Acasă..

Iubirea nu-i un război.

Nu-i despre furtuni și ploi,

Nici despre viața de apoi..

Iubirea, e doar în noi.

Nu este un sabotaj,

Mai degrabă un marcaj,

Ce-ți marchează sufletul

Și-ți alină urletul.

Iubirea nu-i o minciună,

Nici o durere profundă.

Iubirea este curată

Și-n noi, pe veci purtată.

Este totul, în tot, și în toate,

O profundă realitate.

Nu este doar un cuvânt,

Ci e totul pe pământ.

Iubirea nu e iluzie,

Ea este ca și o perfuzie:

Te hrănește cu speranță

Și-ți oferă siguranță.

Iubirea este o boală,

Te mânjește cu cerneală.

Te aduce la oboseală,

Dar, totuși, este specială.

Mi-am aprins o țigară, purtată de-un gust amar,

Ceea ce mi-a trezit un gând… căci totuși era familiar.

Oare e ceea ce ai lăsat în urma ta

Sau motivul alurii de a poeta?

Condeiul mi se îneacă printre foi,

Ce pot face e să scriu despre ce cândva a fost un „noi”,

Un întreg care nu a încetat niciodată,

Dar după care tânjesc cu o amărăciune disperată.

Dacă trecutul mi te-ar fi promis,

Ceea ce a însemnat un „noi” n-ar mai fi fost acum transferat doar în scris…

Amărăciunea s-ar fi preschimbat în miere,

Poate n-ar mai fi ajuns să însemne doar motivul poeziei mele.

Oare aici s-a încheiat povestea noastră?

Cu un condei, o foaie și o poveste măiastră?

Poate i-aș fi permis amarului să dicteze împotriva mea..

Dacă asta mi-ar fi garantat prezența ta.

Aș mai fi vrut doar o secundă

de iubire, de plăcere, de furtună,

să nu fie o scânteie, mai degrabă o durere,

ruptură din realitate, nu frânturi de vis uitate.

I-am spus lunii despre tine,

s-a întors râzând la mine

și mi-a spus cu-n glas încet:

„Spune-mi, merită iubirea să rămână un secret?”

Mi-am amânat atât iubirea, crezând că tu iubești etern…

mi-am amânat atât trăirea… și iată-mă

într-un infern.

Am interpretat greșit plăcerea, crezând că-s suflet de poet…

dar veșnicia n-are timp,

asta mă face incomplet.

Poem de toamnă vie,

Stele căzătoare,

Liniște în haos,

Un fum de mireasmă și-o pată de culoare.

Un cântec lin, venind din depărtare,

Și-o adiere dulce, trecând departe, tare.

Poem de toamnă vie,

Inimi arzătoare,

Cântec de poveste,

Scântei se pierd în zare, cu nuanțe aburite,

Răcoare apăsătoare, c un ton ușor de gri,

Petale ofilite, aripi împotmolite,

Patetic stol de vrăbii, ce nu se pot opri.

Poem de toamnă vie,

Cu miez de noapte auriu,

O fată de-un bun crai, cu suflet argintiu,

Ce voia dragoste pătrunzătoare în căldura

Nu și-a găsit alesul, dar și-a manifestat-o… în literatură.

Poem de toamnă vie,

Natura se răzbună,

Aer de dimineață, ce vrea să ne compună

Strofe ce țin de cald — o muză iese-n zare,

Soarele se înalță, pe semn că-i ora de plecare.

La umbra rece a unui nuc plouat,

Încerc să concep tot ce s-a întâmplat.

O lacrimă-mi curge pe obraz încet,

Și mă simt deodată atât de incomplet.

Mă uit în zare și văd un lac fermecător,

Mi-a apărut în minte alt tău chip seducător.

Erai cel mai frumos lucru ce mi s-a întâmplat,

Până când sufletul mi l-ai izolat.

Eram doar doi copii ce se iubeau,

Și întregul timp, la umbra nucului, îl pierdeau.

Ne făceam promisiuni, povesteam, mărturiseam,

Fără o îmbrățișare, nu ne părăseam.

