Prafrazare

Urasc când visez frumos: că iubirea mă atinge, că fericirea mă privește sau cum sufletul se simte împlinit.

Fiindcă mă face să mă simt mai viu, iar eu, sunt doar o carcasă goală ce ține o umbră, care cândva se numea suflet.

 


Категория: Мысли

Все стихи автора: Ganduri Anonime poezii.online Prafrazare

Дата публикации: 18 сентября 2025

Добавлено в избранное: 1

Комментарий: 1

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 757

Авторизуйтесь и комментируйте!

Комментарий 1

Другие стихотворения автора

Gânduri

Am strâns atât de tare ștreangul greu și rece,

Că ochii mei, în lacrimi, mă rugau să plece,

Plângeau de milă chipului pierdut în fum,

Ca doi străjeri ai morții rătăciți pe drum.

 

Iar inima, bătând încet și speriată,

Mă întreba în noapte, slabă și uitată:

„Unde te duci? Ce abis te cheamă iar?

De ce-ți prefaci viața în cavou și jar?”

 

Și camera tăcea ca o biserică pustie,

Cu umbre lungi crescând pe zid poerdute,

Iar luna, spânzurată palidă-n tavan,

Părea un ochi bolnav al unui Dumnezeu bătrân și van.

 

Atunci am înțeles... cu groaza unui sfânt...

Că omul moare întâi încet, pe dinlăuntru, frânt,

Și-abia apoi își lasă trupul greu să cadă…

Ca frunza unui pom uitat de iad în stradă.

Еще ...

Fotografua

Am găsit o fotografie cu tata.

Era tânăr. Mai tânăr decât sunt eu acum.

 

Zâmbea.

 

Și pentru prima dată n-am văzut un tată.

Am văzut un băiat.

Un băiat care avea planuri.

Care probabil credea că va schimba lumea.

Care probabil iubea pe cineva.

Care probabil se temea de viitor.

Și-atunci m-a lovit ceva îngrozitor:

 

N-a știut.

 

N-a știut că într-o zi va îmbătrâni.

Că prietenii lui vor muri unul câte unul.

Că va munci mii de zile pe care nu și le va aminti.

Că ultimii ani vor veni mai repede decât primii.

 

N-a știut că fotografia aceea

nu surprinde începutul vieții lui.

Ci începutul sfârșitului.

 

Și m-am uitat mai atent.

În fotografia aceea era și moartea lui.

Invizibilă. Tăcută.

 

Așteptând.

 

La fel cum este acum și în fotografiile mele.

Și-am simțit un frig cumplit:

Într-o zi, cineva se va uita la o poză cu mine.

Va spune: „Era tânăr aici.”

 

Iar eu nu voi fi acolo

să-i explic cât de repede a trecut totul.

 

Еще ...

Memorie sistată

M-am întors atât de târziu din mine

încât pereții nu mă mai recunoșteau.

În apartament mirosea a frig stătut și a metal ud,

ca într-o sală unde cineva tocmai pierduse pe cineva

și nimeni n-avea curajul să acopere oglinda.

 

Mi-am lăsat hainele pe jos.

Din ele curgea noaptea.

 

Aveam cenușă sub unghii,

nu din incendii...

din toate lucrurile pe care le-am atins prea tare:

o fotografie,

gâtul ei,

ultimul „rămâi”.

 

Știi ce nu spune nimeni despre iad?

Că nu arde.

Iadul conservă perfect.

 

Ține viu fiecare detaliu

ca pe un dinte de lapte într-un pahar:

cum tremura vocea mamei când mințea că va fi bine,

cum lumina din baie rămânea aprinsă noaptea

ca să nu mă sinucid în întuneric,

cum învățasem să dorm fără să respir adânc,

de frică să nu doară mai mult.

 

Ani întregi am vorbit singur.

Dar nu cu mine.

Cu versiunile mele care n-au supraviețuit.

 

Uneori le auzeam prin pereți.

Copilul care încă mai credea în oameni.

Bărbatul care voia să fie iubit fără să fie salvat.

Cel care într-o noapte a pus lama jos

doar fiindcă afară ningea prea frumos

ca să lase lumea fără el.

 

Pe acela îl plâng cel mai des.

 

Acum merg drept.

Râd când trebuie.

Țin contact vizual.

Par vindecat.

 

Dar uneori, la 4 dimineața,

mă ridic din pat convins

că cineva a murit în camera cealaltă.

Și stau cu mâna pe clanță minute întregi,

transpirând,

fiindcă o parte din mine știe:

 

dacă deschid,

o să mă găsesc acolo

așa cum eram înainte să învăț

că oamenii pot iubi exact cât să nu te lase viu.

 

Еще ...

Întrebări elementare

O, inimă! Sicriu cu fluturi arși și ceară rece,

De ce-ți săruți durerea când timpul vrea să plece?

De ce te bei ca vinul păstrat în cripte reci,

Când fiecare noapte îți pune spini pe veci?

 

Еще ...

Destinație

Plecam din locuri din care nici nu am știut că există,

ca după să ne pierdem la o răscruce de drum,

unde fiecare cale promite un adevăr,

dar minciuna ne cuprinde cu dor nebun

 

Ne oprim, rătăcim,

căutăm semne pe cer sau pe pământ,

iar pașii noștri devin întrebări

pe care nimeni nu le mai ascultă.

