1  

Курьезы о тайной жизни великих писателей

 

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850-15 iunie 1889)

- Era un naționalist înrăit și saluta pe toată lumea cu „Trăiască naţia!”
- Era un adevărat cuceritor, știa cum să le „amețească” pe femei. Le vorbea dulce, le făcea complimente şi, lucrul principal, conversa cu ele totdeauna potrivit cu individualitatea lor. Câştiga uşor simpatia damelor.
- Suferea de o boală psihică: sindrom bipolar.
- Era un fumător înrăit. S-a dus vestea că era și băutor. Paradoxal, pentru cei care şi-au format imaginea aceasta cu Eminescu, poetul nu era un băutor înrăit. Bea puţin. Dar îi plăcea, în schimb, să piardă nopţile şi să fumeze. Fuma enorm.
- In copilaria sa, micul Eminescu, obișnuia să își sperie tatal punând șerpi vii în curte. Copilul se amuza teribil când tatăl său vedea aceste reptile.
- Veronica Micle s-a sinucis la 50 de zile după moartea lui Mihai Eminescu.
- Muza poeziei “Pe langa plopii fără soț” a fost Cleopatra Leca Poenaru, verișoara lui Caragiale. Se pare că domnișoara avea casa pe strada Cometa nr. 6, o stradă mărginită de plopi pe care Eminescu i-a numărat și i-a dat un numar fără soț.
- Eminescu și Veronica au avut împreună un copil care s-a născut mort în anul 1879.
- Cea mai cunoscută fotografie cu Eminescu a fost realizată în anul 1869, în Piaţa Sf. Wenceslas din Praga, pe când poetul avea 19 ani.
-A vrut să se călugărească. Pe 23 iunie Eminescu a cerut lui Maiorescu să intre la o mănăstire din Bucureşti şi să fie acceptat în rândurile călugărilor. ” Pe 23 iunie 1883, când poetul era „stricat cu toată lumea”, ştiind că nu mai e cale de salvare pentru el şi când Maiorescu proiecta o viitoare „internare” la sanatoriu, Eminescu a dat semnalul călugăririi. La ce mănăstire şi-ar fi dorit Eminescu să se călugărească, nu ştie însă nimeni.
- Deşi a avut o inteligenţă rară, nu lua note prea bune în scoală. Spirit inegal, incapabil să se supună unei discipline prea aspre, Eminescu nu era în liceu un şcolar prea silitor. Iubea lectura, dar nu și școala.
- Primii fiori ai dragostei îi trăiește la Ipoteşti, îndrăgostindu-se de o fată care a murit de tânără. Peste ani poetul îşi aduce aminte de ea cu regret, scriind: “Surâsul ei sfielnic şi ochiul ei cuminte/ Sunt duse fără urme de pe acest pământ/ S-a stins. “
- Cunoștea mai multe limbi: greacă, latină, italiană, franceză, spaniolă, germană și sârbă.
- În perioada 1874-1875, a fost profesor de limba germană la Institutul academic din Iaşi. Deşi era un profesor corect, foarte exigent, elevii au facut grevă, cerând înlăturarea sa.
- Se spune că ar fi avut un “copil din flori” cu fiica morarului din Ipotești.15, Iosif Vulcan, directorul revistei Familia, i-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu.
- A murit într-un halat ponosit, încuiat într-un salon Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mintale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, poetul Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.
- Între anii 1864-1865 Mihai Eminescu a abandonat școala pentru a se alătura unei trupe de teatru numită Fani Tardini.
- Cât a locuit în casa părintescă, era responsabil cu verificarea cuibarelor și strângerea ouălor.
- Lui Mihai Eminescu îi plăcea să joace fotbal. Mărturia vine din partea lui Theodor V. Ștefanelli, în cartea „Amintiri despre Eminescu”.
- A legat o prietenie strânsa cu Ion Creangă. Cei doi s-au cunoscut într-o perioadă in care Eminescu era revizor şcolarpentru judeţele Iaşi şi Vaslui, iar Creangă învațător.
- A scris și povești, cele mai cunoscute fiind “Făt-Frumos din lacrimă” și “Călin-Nebunul”.