Eu am mai trecut pe acolo, cu speranța că te voi regăsi,

Acum câțiva ani, de tine nu mă puteam lipsi.

Ne făceam multe planuri de viitor,

Acum, când ne întâlnim, ne privim cu dor.

Mă simt ca și o prizonieră ce încearcă să

scape de sub a sa mască.

Ce-și dorește, dar nu poate să-și arate

adevărata față..

Sunt izolată, respinsă, detașată.

Nimeni nu s-a gândit. că am vrut..

doar să fiu ascultată.

Trebuie să zâmbesc, să-i fac fericiți,

Să pretind că nimic nu s-a întâmplat.

Iar sufletul meu e într-un haos neîncetat –

Mă simt ca într-o celulă de unde n-am

scăpare, Și pe zi ce trece, mă doare tot mai

tare.

Nu voiam galaxia cu a ei stele căzătoare,

Voiam să fiu acceptată, și încrezătoare.

Nu voiam marea cu infinitii săi peștișori,

Ci doar să nu ne mai comportăm ca și cum

am fi niște pioni.

Nu mi-a fost niciodată frică să iubesc,

În schimb, doar obligată să mă îndepărtez.

Mereu au avut o influență mare asupra

mea.

Dar mi-am promis că iubirea de sine

mi-o voi recăpăta.

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

Eu amo Paris

Toda vez que olho para baixo

nesta cidade atemporal

Seja azul ou cinza seja o céu dela

Sejam altos seus aplausos

ou se suaves sejam suas lágrimas

Cada vez mais percebo que

Eu amo Paris na primavera

Eu amo Paris no outono

Eu amo Paris no inverno quando chove

Eu amo Paris no verão quando faz calor

Eu amo Paris a cada momento

Cada momento do ano

Eu amo Paris, por que, oh, por que eu amo Paris?

Porque meu amor está próximo

Eu amo Paris na primavera

Eu amo Paris no outono

Eu amo Paris no inverno quando chove

Eu amo Paris no verão quando faz calor

Eu amo Paris a cada momento

Cada momento do ano

Eu amo Paris, por que, oh, por que eu amo Paris?

Porque meu amor está próximo.

La o cârciumioară în vale

Mușterii vin mereu ...

Stau la mese și vorbesc

De servit îi servesc eu .

Câte o dușcă ,căte o dere

O cafea sau o tărie ,

Muzica parcă-i îmbie

Alții cad în melancolie .

Fumul des parcă-i vrăjește

Gustă încet și tacticos;

Atmosfera-i  de poveste

Prin perdeaua de fum gros !...

Omul care m-a susținut și m-a ridicat ,
Omul care m-a înfrumusețat și m-a protejat ,
Omul care mi-a arătat ce e iubirea,
Și pentru care aș da toată lumea .

Omul meu iubit si scump,
Pentru tine astăzi sunt ,
Și loială și cuminte,
Pentru că cu tine am trecut prin multe.

În viscolul acestei vieți... Cu păduri străine...

Sufletu-mi tot cată... Al liniște-i coline...

Câți ochi reci de piatră... În lume am văzut...

Toți au rătăcit... Cu suflete-n tumult...

Și inima-mi tot bântuie... Prin negrul meu necaz...

Fără tine Doamne... Caut lung extaz...

Spune-mi Doamne care... Este calea mea...?

Din câte sunt pe cer... De ce iubesc o stea...?

=============

Reci și lungi iubito... Fost-au anii fără tine...

Nesfârșite nopți... De-o pustietate pline...

Am umblat prin lumea... Dusă de al lumii vis...

Suflet pierdut în lume... O lume în abis...

Al codrilor frunze însă... Încă totuși cântă...

Și păsările prin valuri... Încă se mai plimbă...

Prin întunecimea-mi... Sper că te iubesc...

Căci spre lumea fără stele... Mereu eu privesc...

=============

În această lume... De rele obsedată...

Sufletu-mi tot cântă... Prin al picturii artă...

Să tot rup din mine... Al meu trecut smintit...

Ce-n moartă judecată... Lumei cată un sfârșit...

Așa nebunia-mi... Rău mă otrăvește...

