Luna
Luna se-nalță, blândă, pe cer,
Lumina-i dansează-ntr-un vis efemer.
Șoapte de raze alunecă-n vânt,
Mângâie noaptea cu farmec și cânt.
Pe luciul apei se oglindește,
Tainic, în taină, tot strălucește.
Stelele-i șoptesc povești neștiute,
Doruri uitate, iubiri netrăite.
Străjeră veșnică-n nopți de mister,
Mângâie vise, privește spre cer.
Și când se ascunde sub norii de fum,
Inima lumii tresare oricum.
Luna cea albă, mereu călătoare,
Sufletu-și lasă în nopți visătoare.
Și chiar de se stinge-n zori undeva,
Noaptea ce vine o va readuce-n ea.
Стихи из этой категории
flux de poeme naani /57
amurgul cade
ca o cortină
peste neliniști febrile-
în hamac doar amintiri
crochiu liric/10
atingându-mi creștetul,
degetele tale-mi-ncurcă visele.
pe unde voi mai colinda?
în jurul nostru-i
doar un tor de lumină.
umbra, tremurătoare a lunii,
mângâie
bolta de iasomie.
Apus de soare scăldat în valurile mării
E-atât de liniștită azi, atât de... ademenitoare
Albastra mare cu rochia-nspumată, vie
Țesută cel mai fin, din fir de picături și raze,
Ce blând și tainic îmi cânt-o melodie...
E-o melodie de iubire pentru soare
Ce-l scaldă la apus și răsărit necontenit,
E melodia pentru păsări, ploaie,
Si pentru peștii mari, și pentru peștii mici.
M-apropii-ncet, cu reverență,
S-ating, puțin măcar, din rochia-i fără de preț
Să pot să iau cu mine din magică-i prezență,
Să-mi amintesc de ea când n-oi mai auzi și nici vedea,
Când voi îmbătrâni încet, încet, încet ...
Note de Mai/3
aroma ceaiului din
iasomie și ghimbir,
îmi amintește de
călătoria mea prin viață
unul câte unul,
prietenii mei dragi
ies din ceață.//
liniile orinzontale și verticale
din urzeala perdelei,
schimbă
perspectiva dintre
viață și moarte.
Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în italiană
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Emozione d'autunno
É arrivato l’autunno, coprimi il cuore con qualcosa,
con l’ombra di un albero o meglio con l’ombra tua.
A volte ho paura che non ti vedrò mai più,
che mi crescano ali acute fino alle nuvole,
che tu ti possa nascondere in un occhio straniero
e che questo si chiuda con una foglia di assenzio.
E allora mi avvicino alle pietre e taccio,
prendo le parole e le annego nel mare.
Sibilo alla luna e la sollevo e la trasformo
in un grande amore.
Amurg de toamnă
Din câte se pare, atât de expresive pot fi culorile unui apus de toamnă,
Un tablou numai bun de pus în ramă,
O pictură foarte îngrijit lucrată,
Fiecare nuanță atent este redată,
Interesant este că cerul împrumută nuanțele de arămiu, cărămiziu și auriu
Ale copacilor ai căror crengi sunt încărcate de frunze, când portocalii, când vișinii, când de un roșu-stacojiu,
Nu putui să nu observ covorul ce s-a așternut,
O selecție fină de frunze de toate culorile s-a cernut,
Nuanțele nu au fost trântite la întâmplare,
Dacă vedem că fiecare frunză propria ei culoare are,
Constatăm că toate s-au îmbrăcat cum le-a plăcut,
Pentru că așa au crezut.
Fiecare este frumoasă,
Într-o vestimentație de bunăvoie aleasă.
Vântul bate frenetic,
Frunzele le plimbă practic într-un mod cinetic.
