3  

Moștenire

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.


Категория: Проза

Все стихи автора: ecaterina valcescu poezii.online Moștenire

Дата публикации: 18 октября 2023

Просмотры: 441

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Ceas rezistent la apă în portugheză

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

 

Relógio resistente à água

 

É uma bela manhã de início de janeiro, estamos numa das mais prestigiadas escolas técnicas do concelho de Suceava, onde a nossa distinta professora de inglês, Cecilia (não sabemos o seu apelido) está na casa de banho. Especificamente, no banheiro dos professores, na seção feminina. É um começo de dia bastante difícil, depois de 4 a 5 alarmes definidos no telefone, um para 12h30, outro para 14h40, mais dois para o filho e mais um para 4h50 da manhã. Os dois primeiros foram tomar antibiótico, depois que ele teve alguma infecção por Staphylococcus aureus e não sei quantas outras cepas de bactérias nosocomiais e gram positivas que seu filho trouxe do jardim de infância, o último alarme foi chegar na hora certa no estação e pegar o ônibus até o colégio (para quem não sabe, Cecília é uma viajante com 15 anos de experiência em transporte). Normalmente, Cecília poderia ter pedido licença até começar a se sentir melhor, a se recuperar, a ter mais energia, mas você a conhece, você sabe como ela é. Ela só quer atletas olímpicos, ela quer que tudo que ela faz faça sentido, ela gosta da matéria que ensina e não só isso, ela quer reformar o ensino dessa matéria, ela até tende a revolucionar e melhorar o ato de ensinar até que-seria trazê-lo ao nível da arte. Ele optou por fazer hora extra no estado em que se encontra, pois sabe que neste ano a Olimpíada será realizada na escola onde leciona. Esta manhã, porém, Cecília não teve muito tempo para se cuidar, por isso teve que ir ao banheiro pela primeira vez. Todo o rímel dela se espalhou, por causa da condensação, felizmente ela tira o excesso com alguns lenços umedecidos. Aí, com os secos, ele começa a assoar o nariz, e o coitado assopra, que os professores das cabines adjacentes também estão se divertindo. Está chovendo comentários como: “Sabe, Cecília, tenho um cortador de grama que uso para cortar a mata ao redor da casa e ele faz exatamente os mesmos sons”. Caros colegas professores, demonstrem empatia e parem de rir do problema da Cecília, que não é brincadeira com os micróbios que circulam, nos quais vão aparecendo, como cogumelos depois da chuva, tenho a impressão que o fim do mundo está chegando, mas esta é a realidade, estou com desequilíbrios ecológicos, poluição e bactérias apareceram. E o aquecimento global os ajuda a prosperar... Enfim... Cecilia coloca tanta paixão em assoar o nariz quanto em qualquer outra coisa, ela não me ajudou com alguns livros que eu precisava há 10.000 anos? Claro que sim, mas quero dizer que na casa dela não dá nem para ver a cor das paredes, do gesso ou se ela tem quadros, que tem livros até o lustre. E é assim que ficam quase todos os cômodos do apartamento. Entendi rapidamente que ela é apaixonada pelo que faz e muito bem. É difícil encontrar paixão em qualquer coisa, qualquer coisa, realmente acho que nada faz sentido ou talvez tenha que continuar procurando até encontrar.

Voltando à nossa história, Cecília assoa o nariz, joga fora o lenço após enchê-lo de secreções e coágulos sanguíneos, tira água. Infelizmente, junto com o lenço de papel foi pelo ralo aquele relógio elegante e moderno que ela ganhou de uma amiga em seu aniversário em setembro. Ele escorregou de seu pulso porque, em sua pressa desnecessária (de qualquer maneira, ele chegou lá primeiro), ele não pressionou o sistema de empunhadura com força suficiente. Para dar um pouco de contexto, o relógio tem uma pulseira resistente ao calor, que resiste à água com sucesso, na caixa pelo menos estava escrito “500 ATM de resistência à água”. Os fabricantes japoneses não mentiram sobre a qualidade do produto que Cecilia usava, um relógio Casio G-Shock, um pouco grande para mão de mulher, preto, mostrador redondo, mostrando as horas com algarismos arábicos azuis. Resiste, está intacto até hoje, só que, pelo esgoto, teve um percurso diferente e desabou na água de Suceva, em vez de acompanhá-lo por todo o lado. Cecília entra em pânico, coloca um anúncio no jornal, espalha cartazes por toda a cidade com fotos do relógio, prometendo recompensa por encontrá-lo.

Um mês após o início da busca, ela é informada de que o objeto foi encontrado e que deve vir reivindicá-lo. Ele chega naquele escritório, conversa com a senhora do balcão que lhe entrega o relógio. Cecília não sabe bem como reagir, o relógio é dela e mesmo assim é como se tivesse sumido. Há quanto tempo está na água onde tudo é derramado, adquiriu uma cor verde militar, ele vai tentar tirar em casa, seja com pinça, ou com lixa de unha, ou com detergente, ou com qualquer outro produto de limpeza ele pode encontrar. Sério, nem parece o relógio que ele gostou tanto no começo...

Еще ...

Pește preistoric în maghiară

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

 

Őskori halak

 

Ausztrál kutatókból és űrkutatókból álló csapat megkockáztatta, hogy részt vegyen egy olyan küldetésben, amelyről korábban nem is hallottak, nevezetesen az új Kepler 170 rakétával való utazásra. A rakéta valójában egy prototípus, még fejlesztési fázisban tesztelik, de megígérte, hogy jutalmat kapnak bátorságukért, ha épségben visszatérnek a Földre.

