🎦 Căci am învățat să trăim îngenuncheați, uitând că putem să ne ridicăm!

  Într-o dimineață de primăvară, cu soarele mângâind ușor florile abia înflorite, am închis ochii și m-am lăsat purtat de imaginație. Așa a început o călătorie prin timp, o plimbare sufletească în trecutul plin de curaj al poporului nostru. Mă aflam într-o Românie de demult, o țară care se căuta pe sine și își aduna, pas cu pas, toate bucățile inimii.

  Primul popas a fost în anul 1859, la București. Acolo, printre oameni emoționați, am simțit tensiunea și speranța care pluteau în aer. Se vorbea despre Unirea Moldovei cu Țara Românească, iar visul unei țări unite începea să prindă contur. Parcă toți trăiau primăvara nu doar în natură, ci și în suflet.

  Apoi am ajuns în 1918, în luna martie, în Chișinău. Era tot primăvară. În acea zi istorică de 27 martie, Basarabia se unea cu România. Mi-am imaginat cum oamenii își îmbrățișau frații, cum steagul tricolor flutura în bătaia vântului cald de primăvară și cum inimile băteau la unison. Era o revenire acasă, după multă durere și dor.

  Ultima oprire a fost la Alba Iulia, în decembrie 1918. Deși era iarnă, în acea zi am simțit o căldură aparte – căldura unui vis împlinit. România Mare se năștea, iar eu, în acea călătorie imaginară, înțelegeam mai bine ce înseamnă cuvintele „unitate”, „jertfă” și „iubire de țară”.

  Această călătorie prin trecut, în plină primăvară, mi-a arătat că unirea nu e doar un moment istoric, ci o emoție care continuă să înflorească în noi, din generație în generație. Așa cum primăvara aduce viață peste tot, la fel și unirea a adus speranță și lumină în inimile românilor.

Iartă-ne, Vatră, iartă-ne, Țară,

Pentru a noastră îngâmfare și pentru lașitate.

Rătăciți-am fost în întuneric, pustiiți de fapte,

Atâta timp fără tine, nevinovată Patrie.

Iartă-ne, Mamă, iartă-ne, Tată,

Că am fost departe de voi, de îmbrățișările calde.

Acolo, în uitare, iubirea se stingea-n singurătate,

Iar noi speram mereu că vom reveni...

Vom reveni la rădăcini, la casa părintească.

Iartă-ne, Doamne, iartă-ne iar,

Pentru credința noastră oarbă, neînfricată.

Dă-ne putere să mergem uniți mai departe,

Să purtăm în suflet dragostea de odinioară — 

pentru Țară, pentru Părinți, pentru Dreptate.

04.12.2025

Andrei Guțu

Când ziua alegerii iarăși răsare,

Ridică-ți glasul, ieși la votare.

Puterea-i în tine, speranța e vie,

Țara renaște prin democrație.

Un vot schimbă totul, un vot ne unește,

Destinul țării prin noi se clădește.

Contează credința, contează să crezi,

Țara votează — și tu să votezi!

26.09.2025

Cu responsabilitate și iubire de țară,

Andrei Guțu.

N-am avut mult.

Doar o cameră mică, cu pereții crăpați,

Și o pâine împărțită la doi.

Dar din fereastră vedeam câmpul

Și-un cer care nu m-a trădat niciodată.

Am muncit cu mâinile, cu spatele, cu tăceri,

Am cărat zile grele în spinare

Și n-am întrebat: „De ce eu?”

Pentru că eu am rămas.

Când alții au plecat, eu am rămas.

Am visat puțin.

N-am vrut palate, nici haine scumpe.

Am vrut doar să pot să nu-mi plec fruntea,

Să mor cu fruntea sus,

În limba mea, pe pământul meu.

Poate n-o să scrie nimeni despre mine.

Dar voi adormi într-un loc

Unde iarba-mi cunoaște pașii,

Unde vântul îmi știe numele.

Și acolo, sărac, dar neînfrânt,

O să fiu acasă.

Draga Moldovioara, 🇦🇩

Plaiul meu iubit❤️

Fir de lăcrămioara🌾

Azi ai răsărit ...☀️

Draga mea comoară💎

Scumpa Moldovioara🇦🇩 

Draga și Cocheta...

Azi....Independenta ! 🇦🇩🎈

(Felicitări cu Independenta tarii noastre 🎈❤️) Autor. A.TURCANU

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Lichtrode wijn is goed

Lichtrode wijn is goed,

Geoogst in de late herfst,

Meer over de vorst, meer over de man,

Ik drink veel meer en ik word niet dronken.

Ik heb gezworen dat ik nooit meer zou drinken

Maar ik kan mezelf niet inhouden

Goede wijn, goed, ik vind het leuk,

Ik weet niet wat ze met hem gaan doen.

Zeldzame appelwijn

Hij klimt in zijn hoofd zonder ladder,

Vinesor van groene draaistellen

Maak de man onzichtbaar.

De wijn is goed en smakelijk,

Als je het drinkt met een knappe man.

Maar als je het drinkt met een lelijke man,

De wijn stopt in de keel.

