Emilian Galaicu-Păun: „Românul s-a născut…” – poet sau proclet?!

 Cel puţin o dată pe an – de Ziua Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie (perfectă sincronizare a celor două ţări, România şi Republica Moldova!) – e de bun simţ să-i chestionăm pe urmaşii lui Vasile Alecsandri, cum e cu lectura poeziei.

 A făcut-o revista Sinteze din Cluj-Napoca, în nr. de noiembrie-decembrie, intitulat „Statul Paralel al Poeziei”, iar ceea ce dezvăluie o anchetă IRES dă de gândit: doar 2% dintre români declară că citesc în mod frecvent poezie; 27% dintre români recunosc că au scris cel puţin o singură poezie; unul din cinci români ştie numele unui poet contemporan (Dinescu, Blandiana, Cărtărescu – în ordinea preferinţelor); Eminescu este mai citit în Transilvania, Banat, Muntenia şi Oltenia, decât în Moldova, iar Adrian Păunescu e de două ori mai citit în Moldova comparativ cu alte regiuni. Asta, în linii mari; luat la bani mărunţi, tabloul arată astfel: la întrebarea „Cine este poetul român preferat de Dvs.?”, topul arată în felul următor: Mihai Eminescu – 58,5%; Ion Creangă (sic!) – 3,7%; Adrian Păunescu – 3,5%; George Bacovia – 3,4%; Lucian Blaga – 2,5%; Vasile Alecsandri – 2,0%; Nichita Stănescu – 1,6%; Octavian Goga – 1,5%; Ion Minulescu – 1,2%; Tudor Arghezi – 0,9%; George Topârceanu – 0,5%; Nicolae Labiş – 0,3%. Mai puţin surprinzătoare sunt răspunsurile (ca la şcoală!) la întrebarea „Care este titlul poeziei Dvs. preferate?”: Luceafărul de M. Eminescu – 21,3%; Mama şi Iarna pe uliţă de G. Coşbuc – 2,5%; Scrisorile de M. Eminescu – 2,2%; La steaua de M. Eminescu – 1,3%; Plumb de G. Bacovia – 1,3%; Ce te legeni? de M. Eminescu – 1,3%; Pe lângă plopii fără soţ de M. Eminescu – 1,0%; Moartea căprioarei de N. Labiş – 0,9%; Mioriţa – 0,9% ş.a. Nu-i greu să remarci că-n top tenul preferinţelor pe texte, nu figurează decât trei autori – Eminescu, Coşbuc şi Bacovia –; atât că diferenţa dintre cel din fruntea clasamentului (21,3%) şi următorii doi (2,5%) e de-a dreptul strivitoare.

Despre ce vorbesc aceste statistici? Despre şcoală, în cazul preferinţelor pe texte (că doar nu vă imaginaţi cum tot românul cititor de poezie se apucă să recitească, a câta oară, cele 98 de strofe ale Luceafărului; mai treacă-meargă, Mama sau, sezonier, Iarna pe uliţă); despre impactul mass-media, în cazul poetului preferat (Adrian Păunescu în imediata apropiere a lui Eminescu, chiar dacă la o distanţă de 55%, dar devansându-i pe Bacovia, Blaga, Stănescu sau Arghezi – se poate una ca asta?!) sau a poetului contemporan cunoscut (Dinescu, Blandiana, Cărtărescu – toţi trei vedete media). (Între paranteze fie spus, sunt curios ce-ar fi răspuns aceiaşi români cititori de poezie la întrebarea: „Care este versul Dvs. preferat?”; eu unul aş fi ezitat între „Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată”, „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă” şi „Eu de sus de pe deal nu ştiu cum privii pentru totdeauna”…)


Aceeaşi publicaţie a avut inspirata idee să publice ample interviuri cu câţiva poeţi români contemporani – dintre care unul, Ion Mureşan, laureat al Premiului Naţional „Mihai Eminescu” –, consacraţi (Şerban Foarţă) sau tineri (Ştefan Manasia) & neliniştiţi (Ada Milea), fără a-l uita pe „cel mai cunoscut poet anonim român – Ivcelnaiv”, urmate de texte eseistice semnate de „greii” Mircea Muthu, Ion Pop, Adrian Alui Gheorghe, Nichita Danilov ş.a.