Vállalva azokat a kockázatokat, amelyeknek ki vannak téve, felismerve, hogy lehet, hogy nem látnak újra napvilágot, elfogadták a kihívást, mindent magukkal vittek, amire szükségük volt, kétféle felszerelést kaptak (egyet arra, amikor a rakétában vannak, és egy másikat, amikor hold lesz, és fel kell jutniuk a Jupiter Europa holdjának felszínére). Küldetésük célja az Európa égitest feltárása és elemzése, amelyről több elmélet is hallható, de lényegében semmi konkrétum. Annál nagyobb a rejtély, hogy ezt az "Európa" nevet kapta, egy nagyon általános név, mert ott van Európa kontinense és az Europa FM megalakulása, de látok valami ismerőst ebben a névben, nem sugallja valahogy a gondolat, hogy életformák létezését ígérheti, legyenek azok akár mikroorganizmusok? És ha igaz, akkor: Hogyan nézne ki egy nap az Európán?, Hány óra van ott egy nap?, Mi lenne az átlaghőmérséklet? , Van-e ott valami különleges színű az égbolt, például hogyan látunk a Földön?, Vannak évszakaik, vagy örök tél?, Tekintettel arra, hogy vizes bolygó, van-e apály?

Bátor kutatóink minden kérdésre választ adnak. Az irányítótorony gondoskodik arról, hogy minden szükséges ellenőrzés megtörténjen a felszálláshoz és a motorok beindulásához, a légcsavarok egyre gyorsabban pörögjenek, és lekapcsoljanak. Átjárják a Föld bolygó légkörének minden rétegét, megrázzák, ahogy csak tudják, már a szemüket sem tudják nyitva tartani és elhagyták a légkört. Most a rakéta még mindig Európa felé halad, de lassabb ütemben, mintha lebegne, amit valójában csinál.

Útjuk összegzéseként elmondom, hogy egy hónap után érkeztek Európába, egy olyan hónapban, amikor csak tonhalkonzervvel, a napi étkezést helyettesítő kapszulákkal élték túl, kiszáradtak és csökkent a csontsűrűségük. Egy hónapja nem fürödtek, de a siker áldozatokat követel.

Megérkeztek, kiszálltak a rakétából, Európa befagyott óceánjának felszínén sétáltak. A bokája megcsúszásának és kificamításának veszélye nem olyan, mint a jégpályán, mert a gravitáció nem olyan, mint a Földön, hébe-hóba megérintem a lábammal a felületet, nem állandóan, inkább ugrásszerű séta. Egy lézerrel, amely megolvaszt, felforral, cseppfolyósít bármilyen anyagot, lyukat ütöttek Európa felületén, hogy mintákat, életre utaló bizonyítékokat vegyenek ki. Ezután egy elektromos rudat helyeznek be a lyukba. Amikor lényeket észlel, elindít egy hálót, amelyben elkapja őket. Még negyed óra sem telt el földi időben, hogy már elkaptak valamit. Mi értelme van csapdába esni, ha nem tud kiszabadulni abból a lyukból, mert az túl kicsi? A felfedezők kinagyítják a lyukat a lézerrel. Kihúztak egy nagy állatot, körülbelül akkora, mint a hírekben szereplő partra vetett bálnák. Beraktam egy akkora inkubátorba, és beviszem a rakétába.

Eléggé zsibbadtnak tűnik, már haldoklik attól, hogy elvitték természetes élőhelyéről.

Az egyik kutató atlaszt készít az Európán élő tengeri állatok anatómiájáról. Nézd meg azt a halat, úgy néz ki, mint egy keszeg és egy harcsa kombinálva. A száj elég érdekes, az orra szögletes és bajuszos.

Először azt hitték, hogy ez egy ritka faj a Felinae Purcicae natāre királyságból, de miután vérre szúrták, a DNS-teszt eredménye enyhén szólva megdöbbentő volt.

A kutatók egy fagyott óceáni macskát tartottak fogságban, különösen az édesvízi Nebelungot. Egyike volt azon kevés víz alatti nebelungoknak (úgy tűnik, elég öregnek), akik valójában az Europa hold csendes vizében élnek. Szürke volt, mint a Nebelung macskák a Földön. Hal alakú, de az atlasz szerint macskaféle lenne. Tehát nem lehet más, mint egy fóka, ha macska és hal tulajdonságokkal is rendelkezik.

Еще ...

Eroare din greșeală

Dragoş Fluieraş fusese ridicat de acasă cu noaptea în cap de o patrulă a Poliţiei rutiere. Nu i se explicase motivul acelei reţineri intempestive, nici necesitatea umilitoare de a i se pune cătuşele. Locuind la ultimul etaj al unei clădiri din strada Crizantemelor, care nu avea lift, omul trebuise să îndure privirile pezişe ale vecinilor, apoi pe cele ale trecătorilor, opriţi în număr mare în staţia de autobuz. Unul din cei doi poliţişti, un tip înalt şi ciolănos, cu mâinile ca nişte ţapine, îl îndesase fără menajamente în maşina de serviciu, staţionată în mijlocul drumului cu girofarul pornit, ba chiar i se păruse, în timp ce era aruncat pe bancheta din spate, că primise şi un ghiont în coaste. Celălalt poliţist, mai mărunţel şi pirpiriu, se instalase la volan şi se zgâia de acolo la el prin oglinda retrovizoare. Nu mult după aceea echipajul Poliţiei oprise la intrarea din spatele Parchetului din Grozăveşti, unde era aşteptat de câţiva civili, care fumau şi glumeau pe trepte.

         - Duceţi-l în biroul meu! ordonă unul dintre civili continuându-şi discuţia cu o femeie tânără, fardată violent. Ştiţi unde, da?