Sunt feciori din vatra veche, meșteri mari în duh și-n rost,
Unul sapă-n piatră seacă, altul scrie ce a fost.
Slova udă-ncet hârtia, prinzând tainic jurământ,
Iar în stânca uriașă, dalta naște un descânt.
Văd troița roasă-n carii, la margine de hotar,
Spune-Arghezi: „Frate dragă, dăm și slovei aripi, har,
Să-nălțăm lumina nouă peste vămile de jar,
Arta trece prin ferestre, către-un vis fără hotar.”
Mândru-i Brâncuși ca o stâncă, greu se lasă pe răzor,
Anii apasă pe umeri, trupul tot i-e roditor.
Palma aspră ca țărâna îi șoptește-n asfințit:
„Veacul acesta de trudă, tare mult m-a dăltuit!”
Duhul lor se joacă vesel între daltă și ulcior,
Unde fierul mușcă tainic dintr-o piatră cu mult spor.
Condeiul scrie încet, dup-o sfântă chibzuială,
Viața naște iar, din umbre, noua sa rânduială.
Urcă liniștea pe scară-n stâlpul fără de sfârșit,
Fus subțire de lumină unde soarele-i oprit;
Lăsând în urmă tot restul, ce e vechi și obosit,
O rugă urcată-n ceruri dintr-un munte de granit.
Pietre și file de carte sub vremi trec și se albesc,
Dar la Masa cea din Târgu, scaunele-n veci vorbesc.
Slova urcă prin trecut, spre-un adânc de mari destine,
Pentru cinstea de gorjean și pentru ziua ce vine.
Rugăciunea le e punte, în adevăr de bazalt,
Iar unealta-i doar o cale spre un cer tot mai înalt.
Din inimă scot lumina, fulger nou peste cuvânt,
Iar azi slovele prind viață dintr-un vechi și sfânt pământ.
Fii de-aici, din vatra sacră, pe vecie-n acest loc,
Peste sate, peste munte, unde s-a aprins un foc.
De la Târgu la Hobița, urcă-n slava Domnului,
Doi artiști ce au dat lumii jarul vechi al Gorjului.

Dragi compatrioți, de ce plecați pe afară?

Tot rostul vostru, e aici în țară!

Înțeleg, că vă gonește sărăcia...

Samavolnicia împusă, stârnește mânia.

Care poate fi cea mai dură anatemă?

Să-ți lași copii, nevasta, părinții,e mare problemă,

Să pleci în necunoscut, ca un cerșător?

Și să te întorci, când nu mai poți de dor.

Ce au putut să facă, niște visători

Ce au plecat la drum cu gând de mari transformări,

Dar în lumea banilor, a dispărut mila

Își fură, unul altuia până și căciula.

Sunt instruiți aparte,versați, odioși,

Complotiști, afaceriști și mincinoși,

Au condus țara pe drumul demolării

Un popor harnic, priceput e în pragul disperării.

Unde suntem azi, e greu să revenim

Atâtea mizerii sunt promovate cu venin,

Sunt profitori, ce ne țin țara în gheară

Doar uniți îi vom putea scoate din țară.

Nu trebuie să fii expert, doar să vrei să vezi 

Că-s mulți ce vor ca țara s-o facă bucăți 

Apoi s-o împartă la toți.Să-i lăsăm?

Numai uniți toți, putem s-o apărăm.

Şi în ziua de Crăciun,
cînd tot omul e mai bun,
Oameni cu suflet de cîine,
ei au vrut să se răzbune.

Şi atunci ei s-au gîndit,
că timpul a şi venit,
Să-i judece la urgenţă
şi să-i execute în beznă.

Iliescu ca o fiară,
a dat ordin să dispară,
Cei doi trebuie judecaţi
şi urgent executaţi.

Completul de judecată,
ei l-au stabilit în dată,
Popa era preşedinte,
Nistor vice preşedinte.

Ceauşescu acuzat,
de Voinea că a trădat,
Şi că genocidu îi mare
şi că populaţia moare.

Ceauşescu disperat,
să se apere a încercat,
Însă nu a avut izbîndă,
completu aştepta la pîndă.

Erau într-o garnizoană,
la Tîrgovişte îi alarmă.
Ceauşeştii să dispară,
că haos mare e în ţară,

Procesu în grabă a început,
dar el nu a ţinut mult,
Într-o oră s-a încheiat
şi sentinţa li s-a dat.

Sentinţa lor a fost dură,
le-a fost peste a lor măsură,
Să afle că îs condamnaţi
şi la moarte executaţi.

Ei nu au crezut nici odată,
că vor avea asta soartă,
Şi vor muri împuşcaţi,
de Crăciun executaţi.

Aşteptau să îl execute,
fără ca să mai discute,
La recurs şansă să-i dea,
pentru a se apăra.

După ce sentinţa au dat,
completu a deliberat,
Ambii trebuie legaţi
şi la zid executaţi.

Lîngă corpul cel de gardă,
cei doi au fost scoşi sub pază,
Acolo au fost dezlegaţi,
de pluton executaţi.

Nu cumva să fi scăpat,
multe gloanţe în ei s-au tras,
Şi au murit ca nişte cîini,
Ucişi de oameni haini.

S-au strecurat, strâns printre dinți, blesteme

Adresa: socialismul, tiranul, tirania,

S-au blestemat, cartelele de pâine, rația savantă

Lipsa de căldură și-a luminii în case

Spaima și frica ne întrase în oase.

Ne acceptăm destinul, murise speranța,

Voiam cu ardoare deschisă cetatea,

Ne hipnotizase, capitalismul,America, occidentul

Dușman și ostil ne era prezentul.

Dar a venit schimbarea într-un decembrie tumultos 

Și totul și toate s-au întors pe dos,

Cu mic cu mare ne-am pierdut pe stradă,

Cu steaguri fără stemă, fără să se vadă,

Că armele dușmane, seceră florile vieții, 

Cade tineretul, înroșind  caldarâme

Deși nu voiam decât, mai multă căldură și pâine.

Din sute și mii de piepturi răsună 

Chemarea spre o viață mai bună

Triumfă dreptatea și omul e fericit

Ne părăsim vatra cu suflet rătăcit.

Iluzii deșarte căci noul stăpân 

Blestem face din viața bietului Român.