Inspirat, ca de fiecare dată când vine vorba de creaţie, Ion Mureşan s-a întrecut pe sine însuşi, în cele 9 pagini acordate cu generozitate de Sinteze; voi cita doar două fragmente, spre luare aminte: „…poezia este o relaţie între două realităţi, la fel de puternice: realitatea obiectivă şi realitatea subiectivă. Subiectivitatea este o realitate. Poezia face legătura între aceste două realităţi, prin poezie începi să înţelegi că lumile sunt legate. Poezia este dovada existenţei lui Dumnezeu, cea mai mare dovadă a existenţei Lui, pentru că ea demonstrează că toate lucrurile sunt legate unele de altele, că toate lucrurile din Univers comunică, şi lucrurile interioare, şi fragmentele de subiectivitate comunică între ele, şi ideile comunică între ele, şi cuvintele comunică între ele. Becquerel, un fizician de la începutul secolului XX, spunea că, dacă mişti un deget pe Pământ, ceva se mişcă pe Sirius. Asta dovedeşte că universul este o ţesătură de relaţii, că nu poţi să mişti ceva într-o parte a universului fără să se mişte ceva în altă parte a universului. Eu am mers ceva mai departe şi am zic că, dacă mişti ceva în cuvântul deget, ceva se mişcă în cuvântul Sirius”, şi, ceva mai încolo: „Omul contemporan are nevoie de poezie ca de hrană. (…) Teoria mea e ca în cazul unui organism bolnav; dacă apare o infecţie undeva, el secretă anticorpi, leucocite şi înconjură infecţia şi o neutralizează. La fel şi într-o societate bolnavă, poeţii sunt anticorpii sociali care înconjoară răul, înconjoară infecţia socială şi încearcă să o neutralizeze. (…) este o încercare de a îndepărta răul, de a îndepărta urâtul din lume şi din preajma lui, e o încercare de a vedea lumea în culori frumoase şi de a şi-o face dragă, de a şi-o apropia, de a se împrieteni cu ea”.

Revenind cu picioarele pe pământ (românesc / moldovenesc), nu pot să nu-i felicit pe cei doi laureaţi merituoşi din acest an, Liviu Ioan STOICIU, laureat al Premiului Naţional „Mihai Eminescu” , şi Ana RAPCEA, laureată a Premiului „Constantin Stere” al Ministerului Culturii din Republica Moldova, acordate ambele pe 15 ianuarie, la Botoşani & la Chişinău.


Preluat de la: Timpul.md

Случайные публикации :)

De la tine

 Îți cunosc mersul,

ochii, nasul, gura, zâmbetul cel mai viu

Chicotelile podelelor când le calci hotărât sub tocuri,

Chiar și copacii ți-i știu.

 

Și știu ca tu știi, și știi ca eu știu

că-i prea târziu acuma

cand îți cunosc și umbra, si urma

lumea să ne mai pară totuna.

 

Te știu din cerul care se aprinde și se înnoptează,

Din inima mea care de dorul tău oftează,

De la albine, furnici, de la crini,

de la spini.

 

Te știu din tăcerile tale mai ales.

Oho și cât te știu de la stele,

De la gândurile mele.

 

Te știu câte puțin din toate

Și toate știu cât te iubesc,

Și cat de tare vreau să-ți vorbesc.

 

Dar daca le rog să-ți vorbească ele pentru mine,

nu le convine,

Sunt încăpățânate ca tine.

Și încep să vorbească-n culori,

Cu albastrul din nori.

 

Ți-aș da întâlnire pe lună,

Dar e așa de departe,

Și sincer…

Vreau să te întâlnesc în realitate.

Să te ating,

Să-ți mângâi mâinile, să te simt.

 

Să te știu din toate astea e bine,

Dar vreau să te știu mai întâi… de la tine.

 

Vreau să te știu din tristețile tale,

Din ce te face pe ascuns să plângi,

Din ce detești cel mai mult,

Din ce iubești să mănânci.

 

Din îmbrățișările tale vreau să te știu

(Din ele cel mai mult de fapt)

Din ce muzică asculți

Și din ce îți provoacă dureri de cap.

(Sper ca nu și eu)

 

Vreau sa te știu din somnul tău,

Vreau să am grijă de tine,

Vreau să țin inimioara ta in piept la mine

Cand e prea grea și pieptul tău n-o mai ține…

 

 

Vreau să te știu de la tine.

Еще ...

Zâmbesc

Ai vrut să-mi vezi şi lacrimile,

Dar nu ţi-am oferit plăcerea

Zâmbeam,

Chiar dacă mult prea grea era durerea.