Ion Creangă (1 martie 1837-31 decembrie 1889)
- Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici de nou-născuți din Humulești. Care a fost numele real al lui Ion Creangă
- Personajul principal din „Amintiri din copilărie” este chiar Ion Creangă. Din această carte aflăm toată copilăria și tinerețea scriitorui, spusă chiar de acesta.
- La început, numele său era Ion Ștefănescu, dar ulterior și-a schimbat numele în Creangă, după numele mamei.
- A mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.
- Se zvonește că Ion Creangă a avut un copil din flori cu o călugăriță, maica Evghenia Costache. Din idila lor s-ar fi născut Valeriu, un băiat care a trăit doar 15 ani.
- Socrul său a încercat să-l sugrume, deoarece Creangă l-a acuzat că îl înșelase la zestre. A alcătuit unul din primele abecedare
- Ion Creangă este autorul unuia dintre primele abecedare, care a apărut în anul 1867, a fost intitulat „Metodă nouă de scriere și citire” și a fost apreciat în acele vremuri în Moldova.
- La dorința mamei sale, care l-a încredințat bunicului matern, Creangă a urmat școala catihetică din Fălticeni, iar apoi Seminarul teologic „Veniamin Costachi“ de la Socola. S-a spus despre acesta că nu i-a plăcut să fie preot, ci a făcut-o pentru bani. Din scrierile sale reiese că nu avea o părere bună despre biserică și preoție. A fost exclus din preoție
- În 1859, s-a căsătorit cu Ileana Grigoriu, fiica în vârstă de 15 ani a unui econom al bisericii Patruzeci de Mucenici din Iaşi. Un an mai târziu s-a născut fiul lor, Constantin. Mama lui a vrut să-l facă preot
- După 12 ani de viață clericală, Creangă a fost exclus din preoție, după ce a fost părăsit de soția lui, Ileana, și l-a lăsat singur cu băiatul lor în vârstă de 12 ani.
- Creangă s-a apucat să predea limba germană la un liceu din Iași, dar și să facă negoț cu tutun, pentru a-și putea întreține băiatul, Constantin. Unde se află Casa Memorială Ion Creangă
- A fost prieten cu Mihai Eminescu. S-a spus că, după ce s-au cunoscut, nimeni „nu mai văzu pe Eminescu fără Creangă şi pe Creangă fără Eminescu”. Poetul este cel care l-a încurajat pe Creangă să scrie cele mai importante opere ale sale.
- Casa Memorială Ion Creangă din Humulești este situată pe Str. Ion Creangă, nr. 8 și a fost construită în anul 1830 de către Petrea Ciubotariul, bunicul marelului povestitor. Este locul în care a copilărit Ion Creangă până în anul 1846, iar din 1951 este amenajată ca un muzeu.
- Starea sa de sănătate îl făcea să îşi ia concedii medicale de câteva luni, iar uneori acestea se întindeau şi pe durata unui an. În aceste perioade, Ion Creangă mergea la băi, la Slănic, iar când se întorcea părea că se simte mai bine. Când și cum a murit Ion Creangă
- Ion Creangă a avut o moarte violentă. S-a stins din viață în 1889 de Anul Nou, în tutungeria sa, răpus de epilepsie şi de durerea după pierderea prietenului Eminescu, care murise cu câteva luni în urmă, pe 15 iunie 1889.

