CE ȘTIM NOI

    Ce știi tu, știam și eu:
    Noi, zâmbind, ne vom găsi,
    Împreună - tot mereu -
    Într-o foarte bună zi.
    
    Ce știu eu, știai și tu:
    Tu ești Soare, eu sunt Luna,
    Tu adânc, eu zbor înalt -
    Două jumătăți într-una.
    
    Ce știm noi s-a împlinit:
    Căci noi doi ne-am potrivit,
    Ca o ploaie-n infinit,
    Într-un zbor nemărginit.


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Shadow Man poezii.online CE ȘTIM NOI

Дата публикации: 23 мая

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 547

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

N-AM ŞTIUT

    N-am ştiut c-ai să mai vii 
    Că-mi făceam curat prin vii, 
    Puneam strugurii la soare 
    Să se coacă prin ponoare... 
    
    N-am ştiut c-ai să mai stai 
    Un sărut ca să-mi mai dai, 
    Un sărut la ceas de noapte 
    Printre-mbrăţişări şi şoapte... 
    
    N-am ştiut c-ai şi plecat 
    Poate c-aş fi dereticat, 
    Prin a sufletului casă 
    Să-mi pun inima pe masă…

Еще ...

REVERIE...

   Toamnă lungă te-ai trecut,
    Iarna grea s-a aşternut, 
    Peste câmpuri şi răzoare, 
    Cu cer gri, lipsit de soare...
    
    Te regret în miez de noapte, 
    Cu miros de mere coapte,
    Şi aş vrea din nou să fii,
    Doamna poamelor din vii...
    
    S-aud viersul de pelin,
    Cufundacul cel sublim,
    Care-mi cântă-ncet cu jele,
    Toate şoaptele din stele...
    
    Să văd luna tremurată,
    Geana lacului crepată,
    Şi duioasele viori,
    Cum plâng neştiute zori...
    
    Te regret în miez de ziuă,
    Învelit în haină nouă,
    Şi mi-e dor de-albastra zare,
    Valurind fără suflare...
    
    Să văd roşu asfinţit,
    Coborât din cer smerit,
    Poleind cu aur fin,
    Trupul sfântului delfin...
    
    Să simt vraja din amurg,
    Sărutările cum curg,
    În val de dantelă fină,
    Peste trupul de sulfină... 

   

    Peste ceaţa dulce-a nopţii,
    Ce-nfioară nodul porţii,
    Într-un bocet de cocor,
    Peste-al şesului covor...

Еще ...

UN TREN CĂTRE NICIUNDE...

Stau și mă-ntreb cu sfârșeală în glas,
Cerșindu-i vieții mele o clipă, un ceas:
Oprește trenul acesta din goana lui,
Căci nu mai sunt al meu și nici al nimănui...

Și-n șuieratul trist, într-al locomotivei ton,
Nădăjduiam să-i țin pe loc pe-acest peron,
Dar ne-am urcat în tren, cu toții câți eram,
Lăsând fără regrete-n urmă o gară fără hram...

Așa că nu zâmbeam. Ci trist, la călători,
Sfârșeam în fumul trenului, imaculații zori,
Călătorind neștiutori și împotriva firii,
Către niciunde, cu trenul dezamăgirii...

Еще ...

ÎNGERUL NOPȚII

    Îngerul nopții, nestingherit,
    Printre noi, se plimbă, grăbit,
    Mereu cu prezența lui sumbră,
    Printre cei rămași fără de umbră...
    
    Îngerul nopții, nu stă pe gânduri,
    În urma lui, în sicrie din scânduri,
    Stau adormiți cei fără de vină,
    Cei amuțiți ce tânjesc la lumină...
    
    Îngerul nopții, palidul astru,
    Slab luminează pasajul cel sacru,
    Zdrențuită dantelă de valuri albastre,
    Ce leagă vremelnic lumile noastre...
    
    Îngerul nopții, frumos și tandru,
    În lumini și umbre îmbracă leandrul,
    Ispita iubirilor ce împlinesc în noapte,
    Parfumul fructelor dulci și coapte...
    
    Îngerul nopții, rătăcit printre stele,
    Stinge sub povara secundelor grele,
    Inventarul luminii din petalele caste,
    Izvorând năvalnic spre câmpiile vaste...

 

#ingerulmeu

Еще ...

Despre cifre și cuvinte

Văd așa, câteodată, cum cifrele se încăpățânează să se așeze și să-și dezvăluie frumusețea și secretele. Parcă ar fi niște căluți în miniatură care aleargă în toate direcțiile, nechezând cu coamele-n vânt peste câmpiile nesfârșite și albe ale ecranului meu, căluți albaștri, și negri, iară cei roșii nu-mi plac, fiindcă-s cei mai nărăvași...

... dar, uite-i, hop!, cum aleargă într-un galop nebunesc, nesfârșit și burlesc, lăsând în urma lor doar praf numeric, căci săgeata mea nu-i poate prinde deloc și chiar dacă încerc din răsputeri să le preiau frâiele, să mă țiu bine în șa, oricât de iute aș fi, cum dau să-i prind, ei tot se scutură și scapă, iar eu rămân dezamăgit și neîmpăcat, întrebându-mă dacă nu care cumva am încurcat iarăși o ecuație simplă cu o amintire...