 

Ai vrut să-ţi cad în genunchi,

Să te rog să rămâi, să nu pleci,

Zâmbeam,

În loc să plâng cu lacrimi grele şi reci.

 

Ai vrut să tânjesc după iubirea ta,

Cu toate că-mi venea ades să plâng...

Zâmeam,

Vezi...Lacrimi nu mai curg!

 

Ai vrut să mă vezi jos la pământ,

Dar uite, mă înalţ tot mai sus,

Şi zâmbesc,

Suferinţa nu m-a răpuns!

Еще ...

Corega în islandeză

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"

 

Við skulum fara í ferðalag í gegnum tímann sem þessa,

Við veljum tímabil okkar, yfir 10 ár,

Við bætum fleiri árum við Ceciliu,

Alltaf fallegt, óháð aldri,

Fegurð sprettur innra með henni,

Og það endurspeglast í eðli hennar, kímnigáfu hennar, leið hennar til að samræma liti úr nánu litasviði, ferskleika hennar, alltaf ilmandi af áhugaverðustu indverskum blómum, öllum einkennum sem lýsa henni,

Fegurðin varðveitist, jafnvel meira, með aldrinum, Cecilia verður miklu glaðværari, fyndnari, umburðarlyndari, afslappaðri, fjörugri, hefur sprækari persónuleika, segjum...

Við gætum verið jafn fyndin þegar við rifjuðum upp frekar einstakt atvik í lífi Ceciliu,

Á fimmtugsaldri ber Cecilia fram orð eins hratt, tónlistarlega og rétt eins og hún var vanur,

Hins vegar eru líka orð eða orðaleikir sem setja hana í erfiðleika, þau eru frekar vandræðaleg áskorun þegar hún lendir í því að þurfa að tala opinberlega,

Við getum líka sagt að það hafi gerst þegar hann var í lautarferð og dáðist að smaragðgrænu grasinu,

Öll fjölskyldan safnaðist saman, á túninu, við hlið kúnna sem voru hljóðlega að ærslast og maula á illgresi, hvernig ég var vanur að svæfa mig í óhófi, sem barn, með tyggjóið sem notað var til að búa til blöðrur, með jafn stóran þvermál og tungl,

Það er nánast ómögulegt fyrir mig að mæla, en samt komu nokkuð stórar blöðrur út,

Ceciliu líður vel, hún hlær, hún brosir, meira en hún hefði gert í 50 ár, hún hefur gaman af fólki sem hefur vel þróað húmor, aðeins undarlegt fyrirbæri kemur upp, þar sem hún gaf upp náttúrulegar tennur, í þágu gervi,

Tannlæknirinn mælti með spónn, en hún gerir það ekki, því hún týnir þeim eins og leikhlutum og vill tryggja að nýja tannsettið verði heilt og rétt gert, alveg eins og munnurinn hennar,

Með því að setja sementsbragðandi efni í munninn tók tannlæknirinn mótið fyrir gervitönnina,

Tveimur vikum síðar var henni tilkynnt um að koma og sækja það og nota það í fullvissu um að það væri klárt á allan hátt,

Cecilia, fegin að vera úr vegi, tekur því, æfir til að venjast því,

Það eru um tvær vikur síðan hún fékk það, en Cecilia er aðlögunarhæf stelpa, ekkert getur fengið hana til að gefast upp á glaðværðinni, ekki einu sinni það að það eru aðrar tennur,

Hún var með vinum sínum á túninu, hugsaði hún, ekkert nema að æfa orðatiltæki sitt með nýja gerviliðinu sínu, rólega, með nokkurri varkárni, og sagði orðaleiki,

Og stúlkan sagði: "Hún selur skeljar við sjávarströndina",

Gervilið féll, það losnaði samstundis, maður sá að eitthvað var ekki alveg eðlilegt, út frá því hvernig kjálkinn hreyfðist,

Gervilið lendir beint í kirsuberjaglasinu,

Cecilia undraðist hvað heimska hafði átt sér stað,

Hvað gerði tannlæknirinn þegar hann lagaði það? Hann hélt að hann vildi vera að veiða, ekki til að hjálpa henni að vera með minna skakkar tennur, hann hjálpaði henni ekki mikið með rennibekkinn heldur, baðst afsökunar kurteislega, mjög fagmannlega, sagði henni að svona tannlækningar væru að þetta væri tannréttingurinn, ekki tannlæknirinn .