 

 

Lev Tolstoi (9 septembrie 1828-20 ianuarie 1910)
- Era tanatofobic, adică obsedat de frica de moarte
„Era atât de obsedat de moarte, încât uneori îl treceau toate transpirațiile, convins că Doamna Moarte îl urmărește, gata să-l bată pe umăr.”
În confesiunile pe care le făcea în jurnalul său personal erau scoase la iveală obsesia scriitorului de moarte. Deși abia trecuse de vârsta de 30 de ani, Tolstoi era convins că este deja prea bătrân și prea urât pentru a cumpăra o casă și pentru a întemeia o familie. Totuși, a rămas uimit când Sofia Andreevna Behrs, fiică de doctor, a acceptat să-i fie soție și i-a născut 13 copii.
- În noaptea nunții, și-a impus mireasa să citească însemnările lui despre experiențele sexuale anterioare În noaptea nunții, Lev Tolstoi, în vârstă de 34 de ani, și-a obligat mireasa, de doar 18 ani, să citească însemnările din jurnalul lui în care erau descrise experiențele lui amoroase cu alte femei. Probabil aceasta a fost metoda lui de onestitate, de deschidere și de apropiere emoțională, dar după părerea Soniei, a fost totuși „prea multă informație”, notând în propriul ei jurnal despre dezgustul pe care l-a simțit în timp ce a fost expusă unor asemenea „mizerii”.
- Practica abstinența, vegetarianismul și anarhismul creștin
Deși pe la mijlocul vieții a trecut printr-o transformare spirituală semnificativă, în jurnalul lui se găsește o serie de confesiuni despre modul său de viață dinainte acesteia.
- „Am ucis oameni în război, am luptat în dueluri ca să-i ucid pe alții, am pierdut la jocuri în cărți, mi-am risipit averea făcută din sudoarea țăranilor, i-am pedepsit cu cruzime pe aceștia din urmă, am trăit în desfrâu cu femei ușoare și am dezamăgit oameni. Am mințit, am jefuit, am comis adulter de toate felurile, am luat parte la beții, violență, crimă… Nu există fărădelege pe care să nu o fi comis.”
- Totuși, după ce s-a regăsit spiritual, Tolstoi și-a schimbat radical viața. A renunțat la sex, băutură, tutun și carne și a îmbrățișat „anarhismul creștinesc”. Cu toate că a reușit să atragă în această mișcare pe mulți dintre prietenii săi, fiind dedicat învățăturilor lui Iisus, scriitorul nu recunoștea autoritatea Bisericii Ortodoxe Ruse.


James Joyce (2 februarie 1882-13 ianuarie 1941)
- Îi era frică de câini și de tunete. În copilărie, scriitorul fusese mușcat de bărbie de un câine vagabond în timp ce își petrecea timpul pe malul mării, întâmplare care i-a implantat pe viață frica de câini. În ceea ce ține de teama de tunete, fusese educat de o guvernantă catolică ce îl învățase că tunetele sunt o manifestare a mâiniei lui Dumnezeu și insista ca băiatul să se închine și să spună o rugăciune de fiecare dată când vedea fulgerul.
- Deși era deja un om matur, încă mai tresărea de fiecare dată când auzea tunetele, iar când cineva îl întreba despre asta, el zicea: „Tu nu te-ai născut în Irlanda catolică”.
- Deseori, expedia partenerelor sale scrisori erotice„ Cele două părți ale corpului tău care fac lucruri murdare îmi sunt cele mai dragi”, îi scria Joyce iubitei sale, Nora Barnacle, într-una dintre numeroasele scrisori erotice pe care i le-a expediat.
- Scrisorile lui Joyce se deosebeau prin abundența detaliilor explicite ale momentelor de intimitate, ale scenelor de sex sau ale fanteziilor pe care le avea. În alte scrisori, Joyce își exprima dorința de a fi plesnit, bătut sau biciuit.
- Deși acest lucru este clar încă din afirmația sa de la începutul acestui pasaj, James Joyce a dat dovadă de o autoapreciere înaltă și în alte circumstanțe, însă unii oameni au împărtășit opinia scriitorului în raport cu propria sa grandoare.
- Într-o zi, un tânăr din Zürich s-a apropiat de el pe stradă și l-a întrebat: „Pot săruta mâna care a scris «Ulise»?” „Nu, a răspuns Joyce, am făcut multe alte lucruri cu mâna aia.” Probabil Nora putea confirma.

