicul m-a făcut ceea ce sunt astăzi."
Autor:
Mihut Raul Alexandru.
❤️
Stop Droguri Alege Viata.
Pe străzi pustii, umbre se-ascund,
Destine frânte, visuri ce pierd.
În praf amar, se scurge o șoaptă,
„Alege viața, luptă, nu-i faptă.”
Raul privește spre zarea senină,
Unde viața curge, limpede, divină.
Refuză ispita, chemarea cea rece,
Spre calea luminii sufletul trece.
Drogurile mint, promisiuni ce dor,
Îți fură visele, te lasă gol.
Dar Raul știe, în adâncul său,
Că viața e darul cel mai măreț al său.
Prietenii cad, pierduți în abis,
Dar Raul e stâncă, un far nescris.
Cu glasul său clar, îndeamnă mereu:
„Alege speranța, drumul cel greu!”
În brațele vieții se află puterea,
Să-nfrunți întuneric, să rupi tăcerea.
Raul își strigă mesajul curat:
„Stop droguri acum, nu-i drum de urmat!”
Speranța răsare pe chipuri uitate,
Când Raul le-arată că viața e toate.
E soare, e zâmbet, e pace adâncă,
E cântec ce-n suflet veșnic răsună.
Deci, stopă tentația, prietene drag,
Nu lăsa durerea să-ți fie toiag.
Raul te cheamă: „Alege să trăiești,
În lume, curat, să dăruiești!”
Umbra Speranței
Pe drumul vieții, presărat cu ceață,
Umbra speranței vine și mă-nvață.
Căci chiar și-n noapte, când lumina-i stinsă,
Ea mă veghează, tainică, aprinsă.
Din doruri mute și visări târzii,
Umbra speranței știe a zâmbi.
Chiar de mă pierd în gânduri fără rost,
Ea-mi amintește tot ce-am fost.
Când lumea cade-n valuri de durere,
Ea-mi șoptește blând despre putere.
Un glas ce urcă dintr-un loc adânc,
Un cântec vechi, al sufletului stânc.
Prin ploi de lacrimi, prin furtuni amare,
Umbra speranței arde-n depărtare.
E ca un far ce-mi luminează calea,
Un dor nestins ce-și urmează chemarea.
Ea nu se teme de grele încercări,
În fața vieții stă fără-ncercănări.
Chiar când m-aplec sub greutăți de gheață,
Ea-mi spune: "Luptă! Merită viața!"
Din pulbere de visuri destrămate,
Ea construiește punți nestrămutate.
Căci orice umbră are-n sine-un soare,
Ce-nvie totul, chiar din nepăsare.
Când totul pare să se-ntunece iar,
Ea-mi dă puterea să cred în hotar.
În locul unde toate dorurile mor,
Umbra speranței devine izvor.
În ochii celor ce-au pierdut credința,
Ea reaprinde blândă biruința.
Și-n inimi ce-au uitat să mai viseze,
Umbra speranței începe să creeze.
E veșnic vie, chiar și-n lumea mută,
O flacără ce-n noapte nu se-ascultă.
Din suflet crește, până la zenit,
O rază pură-n întuneric țintuit.
Și astfel merg, purtându-i urma vie,
Prin labirinturi, prin orice câmpie.
Umbra speranței e pavăza mea,
Un dar ce-n veci în suflet va dura.
Speranța din Întuneric
Când totul e gri și nimic nu-ți mai place,
Când sufletul tău doar liniște tace,
Privește spre tine, în inima ta,
O flacără mică te va lumina.
Oricât de adânc e abisul ce doare,
Nu renunța, totul are o cale,
Speranța e-n tine, ascunsă sub nor,
Ea știe să crească din lacrimi și dor.
Viața e grea, dar ea te întărește,
În fiecare rană, un vis se-nfiripește,
Învață să cazi, dar să te ridici,
În tine e forța, să mergi pe potici.
Nu te teme de noapte, ea va trece curând,
Lumina se-ntoarce, ca un legământ,
Și-n fiecare pas, chiar de-i rătăcit,
Se-ascunde un sens, un rost nesfârșit.
Tu ești mai puternic decât pare durerea,
Ea vine să-ți dea, nu să-ți ia puterea,
Chiar din cele mai grele momente învii,
Spre zări mai senine, spre zile târzii.
Privește în sus, spre cerul cel vast,
Nu uita că furtuna e doar un contrast,
Îți arată ce-nseamnă lumină și pace,
Când inima ta din nou se desface.
Nu ești singur, căci timpul te poartă,
Și fiecare clipă durerea o iartă,
Speranța renaște din umbre și scrum,
Și-ți luminează al vieții .
Autor Mihut Raul Alexandru.
O iubire Tristă.
O iubire tristă
În zori de zi, când soarele-apune,
Când roua plânge pe frunze reci,
O poveste veche, pierdută-n lume,
Se naște-n suflet și trece pe veci.