     Poliţiştii îl îmbrânciră în clădire, obligându-l să urce mai multe scări, să coboare altele şi în cele din urmă să intre într-un birou minuscul, cu aspect cazon, mobilat doar cu o masă, un dulap metalic şi două scaune. Individul ciolănos îi desfăcu cătuşa de la mâna dreaptă, destul de brutal de altfel, pe care o prinse apoi de ţeava unui calorifer.

 

Rămas singur, Dragoş Fluieraş, de profesie medic ginecolog, constatase că poliţistul îl priponise de ţeava de jos a caloriferului, obligându-l să stea răsucit şi cocoşat, într-un echilibru mai mult decât precar. Abia după vreo oră auzise nişte paşi apropiindu-se şi răsuflă uşurat.

         - Procuror Ilie Cucoară! se prezentă civilul pe care-l văzuse mai înainte pe scări, un bărbat între două vârste, durduliu, cu obrajii şi nasul de culoarea vişinei putrede. Ai făcut-o lată, omule!

         - Poate îmi spuneţi şi mie ce am făcut! răspunse el cu o întrebare. Sunt un om paşnic, la locul meu, îmi plătesc taxele către Stat şi respect legile ţării!

         Procurorul rămase o clipă perplex, privindu-l cu ochii holbaţi, dar în clipa următoare sări de pe scaun şi se repezi asupra lui cu pumnii şi cu picioarele. Parcă înebunise. Nici măcar sângele care începuse să ţâşnească din nasul şi din gura victimei nu fusese îndeajuns ca să-i tempereze furia.

         -  Care va să zică, urlă el ştergându-şi sudoarea de pe frunte, îţi plăteşti taxele la Stat, hai, dar de ce paştile mătii violezi femei judecătoare? Ştii cine era judecătoarea pe care ai violată ieri seară? Îţi spun eu, canalie! Era nevastă-mea!!!

          Dragoş Fluieraş, aflat la pământ şi apărându-se cu singura mână liberă, negă cu înverşunare.

         - N-am violat pe nimeni, domnule procuror, sunt medic ginecolog! Toată ziua mă uit doar în ...

         - Eşti şi pervers, pe deasupra! Lasă că-ţi scot eu toate perversiunile din cap! Poţi dovedi unde ai fost aseară?

         - Cum să nu pot? Am martori cel puţin cincizeci de familii?

         - De ce nu cinci sute?

         - Fiindcă atâtea familii au fost la onomastica medicului-şef, Gălbează!

          Procurorul se aşeză pe scaun şi-şi aprinse o ţigară.

         - Mă provoci...mă provoci ca să scapi basma curată, nu-i aşa? Vrei să-mi demonstrezi că ai luat-o razna!

         - Nici gând, domnule procuror. Sunt încă în deplinătatea tuturor facultăţilor mentale!

         - Cum te numeşti?

         - Dragoş Fluieraş.

         - Cu ce te ocupi?

         - Sunt medic ginecolog la Spitalul de Urgenţă Grozăveşti.

         - Probabil că eşti şi căsătorit, ai şi copii şi, de ce nu, mergi duminica la biserică?

         - La biserică nu mă prea duc, recunoscu Fluieraş domol, dar în rest aveţi ...

        Procurorul strivi ţigara în scrumieră cu nervozitate.

         - Cred că până la urmă am să te împuşc!

         - Nu m-aş mira după cele întâmplate!

         - Iată-te şi victimă!!!

        

     În liniştea care se lăsase peste cuvintele lui Fluiersş se auzi deodată un tropăit de paşi, înjurături şi proteste, urmate de o bătaie energică în uşă. Procurorul Cucoară, obişnuit, se pare, cu asemenea scenete ridică ochii din dosarul aflat pe birou.

         - Intră! zise.

         Cei doi poliţişti care îl ridicaseră de dimineaţă pe Fluieraş îşi făcură apariţia ţinând imobilizat de mâini un bărbat îmbrăcat neglijent şi nebărberit, aflat într-o stare de tensiune explozivă.

         - Permiteţi să raportez, domnule procuror! vorbi ciolănosul. Individul acesta s-a prezentat la noi pretinzând că se numeşte Dragoş Fluieraş şi că, de fapt, el este violatorul...

         - Pretinzând???

         - Ulterior l-am verificat şi...s-a confirmat că...

         - Dar ăsta cine e? întrebă procurorul derutat, arătând către celălalt Fluieraş. De unde l-aţi săltat?

         Poliţistul se scărpină în creştetul capului depăşit de situaţie.

          - Dumnealui locuieşte la nr. 51, iar ăsta, vis-a-vis, la nr. 51 bis!        

         -  În mandat ce scria ?

         -  Păi, nu ştiţi, urma să-l scrieţi?

         -  Şi tu i-ai ridicat, aşa, fără mandat?

         -  Numai pe primul, fiindcă al doilea s-a predat singur!

         - Eşti un dobitoc! zbieră procurorul luându-se cu mâinile de cap. Ce-i spun eu acum omului ăsta ?

         Cei doi poliţişti se priviră o clipă complice, apoi cel mai pirpiriu făcu un pas înainte.

         - Eroare din greşeală, domnule, să trăiți!

Еще ...

Proiect de construcții plus câteva inepții

Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open-space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

Еще ...

A Doua Mare Revelație - Călătoria Sufletului meu în afara Trupului meu

       În noaptea de 25 Decembrie 1995, cam în jurul orei 03:30 în sufragerie, când eu dormeam singur în pat pe partea stângă, am simțit că Sufletul meu iese din Trupul meu prin basculare la verticală în dreptul tălpilor Trupului meu de unde brusc am ajuns în mijlocul sufragerie și prvind spre ușa cu geam a sufrageriei am vrut să mă duc în holul de intrare a apartamentului încercând să fac pași, dar am observat că nu era necesar să fac pași și astfel am plutit la cam 10 cm de la podea, am trecut prin ușa cu geam a sufrageriei apoi am trecut doar cu jumătate din Sufletul meu prin ușa apartamentului și fiindu-mi teamă să nu mă întâlnesc cu vreun om am reintrat în hol.