Случайные публикации :)

Singuratate

 


În lumea surdă a tăcerii, singurătatea mă-nfășoară,

Ca un văl de tristețe, în umbre mă coboară.

Printre ecouri de pasăre fără glas,

Îmi pierd gândurile în labirintul unei clipe fără sfârșit.

 

Prin străzi pustii și inimi abandonate,

Umblu singur, sub cerul stelar ce mă privește.

Ochii nopții mă privesc rece, distanți,

Ca o oglindă a sufletului meu, plină de regrete.

 

În lumina palidă a amintirilor, rămân singur,

Ca o umbră fără margini, în căutarea unui răspuns.

Cu gândurile mele ca stelele pierdute pe cer,

Simt cum timpul trece, dar singurătatea rămâne.

 

Frunzele căzute mă îmbrățișează cu melancolia lor,

Șoptind secretele vântului într-un dans al regrețelor.

Prin peisajul gol, cu sufletul pustiu,

Simt cum singurătatea devine o poezie, scrisă pe filele inimii mele.

 

În inima nopții, când stelele își țes poveștile,

Aud o șoaptă de departe, o chemare a singurătății.

 Dar în fiecare cuvânt, în fiecare suspin,

Descopăr că, în cele din urmă, singurătatea devine un tovarăș al meu.

Еще ...

Șoapta unui suflet tânăr

In lumea dulce a dragostei pline,

Iubirea-nfloreste sub ceruri senine

In al inimii grădinar,

Iubirea înfloreste ca un dar.

 

Pe cărări de vis, doi pasi legati,

Doi oameni ce intr-o zi vor fi uitati

Doua maini ce se cauta in mulțime,

Doua suflete ce se simt in profunzime.

 

Inima mea bate ca un cântec nerostit,

In rime de tandrețe si pasiune

Melodia noastra, fara de sfarsit

Te cant pana si in rugăciune.

 

Sub cerul înstelat, jurământul meu răsuna

Te vad lucid chiar si in clar de luna,

Scriu povestea vesniciei intr o scurta clipa

De niciun strop de amor nu fac risipa.

Еще ...

Dacă ai știi cât te iubesc...

Nu ai mai crede ca-s nebuna,

Ca am ceva ce ma omoară,

Eu mai aștept decât un,, buna", 

Sa faci ca totul sa dispară, 

 

Dacă ai știi cât țin la tine, 

Un univers, o-întreagă galaxie, 

Chiar mii de stele sa îmi vina, 

Eu le resping, fiindcă te vreau pe tine. 

 

Nu cred ca știi, de câte ori, 

În vise tu îmi apăreai, 

Erai ca soarele în zori, 

Ce ma-ncalzeai, ma protejai.

 

Nu cred ca știi ce e iubirea, 

Nu știi ce-i în inima mea, 

Nu știi tu care mi-e menirea, 

Te vreau doar în viata mea, 

 

Nu îmi doresc decât cuvinte, 

Sa aibă sens, sa aibă noimă , 

Nu îmi doresc acum romane, 

Nici dagoste numai de formă. 

 

Sa ma iubești, îmi e deajuns, 

Sa știu ca simiți la fel ca mine, 

Sa știu ca toată viata mea, 

Cu tine voi fi chiar de mâine.

 

Dacă ai simții cu adevărat, 

Acea iubire pura, 

Nu ai mai spune ca-s asa, 

Atâta e nebună. 

 

Nebuna poate după tine, 

Nu e obsesie, e doar o dragoste, 

De vrei sa ma-înțelegi atunci e bine, 

Dar tu ma vezi doar ca pe-o pacoste. 

 

De ma întrebi ce e iubirea, 

Cuvintele nu îți vor demonstra nimic,

Stai lângă mine, citeste-mi privirea

Și vei afla totul rapid. 

