Cum fără…
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Chiar de-atunci din februarie
Nu mă pot trezi fără gînduri spre tine
Nu pot adormi neștiind că te simți bine
Cum aș fi eu fără tine?
Tu ești luna mea dintr-e stele
Ești soarele cere-mi luminează ziua,
Eroina ce ma salvat din ceața singurătății
Mi se scurge inima de sînge
Cînd ochii tăi varsă lacrimi,
Mi se umple sufletul de bucurie
Cînd pe buze îți îmflorește zîmbetul
Mai ții minte?
Acea noapte care ne-a unit sorțile
Și le-a împletit într-o plapumă,
O plapumă de bucurie și tristețe,zîmbete și lacrimi,
Și vreu ca această plapumă să ne învelească pînă la ultima suflare
Deja nu-e-o dragoste copilărească
Este ceva gîndit, chibzuit zile întregi și nopți nedormite
Aș da și viața pentru tine
Aș sta cu tine ore și zile în șir,
Dar îmi sunt destule și cinci minute
Ca ziua să-mi fie cea mai bună din viață
Dar, știu că pleci…
Și vreau atîtea să-ți spun;
nu găsesc cuvinte potrivite
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Mereu doresc să te sărut pe frunte,
Dar… capul îl ferești într-una
Nu sunt scriitor…
De poet nici nu mai zic,
Scriu… pentru că uneori mii frică săți spun direct.
Mii frică de refuz și singurătate
Ești unica care mi-a fost și îmi ești mereu alături,
Nu îți pot mulțumi cu minic, nu am comori ce ți le pot da
Am doar o inimă, frîntă
O inimă ruptă în mici bucăți.
Care are nevoie doar de dragoste și nimic mai mult
Dar faptul plecării tale mă întristează,
Și totuși nu mă lasă fără speranța că te vei întoarce.
Dar pînă atunci,
Vei avea loc în centrul acelei frînte inimi
Ce nu cade ca pereții Babilonului,
Doar datorită ție și sentimentelor spre tine
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Stas Osipov
Дата публикации: 28 ноября 2023
Просмотры: 738
Стихи из этой категории
Stop!
Doar sufletul meu stie durerea nesfarsita, ce provine din "te iert" ... din speranta "va fi mai bine" si increderea "iti promit ca nu mai fac" !
Dar sufletul meu are o limita...
A inceput sa rasara cioburi, din cuvinte
Cuvinte spuse cu atata rautate
Atingeri si impingeri ,necurate!
Acum sunt de acord ,inima,mintea si al meu corp ...
Le ascult si spun, STOP!
-U.A -
Dragostea ne-ntamplată
Dragostea ne-întâmplată nu va trece niciodată,
Rămâne-n gând o flacără ce arde blând, curată.
E visul ce nu s-a-mplinit, dar ne-a schimbat tăcut,
E dorul fără margini, ce-n suflet a crescut.
Rămâne-n amintiri un glas ce n-a vorbit destul,
O umbră de lumină pierdută în tumult.
Un pas ce nu s-a făcut, o mână ce-a rămas,
O clipă ce, în loc să vină, s-a frânt în al său ceas.
Dar dragostea, deși tăcută, e vie undeva,
O amintire ce tresare, străină de uitare.
Căci ce n-a fost, nu poate fi pierdut pe niciun drum,
Rămâne-n noi ca un ecou, în umbra unui fum.
Ce culoare ești?
Nu știu cine ești,
sau cum vei fi,
când pășești în afacerea asta numită „viață”,
când taci sau vorbești,
când rămâi sau pleci.
Ești aici și nu ești,
te pierd și te găsesc
în aceleași răspunsuri care-mi lipseau.
Poți fi un albastru adânc,
ca un ocean ce nu cere să fie înțeles,
sau un gri,
ca norii care nu se pregătesc niciodată
pentru ploaie.
Poate că ești un galben solar,
o febră a zilelor perfecte,
sau verdele acela umed de frunze,
pe care le ascunzi în buzunare,
ca pe amintiri ușor de uitat.