Deja se lasă și mai mult seara,
Pentru că jocul nuanțelor se reflectă pe macara,
Parcă s-au stins,
După ce ne-au oferit un peisaj de vis.
flux de poeme naani /57
amurgul cade
ca o cortină
peste neliniști febrile-
în hamac doar amintiri
crochiu liric/10
atingându-mi creștetul,
degetele tale-mi-ncurcă visele.
pe unde voi mai colinda?
în jurul nostru-i
doar un tor de lumină.
umbra, tremurătoare a lunii,
mângâie
bolta de iasomie.
Apus de soare scăldat în valurile mării
E-atât de liniștită azi, atât de... ademenitoare
Albastra mare cu rochia-nspumată, vie
Țesută cel mai fin, din fir de picături și raze,
Ce blând și tainic îmi cânt-o melodie...
E-o melodie de iubire pentru soare
Ce-l scaldă la apus și răsărit necontenit,
E melodia pentru păsări, ploaie,
Si pentru peștii mari, și pentru peștii mici.
M-apropii-ncet, cu reverență,
S-ating, puțin măcar, din rochia-i fără de preț
Să pot să iau cu mine din magică-i prezență,
Să-mi amintesc de ea când n-oi mai auzi și nici vedea,
Când voi îmbătrâni încet, încet, încet ...
Note de Mai/3
aroma ceaiului din
iasomie și ghimbir,
îmi amintește de
călătoria mea prin viață
unul câte unul,
prietenii mei dragi
ies din ceață.//
liniile orinzontale și verticale
din urzeala perdelei,
schimbă
perspectiva dintre
viață și moarte.
Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în italiană
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Emozione d'autunno
É arrivato l’autunno, coprimi il cuore con qualcosa,
con l’ombra di un albero o meglio con l’ombra tua.
A volte ho paura che non ti vedrò mai più,
che mi crescano ali acute fino alle nuvole,
che tu ti possa nascondere in un occhio straniero
e che questo si chiuda con una foglia di assenzio.
E allora mi avvicino alle pietre e taccio,
prendo le parole e le annego nel mare.
Sibilo alla luna e la sollevo e la trasformo
in un grande amore.
Amurg de toamnă
Din câte se pare, atât de expresive pot fi culorile unui apus de toamnă,
Un tablou numai bun de pus în ramă,
O pictură foarte îngrijit lucrată,
Fiecare nuanță atent este redată,
Interesant este că cerul împrumută nuanțele de arămiu, cărămiziu și auriu
Ale copacilor ai căror crengi sunt încărcate de frunze, când portocalii, când vișinii, când de un roșu-stacojiu,
Nu putui să nu observ covorul ce s-a așternut,
O selecție fină de frunze de toate culorile s-a cernut,
Nuanțele nu au fost trântite la întâmplare,
Dacă vedem că fiecare frunză propria ei culoare are,
Constatăm că toate s-au îmbrăcat cum le-a plăcut,
Pentru că așa au crezut.
Fiecare este frumoasă,
Într-o vestimentație de bunăvoie aleasă.
Vântul bate frenetic,
Frunzele le plimbă practic într-un mod cinetic.
Deja se lasă și mai mult seara,
Pentru că jocul nuanțelor se reflectă pe macara,
Parcă s-au stins,
După ce ne-au oferit un peisaj de vis.
Другие стихотворения автора
Ne-am lipit de pământ și-am uitat Cerul
Ne-am lipit de pământ, cu trupuri grele,
Uitând de zbor, uitând de stele,
Privirea jos, spre lut murdar,
Am dat uitării Cerul clar.
Cu mâini întinse doar spre tină,
Am strâns comori ce se termină,
Iar sufletul, tăcut și plâns,
Și-a pierdut dorul ce l-a strâns.
Ne cheamă Cerul, blând, ușor,
Să ne ridicăm din lutul lor,
Dar pașii noștri sunt prea grei,
Și-am rătăcit pe alte căi.
Hai, ridicăm privirea-n sus,
Acolo-i drumul ce-i de-ajuns,
Pământul trece, norii pier,
Dar veșnic stă deschis un Cer.