 

 

Еще ...

Pas de deux

Nu are sens,
c-am fost poezii,
da' fără rime;

 

Treapta descendentă
a situației noastre
(aș fi vrut să spun a iubirii)
și încă ascultam
îndrumări chirurgicale
despre cum ar trebui să mă comport.

 

Pe o scară diatonică statică,
într-o scenetă clasică,
cât timp m-ai întors pe dos...
De ce nu am putut să-l concediem
pe domnu' regizor?

 

Văpaie a viscerelor mele,
singurul care mi-ar cumpăra iubirea în rate,
acum îți achiți datoriile în creioane colorate.

 

À la fin,
atât de încrezători,
aruncând fotografiile
Polaroid
cu noi doi,
și peste câteva minute le lipeam înapoi.

 

Nu știam cum să iubim mai mult.
Nu știu cum să scriu despre altceva.


Fiindcă atunci când afli,
știi ce face ca lumea să se învârtă
și rămâi
cu personajele tale îngropate -
„Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult aici și mai puțin altunde.”

Еще ...

Ateu

Îngerii apun cerul,
Misterios și sumbru,
Credeam că azi e soare,
Dar mai mult e neutru.

Trăsura se plimbă și bate din bici,
Căci omul e critic,
Niciodată nu-l simți.

Apune cuvinte peste sufletul tău,
Totuși, e atât de rău să fii ateu?

Oare gândim despre oameni la fel,
Sau simțul de creștin ne dă feste mereu?
Eu sunt echivoc
Și n-am stăruință,
Dar un Dumnezeu mă scoate mereu la căință.

Nu ne comparăm, mi-ar spune unii oameni,
Căci eu fac ce vreau fără să mă simt anost,
Dar tu simți frică și te numești păcătos.

Are dreptate cumva, dar nu o numesc frică,
Căci cerul e plin de recunoștință.

Mai bine fricos, dar cu umilință,
Decât critic fără voință.

De-ar veni cerul peste noi,
Eu am scut, o cruce pleacă spre voi.


Еще ...

Georgescu și odalisca pădurii

A venit vremea înțelepților!

A copiilor și a desenelor animate!

Întoarceți-vă destinul cu fața spre trecut

și lăsați inocența și naivitatea să ne conducă.

Nu a zis Dumnezeu să fim blânzi ca porumbeii?

Nu a zis președintele ales al poporului să fim înțelepți ca Lorax?

Glasul Domnului se aude prin unsul său

Vor veni prințese de gheață și stăpâni ai inelelor 

care să ne ducă sufletele spre calea Nirvanei

Țeava unirii dacice a poporului pizmuit de străini

e aproape!

Sfârșitul suferinței noastre își aude ecoul în cântecele de leagăn ale 

Cristelei, tanara Dochia a vulgului românesc,

căci bătrâna nu poate fi tămăduitoarea sufletelor

ridurile și obrazul zbârcit sunt semne ale potențialității 

După cum zicea un mare filosof, în ființă se află virtualitatea pură

un om de treabă care într-o zi mergea să zălogească un ceas de aur,

a jurat că a văzut cum un copac se chinuia să dea naștere diafanei

și cum după ce a ieșit din trunchiul său,

a mai văzut încă 100 de Cristele

toate cântând cirip-cirip

Atunci bărbatul-ales a sărit dintr-un tufiș,

a prins-o de braț și a dus-o să se adape la izvorul neumurii

Se-nțelege, nefiind de pe-aici, femeia s-a apucat să se certe cu o junică tânără

al cărei bou, ce să vezi? tot nemurirea i-o promise

Văzând dialogul dintre cele două mame ale naturii,

fu cuprins de Ideea absolutului și înțelese că graiul omului și al dobitocului

sunt totuna

deci ce rost are să separi, ce natura n-a vrut să despartă?

 

Еще ...
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live