Te-ai vopsit în toate culorile posibile,
dar în toate tu rămâi doar tu,
o pată de culoare în fața mea,
o linie subțire de lumină
pe care o urmez în întuneric.
Nu știu cine ești,
dar știu că tu ești golul
ce mă umple-n totalitate.
Când sunt cu tine, nu mai am nevoie
de altă nuanță.
Când sunt singur,
nu mai caut decât să mă întorc la tine.
Poate că ești un amestec,
un curcubeu fugar pe care nimeni
nu-l poate descrie,
dar pentru mine, tu ești doar o culoare
în care mă pierd
și mă regăsesc mereu.
COPILĂRIA MEA -continuare-
Mă ducea și mă aducea de la școală,rătăceam adesea prin pădure
pe poteci cunoscute.Vorbea mult cu mine,dorind să mă pregătească
pentru următoarea lovitură care mă va încerca.În rugăciunele sale ,mai
cerea încă puțin timp.
Au trecut aproape șase ani și,în noua mea familie ,mă simțeam
în siguranță.Cei care jurase cu mâna pe Biblie că vor avea grijă de mine
s-au ținut de cuvânt și au devenit părinții mei -m-au înfiat- și mi-au oferit
dragoste și îngrijire Căsuța albă și frumoasă ,ca într-o carte ilustrată ,și-a
găsit liniștea. Bunicul era mereu sfătos ,dornic să îmi împărtășească tot
ce știa.Mă pregătea să accept ultima lui călătorie ca pe ceva firesc.știind
că rămân pe mâni bune.
A plecat pe ultimul drum tot într-o zi de primăvară,iar acum erau
trei morminte unul lângă altul în cimitirul de pe coasta dealului lângă pădure.
Mă opresc la fiecare vizită pentru a planta flori ,semn că nu i-am uitat.
Îmi împrospătez memoria cu chipul celor dragi și plec ,dar nu doborâtă de du-
rere ca altădată,ci melanconică și șovăitoare.Anii au trecut ,iar uitarea nu se
așterne doar o perdea ușoară se strecoară între cei vii și cei morți.
În rugăciunele mele îi spun bunicului meu că a fost nedrept când a
fost anihilată prezența lui Dumnezeu în viața mea,dar eu cred că EL mi-a
oferit familia cea nouă ,care m-a primit mereu cu brațele deschise și nu a fost
nevoie să mă desrădăcinez de locurile copilăriei mele.
Nu sunt singură pe lume!...
Sfârșit
Poveste de iubire, Ramira&Alexander
Cânta povestea în amurg,
Când luna sus mijește,
Cânta un simplu trubadur
Povestea scurtă a vieții.
Cum o mândrețe de băiat,
Ce s-a născut într-un palat,
Într-un palat ca de cristal,
A devenit mândru bărbat.
Tu te-ai născut pe pat de flori,
Alături, tatăl rege,
Regină mama ta a fost,
Iar tu frumosul prinț.
Toți cărturarii buni
Te lăudau în gând,
Iar popii și curtenii
Îți închinau mătănii.
Au așteptat cu toții
Un domn ca să se nască,
Un rege viitor
De rău să îi păzească.
Banchete și petreceri
În cinstea ta au fost,
De dănțuiau și robii,
Și preoții cu toți.
În fragedă pruncie,
Curtenii se mirau
Cât de dibaci e prințul
Și ce frumos era.
Cu fața sa de înger
Și mersul așezat,
Îi cuceri îndată
Pe toți de la palat.
Dar, iată, anii au trecut,
Iar prințul deveni adult,
Un soare strălucind plăcut
Cu cerul, mantie și scut.
Cu drag și fală îl privea
Mărețul tată rege
Și lumea toată-l lăuda
Pe prințul Alexander.
În ziua aceea de april,
Chemând în mare taină
Pe fiul său la căpătâi,
Bătrânul rege zise:
„Eu sunt bătrân, copile drag,
Și boala mă răpune,
Te du acum, copile drag,
Mireasă de-ți alege”.
Plecă în lume prințul nostru
Cu un alai din zece,
Călare pe un roib frumos,
Cum altul nu fusese.