 

Și poate că drumul nu trebuie ales,

Lasat la voia sorții 

Ratacirea asta m-ar face in sfârșit

 

Rudă cu toți morții 

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Andreea

Frumoasa mea, ce drum frumos ai ales

În viața ta, acum către stele pornești

O nouă carieră strălucește în fața ta

Și eu sunt mândru să te văd cum uiți de greutate.

 

Cu pasiune îți urmezi visul cu flacără

Și în inima mea, dragostea pentru tine e-ncreștinată

Sper că fiecare zi să-ți aducă bucurie și izbânzi

Ca tu să fii mereu fericită și împlinită.

 

Drumul poate fi lung și uneori anevoios,

Dar știu că vei reuși cu puterea ta,

Fiindcă iubirea mea te va purta mereu în brațe,

Chiar și când zorul se ivește în calea ta.

Еще ...

ș-odată

ș-odată stăteam toți pe mal la someș,

ș-odată râdeam toți în ore.

 

ș-odată ne certam pe locurile de la curs,

ș-odată ne prăpădeam toți de râs.

 

ș-odată trăiam clipa și momentul,

ș-odată stăteam la un vin în centru.

 

ș-odată pierdeam nopți să dansăm,

ș-odată ne jucăm remi pe bănci.

 

ș-odată ne îngrijoram de note ș-orare,

ș-odată chiuleam când era soare.

 

ș-odată șopteam la cursurile noastre,

ș-odată dansam pe note albastre.

 

ș-odată mâncam shaorma cu de toate,

ș-odată clubăream că era zi, că era noapte.

 

ș-odată am stat la povești nopți întregi,

ș-odată am venit toți cam blegi.

 

ș-asta-i povestea noastră de mult,

pe care ș-acum aș vrea s-o mai ascult.

Еще ...

Darul Timpului

Preţuieşte fiecare clipã,

Datã ţie-n dar, spre-a o trãi!

Nu face din clipe o risipã;

Fã ce poţi sã faci, dar nu în pripã,

Cât eşti încã viu, printre cei vii!

 

Fiecare clipã, datã ţie,

Trasã de pe-al timpului mosor,

E-un condei ce zi şi noapte scrie,

Este şi arvunã, şi simbrie,

Pentru care eşti rãspunzãtor!

 

Clipã peste clipã, se adunã

Ca ghirlande dese şi subţiri;

Şi-aşezate astfel, împreunã,

Strâng şi împletesc într-o cununã

Triste sau duioase amintiri...

Еще ...

fulguiri//4

un dumnezeu modern si tolerant

se plimbă-n voie

prin toate canalele televizorului.

 

publicul e satisfăcut

că pâinea și circul

au fost-nlocuite

cu drogurile și jocurile video;

zâmbind,  e de acord

că rugăciunea-i doar

un act de intimidare a utilizatorilor

de servicii.

 

 

 

 

 

Еще ...

Epigrame II

 

Amicului răcit

 

De când cu gripă, febră mare,

Și cu durerea până-n os,

Al meu amic cu nasul mare,

A devenit cam... secretos.

 

Unui ceasornicar

 

Intrând în bordel cam beat,

Etalându-și toată garda,

Matroana i-a sugerat,

Să nu-ntindă prea mult Coarda.

 

Femeia de serviciu

 

Ea, femeia de serviciu,

Are doar un singur viciu,

Când mă văd cu toți amicii,

Îmi creează deservicii.

 

Șah cu vecina

 

După ce-am servit dejunul,

În împrejurări obscure,

Cu tact i-am cedat nebunul,

Iar ea sfioasă, două ture...

 

Unui Gardian

 

Nu vreau grad de căpitan,

Fă-mă mamă gardian,

Toată lumea să mă ştie,

Om corect la puşcărie.

 

Unui Gardian

 

De când lucrezi la puşcărie,

Nu mai serveşti mâncarea-n farfurie,

Te-nchizi în baie stând pe tron,

Şi baţi cu lingura-n castron.

 

Casierița

 

Casierița de la mol,

Cu ochi vineți apărea,

Și într-o zi s-a dat de gol,

Ea și-acasă încasa.

 

La poker

 

Joc des poker cu un ciung,

Aproape în fiecare lună,

Și de atâta timp, n-ajung,

Să-l văd cu o mână bună.

 

 

Nepotrivire

 

În sfârșit să-i fac pe plac,

I-am luat lui coana mare,

Minunați pantofi de lac,

Însă ea, s-a dus la mare.

 

Lui Costică

 

Ospătarul meu Costică,

Vrând în tenis să răzbească,

Renunță subit, de oftică,

Căci voia doar să servească.

Еще ...

Gânduri

Am strâns atât de tare ștreangul greu și rece,

Că ochii mei, în lacrimi, mă rugau să plece,

Plângeau de milă chipului pierdut în fum,

Ca doi străjeri ai morții rătăciți pe drum.

 

Iar inima, bătând încet și speriată,

Mă întreba în noapte, slabă și uitată:

„Unde te duci? Ce abis te cheamă iar?

De ce-ți prefaci viața în cavou și jar?”

 

Și camera tăcea ca o biserică pustie,

Cu umbre lungi crescând pe zid poerdute,

Iar luna, spânzurată palidă-n tavan,

Părea un ochi bolnav al unui Dumnezeu bătrân și van.

 

Atunci am înțeles... cu groaza unui sfânt...

Că omul moare întâi încet, pe dinlăuntru, frânt,

Și-abia apoi își lasă trupul greu să cadă…

Ca frunza unui pom uitat de iad în stradă.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