Infinit

Am citit printre rânduri tăcerea,

Un gând nerostit și ascuns.

În ea ți-am simțit mângâierea,

A ceea ce n-ai spus... și totuși ai spus.

Ai pictat cu lumină urâtul,

Rupând din tine scântei să mă-mbraci,

Așa cum soarele-nvie pământul,

Mi-ai dat viață... dar mi-ai și luat.

Ai vorbit despre drumuri și vise,

Despre pași ce se fac, nu se cer.

Ți-ai lăsat amprenta în lume,

Eu ce-aș putea să-ți mai ofer?

Și-am înțeles, chiar dacă-n tăcere,

Chiar dacă glasul ți-e mut,

Că lumea-i țesută-n mistere

Tu ești unul din ele... cel mai tăcut.

Nu-ți cer nimic,

în afară de clipa asta,

în care lumea se oprește

la conturul umărului tău

și eu exist

exact unde trebuie.

Lângă curcubeiele din ochii tăi,

unde iubirea se umple de iubire

și își aruncă văpăile

peste mine și peste tine.

Și ne iubim când albastru, când violet,

când roșu, când galben,

până când curcubeul explodează

și rămânem noi, pe cer, să salutăm ploaia.

Bine, de fapt, tu o saluți,

pentru că, după ce ploaia se stinge,

eu îmi fac pernă din brațul tău

și adorm până când mi se face iar dor de tine.

Adică o secundă întreagă umblu prin vise,

apoi mă întorc să te privesc cum privești

urmele lăsate de ploaia pe care

o faci să pară cea mai frumoasă din ce-mi povestești.

Acum adormi, obosită, tu, pe brațul meu

și te privesc cum ochii ți se înmoaie.

Ai făcut atâta muncă de curcubeu,

încât, privindu-te dormind, realizez că numai eu pot vedea de fapt

cea mai frumoasă ploaie.

Îmbracă-te-n fulgi de zăpadă,

Fă din lume o vară albă,

Să scrie poeții mereu,

Despre ochii tăi… iarna mea caldă.

Și-n ziua în care-o să ningă,

Să-mi vii îmbrăcată-n zăpezi,

Și lasă-mă să îți trimit dorul meu

Pe câțiva nămeți.

Decembrie să ningă cu foc,

Peste cuvinte și noi,

Să curgă zăpadă din ceruri,

Și vară din ochii tăi.

Iar lumea întreagă să te vadă:

Iubita mea vară... în fulgi de zăpadă.

Că am dormit sau nu

nici nu mai contează,

că oricum mintea mea

și adormită și trează 

te visează.

Cum dormi, cum ești trează,

când se înnoptează,

cum răstorni noaptea

care te îmbrățișează 

când luna îți dansează.

De ce să dorm, când pot

să te privesc mai bine?

Când cerul noaptea își pune stelele

pe tine…

și te îmbrățișează pentru mine.

N-a fost intenția mea să-ți scriu,

a fost vina unui cireș galben

din mintea mea.

Se scutura neliniștit 

și mă tot întreba

de ce tac,

dacă mi-e dor de tine,

noaptea  mea.

Așa că acum îți scriu

pentru că am ascultat

un cireș galben încăpățânat

care mă tot asigura

că nu te stresez prea mult

Dacă îți scriu și azi ceva.

Și eu nu ascult niciodată 

nici de copaci, nici de oameni,

dar vreau să știi 

că te iubesc așa tare

Încât am început să ascult

de cireși galbeni.

Eu ziua aș iubi-o în neștire

De-aș ști când te trezești departe

Să te privesc cu zorii lângă mine

Cum diminețile te dezvelești de noapte.

Și poate ne inviți la o cafea sau un ceai

Eu cu zorii, tu lângă mine să fii

Să soarbă zorii din cafea

Iar noi să ne sorbim din priviri.

Să ne prindă cerul cu stele

Și zorii să piară la asfințit

Să-adormi în brațele mele

Și noaptea să țină la infinit.