Priviri odată pline de lumină,
Acum se scaldă-n umbre și nor,
Un vis ce-a fost, o tainică vină,
Pierdut în taina unui fior.
Cuvinte spuse, dar fără ecou,
Se sting încet pe buze-nchise,
Un dor tăcut, un cântec nou,
Rămâne-n inimi, pe pagini scrise.
Trecut-au clipe, trecute-s și șoapte,
Dar umbra ta rămâne mereu,
Pe cerul nopții, de stele-aproape,
Un suflet plânge un vis ce-a fost greu.
O ploaie rece mângâie pământul,
Lacrimi ascunse curg lin pe obraz,
Tu ai plecat, lăsându-mi cuvântul,
Dar fără glas, în inimi e praz.
Iubirea noastră, ca o furtună,
A ars cu foc, dar s-a stins în noapte,
Acum doar timpul durerea-ngână,
Cu note triste și versuri șoapte.
Sub cerul vast, eu caut uitarea,
Dar ea mă ține prizonier,
O iubire tristă, pierdută-n zarea
Unui vis vechi, dintr-un alt mister.
Autor Mihuț Raul Alexandru.
Copilul din mine.
Copilul din mine...
Tom Stoppard spunea că, dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată. Dar, uneori, ne trezim uitând tocmai de această comoară din sufletul nostru.
Copilul din mine... trăiește acum în ochii fiului meu. Îl văd în râsul lui cristalin, în pașii șovăielnici, în curiozitatea lui nesfârșită. Îl văd în fiecare moment când lumea devine, dintr-odată, mai simplă și mai frumoasă. Îmi amintește că și eu am fost cândva la fel: fără griji, plin de lumină și bucurie.
Copilul din mine... m-a așteptat. De multe ori l-am lăsat singur. L-am închis în colțuri ascunse ale sufletului, preocupat să fiu „adult”, să fiu „responsabil”. Mi-am dorit să cresc repede, să par puternic, să țin piept vieții, și, fără să-mi dau seama, l-am rănit. Astăzi, îi cer iertare.
Îi cer iertare copilului care eram pentru toate momentele în care nu l-am ascultat, pentru zilele când am uitat să râd, să visez, să mă joc. Îi cer iertare pentru fiecare dată când m-am încruntat în loc să zâmbesc, pentru momentele când grijile m-au făcut să uit de bucuriile simple.
Copilul din mine... e încă acolo. Îl simt mai aproape în fiecare zi petrecută alături de copilul meu. Mă învață din nou să alerg fără destinație, să râd din toată inima, să găsesc frumusețea în lucrurile mici. Mă învață să iubesc așa cum iubește un copil: sincer, complet, fără condiții.
Dacă aș putea vorbi cu copilul care am fost, i-aș spune:
„Iartă-mă. Nu te-am uitat, doar te-am pierdut o vreme. Îți promit că de acum îți voi fi mereu aproape. Voi păstra zâmbetul tău, jocurile tale, visele tale. Voi învăța din nou să privesc lumea prin ochii tăi.”
Și dacă atunci, în copilărie, aș fi scris o scrisoare pentru mine, adult, ar fi sunat așa:
„Dragul meu,
Nu mă lăsa să dispar. Rămâi copil în suflet, râzi fără motiv, iubește din toată inima. Ia viața ca pe un joc, nu ca pe o povară. Fii curios, găsește bucurie în tot ce te înconjoară. Deschide-ți inima și ascult-o mereu. În ea vei găsi răspunsurile.”
Astăzi, știu că a fi copil este o binecuvântare, iar a păstra copilăria vie înseamnă a-ți păstra sufletul tânăr. Copilul din mine e acolo, mă însoțește și mă inspiră. Îi mulțumesc că nu m-a abandonat niciodată.
Sufletul cel mai de preț dar!
"Privesc înapoi la ce am fost și la ce am avut – sau, mai bine zis, la ce nu am avut. Au fost momente în care m-am simțit gol, ca și cum îmi lipsea ceva esențial, ceva ce nici nu știam să numesc. Era un nimic apăsător, dar acel nimic avea să devină cel mai mare profesor al meu.
Din lipsă am învățat să prețuiesc, din durere am descoperit puterea, iar din întuneric am înțeles valoarea luminii. Tot ce am căutat în exterior – siguranță, validare, liniște – era, de fapt, ascuns adânc în sufletul meu.
Astăzi, am totul. Nu în sensul material, ci în sensul care contează cu adevărat. Am sufletul împăcat, o inimă plină și convingerea că ceea ce contează nu se poate cântări sau cumpăra.