Cecilia veit ekki lengur hverju hún á að trúa, hvernig hún á að sjá hlutina til að ná sameiginlegum nöfnum með niðurstöðum sínum,

Hún ímyndar sér að tannlæknirinn hafi bara blekkt hana, notfært sér barnaleika hennar, búið til gervilið hennar í flýti, virt að vettugi sérkenni munnsins, öll smáatriðin sem hann hefði átt að skoða, tekið peningana hennar og skilið hana eftir með gervi sem skilur mikið eftir. óskast,

Taugaveikluð, Cecilia hikar ekki lengur, hún opnar símann sinn fljótt (hún á bara 20% rafhlöðu eftir, svo hún þarf að fá útrás fyrir gremju sína fljótt og vel), af tengiliðalistanum velur hún lækninn sem gaf henni þessa gjöf,

Hún byrjar á því að biðjast afsökunar: ,, Halló, (ég veit ekki hversu gott það gæti verið) læknir, ég heiti Cecilia, ég er 50 ára og ég heimsótti þig fyrir tveimur vikum í gervi, þú tókst mér mælingar, allt gekk vel skipulagslega séð, efnin eru endingargóð, ég held að ég muni geta notað gervilið í mörg ár fram í tímann. Eina vandamálið mitt, veistu hvað það er? Það dettur út úr munninum á mér í hvert skipti sem ég vil tala, það leyfir mér ekki að mulla einu sinni tvö orð, það er hræðilegt að geta ekki talað, að geta ekki tjáð það sem þér er efst í huga...“

Læknirinn: Jæja, hvernig ertu að tala við mig núna?

Cecilia, í hörðum tón:,, Doktor, ertu að grínast????!!! Ég á í vandræðum með gervilið sem þú bjóst til fyrir mig!! Vinsamlega bregðast við því eins fljótt og auðið er!"

Cecilia kemur í samráðið, læknirinn lítur, hann spyr sjúklinginn meira eins og hann ráðleggi henni:,,Hefurðu heyrt um Corega? Veistu jafnvel hvað það er?

Cecilia: "Auðvitað veit ég það, þetta er gervitennalímið."

Læknir:,, Ef þú veist það, af hverju notarðu það ekki?"

Cecilia situr og hugsar, hún gerir líka þessa málamiðlun og kaupir Corega. Eftir nokkrar nætur var tannholdið farið að venjast vörunni, auk þess mælir Cecilia eindregið með Corega, fyrir vel fastar tennur.

Cecilia:,,Þetta er varan sem hefur aldrei valdið mér vonbrigðum, jafnvel frá fyrstu notkun! Corega breytti lífi mínu!"

Еще ...

Poezii pe categorie

Simt nevoia sa îmi cer scuze pentru poeziile mele puțin mai "întunecate". Oamenii sunt diferiți si m-am bazat pe faptul ca pagina are poeziile puse pe categorii. Am scris poezii si pentru copii,despre animale, despre natura,dragoste șamd. Pana la urma m-am decis sa explorez partea puțin mai "întunecată" a vieții.Sunt o mare fană Anne Rice si am citit multe cărți scrise de ea despre vampiri,vrăjitoare si vârcolaci.Ea este inspirația mea. Consider ca sunt indeajuns de mulți autori care scriu despre primăvara,despre natura si despre dragoste încât sa încerc sa acopăr eu partea de "dark fantasy". Multumesc pentru înțelegere. Apreciez enorm de mult ca imi dați voie sa imi postez lucrările pe portalul dvs de poezii.

Cu stima si respect.

Еще ...

Acasă fără mama

Nu mai e mama să mă aștepte
în poartă când mă întorc acasă
să-mi spună „Bine ai venit băiete”
cu vocea ei blândă, duioasă!

Nu mă mai pierd în ochii ei albaștrii,
ce plini de lacrimi străluceau,
n-o mai aud târându-și pașii
și-n brațe nu mai pot să o iau!

Nu mai găsesc o ciorbă aburindă
și nici gogoși cu zahăr vanilat
și nimeni nu mai doarme în tindă
totu-i pustiu și dezolant!

Tata prin casă pare rătăcit,
exagerat de blând și ascultător,
se bucură desigur că-am venit,
dar obsesiv repetă „nu mai mor!”

La sora mea, mie așa îmi pare,
durerea pare a fi încă acută
nu poate ascunde cât o doare
și suferă cumplit, o suferință mută!

9.03.2024

Еще ...
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live