       După acea fiind cu spatele la ușa cu geam a sufrageriei, brusc Sufletul meu a schimbat direcția de deplasre la 180 de grade sexagesimale și astfel am plutit trecând prin ușă și m-am oprit mai întâi în dreptul patului unde se afla trupul meu simțind o oarecare greutate și un fel de silă, după care am plutit spre patul în care dormea pe partea dreaptă soția mea și înclinându-mă spre ea am început să-i spun cu cu glas din ce în ce mai tare de "Iartă-mă!Iartă-mă!Iartă-mă!", după care crezând că voi deranja toți vecinii mei de bloc brusc am ajuns în locul unde ajunsese prima oară în sufragerie Sufletul meu și din nou brusc am simțit o rotire de la ștânga la dreapta cu o viteză foarte mare în jurul axei verticale a Sufletului și istantaneu Sufletul meu a ajuns pe tălpile Trupului meu de unde prin basculare la orizontală a reintrat ușor în Trupul meu și imediat m-am trezit și am început să dau cu palmele în spătarul patului părându-mi foarte rău că Sufletul meu a reintrat în Trupul meu.

       Acum când scriu aceste rânduri eu retrăiesc aievea această Mare Revelație.

Еще ...

Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 13. Fata cu coroniță

 

13. Fata cu coroniță

 

