În gândul tău
În gândul tău
un gând aș vrea să fiu
să-ți dau sclipiri de dimineți
când negri nori pe suflet stau
sau crude clipe nu mai mor
și lacrimi să îți dau
în ochii tăi să fiu izvor
cât pentr’un lac
ce-n palmă să îl strângi
dureri să le îneci
și-apoi
cu gândul să mă sorbi
Aș vrea
ca eu cu gândul meu
în gândul tău
să ne-ntâlnim
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Craciunas Silviu
Craciunas,dragoste,singuratate
Дата публикации: 12 сентября 2022
Просмотры: 905
Стихи из этой категории
Cum fără…
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Chiar de-atunci din februarie
Nu mă pot trezi fără gînduri spre tine
Nu pot adormi neștiind că te simți bine
Cum aș fi eu fără tine?
Tu ești luna mea dintr-e stele
Ești soarele cere-mi luminează ziua,
Eroina ce ma salvat din ceața singurătății
Mi se scurge inima de sînge
Cînd ochii tăi varsă lacrimi,
Mi se umple sufletul de bucurie
Cînd pe buze îți îmflorește zîmbetul
Mai ții minte?
Acea noapte care ne-a unit sorțile
Și le-a împletit într-o plapumă,
O plapumă de bucurie și tristețe,zîmbete și lacrimi,
Și vreu ca această plapumă să ne învelească pînă la ultima suflare
Deja nu-e-o dragoste copilărească
Este ceva gîndit, chibzuit zile întregi și nopți nedormite
Aș da și viața pentru tine
Aș sta cu tine ore și zile în șir,
Dar îmi sunt destule și cinci minute
Ca ziua să-mi fie cea mai bună din viață
Dar, știu că pleci…
Și vreau atîtea să-ți spun;
nu găsesc cuvinte potrivite
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Mereu doresc să te sărut pe frunte,
Dar… capul îl ferești într-una
Nu sunt scriitor…
De poet nici nu mai zic,
Scriu… pentru că uneori mii frică săți spun direct.
Mii frică de refuz și singurătate
Ești unica care mi-a fost și îmi ești mereu alături,
Nu îți pot mulțumi cu minic, nu am comori ce ți le pot da
Am doar o inimă, frîntă
O inimă ruptă în mici bucăți.
Care are nevoie doar de dragoste și nimic mai mult
Dar faptul plecării tale mă întristează,
Și totuși nu mă lasă fără speranța că te vei întoarce.
Dar pînă atunci,
Vei avea loc în centrul acelei frînte inimi
Ce nu cade ca pereții Babilonului,
Doar datorită ție și sentimentelor spre tine
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune.
La început de tot
Stăteam sub luna plină,
Amândoi privind la stele,
Uitându-ne unul la altul, într-o atmosferă atât de lină,
Ochii ni se întâlneau printre ele.
Eram la început de tot,
Un sentiment de netrăit...
Și aș face orice ca să pot,
Să fac acel moment de neclintit.
Soyga
Presimt magie și mister
Ai fi vre-un manuscris ocult?
Poate te-ai nascut din ser
Și vreai doar să te ascult?
Poate că ești un codice secret,
Și vreai să îmi prezici în zodii;
Dar eu fiind pregnant poet
Nu inteleg - graiul astronomic.
Răsfoiesc iar în eșec foaia de titlu
Aspirându-ți pasul ezoteric,
Dar nu prea reușesc să mențin ritmul
Călcând pe paragraful sferic...
Vreau să te citesc în șoaptă
Zugrăvindu-te-n particule
Iar oprindu-mă, la miez de noapte
Să-ti las lasoul pe clavicule
Aș vrea, să-ți văd secretele
Și funerar să le zidesc;
Am invatat toate alfabetele,
Dar tot nu pot să te citesc...
,,Ne cunoaștem din vedere" în olandeză
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Wij kennen elkaar van gezicht
hoeveel vluchtige momenten
nooit in de weg
ze stopten niet
veilig en snel lopen
Wij kennen elkaar van gezicht
alleen de ogen in stilte
zeiden ze zo vaak
alles wat ze wilden
toen ze hun licht ontmoetten...