La pas de cal în tot regatul,
Bătând ținutu-n lung și latul,
Prin curți frumoase boierești,
El nu găsi vreo dragă fată.
Dar într-o zi, pe înserat,
Zări ca o nălucă,
Abia mijind de după stânci,
O preafrumoasă fată.
Era copila lui Tavoi,
Un biet bătrân din Tashke,
Ce nu era un soi domnesc
Și-avea o simplă barcă.
Îl ajutase de cu seară
Cu barca sa să treacă
De râul Rhen, învolburat,
De pe un mal pe altul.
În noaptea aceea minunată,
Cum alta nu fusese,
Văzu învăluită-n taină
Pe preafrumoasa fată.
Ca un boboc de trandafir
Cu talie subțire,
Întâmpină pe bietul prinț
Îmbujorat la față.
Cu vocea caldă cristalină
Și ochii ei căprui și blânzi,
Făcu ca prințul să se piardă
În mrejele-i de fată.
Așa o eleganță rară
Nu-i fuse ca să vadă,
Nici pe la curțile domnești,
Nici la prea buna mamă.
În noaptea-ceea fermecată,
Un jurământ făcu îndată,
Că astă fată va să fie
În viitor, prea scumpa lui soție.
Învăluit în vraja nopții
Cu luna ca un astru sfânt,
Stătea îngândurat bătrânul
Copila-și sărutând.
Cu înțeleaptă judecată
Amarnic surâzând,
Înțelegea că biata fată
E un copil pierdut.
„Te cheamă dorul de iubire”,
zise, încet, Tavoi.
„În ochi-ți văd acea sclipire,
al tinereții foc.”
„Te-ai întristat, zise copila,
de focul ce mă arde.
Nu l-am chemat, nu l-am vrut eu”
răspunse-n plâns copila.
„E focul dragostei, copilă,
Ce arde în neștire,
Te cheamă azi neîncetat
În drumul spre iubire.
Nu darul dulce al iubirii
E cel ce mă-ntristează,
E teama mea de om bătrân
Că vei pleca în grabă.
Pe drumul vieții ai să pleci,
Curând vei da uitării
Bătrâna casă din Tashke
Și pe bătrânul tată.”
În lacrimi izbucni copila
Și, ascunzând dezamăgirea,
Îi spuse cu un glas duios:
„Rămân cu tine, tată!”.
Buimac de tot ce auzi,
Cu inima în piept să-i spargă,
Stătea în umbră pitulat
Oșteanul cel de strajă.
Degrabă prințul anunță
Această veste tristă,
Iar el ca hotărâre luă
Să meargă mai departe.
În calea lungă ce urmă
Avea să vadă multe,
Departe de al său regat
Și rătăcind în lume.
Văzu ciudate animale,
Văzu și marea mare,
Văzu palate și cocioabe,
Văzu și-o vrăjitoare.
„Întoarce-te, mărite prinț,
O fată te așteaptă,
O văd în globul de cristal,
O văd cum te așteaptă!”
Ca ars sări prea bunul prinț
Și-n fuga sa cea mare
Zori alaiul printre munți
Ramira să o vadă.
Îi mai vedea în minte chipul,
Surâsul ei fermecător,
Părea că îi aude glasul
Rostindu-i numele cu dor.
În prag plăpânda fată,
Cu ochii mari, înlăcrimați,
Jelea preabunul tată,
Pe barcagiul zis Tavoi.
Rămasă singură pe lume
Și fără niciun ajutor,
Părea pierdută biata fată
Fără bătrânul tată.
Dar într-o zi pe înserat,
Pe drum din miazănoapte,
Văzu departe-n zare
Pe prințul ei călare.
Se bucură frumoasa fată,
Iar cu năframa-și șterse fața,
Ca nimeni să nu vadă
Obrazul străbătut de lacrimi.
S-au regăsit în ceas de taină,
Când totul părea ca pierdut,
Au dat cuvintele pe sărutări
Și s-au pierdut în noapte.
În dimineața ce urmă,
În drumul lor către palat,
Au străbătut cu bucurie
Întregul lui regat.
Văzând că locurile sunt frumoase
Și lumea toată este bună,
Ei s-au jurat cu-adevărat
Așa ca să rămână.