Era să fim
Era să fim
Era să fim lumină pe drum,
O șoaptă pierdută-n al vieții parfum,
Un dans printre stele, o vară fierbinte,
Dar totul s-a stins în cuvinte mărunte.
Era să fim izvor de-nceput,
Un glas ce răsună din ce-am petrecut,
O frunză-ntr-o toamnă ce nu se usca,
Dar vântul ne-a dus pe căi altundeva.
Era să fim povestea din noi,
Dar timpul ne-a rupt în două nevoi.
Și chiar de ne pierdem pe-un țărm anonim,
În inimi va sta mereu: era să fim.
Suflet călător
Suflet călător
Suflet călător prin lumea mare,
Aduni lumină, vise și culoare.
Te-nalți spre cer, cobori pe pământ,
Cu dorul de taină ce-l porți în cuvânt.
Prin vânturi reci sau soare arzător,
Tu cauți mereu un loc ocrotitor.
Un zâmbet cald, o mână întinsă,
Un gând curat, o inimă aprinsă.
Pe drumuri strâmte sau cărări uitate,
Lași urme mici, dar pline de dreptate.
Cu inima deschisă, mereu dăruiești,
Iubirea divină ce-n tine o crești.
Suflet călător, fii far de lumină,
Un strop de speranță-n noaptea senină.
Prin tot ce atingi, lumea să strălucească,
Iubirea din tine s-o faci să rodească.
Comoara din Cer
Trec clipele ca valul lin,
Și viața curge-n al său rost,
În urma noastră lasă-un spin,
Dar și amintiri ce n-au un cost.
Privim spre anii ce-au zburat,
Și-n suflet strângem dor și vis,
Uităm că timpul ne-a-nvățat,
Că totul trece… chiar și-nchis.
Adunăm aur, strângem faimă,
Dar ce rămâne e iubirea,
Nu-i loc pe drum pentru o haină,
Ci doar pentru ce-nalță firea.
Să ne oprim un ceas, o zi,
Să prețuim ce-avem acum,
Căci Cerul ne va dărui
Lumină-n loc de al nost’ drum.
Tu n-ai știut
Tu n-ai știut cum să iubești,
Ai vrut doar vise pe hârtie,
Dar dragostea, ca să trăiești,
Nu e un joc de fantezie.
Eu ți-am întins o mână caldă,
Dar tu erai doar umbra ta,
Cu inima pustie, albă,
Ca iarna rece-n viața mea.
Eu ți-am fost umbră și lumină,
Ți-am fost și vânt, și adăpost,
Dar tu credeai că e de vină
Destinul scris fără de rost
Tu n-ai știut să-mi fii aproape,
Când ochii-mi plângeau nopți la rând,
Ți-ai pus tăcerea între șoapte
Și-ai stat în urmă, surd și blând.
Dar timpul trece și învață,
Și azi te las în drumul tău,
Căci cine nu iubește-n viață
Rămâne singur, gol și rău.
De ai fi știut
Te-aș fi iubit cât ține viața,
De-ai fi știut să crezi în mine,
Dar ai lăsat în vânt speranța
Și-ai rătăcit printre străine.
Ți-am pus în palmă vis și soare,
Ți-am dat din nopți lumini aprinse,
Dar n-ai văzut cum fiecare
Se stinge-n umbrele nescrise.
Te-aș fi iubit, dar n-ai știut
Să-mi ții în suflet primăvara,
Și-ai fost un dor necunoscut
Ce-a risipit în vânt comoara.
Ne-am lipit de pământ și-am uitat Cerul
Ne-am lipit de pământ, cu trupuri grele,
Uitând de zbor, uitând de stele,
Privirea jos, spre lut murdar,
Am dat uitării Cerul clar.
Cu mâini întinse doar spre tină,
Am strâns comori ce se termină,
Iar sufletul, tăcut și plâns,
Și-a pierdut dorul ce l-a strâns.