Iar ochii mei în tine... Flama liniștește...

Căci în lumea neagră... O flamă te-am găsit...

Să-mi fii ascultătoare... Căci sunt al tău iubit...

Căci inima-mi ca smoala... De secetă-i crăpată...

Și fosta îmblânzită... Cu palma-ți fermecată...

Și am uitat c-am fost... Rege mort și năcăjit...

Și că văzusem umbra... A întunericului cumplit...

Cât păsările cântă... Și calea spre cer ne-o arată...

Cât florile se plâng... Căci lumea e deșartă...

Sunt un simplu om... Și Cerului mă-nchin...

Cât încă mai trăiesc... Voi fi mereu creștin...

Și cât există lumea-n... Gânduri rele și introvertite...

Puterile vor fi... Cu suflete perfide...

Mie-mi viața pe pământ... Se stinge în culoare...

Căci pentru timp sunt fluture... Și iubesc o floare...

Și tot aștept din ochii tăi... Culoare ca din floare...

Și uneori eu chiar o văd... Și crești ca sub un soare...

Iar raza când te va bate... Și ochii ți se vor deschide...

Atunci să îmi șoptești în liniște... "Eu te iubesc iubite..."

Să-mi șoptești cu cîntec viu... De împreunare...

“Tu-mi ești rază de lumină... Pe-o lacrimă de floare...

Să-mi fii tărie pe pământ... Cât moare lumea-n chin...

Sub Cer ție regină... Sub Cer mie stăpân”

Cât eu pe tine te iubesc... Sorbește-a mea gândire...

Și vezi că pe pământ... Nu e fericire...

Vezi că lumea și-a pierdut... Toată a sa onoare...

Ceru-i mort pentru cei morți... E hău fără culoare...

Și vreau să vad în al tău plâns... Cum mor idei deșarte...

Când o să-ți cadă lacrima... Pe buzele-mi uscate...

Când timpul meu va trece... Pleca-voi în mormânt...

Privește spre eter... Urăște al morții gând...

=============

În vremelnică dansare... Sub Împăratului Cel Ceresc...

Două suflete-n culoare... Împreună cresc...

Prin sclipiri din ochii tăi... Văd că ești suflet al meu...

Din lumea fără stele... Noi spre Dumnezeu…

Această poezie e scrisă de personajul principal al unui poem mai amplu care se va numi "Hecto fiu de Flamă". Ea face parte din antractul poemului.

Voi mai posta și alte poezii și poate un fragment din poem ...

Alte detalii mai tîrziu...

Să mă iubești în rate preafrumoaso,

Decât deloc e bine și așa..

De nu ai astazi iubirea toată sau întreagă,

Ori n-o găsești la tine în ogradă

Ori e plecată undeva...

Poți face rata mică cât furnica

Și tot este un bun câștig

Ce-mi pasă mie ce zice lumea

Tu visul meu fiind,

Iar eu pe tine te iubesc..!

Iubește-mă în rate zilnic,

Și-ți voi întoarce datoria cu dobândă, te asigur,

Iubește-mă chiar și mințindu-mă de vrei,

Doar înțelepții știu că dragostea-i minciună,

Chiar dacă noi doi nu știm și nici nu vrem așa ceva.

(17 dec 2023 H.S Vasilica dragostea mea)

E miez de iarnă și e ger,

Omătu-i așternut în valuri

Norii-s  tulburi pe sub  cer

Pânză albă-i sus pe dealuri.

Nu-i țipenie pe drumuri

Lumea-i  toată închisă în casă

Doar din hornuri  urcă fumuri,

Ce-i afară  ? cui  îi  pasă?

Casele-s îmbobodite

Flori de ghiață  râd în geam

Pe sub geamuri stalactite

Și ghirlande prinse-n ram.

Gerul lacom mă cuprinde,

Nasul  mâinile îmi  îngheață,

Vântul hora își întinde,

Mii de ace simt pe față.

Scârție  omătu-n cale,

Gerul mă gonește  în casă

Urlă  lupii jos în vale,

Of, ce vreme nemiloasă!...