Întâmpinați în prag de vară
De lumea ce se bucura să-i vadă,
Se auzeau în tot palatul
Doar strigăte de bucurie
Și tot regatul mulțumit
Îl aclama pe cel venit,
Să fie rege peste toți,
Când vremea va să vină.
S-au veselit atunci curtenii,
S-a bucurat și biata mamă,
Iar bunul rege fericit
Își ascundea o lacrimă.
Mirați de preafrumoasa fată,
De zâmbetu-i fermecător,
Au acceptat pe loc să facă
O nuntă cum n-a fost alta.
O nuntă mare împărătească,
Cum nimeni n-a văzut vreodată,
Cu lăutari și saltimbanci,
Cu diferite feluri de bucate.
De sus, din ceruri își priveau
Și își vegheau comoara,
Bătrânul barcagiu Tavoi
Cu a Ramirei mamă.
Nebunie pură!
Inima lui de ghiață,
Acum se topește,
L-ai readus la viață,
Știai că te iubește....
Își lasă-n urmă trecutul,
Îl lasă doar pentru tine,
Acesta vă va fi-nceputul,
Drumul vostru către nebunie....
Este nebun din fire,
Este nebun după tine
Nu știa ce-i aia iubire,
Până te-a cunoscut pe tine.....
În pura lui nebunie,
Tu ești linia de plutire,
În pura lui nebunie,
Se gândeșre doar la a ta iubire.....
În pura lui nebunie,
Ar face totul pentru tine,
În pura lui nebunie,
Fără tine nu există mâine.......
În pura lui nebunie,
Tu ești tot ce contează,
În pura lui nebunie,
Viața fără tine-i film de groază.......
În pura lui nebunie,
Varsă lacrimi de iubire,
În pura lui nebunie,
Lasă versuri fără sens pe hârtie....
În pura lui nebunie,
Doar pe tine te dorește,
În pura lui nebunie,
După trupul tău gol tânjește.....
Încă se gândește la felul în care îl priveai,
Când goală-n pat de plăcere gemeai,
Încă-ți simte sânii tăi moi la el în palme,
Încă simte cum îl săruți cu buze calde
Este nebun după tine, tânjește să te aibă o eternitate lângă el. Știe că poate nu-ți poate oferi tot ce alți ar putea, însă știe că poate să-ți ofere propria lui viață, poate să-ți pună inima-n palme fără ca măcar să clipească. Este dispus să moară de un infinit de ori blocat într-o buclă temporală doar să știe că ție îți va fi bine. Avea sufletul mort când te-a cunoscut și nu știa ce înseamnă să iubești, însă din clipa în care te-a cunoscut a știu că tu ești sufletul lui pereche. A greșit mult în fața ta pentru că n-a știut cum să prețuiască iubirea, acum regretă dar timpul nu-l poate da înapoi ca să schimbe tot ce a fost între voi, însă are întregul viitor în față ca să-și îndrepte greșelile. Poate că n-o să fie niciodată așa cum ți-ai dori tu să fie, însă îți jură că va încerca și se va strădui să fie pe placul tău......
Stop!
Doar sufletul meu stie durerea nesfarsita, ce provine din "te iert" ... din speranta "va fi mai bine" si increderea "iti promit ca nu mai fac" !
Dar sufletul meu are o limita...
A inceput sa rasara cioburi, din cuvinte
Cuvinte spuse cu atata rautate
Atingeri si impingeri ,necurate!
Acum sunt de acord ,inima,mintea si al meu corp ...
Le ascult si spun, STOP!
-U.A -
Dragostea ne-ntamplată
Dragostea ne-întâmplată nu va trece niciodată,
Rămâne-n gând o flacără ce arde blând, curată.
E visul ce nu s-a-mplinit, dar ne-a schimbat tăcut,
E dorul fără margini, ce-n suflet a crescut.
Rămâne-n amintiri un glas ce n-a vorbit destul,
O umbră de lumină pierdută în tumult.
Un pas ce nu s-a făcut, o mână ce-a rămas,
O clipă ce, în loc să vină, s-a frânt în al său ceas.