Ne cheamă Cerul, blând, ușor,
Să ne ridicăm din lutul lor,
Dar pașii noștri sunt prea grei,
Și-am rătăcit pe alte căi.
Hai, ridicăm privirea-n sus,
Acolo-i drumul ce-i de-ajuns,
Pământul trece, norii pier,
Dar veșnic stă deschis un Cer.
Era să fim
Era să fim
Era să fim lumină pe drum,
O șoaptă pierdută-n al vieții parfum,
Un dans printre stele, o vară fierbinte,
Dar totul s-a stins în cuvinte mărunte.
Era să fim izvor de-nceput,
Un glas ce răsună din ce-am petrecut,
O frunză-ntr-o toamnă ce nu se usca,
Dar vântul ne-a dus pe căi altundeva.
Era să fim povestea din noi,
Dar timpul ne-a rupt în două nevoi.
Și chiar de ne pierdem pe-un țărm anonim,
În inimi va sta mereu: era să fim.
Suflet călător
Suflet călător
Suflet călător prin lumea mare,
Aduni lumină, vise și culoare.
Te-nalți spre cer, cobori pe pământ,
Cu dorul de taină ce-l porți în cuvânt.
Prin vânturi reci sau soare arzător,
Tu cauți mereu un loc ocrotitor.
Un zâmbet cald, o mână întinsă,
Un gând curat, o inimă aprinsă.
Pe drumuri strâmte sau cărări uitate,
Lași urme mici, dar pline de dreptate.
Cu inima deschisă, mereu dăruiești,
Iubirea divină ce-n tine o crești.
Suflet călător, fii far de lumină,
Un strop de speranță-n noaptea senină.
Prin tot ce atingi, lumea să strălucească,
Iubirea din tine s-o faci să rodească.
Comoara din Cer
Trec clipele ca valul lin,
Și viața curge-n al său rost,
În urma noastră lasă-un spin,
Dar și amintiri ce n-au un cost.
Privim spre anii ce-au zburat,
Și-n suflet strângem dor și vis,
Uităm că timpul ne-a-nvățat,
Că totul trece… chiar și-nchis.
Adunăm aur, strângem faimă,
Dar ce rămâne e iubirea,
Nu-i loc pe drum pentru o haină,
Ci doar pentru ce-nalță firea.
Să ne oprim un ceas, o zi,
Să prețuim ce-avem acum,
Căci Cerul ne va dărui
Lumină-n loc de al nost’ drum.
Tu n-ai știut
Tu n-ai știut cum să iubești,
Ai vrut doar vise pe hârtie,
Dar dragostea, ca să trăiești,
Nu e un joc de fantezie.
Eu ți-am întins o mână caldă,
Dar tu erai doar umbra ta,
Cu inima pustie, albă,
Ca iarna rece-n viața mea.
Eu ți-am fost umbră și lumină,
Ți-am fost și vânt, și adăpost,
Dar tu credeai că e de vină
Destinul scris fără de rost
Tu n-ai știut să-mi fii aproape,
Când ochii-mi plângeau nopți la rând,
Ți-ai pus tăcerea între șoapte
Și-ai stat în urmă, surd și blând.
Dar timpul trece și învață,
Și azi te las în drumul tău,
Căci cine nu iubește-n viață
Rămâne singur, gol și rău.
De ai fi știut
Te-aș fi iubit cât ține viața,
De-ai fi știut să crezi în mine,
Dar ai lăsat în vânt speranța
Și-ai rătăcit printre străine.
Ți-am pus în palmă vis și soare,
Ți-am dat din nopți lumini aprinse,
Dar n-ai văzut cum fiecare
Se stinge-n umbrele nescrise.
Te-aș fi iubit, dar n-ai știut
Să-mi ții în suflet primăvara,
Și-ai fost un dor necunoscut
Ce-a risipit în vânt comoara.