Gabriel ajunse înapoi în spital odată cu lăsarea întunericului. În curte, tanti Crina alunga pacientele de pe alei cu bățul ei. De când fusese readusă la viață, comportamentul ei se schimbase radical. Devenise un ajutor de nădejde pentru asistente.
— Hai, că vă mănâncă lupul păsărica.
— Babo, te așteaptă Făt Frumos în pat!
La vederea doctorului, tanti Crina își abandonă misiunea în plină desfășurare și se repezi spre salonul-debara. Primul impuls al lui Gabriel era să o urmeze, apoi se răzgândi și se opri în mijlocul curții. Privirea i se opri asupra unei bănci pe care o doamnă așezase o pătură groasă și care strângea în brațe o copilă. O recunoscu pe pacienta care ceruse o coroniță din spice de grâu. Era, cel mai probabil, în brațele mamei sale. Trunchiul copilei părea un pendul care măsura eternitatea indiferent la mângâierile doamnei ce încerca să o stăpânească și din gura căreia se revărsau cuvinte de iubire.
— Cati, scumpa mea, noi te iubim și dacă nu ești premiantă.
— Am primit coronița, mami? Unde este coronița?
— Este acasă. Te așteaptă să te întorci.
Un hârâit strident răsări ca din senin din gâtlejul fetei.
— Nu mă mai mințiți!
— Nu te mint! Tu ai luat coronița! Ce ai pățit? Ești răcită?
Cati nu răspunse la întrebare.
— Spune-mi cum arată. Este din spice de grâu?
— Este galbenă ca și culoarea părului tău frumos. Dar, Cati, liniștea ta este mai presus de școală.
— Nu pot. Eu trebuie să iau mereu coronița.
Doctorul Gabriel se apropie de bancă și se adresă mamei:
— Sunt doctorul Gabriel, medic rezident în spital. Pot să mă așez?
— Desigur, domnule doctor, răspunse oarecum încurcată doamna încercând să-și strângă și mai mult în brațe fiica, parcă pentru a-i face loc pe bancă.
Gabriel se așeză și rămase câteva minute bune tăcut privind balansul copilei și încercările mamei de a liniști comportamentul fetei. Ori de câte ori doamna îi oprea trunchiul din acest du-te-vino neîntrerupt, picioarele copilei preluau automat neliniștea minții zbătându-se. Din când în când un sunet ascuțit însoțea mișcările pacientei.
— Lăsați, vă rog, fetița liberă!
Cati se desprinse din brațele mamei ei și se ridică în picioare gata să se întoarcă în salon. Ticul dispăru pe moment dar Gabriel putu să mai perceapă acel sunet straniu pe care fata încercă să-l ascundă cu un tușit scurt, forțat.
— Cred că a răcit, adăugă mama ei ștergându-și ochii din care câteva lacrimi scăpaseră de sub control.
— Fetița dumneavoastră nu este răcită, doamnă. Spuneți-mi vă rog ce s-a întâmplat de fapt. Vă rog să veniți cu mine. Eu sunt de gardă în această noapte. Dacă nu vă supărați mă interesează cazul fetiței dumneavoastră. Sunteți mama ei, nu-i așa?
— De fapt, îi sunt mamă vitregă. Mama ei a murit când era mică. M-am căsătorit cu tatăl ei acum doi ani. Eu nu pot avea copii. Este ca și copilul meu.
— Să înțeleg că până în urmă cu doi ani a fost crescută doar de tatăl ei. Unde este tatăl ei?
— Mă așteaptă în mașină. Știți, se simte vinovat. Totul a pornit de la o ceartă. A certat-o pentru că nu a luat premiu anul trecut.
— Doamnă, vă rog să-l aduceți și pe soțul dumnea-voastră în camera de gardă.
Gabriel se îndreptă spre cabinetul asistentelor de unde luă dosarul tinerei paciente. Câteva minute mai târziu, părinții fetei așteptau cu emoție verdictul doctorului, care încă mai răsfoia dosarul medical. Îl închise și îi privi intens pe cei doi. Erau speriați și înfricoșați la gândul că tânărul doctor nu va face decât să confirme concluziile pe care le auziseră de la doctorul curant. Urma ca fetița lor, la numai 13 ani, să fie internată pentru o perioadă lungă de timp într-o altă secție psihiatrică pentru copii. Așteptau din zi în zi hârtiile de transfer.
— Nu am să vă rog să repetați ceea ce deja ați spus doctorului Mihai. Vreau să vă întreb un singur lucru și vă rog să faceți un efort pentru a-mi da un răspuns exact. Zgomotul acela pe care Cati l-a făcut în această seară, pe bancă, l-ați mai auzit?
— Ce zgomot, întrebă nedumerit tatăl fetiței.
— Când era răcită avea dificultăți să respire și atunci a mai scos astfel de sunete.
— Doar sunete? Niciodată cuvinte fără legătură între ele? reluă doctorul Gabriel.
Doamna se foi pe scaun, oarecum încurcată. Privi spre soțul ei întrebător.
— Fiica mea nu este nebună. Chiar dacă vorbea uneori fără sens. Să știți că nu poate fi nebună. Probabil erau doar gânduri de-ale ei. Cuvinte care sigur însemnau ceva pentru ea.
— Sunt de acord. Fiica dumneavoastră nu este nebună, dar este bolnavă. Are o boală psihică pe care va trebui să o tratați în mijlocul familiei, nu la un spital.
— Dar doctorul Mihai ne-a spus altceva.
— Mâine voi prezenta concluziile mele comisiei. Doctorul Mihai nu a auzit-o pe Cati scoțând acele sunete și nu i-ați spus nimic despre cuvintele acelea fără sens pe care fetița dumneavoastră le spunea involuntar.
— Chiar credeți că o vom primi acasă.
— Sunt convins, dar nu vreau să decid singur. Va trebui să faceți anumite schimbări în viața dumneavoastră.
— Cum adică?
— Pentru început trebuie să schimbați școala la care învață. Poate chiar să vă mutați în altă localitate, în altă casă.
— Ce diagnostic îi puneți fetiţei noastre?
— O să aflați mâine când o să o luați pe Cati acasă. Pot să vă spun doar că pe măsură ce va crește, dacă o ajutați, Cati se va face bine.
În privirile lor doctorul Gabriel putu să citească atât sămânța speranței cât și a îndoielii. Îi conduse până la poarta spitalului și, la întoarcere, intră în salonul fetiței. Cu capul ascuns sub pernă, fetița plângea. Alături tanti Crina încerca să o liniștească.
— Cati, mâine vei pleca acasă.
— Dar, râd de mine. Nu vreau să mă întorc. Și nu o să primesc niciodată coronița pentru că am ticuri și vorbesc singură.
— Acest lucru nu o să se întâmple. Am vorbit cu părinții tăi. Vei merge la altă școală, unde copii te vor ajuta să te faci bine. Știu că nu ai luat coronița doar pentru că profesoara ta se temea că se face de râs. Că vei avea ticuri pe scenă. Și mai știu că sigur tu ai meritat coronița.
— Dumneavoastră mă credeți?
— Te cred, Cati.
Se lăsă un moment de tăcere, după care copila adăugă cu glasul stins:
— Tata nu m-a crezut!
— Tatăl tău te iubește, Cati, dar părinții tăi nu erau pregătiți să accepte că poți avea probleme de sănătate. Și tu și ei trebuie să doriți să treceți împreună peste această problemă. Pe măsură ce vei crește, cu ajutorul lor, ticurile tale vor dispărea.