Zelfs niet per ongeluk
Ik zei geen woord
In zoveel bijeenkomsten
dit staarspel
het amuseerde ons allebei.
Wij kennen elkaar van gezicht
maar het is altijd genieten
de herinnering om te bewaren
en beoordeling
de ogen die je al een heel leven kent
ontmoeten elkaar in de ochtend
en als het sneeuwt, en als het regent
in auto 179.
Wij kennen elkaar van gezicht...
En dus!
Wij kennen elkaar van gezicht
hoeveel vluchtige momenten
we zijn onderweg nooit gestopt
veilig en snel lopen
Wij kennen elkaar van gezicht
alleen de ogen in stilte
zeiden ze zo vaak
alles wat ze wilden
toen ze hun licht ontmoetten...
Zelfs niet per ongeluk
Ik zei geen woord
In zoveel bijeenkomsten
dit staarspel
het amuseerde ons allebei.
Wij kennen elkaar van gezicht
maar het is altijd genieten
de herinnering om te bewaren
en beoordeling
de ogen die je al een heel leven kent
ontmoeten elkaar in de ochtend
en als het sneeuwt, en als het regent
in auto 179.
Wij kennen elkaar van gezicht...
En dus!
Viața nouă
Într-o zi așa banală
Am murit... ca să învie
Și-n cenușa incoloră
Scrisesem ultima poezie;
Lacrima tradus am în cuvinte
Cu suflarea-mi sublimată pe morminte;
Ei trăiesc ca să omoare
Fiecare rază de soare
''dar existența răului nu poate diminua
greutatea Slavei Domnului'' (C. S. Lewis filozof creștin)
Caractelul Său este descoperit teluricilor
''Căci el face să răsară soarele
peste cei răi și peste cei buni''( matei 5 cu versetul 45)
Ca ucigașii să n-aibă nici o scuză
Când vor da socoteală...
Mi-aș dori să prețuiască talentele lor
În loc să se compare cu ceilalți;
Să se afunde-n nemulțumire ca-n tro mlastină
Și să nu mai vadă-n veci luciditatea cerului...
Dacă sămânța minusculă nu moare
Nicio floare parfumată nu răsare;
noi nu înțelegem pe deplin
Caracterul Domnului cât este de senin.
Am murit ca o stea radioasă(radioasă=veselă, care răspândește raze de lumină)
Într-o explozie succintă, fabuloasă
Ca în lumina difuză degajată
Să las în noapte o speranță...
și toată frumusețea ce te sensibilizează
în natură, în iubire si-n speranță
rănile sufletului le cicatrizează...
să prindă contur în viața ta;
credința într-un dumnezeu inegalabil de bun
Am murit... ca să învie
Rostise scumpul mântuitor
Când în templul celest(Sanctuar)
Lăcrima mijlocitor...
ca să întregească numărul celor aleși
El continua ispășirea păcatului agrest
Am murit... ca să învie
mulți, mulți au murit
Și-au pironit natura păcătoasă pe o cruce;
Și au vestit evanghelia și la răscruce
(răscruce=moment hotărâtor în viața unui om)
Pentru ca rugăciunea lor să se reflecte
În viața lor...
Și iubirea lor să acopere
Multe neajunsuri, multe dureri...
(a vesti evanghelia înseamnă și să îți trăiești viața in sfințenie și dedicare pentru alții)
Astfel toți ce vor primi solia harului
Și își vor spăla hainele în sângele mielului;(simbol din cartea Apocalipsa pentru Isus)
Vor învia in ziua de apoi
Nu își vor mai aminti gustul necazului.
Другие стихотворения автора
(audio) Corul bisericesc din comuna Șiria, județul Arad
Corul biserciesc din comuna Șiria, județul Arad. Conducătorul corului, dirijor și tenor Petru Crăciunaș.
Mărturisire de plagiat
Şi nu mă ştiţi de azi, de ieri,
trecut-au multe primăveri
de când aleargă vorba mea,
de când sorbiţi ce nu se bea.
Cuvinte ştiu să le înmoi
în mintea prinsă de nevoi,
din suflet pot să scot fiori,
cum cred că ştiţi, arareori.