Am pierdut ce n-am avut, dar din acea pierdere am câștigat ceva infinit mai valoros: înțelegerea că sufletul este cel mai de preț dar. Și dacă ar fi să o iau de la capăt, nu aș schimba nimic – pentru că nimicul m-a făcut ceea ce sunt astăzi."
Autor:
Mihut Raul Alexandru.
❤️
Stop Droguri Alege Viata.
Pe străzi pustii, umbre se-ascund,
Destine frânte, visuri ce pierd.
În praf amar, se scurge o șoaptă,
„Alege viața, luptă, nu-i faptă.”
Raul privește spre zarea senină,
Unde viața curge, limpede, divină.
Refuză ispita, chemarea cea rece,
Spre calea luminii sufletul trece.
Drogurile mint, promisiuni ce dor,
Îți fură visele, te lasă gol.
Dar Raul știe, în adâncul său,
Că viața e darul cel mai măreț al său.
Prietenii cad, pierduți în abis,
Dar Raul e stâncă, un far nescris.
Cu glasul său clar, îndeamnă mereu:
„Alege speranța, drumul cel greu!”
În brațele vieții se află puterea,
Să-nfrunți întuneric, să rupi tăcerea.
Raul își strigă mesajul curat:
„Stop droguri acum, nu-i drum de urmat!”
Speranța răsare pe chipuri uitate,
Când Raul le-arată că viața e toate.
E soare, e zâmbet, e pace adâncă,
E cântec ce-n suflet veșnic răsună.
Deci, stopă tentația, prietene drag,
Nu lăsa durerea să-ți fie toiag.
Raul te cheamă: „Alege să trăiești,
În lume, curat, să dăruiești!”
Umbra Speranței
Pe drumul vieții, presărat cu ceață,
Umbra speranței vine și mă-nvață.
Căci chiar și-n noapte, când lumina-i stinsă,
Ea mă veghează, tainică, aprinsă.
Din doruri mute și visări târzii,
Umbra speranței știe a zâmbi.
Chiar de mă pierd în gânduri fără rost,
Ea-mi amintește tot ce-am fost.
Când lumea cade-n valuri de durere,
Ea-mi șoptește blând despre putere.
Un glas ce urcă dintr-un loc adânc,
Un cântec vechi, al sufletului stânc.
Prin ploi de lacrimi, prin furtuni amare,
Umbra speranței arde-n depărtare.
E ca un far ce-mi luminează calea,
Un dor nestins ce-și urmează chemarea.
Ea nu se teme de grele încercări,
În fața vieții stă fără-ncercănări.
Chiar când m-aplec sub greutăți de gheață,
Ea-mi spune: "Luptă! Merită viața!"
Din pulbere de visuri destrămate,
Ea construiește punți nestrămutate.
Căci orice umbră are-n sine-un soare,
Ce-nvie totul, chiar din nepăsare.
Când totul pare să se-ntunece iar,
Ea-mi dă puterea să cred în hotar.
În locul unde toate dorurile mor,
Umbra speranței devine izvor.
În ochii celor ce-au pierdut credința,
Ea reaprinde blândă biruința.
Și-n inimi ce-au uitat să mai viseze,
Umbra speranței începe să creeze.
E veșnic vie, chiar și-n lumea mută,
O flacără ce-n noapte nu se-ascultă.
Din suflet crește, până la zenit,
O rază pură-n întuneric țintuit.
Și astfel merg, purtându-i urma vie,
Prin labirinturi, prin orice câmpie.
Umbra speranței e pavăza mea,
Un dar ce-n veci în suflet va dura.
Speranța din Întuneric
Când totul e gri și nimic nu-ți mai place,
Când sufletul tău doar liniște tace,
Privește spre tine, în inima ta,
O flacără mică te va lumina.
Oricât de adânc e abisul ce doare,
Nu renunța, totul are o cale,
Speranța e-n tine, ascunsă sub nor,
Ea știe să crească din lacrimi și dor.
Viața e grea, dar ea te întărește,
În fiecare rană, un vis se-nfiripește,
Învață să cazi, dar să te ridici,
În tine e forța, să mergi pe potici.
Nu te teme de noapte, ea va trece curând,
Lumina se-ntoarce, ca un legământ,
Și-n fiecare pas, chiar de-i rătăcit,
Se-ascunde un sens, un rost nesfârșit.
Tu ești mai puternic decât pare durerea,
Ea vine să-ți dea, nu să-ți ia puterea,
Chiar din cele mai grele momente învii,
Spre zări mai senine, spre zile târzii.
Privește în sus, spre cerul cel vast,
Nu uita că furtuna e doar un contrast,
Îți arată ce-nseamnă lumină și pace,
Când inima ta din nou se desface.
Nu ești singur, căci timpul te poartă,
Și fiecare clipă durerea o iartă,
Speranța renaște din umbre și scrum,
Și-ți luminează al vieții .
Autor Mihut Raul Alexandru.
Mihuț Raul