E așa de liniște că îmi pot auzi gândurile

Cum se gândesc pe rând la tine,

Și își imaginează cum dormi, cum ești trează,

Cum ai frânturi de somn pe genele pline.

Si eu am somn pe gene, sau urme de el

Dar nu-l las încă să mă atingă,

Pentru că dacă aș fi dormit aș fi ratat

Când ploaia a început deodată să ningă.

Și nu asta mă deranjează atât de tare

Cum mă deranjează faptul că noaptea putea să se termine

Fără să apuc să îmi transform și eu dragostea

În fulgi de zăpadă… pentru tine.

Deci îmi imaginez că pe fulgii mei de zăpadă

Ți-am presărat puf de lână să țină mai mult,

Să te încălzească chiar și cei care

Abia s-au născut.

Să ningă cu fulgii mei peste noi

Să ningă mai mult peste tine

Și… înainte să cadă,

Să-ți spună ei pentru mine

Că sunt nerăbdători să te vadă.

E lună plină iar... am vrut să-ți dau un semn

Să o privești și tu cât este de frumoasă 

Dar cred c-am început să îți iubesc tăcerea 

Și-n gând mi-am spus..."mai bine lasă"...

Dar am.rugat-o, de ochii o să-ți întâlnească 

O amintire cu noi, ușor să îți șoptească 

Să-ți spună că te-aștept, cum nu am așteptat vreodată 

Că tu ești al meu vis dintr-o poveste neuitată...

Dar cine știe...prin intuneric razele îi zărești 

Și pentru o clipă o să îți amintești 

Că iți vorbeam de ea cu-atâta drag

În vara când vinul tău, umplea al meu pahar...

Nu cred să fi ales bine momentul

Să-ți spun că mă opresc din drum,

Dar, prea mult am stat în carapace

Iar dragostea e doar un vis acum.

Nu știu cum, unde s-a produs ruptura

Și nici s-acuz pe cel ce poartă vina,

Dar simt că ne purtăm ca doi străini

Și între noi s-a strecurat minciuna.

Cândva visam cu ochii larg deschiși

Că în sfârșit mi-am aflat jumătatea,

Și nu credeam în despărțiri vreodată

Și să-mi trăiesc iarași singuratatea.

Vorbim în doi dar nu ne înțelegem

Și zilnic apare tensiune între noi,

Că fiecare crede în dreptatea sa

Și din nimic se iscă imediat război.

Mă voi retrage să-mi aflu liniștea

Pentru un timp ce nu-l pot estima,

Să reflectez și să-mi șterg lacrima

Dar fără a uita că-n joc...e inima!

mă-nec în delta buzelor
cu-aroma de cafea
în care-ascunzi apusul
roș ca pe-o stafie
atingeri curg cascadă
pe-un gând de catifea  
străluminând culoarea
ochilor – câmpie


năuc mă pierd în corul
bătăilor de inimi
mici galaxii pereche
cu foame le înfrupt
aștept ca-n ambuscadă
înflăcărând privirea-mi
fiorii dulci să-mbrace
tot sufletul cu trup

Nu mai am timp pentru iubiri precare,

Nu mai am timp pentru oameni stingheri,

Nu mai am timp pentru simțiri efemere

Pentru că acum este, deja, ieri.

Cine ești Tu, când nu știi cine ești?

Cum iubești, când nu știi să iubești?

Pe cine mai minți când ești doar tu cu tine?

Te uiți în oglindă și vezi pe cine?

Să - mi spui de vei găsi vreodată răspuns,

Acum, cât mai ești și încă mai sunt.

Să poți să fii Tu cel intim revelat

Dincolo- ți de mască bine camuflat.

Trăind în adevăr, cu Sine aliniat,

Iubind total și pur ca un micuț băiat 

Fără așteptări deșarte și fără judecată,

Primind și dăruind iubire adevărată.