Dar dragostea, deși tăcută, e vie undeva,
O amintire ce tresare, străină de uitare.
Căci ce n-a fost, nu poate fi pierdut pe niciun drum,
Rămâne-n noi ca un ecou, în umbra unui fum.
Ce culoare ești?
Nu știu cine ești,
sau cum vei fi,
când pășești în afacerea asta numită „viață”,
când taci sau vorbești,
când rămâi sau pleci.
Ești aici și nu ești,
te pierd și te găsesc
în aceleași răspunsuri care-mi lipseau.
Poți fi un albastru adânc,
ca un ocean ce nu cere să fie înțeles,
sau un gri,
ca norii care nu se pregătesc niciodată
pentru ploaie.
Poate că ești un galben solar,
o febră a zilelor perfecte,
sau verdele acela umed de frunze,
pe care le ascunzi în buzunare,
ca pe amintiri ușor de uitat.
Te-ai vopsit în toate culorile posibile,
dar în toate tu rămâi doar tu,
o pată de culoare în fața mea,
o linie subțire de lumină
pe care o urmez în întuneric.
Nu știu cine ești,
dar știu că tu ești golul
ce mă umple-n totalitate.
Când sunt cu tine, nu mai am nevoie
de altă nuanță.
Când sunt singur,
nu mai caut decât să mă întorc la tine.
Poate că ești un amestec,
un curcubeu fugar pe care nimeni
nu-l poate descrie,
dar pentru mine, tu ești doar o culoare
în care mă pierd
și mă regăsesc mereu.
COPILĂRIA MEA -continuare-
Mă ducea și mă aducea de la școală,rătăceam adesea prin pădure
pe poteci cunoscute.Vorbea mult cu mine,dorind să mă pregătească
pentru următoarea lovitură care mă va încerca.În rugăciunele sale ,mai
cerea încă puțin timp.
Au trecut aproape șase ani și,în noua mea familie ,mă simțeam
în siguranță.Cei care jurase cu mâna pe Biblie că vor avea grijă de mine
s-au ținut de cuvânt și au devenit părinții mei -m-au înfiat- și mi-au oferit
dragoste și îngrijire Căsuța albă și frumoasă ,ca într-o carte ilustrată ,și-a
găsit liniștea. Bunicul era mereu sfătos ,dornic să îmi împărtășească tot
ce știa.Mă pregătea să accept ultima lui călătorie ca pe ceva firesc.știind
că rămân pe mâni bune.
A plecat pe ultimul drum tot într-o zi de primăvară,iar acum erau
trei morminte unul lângă altul în cimitirul de pe coasta dealului lângă pădure.
Mă opresc la fiecare vizită pentru a planta flori ,semn că nu i-am uitat.
Îmi împrospătez memoria cu chipul celor dragi și plec ,dar nu doborâtă de du-
rere ca altădată,ci melanconică și șovăitoare.Anii au trecut ,iar uitarea nu se
așterne doar o perdea ușoară se strecoară între cei vii și cei morți.
În rugăciunele mele îi spun bunicului meu că a fost nedrept când a
fost anihilată prezența lui Dumnezeu în viața mea,dar eu cred că EL mi-a
oferit familia cea nouă ,care m-a primit mereu cu brațele deschise și nu a fost
nevoie să mă desrădăcinez de locurile copilăriei mele.
Nu sunt singură pe lume!...
Sfârșit
Poveste de iubire, Ramira&Alexander
Cânta povestea în amurg,
Când luna sus mijește,
Cânta un simplu trubadur
Povestea scurtă a vieții.
Cum o mândrețe de băiat,
Ce s-a născut într-un palat,
Într-un palat ca de cristal,
A devenit mândru bărbat.
Tu te-ai născut pe pat de flori,
Alături, tatăl rege,
Regină mama ta a fost,
Iar tu frumosul prinț.
Toți cărturarii buni
Te lăudau în gând,
Iar popii și curtenii
Îți închinau mătănii.
Au așteptat cu toții
Un domn ca să se nască,
Un rege viitor
De rău să îi păzească.