La capătul rândului, prompterul clipește somnoros și sacadat, așteptând de la mine verdicte: 

- Ce vrei? Tu chiar nu înțelegi că nu mai pot, că nu mai vreau să alerg după cai... verzi pe pereți?
- Nu sunt verzi! Doar negri și albaștri. Știu că nu-ți plac cei roșii. Dar... ce s-ar face lumea fără ei?

Într-adevăr, ce s-ar face lumea fără căluții cei roșii? Că și ei trebuie să-și facă auzit nechezatul pe undeva, să scapere argint pe la potcoave, anulând herghelii întregi de albaștri și negri...

Nehotărât, mă abandonez încet, cuprins de îmbrățișarea caldă a literelor, căluții nu mai sunt, au plecat cu toții tropăind cu nepăsare, iar acum se întrupează doar cuvinte diafane care plutesc încetișor și care mă cheamă înșelător, vino!, noi suntem zânele câmpului ăstuia alb, hai să dansăm prin puf de păpădii și să culegem împreună roua strălucitoare a gândurilor tale, nu te mai gândi la herghelia aceea nărăvașă, noi cunoaștem o muzică divină care alină și oprește orice zbatere inutilă...

Tac. Liniștea se lasă grea peste gândurile mele, ca o perdea groasă de mătase, cuvintele s-au oprit mirate, șușotind între ele și dându-și coate, ce o fi cu el?, până acum se plângea de zgomotului cailor, acum e prea liniște, oare a rămas fără... cuvinte?, dar noi suntem aici, poate să aleagă pe oricare dintre noi, numai să spuie!, ori poate e obosit și nu mai poate sorbi din izvorul amintirilor, poate că a secat...

Sunt aici. N-am plecat nicăieri. Nu sunt obosit, iar izvorul meu este mai limpede și mai răcoritor ca-n alte dăți, numai că voi sunteți atât de frumoase, atât de pure, atât de adevărate, încât chiar mi-e greu să aleg, mi-e teamă să nu vă supăr, fără voi mi-ar fi imposibil să zugrăvesc câmpiile astea albe cu amintirile mele atât de dragi, numai voi îmi știți trăirile, bucuriile și tristețile mele, doar cu voi am putut să merg mai departe, să scot la lumină oameni, locuri și întâmplări care au trecut prin mine și au lăsat urme...

Fiindcă eu am învățat forța și tăria voastră, blândețea și asprimea voastră, știu că voi puteți mângâia suflete, sau dimpotrivă înfiera neadevăruri, cât de neîndurătoare sau răbdătoare puteți fi, atunci când o rimă refuză să se așeze la locul ei, sau cum puteți înnobila un cântec sau rezuma o pictură. Se spune că o imagine "grăiește" cât o mie de cuvinte, dar cât de nedrept! Cuvintele sunt forța motrice a gândurilor. Ele creează ordinea atât de necesară acțiunii! Or, fără cuvinte, gândurile cad pradă, haotic, altor herghelii care pot răsări de unde te aștepți mai puțin, anulând acțiuni și deranjând așezarea în calm a tot și a toate...

V-am așternut cuvinte. Iar voi, prin legământul vostru, mi-ați oferit alinare și loc de odihnă, atunci când prea-plinul sufletului meu amenința să pârjolească totul în cale ca un foc neostoit, voi v-ați întrupat în această oglindă limpede și calmă din care mi-am eliberat lumile, una câte una, lumi care au strălucit ușor pe undele voastre, legănate de același liant care contează: iubirea.

 

Еще ...

DE DORUL TĂU

    De dorul tău inima mi s-a frânt,
    În zori de zi rămas fără cuvânt,
    Nu mai există-n mine rai sau iad,
    Spre care să zbor, spre care să cad...
    
    Căci de urăști, porți iadu-ntreg cu tine,
    Iar de iubești, așa cum se cuvine,
    Întregul rai ți se deschide-n sărbătoare,
    Străluminat de stele, lună și de soare…

Еще ...

Стихи из этой категории

Bunica

Din vreme în vreme un an se adună,
ştia doar bunica în palmă să-l pună,
cu vorbe precise socoata se-ncinge,
un deget, alt deget, un an mai atinge.

În serile grele, când noaptea e lungă,
se-aprinde o rugă în ceruri s-ajungă,
în pumn amintirea zâmbeşte în taină,
copilul bunicii mereu mi-este haină.

Еще ...

"Ja, einmal ich träumte" în daneză

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

 

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

 

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

 

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

 

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

 

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

 

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

 

Ja, engang drømte

 

Ja, engang drømte jeg om en solstråle,

hvor vi mødtes, et sted i rummet.

Jeg har aldrig følt mig så heldig som aldrig før i mit liv,

fordi du for første gang smiler tilbage.