Doctorul Gabriel completă în dosarul medical noile simptome pe care le observase și mărturisirea părinților, după care adăugă propunerea lui pentru diagnostic: sindromul Gilles de la Tourette. Va sugera îngrijirea la domiciliu în condiții de informare a părinților și a școlii asupra conduitei necesare pentru această boală. Mulțumit, închise dosarul și se îndreptă spre salonul-debara.
Dimineața, asistenta șefă îl întâmpină în ușă pe doctorul Gabriel.
— Ce ai făcut, doctore? E scandal mare! Doctorul Mihai refuză să semneze externarea tinerei. El a propus transferul la spitalul din Sibiu.
— Nu am făcut decât să completez istoricul bolii în cazul tinerei cu observațiile mele și să propun un diagnostic.
— Nu era pacienta ta.
— Toți bolnavii sunt pacienții medicului de gardă.
— Corect. Dar nu se procedează așa. Există o cutumă.
— Mai întâi există interesul bolnavului.
— Mai ai multe de învățat.
— Am venit aici să învăț.
— Nu cumva te străduiești să dai tu lecții?
— Nu m-ar supăra, dacă pot fi de folos.
— Ești prea arogant pentru un doctor fără experiență.
— Am picioarele pe pământ.
— Să vedem pe unde o să plutești la raportul de gardă.
— Oricum, mulțumesc pentru avertisment.
Intrară amândoi în sală. Murmurele se opriră. Fiecare se întreba cum va începe războiul. Doctorul Mihai continua să întârzie. Era cel îndreptățit să-l pună la punct pe acest parvenit cu aere de București, dar fiecare ardea de nerăbdare să-și pună propria amprentă pe capacul sicriului în care îl vor înfunda pentru totdeauna. Un atac direct ar fi fost recomandat, dar e mai ușor să scoți jăratecul din foc cu mâna altcuiva.
— Doamnă asistentă șefă, mă întreb dacă atât de priceputul doctor Gabriel a fost informat de regulile acestui spital? apăru o întrebare dintr-un colț al încăperii.
Înainte ca Doamna să schițeze un răspuns, doctorul Gabriel ripostă.
— Cred că ar fi cazul să fiu examinat în această privință. De ce nu ne-am examina reciproc? Dumnea-voastră mă examinați pe teme administrative iar eu pe teme medicale. Batem palma?
Se lăsă un moment de tăcere, dar nu pentru că această nouă provocare nu ar fi găsit răspunsul potrivit ci pentru că în ușa încăperii se oprise de câteva momente doctorița Zamfirescu, iar în spatele ei zâmbea satisfăcut chiar doctorul Mihai.
— Puțină reținere ar fi potrivită, se auzi glasul doctoriței.
Intră în încăpere și se așeză la masă.
— Doctore Gabriel, suntem gata să ascultăm raportul, dar înainte de toate vreau să anunț că în urma celor petrecute va fi administrată o sancțiune.
Doctorul Mihai își roti triumfător privirea peste întreaga sală.
— Sunt de acord. Se impune o secțiune, rosti el din vârful buzelor.
— Așadar, ascultăm, doctore. Și te rog să fii scurt.
Spre uimirea tuturor, doctorul Gabriel se referi doar la tratamentele curente și succint la pacienta din salonul-debara. Raportul lui a fost cât se poate de schematic, așa cum se întâmpla în zilele fără un istoric aparte, o însumare a activităților de tratament.
— Doar atât? Și incidentul? se grăbi să-l preseze doctorul Mihai.
— Care incident?
— Cum care incident? replică nervos doctorul ridicând dosarul tinerei paciente; apoi continuă. Domnişoara Cati este pacienta mea și nu aveați voie să o consultați în lipsa unei crize.
— De fapt, nu am consultat-o. Am discutat cu părinții ei.
— Care părinți? Nu are decât mamă.
— Tocmai, că nu are mamă. Are doar tată. Un tată extrem de exigent care a făcut greșeala să o suprasolicite într-o perioadă de criză, agravându-i starea de sănătate.
— Este o minciună. Eu personal am vorbit cu mama ei. A venit mereu singură la mine. Nu a pomenit nimic despre un tată.
— Poate nu ați întrebat. Doamna este mama ei vitregă. Tatăl ei se simte prea vinovat și nu suportă să o știe aici.
Se lăsă tăcerea în sală. Doctorul Mihai scăpă dosarul din mână și se așeză tăcut pe scaun. O asigurase pe doctorița Zamfirescu de faptul că dosarul fetei era absolut complet. Nu putea să-și închipuie cum o mamă vitregă poate fi atât de atașată de un copil care nu este al ei și pe deasupra și nebun. Știa bine că era datoria lui să exploreze în amănunt situația familială a fetei. O voce din sală rupse liniștea descurajantă vrând parcă să arunce în calea dezastrului o mică pietricică, doar, doar va reuși să răstoarne situația.
— Și cum ți-au picat ție aceste informații? Așa din cer?
— Se numește abordare psihodinamică bazată pe conceptul de psihiatrie biopsihosocială, adăugă doctorul Gabriel cu un aer superior. După care continuă, zâmbind.
— De fapt a fost o pură întâmplare.
Doctorița Zamfirescu luă dosarul din fața doctorului Mihai. Parcurse cele scrise în seara precedentă și se ridică.
— La ora 11 comisia se va întruni pentru deliberări. Până atunci doctorul Mihai va completa dosarul.
Apoi adăugă mai apăsat.
— Vreau un dosar complet, doctore. Iar doctorul Gabriel va redacta pentru familie recomandările necesare pentru psihoeducație. Pentru depășirea atribuțiilor doctorul Gabriel nu va mai avea dreptul la serviciul de gardă pe luna în curs și în luna următoare.
Un murmur de nemulțumire cuprinse întreaga sală. Cei loviți erau medicii care se înghesuiau să-l roage pe doctorul Gabriel să le țină locul când erau de gardă.
În curtea scăldată de un soare primăvăratic pacientele așteptau cu nerăbdare evenimentul cel mare. Parcă dintr-o dată zidurile ce țineau prizoniere propriile lor trăiri se dărâmaseră și în lumea atât de îngustă se năpustise o nouă stare pe care o izgoniseră până atunci. Libertatea. Una de-a lor va gusta iar libertatea. Odată cu ieșirea tinerei pe poarta spitalului evadau și visele lor. Era de ajuns o atingere, o vorbă sau o privire schimbată cu cea care va pleca și închipuirea va zămisli un alt cer, un cer sub care zilele și nopțile puteau să bucure și să doară. Stăteau în șir pregătite să vadă și să simtă ceva ce devenise mai presus de boală. Speranța! Stăteau să se hrănească cu speranță. Cati ieși de la comisie însoțită de mama ei. Pe chipul ei puteai citi nesiguranța. Și-a dorit atât de mult să plece iar acum simțea că aici, lângă aceste ființe cuprinse de un zbucium continuu, ar fi mai în siguranță decât acolo unde lumea te iscodește doar pentru a te judeca. Și, cel mai rău, îi era frică să dea ochii cu tatăl ei. De ce oare a trebuit să-l dezamăgească? Dacă ar fi luat ea premiul?