Banchete și petreceri
În cinstea ta au fost,
De dănțuiau și robii,
Și preoții cu toți.
În fragedă pruncie,
Curtenii se mirau
Cât de dibaci e prințul
Și ce frumos era.
Cu fața sa de înger
Și mersul așezat,
Îi cuceri îndată
Pe toți de la palat.
Dar, iată, anii au trecut,
Iar prințul deveni adult,
Un soare strălucind plăcut
Cu cerul, mantie și scut.
Cu drag și fală îl privea
Mărețul tată rege
Și lumea toată-l lăuda
Pe prințul Alexander.
În ziua aceea de april,
Chemând în mare taină
Pe fiul său la căpătâi,
Bătrânul rege zise:
„Eu sunt bătrân, copile drag,
Și boala mă răpune,
Te du acum, copile drag,
Mireasă de-ți alege”.
Plecă în lume prințul nostru
Cu un alai din zece,
Călare pe un roib frumos,
Cum altul nu fusese.
La pas de cal în tot regatul,
Bătând ținutu-n lung și latul,
Prin curți frumoase boierești,
El nu găsi vreo dragă fată.
Dar într-o zi, pe înserat,
Zări ca o nălucă,
Abia mijind de după stânci,
O preafrumoasă fată.
Era copila lui Tavoi,
Un biet bătrân din Tashke,
Ce nu era un soi domnesc
Și-avea o simplă barcă.
Îl ajutase de cu seară
Cu barca sa să treacă
De râul Rhen, învolburat,
De pe un mal pe altul.
În noaptea aceea minunată,
Cum alta nu fusese,
Văzu învăluită-n taină
Pe preafrumoasa fată.
Ca un boboc de trandafir
Cu talie subțire,
Întâmpină pe bietul prinț
Îmbujorat la față.
Cu vocea caldă cristalină
Și ochii ei căprui și blânzi,
Făcu ca prințul să se piardă
În mrejele-i de fată.
Așa o eleganță rară
Nu-i fuse ca să vadă,
Nici pe la curțile domnești,
Nici la prea buna mamă.
În noaptea-ceea fermecată,
Un jurământ făcu îndată,
Că astă fată va să fie
În viitor, prea scumpa lui soție.
Învăluit în vraja nopții
Cu luna ca un astru sfânt,
Stătea îngândurat bătrânul
Copila-și sărutând.
Cu înțeleaptă judecată
Amarnic surâzând,
Înțelegea că biata fată
E un copil pierdut.
„Te cheamă dorul de iubire”,
zise, încet, Tavoi.
„În ochi-ți văd acea sclipire,
al tinereții foc.”
„Te-ai întristat, zise copila,
de focul ce mă arde.
Nu l-am chemat, nu l-am vrut eu”
răspunse-n plâns copila.
„E focul dragostei, copilă,
Ce arde în neștire,
Te cheamă azi neîncetat
În drumul spre iubire.
Nu darul dulce al iubirii
E cel ce mă-ntristează,
E teama mea de om bătrân
Că vei pleca în grabă.
Pe drumul vieții ai să pleci,
Curând vei da uitării
Bătrâna casă din Tashke
Și pe bătrânul tată.”
În lacrimi izbucni copila
Și, ascunzând dezamăgirea,
Îi spuse cu un glas duios:
„Rămân cu tine, tată!”.
Buimac de tot ce auzi,
Cu inima în piept să-i spargă,
Stătea în umbră pitulat
Oșteanul cel de strajă.
Degrabă prințul anunță
Această veste tristă,
Iar el ca hotărâre luă
Să meargă mai departe.
În calea lungă ce urmă
Avea să vadă multe,
Departe de al său regat
Și rătăcind în lume.
Văzu ciudate animale,
Văzu și marea mare,
Văzu palate și cocioabe,
Văzu și-o vrăjitoare.
„Întoarce-te, mărite prinț,
O fată te așteaptă,
O văd în globul de cristal,
O văd cum te așteaptă!”
Ca ars sări prea bunul prinț
Și-n fuga sa cea mare
Zori alaiul printre munți
Ramira să o vadă.