Am plâns cu mintea de copil,
convingător sau juvenil,
credeam mereu că am talent,
să spuneţi voi, este prezent?
Când scriu pe muzică de Bach,
prin inimi semăn numai crah,
stârnesc furtună făr’ de vânt,
presar chiar lacrimi în cuvânt.
Trăiesc cu gânduri de prisos,
le prind cu-o lacrimă frumos
şi, fără să mă simt stingher,
le dau zâmbind prin cartier.
Vă ştiu în suflete curaţi,
eu cer acum să mă iertaţi,
căci iscodind în alte vieţi
am plagiat numai tristeţi.
Albastru
Dorinţa te cheamă, iubire albastră,
în poarta iertării o umbră sihastră
aşteaptă fiorul în prag de-nserare
sărutul de-atunci rătăcit pe cărare.
Eşti visul născut din arcada iubirii,
un vals petrecut pe vioara simţirii,
privirea şi trupul, arcuşul şi struna,
în geamăt de stele mirată stă luna.
Albastră e calea spre pleoapa lăsată
pe ochiu-ncărcat cu tăcere-ncarnată,
din cerul scăldat cu azurul privirii
vorbesc doar scântei în viforniţa firii.
Albastrul aşteaptă regina din visuri,
să fii mântuirea-n ascunse hăţişuri
ce inima-mi ţintuie făr’ de scăpare,
adu-mi paradisul să-mi fie cântare.
Aşterne-ţi privirea pe trupu-mi vioară
să-mi fremete coarda lăsată să moară,
răsfiră-ţi sărutul din plânsul sălbatic
prin toamna născută de timpul apatic.
E albul din iarnă-n albastrele doruri
în noaptea-nfrăţită cu sfintele coruri,
aşteaptă o umbră poemul să-l spună
iubirii albastre trecând prin furtună.
În poarta iertării stăm mână în mână,
sunt zorii aproape, albastru se-ngână,
visat-am albastru în ziua întâia,
albastre sunt doruri ce trec nemurirea.
Zvâcnet
De mult mă hrănesc cu povara diurnă
păstrând pentru viaţă cuvinte povară
şi plânge prin trupu-mi suflarea amară
şi umbre se nasc peste lumea nocturnă.
În noaptea bătrână mi-e ziua bolnavă,
amurgul mă doare, iar zorii se curmă,
chemările pier în chemarea din urmă,
rămâne doar timpul prin lume zăbavă.
Tăcerea domneşte în visul zburdalnic
şi sumbre imagini în minte veghează
să-ngheţe suflarea rămasă drept pază
a vieţii apuse de-un seamăn prădalnic.
În negru de smoală al nopţii flămânde
zvâcneşte din zare-un fuior de lumină,
un dangăt de clopot în plâns de duzină
aruncă în monştrii din oameni osânde.
Pe firul de viaţă ce-mi stinge trăirea
stau visuri şi demoni să scrie destine,
se zbate să-nvingă doar eu-l din mine,
ca-n noapte lumină să poarte simţirea.
Toamnele mele
De orice toamnă mă răneşte,
nu-i vina vântului tembel
şi nici a ploii ce tot creşte,
cat vină-n timpul infidel.
Cobori peste visele mele,
tu, toamnă ce iar m-ai găsit,
din ceruri năvalnic rebele
îmi dărui un gând răzvrătit.
Îmi intri în casă cu mină
de doamnă gătită cu stil,
tu pari fără pată şi vină,
dar frigul îl semeni tiptil.
Mă prinde un dor de plecare
când mantia-ţi gri o privesc,
tu crezi că eşti dură şi-ţi pare
că-n tine sunt doruri ce cresc.
Mi-e vremea rămasă o goană
de zile mărunte şi reci,
iar tu eşti aceeaşi icoană,
m-arunci în tristeţe şi pleci.
Bunica
Din vreme în vreme un an se adună,
ştia doar bunica în palmă să-l pună,
cu vorbe precise socoata se-ncinge,
un deget, alt deget, un an mai atinge.
În serile grele, când noaptea e lungă,
se-aprinde o rugă în ceruri s-ajungă,
în pumn amintirea zâmbeşte în taină,
copilul bunicii mereu mi-este haină.