Еще ...

Другие стихотворения автора

Platou cu fructe de mare

Din minunatele experiențe avute la două restaurante cu specific pescăresc,

Unul prepară mâncăruri, iar celălalt deserturi cu specific marinăresc,

Am mers să degustăm câteva din preparatele locale,

Făcute după rețete tradiționale,

Sosește și comanda noastră, suntem curioși ce gust vor avea

Crustaceele, stridiile, midiile, creveții, păstrăvul căruia din piept osul îi ieșea,

Nici nu apucăm să luăm o îmbucătură,

 Că mirosul ne împiedică să-l ducem la gură,

Pff...o putoare de nedescris,

Ne întrebăm oare ce ingredient a fost omis,

Ne mulțumim doar cu pește marinat,

Ignorând astfel restul platoului cu pește în prea mult sos îmbibat,

Plecăm de la acel restaurant,

Mergem și la cel alăturat,

Acesta, însă, servește fructe de mare de ciocolată,

Iar inima ne saltă toată,

Primim scoici, căluți de mare, caracatițe, corali, pești dungați când cu ciocolată clasică, când cu ciocolată albă.

Au nuanțe de toate felurile, când mai închisă, când mai pală,

Pentru mese festive au fructe de mare din ciocolată cu foiță de aur,

Chiar e un tezaur,

A meritat să ieșim din casă,

Într-o zi ploioasă,

Recomand cu căldură,

Toată acea adunătură,

De pești exotici, imitații de antropode marine,

Delicioase și asemănătoare celor vii ca mărime.

Еще ...

"Ja, einmal ich träumte" în olandeză

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

 

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

 

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

 

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

 

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

 

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

 

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

 

Ja, ooit droomde

 

Ja, ooit droomde ik van een zonnestraal,

waar we elkaar ontmoetten, ergens in de ruimte.

Ik heb me nog nooit zo gelukkig gevoeld als nooit tevoren in mijn leven,

omdat je voor het eerst teruglacht.

 

Ik geloof niet in dromen, hoe hard ik het ook probeer

Maar ik hoop dat ik je op een dag gewoon zal zien

bij de paarse zonsopgang, wanneer we elkaar weer ontmoeten,

dezelfde weg zal worden bewandeld.

 

Ja, ooit droomde ik van een zonnestraal,

waar we elkaar ontmoetten, ergens in de ruimte.

Ik heb me nog nooit zo gelukkig gevoeld als nooit tevoren in mijn leven,

omdat je voor het eerst teruglacht.

 

Ik geloof niet in dromen, hoe hard ik het ook probeer

Maar ik hoop dat ik je op een dag gewoon zal zien

bij de paarse zonsopgang, wanneer we elkaar weer ontmoeten,

dezelfde weg zal worden bewandeld.

 

Ja, ooit droomde ik van een zonnestraal,

waar we elkaar ontmoetten, ergens in de ruimte.

Ik heb me nog nooit zo gelukkig gevoeld als nooit tevoren in mijn leven,

omdat je voor het eerst teruglacht.

 

Ja, ooit droomde ik van een zonnestraal,

waar we elkaar ontmoetten, ergens in de ruimte.

 

De droom komt ten einde, de zonzakt in de zee

en toen ik wakker werd, vond ik je niet meer.

Еще ...

Ceas rezistent la apă în spaniolă

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

 

Reloj resistente al agua

 

Es una hermosa mañana de principios de enero, estamos en una de las escuelas técnicas más prestigiosas del condado de Suceava, donde nuestra distinguida profesora de inglés, Cecilia (no sabemos su apellido) está en el baño. En concreto, en el baño de profesores, en la sección de mujeres. Es un comienzo difícil para el día después de 4 o 5 alarmas configuradas en el teléfono, una para las 12:30, otra para las 2:40, dos más para su hijo y una más para las 4:50 de la mañana. Los dos primeros fueron tomar antibióticos, después de que tuvo alguna infección por Staphylococcus aureus y no sé cuantas cepas más de bacterias nosocomiales y gram positivas que le trajo su hijo del jardín de infantes, la última alarma fue llegar a tiempo al estación y tomar el bus hasta la secundaria (para los que no saben, Cecilia es una viajera con 15 años de experiencia en transporte). Normalmente, Cecilia podría haber pedido una excedencia hasta que empezara a sentirse mejor, a recuperarse, a tener más energía, pero tú la conoces, sabes cómo es. Ella solo quiere olímpicos, quiere que todo lo que hace tenga sentido, le gusta la materia que enseña y no solo eso, quiere reformar la enseñanza de esta materia, incluso tiende a revolucionar y mejorar el acto de enseñar hasta que- llevarlo al nivel del arte. Eligió trabajar horas extras en el estado en el que se encuentra, porque sabe que este año la Olimpiada se realizará en la escuela secundaria donde enseña. Esta mañana, sin embargo, Cecilia no tuvo mucho tiempo para cuidarse, por eso tuvo que ir al baño por primera vez. Todo su rímel se ha extendido, por la condensación, por suerte limpia el exceso con unas toallitas húmedas. Luego con los secos se pone a sonarse la nariz, y el pobre se suena, que los profesores de las cabinas contiguas también se divierten. Llueven comentarios como: "Sabes Cecilia, tengo una cortadora de césped que uso para cortar la jungla alrededor de la casa y hace exactamente los mismos sonidos". Queridos compañeros profesores, tengan empatía y dejen de reírse del problema de Cecilia, que no es broma con los microbios que circulan, en los cuales siguen apareciendo, como hongos después de la lluvia, tengo la impresión de que se acerca el fin del mundo, pero esto es la realidad, estoy desequilibrios ecológicos, contaminación y aparecieron bacterias. Y el calentamiento global les ayuda a prosperar... De todos modos... Cecilia pone tanta pasión en sonarse la nariz como en cualquier otra cosa, ¿no me ayudó con algunos libros que necesitaba hace 10000 años? Claro que sí, pero quiero decir que en su casa no se ve ni el color de las paredes, el yeso o si tiene cuadros, que tiene libros hasta el candelabro. Y así es como se ven casi todas las habitaciones del apartamento. Entendí bastante rápido que le apasiona lo que hace y que está bien hecho con ella. Es difícil encontrar pasión en cualquier cosa, en cualquier cosa, realmente creo que nada tiene sentido o tal vez tengo que seguir buscando hasta encontrarlo.