Îi mai vedea în minte chipul,
Surâsul ei fermecător,
Părea că îi aude glasul
Rostindu-i numele cu dor.
În prag plăpânda fată,
Cu ochii mari, înlăcrimați,
Jelea preabunul tată,
Pe barcagiul zis Tavoi.
Rămasă singură pe lume
Și fără niciun ajutor,
Părea pierdută biata fată
Fără bătrânul tată.
Dar într-o zi pe înserat,
Pe drum din miazănoapte,
Văzu departe-n zare
Pe prințul ei călare.
Se bucură frumoasa fată,
Iar cu năframa-și șterse fața,
Ca nimeni să nu vadă
Obrazul străbătut de lacrimi.
S-au regăsit în ceas de taină,
Când totul părea ca pierdut,
Au dat cuvintele pe sărutări
Și s-au pierdut în noapte.
În dimineața ce urmă,
În drumul lor către palat,
Au străbătut cu bucurie
Întregul lui regat.
Văzând că locurile sunt frumoase
Și lumea toată este bună,
Ei s-au jurat cu-adevărat
Așa ca să rămână.
Întâmpinați în prag de vară
De lumea ce se bucura să-i vadă,
Se auzeau în tot palatul
Doar strigăte de bucurie
Și tot regatul mulțumit
Îl aclama pe cel venit,
Să fie rege peste toți,
Când vremea va să vină.
S-au veselit atunci curtenii,
S-a bucurat și biata mamă,
Iar bunul rege fericit
Își ascundea o lacrimă.
Mirați de preafrumoasa fată,
De zâmbetu-i fermecător,
Au acceptat pe loc să facă
O nuntă cum n-a fost alta.
O nuntă mare împărătească,
Cum nimeni n-a văzut vreodată,
Cu lăutari și saltimbanci,
Cu diferite feluri de bucate.
De sus, din ceruri își priveau
Și își vegheau comoara,
Bătrânul barcagiu Tavoi
Cu a Ramirei mamă.
Nebunie pură!
Inima lui de ghiață,
Acum se topește,
L-ai readus la viață,
Știai că te iubește....
Își lasă-n urmă trecutul,
Îl lasă doar pentru tine,
Acesta vă va fi-nceputul,
Drumul vostru către nebunie....
Este nebun din fire,
Este nebun după tine
Nu știa ce-i aia iubire,
Până te-a cunoscut pe tine.....
În pura lui nebunie,
Tu ești linia de plutire,
În pura lui nebunie,
Se gândeșre doar la a ta iubire.....
În pura lui nebunie,
Ar face totul pentru tine,
În pura lui nebunie,
Fără tine nu există mâine.......
În pura lui nebunie,
Tu ești tot ce contează,
În pura lui nebunie,
Viața fără tine-i film de groază.......
În pura lui nebunie,
Varsă lacrimi de iubire,
În pura lui nebunie,
Lasă versuri fără sens pe hârtie....
În pura lui nebunie,
Doar pe tine te dorește,
În pura lui nebunie,
După trupul tău gol tânjește.....
Încă se gândește la felul în care îl priveai,
Când goală-n pat de plăcere gemeai,
Încă-ți simte sânii tăi moi la el în palme,
Încă simte cum îl săruți cu buze calde
Este nebun după tine, tânjește să te aibă o eternitate lângă el. Știe că poate nu-ți poate oferi tot ce alți ar putea, însă știe că poate să-ți ofere propria lui viață, poate să-ți pună inima-n palme fără ca măcar să clipească. Este dispus să moară de un infinit de ori blocat într-o buclă temporală doar să știe că ție îți va fi bine. Avea sufletul mort când te-a cunoscut și nu știa ce înseamnă să iubești, însă din clipa în care te-a cunoscut a știu că tu ești sufletul lui pereche. A greșit mult în fața ta pentru că n-a știut cum să prețuiască iubirea, acum regretă dar timpul nu-l poate da înapoi ca să schimbe tot ce a fost între voi, însă are întregul viitor în față ca să-și îndrepte greșelile. Poate că n-o să fie niciodată așa cum ți-ai dori tu să fie, însă îți jură că va încerca și se va strădui să fie pe placul tău......