 

Jeg tror ikke på drømme, uanset hvor meget jeg prøver

Men jeg håber, at jeg en dag bare ses

ved den lilla solopgang, når vi mødes igen,

samme vej vil blive taget.

 

Ja, engang drømte jeg om en solstråle,

hvor vi mødtes, et sted i rummet.

Jeg har aldrig følt mig så heldig som aldrig før i mit liv,

fordi du for første gang smiler tilbage.

 

Jeg tror ikke på drømme, uanset hvor meget jeg prøver

Men jeg håber, at jeg en dag bare ses

ved den lilla solopgang, når vi mødes igen,

samme vej vil blive taget.

 

Ja, engang drømte jeg om en solstråle,

hvor vi mødtes, et sted i rummet.

Jeg har aldrig følt mig så heldig som aldrig før i mit liv,

fordi du for første gang smiler tilbage.

 

Ja, engang drømte jeg om en solstråle,

hvor vi mødtes, et sted i rummet.

 

Drømmen slutter, solen sank i havet

og da jeg vågnede, fandt jeg dig ikke mere.

Еще ...

Gol

Și-al lor izvor tânjește

în marea de-ntuneric

după izul de lalele

din coastele-nverzite.

el îi sărută sânul gol

și ea șoptește-amurgul,

iar viața din ei se-nalță

spre orizontul gol.

 

În munți suflul ajunge,

printre lalele strivite

de sânul alb și gol.

Izvorul lunii izbucnește

cu sunete vivace,

dar cu răsunet gol.

 

Ea e doar ecou și el

doar nepăsare

pe ast podium gol.

Dar al lor izvor tânjește

în marea de-ntuneric

cu suspin domol.

Еще ...

Te ador ❤️

E seara ... Și tu ma aștepți ...

La intrarea în casa se simte miros de crini ... 

Mă apropii , tu îmi repeți...

Ca îmi adori ochii mei pelerini 

Chiar dacă te caut doar pe tine mereu....

Iar privindu te în ochii tai pătrunzători 

Care îmi trezesc cei mai puternici fiori ...

Deja nu am nevoie de nimic....

Nici de flori....Am nevoie doar să mă atingi....

O îmbrățișare.... Să mă topesc ca un fulg ....

Chiar dacă după voi arde pe rug...._

Ochii tai îmi sunt făcliile care mă conduc spre univers... Ceva nemaipomenit...

Iar gândul meu e la foame... Foame de tine 

A.Turcanu 

@reper

Еще ...

Scrisoare De Adio

Îți scriu această scrisoare, dulce miraj,  

Un mic poem să-mi aline puțin psihoza,  

Arătându-ți acum cât încă mai am curaj,  

Urletul sentimentelor amuțindu-mi groaza.

 

Știu că nu-mi vei citi acest plânset cu dor,  

Căci l-am trimis prin flăcări, fără destinatar,  

Dar poate îmi vei simți emoția înainte să mor,  

În această toamnă lipsită de-al tău dulce nectar.

 

Rămânând acum, nu singur cum am fost mereu,  

Acum am pixul, hârtia și zbierătul fără ecou,  

Gândul sur, noaptea și fantasma zâmbetului meu,  

Făcându-mi din rimă al singurătății mic erou.

 

Dar tot voi dispărea, înghițit de un suspin mut,  

Legat cu lanțuri de ură, de-un trecut carbonizat,  

Ars în focul iadului de iubirea de care s-a temut,  

Fără să am scăpare din acest cumplit infern nebotezat.

 

Acum, spre sfârșit, sigilez senin această scrisoare,  

Scrisă cu un stilou ce lasă în urma sa doar venin,  

Pe-o agendă din lacrimi de sânge, cusută-n uitare,  

Și ți-o trimit prin foc, arsă cu scântei si lacrimi fără destin.

 

Adio.

 

 

Еще ...

Pe umăr

Dacă praful se așterne peste orice

Ca o mătase nedorită de nimeni,

Îmi doresc să devin praf și eu

Și să mă depun pe umăr la tine.

Să fiu cu tine la orice ceas,

Și când ai ceva mai important de făcut,

De exemplu, nu știu, o întâlnire cu oameni mulți,

Să te încurajez, să-ți spun vorbe dulci și frumoase…

Și să-ți dau un pupic pe obraz până strănuți 😈

 

După care nu m-aș opri,

M-aș răspândi pe tine toată,

Mai ales pe inimioara ta,

Să fiu prima persoană care aude

când începe să bată…

Și atunci când este supărată să iau măsuri,

după ce îi spun cât e de încăpățânată.

(Așa deci, fii în continuare supărată 🥺

Dar să știi că mie nu îmi plac oamenii supărați,

Mai ales cei cu ochelari și părul creț)

 

Știu că probabil nu a zâmbit la poezia asta și a citit o cu o față serioasă 🥺…

Când îmi este oare dat să o văd și eu pe prințesa mea frumoasă.

(Te iubesc, alintată mică, o să manifestez să-ți treacă repede pentru că tu ești cea mai iubită și nu vreau să urmezi niciodată gânduri negative 🥺)

 

Somn ușor, furnicuță iubită 🥰!

 

 

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