Volviendo a nuestra historia, Cecilia se suena la nariz, tira el pañuelo después de llenarlo de secreciones y coágulos de sangre, saca agua. Desafortunadamente, junto con el pañuelo de papel se fue por el desagüe y ese elegante y moderno reloj que le había regalado una amiga por su cumpleaños en septiembre. Se le resbaló de la muñeca, porque en su prisa innecesaria (de todos modos llegó primero) no presionó con suficiente fuerza el sistema de agarre. Para dar un poco de contexto, el reloj tiene una pulsera resistente al calor, que resiste con éxito el agua, al menos en la caja decía "Resistencia al agua 500 ATM". Los fabricantes japoneses no mintieron sobre la calidad del producto que llevaba Cecilia, un reloj Casio G-Shock, un poco grande para una mano de mujer, negro, esfera redonda, que mostraba las horas con números arábigos azules. Resiste, está intacto aún hoy, sólo que, a través del alcantarillado, tomó un recorrido diferente y desbordó en el agua de Suceva, en lugar de acompañarla a todas partes. Cecilia entra en pánico, pone un anuncio en el periódico, coloca carteles por toda la ciudad con fotografías del reloj, prometiendo una recompensa por encontrarlo.

Un mes después de iniciada la búsqueda, le informan que ha sido encontrado y que venga a reclamarlo. Llega a esa oficina, habla con la señora del mostrador que le entrega el reloj. Cecilia no sabe muy bien cómo reaccionar, es su reloj y aún así es como si hubiera desaparecido. Cuanto tiempo lleva en el agua donde se derrama todo, ha adquirido un color verde militar, intentará quitarlo en casa, ya sea con pinzas, o con lima de uñas, o con detergente, o con cualquier otro producto de limpieza. él puede encontrar. En serio, ni siquiera se parece al reloj que tanto le gustó al principio...

Еще ...

Oare ce ar putea fi? în engleză

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

 

Răspuns: रूमाल

 

What could it be then?

 

Which object is four-sided,

square-shaped,

We can't really say it's three-dimensional, but it folds pretty well on any surface,

It can be used for several purposes:

This object we can be used to wipe the dust, wipe our sweaty face, cough into it, blow our nose, cry and try to recover from depression, sneeze into something and as we don't want to splash nasal secretions from head to toe on the person sitting next to us, it can also be put on the suit on special occasions or it can put next to a vase of flowers, to add color to the table on which it is sitting.

Also, it would be important to mention the fact that it comes in a variety of designs, colors, drawings, prints, some even have texts written on them. But people who still prefer the classic, vintage style and all the synonyms of the genre, have it most often in a shade of washed blue, as that of pre-washed jeans, with all kinds of smaller squares, sometimes in a darker blue and neon yellow.

The object described previously could only be:

 

Answer: रूमाल

Еще ...

Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în daneză

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

 

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

 

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

 

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

 

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

 

Jeg elsker regn

 

Jeg elsker den skøre regn, den ønsker

At falde, at såre, at være kun hende

Ved bordet i den samme rustne hal,

Når ingen spørger om det modtagne svar,

Jeg vil have hende til at blive!

 

Det er en obsessiv opfordring til at dele behov

Lad det først og fremmest regne over os,

Når de tunge drys kommer på afveje

De svæver på himlen og falder stive

Skøre og nøgen!

 

Det er regnen på vinduerne, der falder skinger,

Jeg sidder alene ved vinduet og alligevel fraværende

Når ingen beder blikket om en reference,

Jeg siger ikke til nogen, ikke engang mig selv, at jeg håber

En nærværende sol!

 

Store bryllupsdråber drysser hårdt

Brudgommens skjorte, Jord-konge

Sæt dig alene ved bordet, gift dig og gå,

Tomnatisk og tung, taget af vinden,

Kys smede!

 

Selvom det regner, er det glat

Med de kolde dråber kalder det mig til at komme,

Frem for alt at fortælle mig, hvad han vil,

Jeg elsker den skøre regn, som den er

At tro på skæbnen!

Еще ...

,,Nu te enerva" în italiană

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

 

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

 

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

 

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

 

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

 

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

 

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Nu te enerva!

 

Solo una parola

Detto a caso

Intransigente

Mi butta giù.

 

il cuore crede

Il pensiero lo misura,

Il silenzio è sparito

Per sempre.

 

Sfortunatamente, questa è la mia natura,

Ma sempre nella mia mente dico questo:

"Non arrabbiarti!"

 

non arrabbiarti, non arrabbiarti

Le parole possono essere ingannevoli.

non arrabbiarti, non arrabbiarti

Che nessuna rabbia è buona.

 

Forse involontariamente a volte vieni colpito

In una parola, non è appropriato.

non arrabbiarti, non arrabbiarti

Forza, sorridi e ascolta il mio consiglio.

 

Solo una parola

Mi porta pensieri pesanti

E solo con loro

Mi circonda.

 

È gelosia

È un peso

E un incubo indescrivibile

La notte nel sogno scende.

 

Sfortunatamente, questa è la mia natura,

Ma sempre nella mia mente dico questo:

"Non arrabbiarti!"

 

non arrabbiarti, non arrabbiarti

Le parole possono essere ingannevoli.

non arrabbiarti, non arrabbiarti

Che nessuna rabbia è buona.

 

Forse involontariamente a volte vieni colpito

In una parola, non è appropriato.

non arrabbiarti, non arrabbiarti

Dai, sorridi e ascolta i consigli.

 

E lo saprai

Per dirti

Comunque,

tutti coloro che

Non arrabbiarti!

 

non arrabbiarti, non arrabbiarti

Le parole possono essere ingannevoli.

non arrabbiarti, non arrabbiarti

Che nessuna rabbia è buona.

 

Non arrabbiarti!

Еще ...