Știu, sună a inocență și a naivitate 

Dorința - mi ce arde de o eternitate.

Dar, vin din alte sfere și - am altfel de înțeles 

Pentru această simțire din trupul omenesc.

Tot ceea ce tu negi la un nivel meschin 

Ducând în derizoriu ceea ce e divin,

Eu ridic Totul la rangul de artă 

Și mă transform pentru tine în hartă 

Comoara din suflet ca tu s- o găsești 

Și astfel, prin ea, să afli cine ești!

Desculț pe plajă îmi aleargă visul

Etern pribeag, bătrân și fără zile

Cu pașii grei ce răscoleau nisipul

Lovit de valuri albe de dor și iubire

Dar unde-mi fugi? Unde te duci?

Pe ce cărări vrei să pășești ast' noapte?

Ce speri, ce vrei, ce lacrimi dulci

Brăzdează adanc în buzele sărate?

Eu sunt aici de-un veac și înc-o noapte

De-o zi și-o viață tot îți caut chipul

În falduri albe de valuri înspumate

Ce-n voal de nuntă ascundeau nisipul

Chemarea mea plutește peste ape

Din ceas în ceas spre ceruri se avântă

Și cere ca din gând să se adape

O inimă ce-n neguri veșnice s-afundă

Desculț pe plajă îmi aleargă visul

Eternul june plin de zile bune

Cu albe degete în pumn strânge nisipul

Ce-i azi, ce-i ieri, cine-mi poate spune?

Măriucăi - Nenumita visului și a existenței mele 

Luna este o pupilă în ochii noștrii

Soldații apără destinele noastre

Verile nasc păduri din cenușă

Nu se mai vede zambetul pe fereastră dimineață

Iarba moare de sete printre flori

Pe obrazul copacilor curg petale de gheață

Dragostea este o  infimă pată în oceanul de suspine

Iar curg lacrimile tristeții în văzduhul de culori

Apa de la moară vanează vantul pe îinserat

Eu stau cu lucerna în seceră ca să mă doară

Mirosind iarba nearsă de soare

Beau apă din troacă,iar caii stau la coadă pe pajiști

la apus,

Iarna viscolește fire albe de zăpadă

Lacrimi tulburi în constelația stelelor

Fragmente din vise opresc coșmarul

Varul stins pe fantani vechi de piatră

numără secole,

puritatea apei prinsă în adancuri de vant

vin vești de la ploaie

că nu va cădea fărăo recompensă de la natură

stropii de ploaie parcă stau iar sprijiniți de vant

cade luna din cer și se oprește sub privirea frunzelor

strugurii cerșesc soare și vin

fantani secate de noapte

pe langă, găsesc un strop de apă și pelin

ierbi uscate de vorbe și blesteme

s-au ascuns veacuri prin poeme

balade noi de la vechi ciobani

lacrimile tale curg ca petalele de crini

raza soarelui mustește în oceanul de vise

lacrima lui Ovidiu îmbătată în mult vin și mister

macii scutură roșul pe campii

păpădia își scutură galbenul pe flori

vantul șubrezit prin codrii uitați de timp

zăpezi trecătoare trec prin glasul iernii

pașii neumblați prin naturi vitrege

luna visează întunericul nopții

pădure umblă în varfuri printre văi

Monseur lasă să beau vinul din ulcior

Să fiu frate cu sangele spaniol

Natura gustă din recolta ei

Calendarele își numără zilele

Vorbele își numără șoaptele

Frigul din frunze descompune seva ei

Pe înserat luna e ucisă de stele

Toamna manancă mușchii și licheni

Fantomele aleargă prin castelul Bran

Dracii nu mai joacă în cărți de noroc

Strugurii strigă în vie

Bob cu bob

După vinul domnesc

Beciul domnesc

Din pivnițele regilor

Cade ploaia în torenți

Natura e atat de tulbure

De parcă a fost scrisă cu apă.