Другие стихотворения автора
Vreau
Vreau din nou să mă-înnec,
În farmecul ochilor tăi,
Ochi, care nu vreau să-i văd plângând,
Privirea căror mă amețește,
Mă izbăvește de tot stresul.
Să te pierd, nu vreau,
Nu voi rezista, pur și simplu,
Nu vreau iar să mă-închid în sine.
Da. Nu sunt ideal,
Dar anume pentru tine vreau să fiu acea alegere corectă.
Voi spune și eu cum spuse și Lăpușneanu,
Dacă, tu nu mă vrei pe mine,
Eu te vreau
Întrebări fără răspuns
De ce eu?
De ce am meritat asta?
De ce chin și singurătate?
Cu ce-am greșit?
Ce să fac să-mi curăț carma?
De ce am parte doar de rece?
Cine să-mi răspundă?
De ce eu?
Versuri
Ce simt, zi și noapte,
Redau în versuri, acestea nu vor avea capăt,
Nici sentimentele nu vor vedea sfârșitul.
În această clipă ascultînd balade de Metalica și Scorpions
Pot cu siguranță spune că pentru mine contează doar starea ta și Nothing else matters,
Still loving you chiar dacă nu însemn nimic.
Și… vreau să mă iubești, vreau să fim împreună!Vreau!
Să te implor-va fi egoism,
Să tac- va fi cea mai mare greșeală.
Vreau
Vreau din nou să mă-înnec,
În farmecul ochilor tăi,
Ochi, care nu vreau să-i văd plângând,
Privirea căror mă amețește,
Mă izbăvește de tot stresul.
Să te pierd, nu vreau,
Nu voi rezista, pur și simplu,
Nu vreau iar să mă-închid în sine.
Da. Nu sunt ideal,
Dar anume pentru tine vreau să fiu acea alegere corectă.
Voi spune și eu cum spuse și Lăpușneanu,
Dacă, tu nu mă vrei pe mine,
Eu te vreau
Întrebări fără răspuns
De ce eu?
De ce am meritat asta?
De ce chin și singurătate?
Cu ce-am greșit?
Ce să fac să-mi curăț carma?
De ce am parte doar de rece?
Cine să-mi răspundă?
De ce eu?
Versuri
Ce simt, zi și noapte,
Redau în versuri, acestea nu vor avea capăt,
Nici sentimentele nu vor vedea sfârșitul.
În această clipă ascultînd balade de Metalica și Scorpions
Pot cu siguranță spune că pentru mine contează doar starea ta și Nothing else matters,
Still loving you chiar dacă nu însemn nimic.
Și… vreau să mă iubești, vreau să fim împreună!Vreau!
Să te implor-va fi egoism,
Să tac- va fi cea mai mare greșeală.
Vreau
Vreau din nou să mă-înnec,
În farmecul ochilor tăi,
Ochi, care nu vreau să-i văd plângând,
Privirea căror mă amețește,
Mă izbăvește de tot stresul.
Să te pierd, nu vreau,
Nu voi rezista, pur și simplu,
Nu vreau iar să mă-închid în sine.
Da. Nu sunt ideal,
Dar anume pentru tine vreau să fiu acea alegere corectă.
Voi spune și eu cum spuse și Lăpușneanu,
Dacă, tu nu mă vrei pe mine,
Eu te vreau
Întrebări fără răspuns
De ce eu?
De ce am meritat asta?
De ce chin și singurătate?
Cu ce-am greșit?
Ce să fac să-mi curăț carma?
De ce am parte doar de rece?
Cine să-mi răspundă?
De ce eu?
Versuri
Ce simt, zi și noapte,
Redau în versuri, acestea nu vor avea capăt,
Nici sentimentele nu vor vedea sfârșitul.
În această clipă ascultînd balade de Metalica și Scorpions
Pot cu siguranță spune că pentru mine contează doar starea ta și Nothing else matters,
Still loving you chiar dacă nu însemn nimic.
Și… vreau să mă iubești, vreau să fim împreună!Vreau!
Să te implor-va fi egoism,
Să tac- va fi cea mai mare greșeală.