MORALA LUMIII

În lumea surdă a tăcerii, singurătatea mă-nfășoară,

Ca un văl de tristețe, în umbre mă coboară.

Printre ecouri de pasăre fără glas,

Îmi pierd gândurile în labirintul unei clipe fără sfârșit.

Prin străzi pustii și inimi abandonate,

Umblu singur, sub cerul stelar ce mă privește.

Ochii nopții mă privesc rece, distanți,

Ca o oglindă a sufletului meu, plină de regrete.

În lumina palidă a amintirilor, rămân singur,

Ca o umbră fără margini, în căutarea unui răspuns.

Cu gândurile mele ca stelele pierdute pe cer,

Simt cum timpul trece, dar singurătatea rămâne.

Frunzele căzute mă îmbrățișează cu melancolia lor,

Șoptind secretele vântului într-un dans al regrețelor.

Prin peisajul gol, cu sufletul pustiu,

Simt cum singurătatea devine o poezie, scrisă pe filele inimii mele.

În inima nopții, când stelele își țes poveștile,

Aud o șoaptă de departe, o chemare a singurătății.

 Dar în fiecare cuvânt, în fiecare suspin,

Descopăr că, în cele din urmă, singurătatea devine un tovarăș al meu.

forma mea se schimbă în fiecare zi

după cum răsare Soarele

sau cântă păsările

încerc zădarnic să rămân în mine

în omul de-acum

să șterg cu buretele înmuiat în apele Timpului

memoria mea asimptotică

ancestrală

acea de vânător

de culegător de fructe și scalpuri

sărind din epocă în epocă

din genă în genă

și  regăsindu-mă mirat pretutindeni

în tot ce-am fost de-a lungul  milioanelor de ani de istorie

adunat la un loc

într-o arhivă a evoluției

digitalizată

inaccesibilă înțelegerii mele

împovărătoare

infiltrându-se insidios

 în locurile mele de restriște

în arborele meu genealogic de la Facere

desconspirînd omul cavernelor

canibalul

regele zeu al  Egiptului

creștinul din amfiteatrele romane

sfârtecat de leii

gladiatorul nemilos

migratorul sălbatic        

maiașul înfrățit cu civilizațiile extraterestre

renascentistul îndrăgostit de arte

internautul perplex și extatic

da

forma mea trece prin toate furcile caudine ale minții

într-un joc ocult de abstragere secvențială a realității latente

din mine

care mă înspăimântă

descoperind îngrozit că n-am fost niciodată singur

în măsură să-mi asum viața

n-am făcut decât să mai adaug un capitol în acest fișier cosmic

deschis cu mult înainte de naștere…

Ce e viata?…….trecatoare.

Atat de scurta…….pare mare?…

Ce e viata?…repede trece.

Intr-o zi totul e rece.

Viata lunga,trecatoare

Nu-i nimic ceea ce pare

Timpul nostru-i limitat…

In urma ce am lasat?..

Ce e viata?…lasa-mi scris

Cand te trezesti din vis.

Ce e viata?noi nu stim

Stim doar sa ne grabim

Niciodata pas,mereu alergare

Spre nimic fara incetare

Viata,viata,cum ne lasi

Usor,usor,faci pasi,multi pasi

Ne lasi in urma……niste nume

Oameni putini si multa lume.

Acum persoana e întruchipată

Cu multe măști și-n suflet pată, 

Nu știm cui să-i zicem frate 

ce ne dă speranță 

Și cui dușman pe viață 

Dă-m o mână de ajutor cu șarpele la spate

Din cauza greșelilor neuitate. 

Prieten, zicem celui care ne-a lăsat

în momentele grele

Și dușman celui 

care ne-a ajutat să eșim din ele. 

Uităm de faptele bune, 

Dar ținem minte trădările nebune, 

Luăm în seamă cum e îmbrăcat, 

Dar nu și sufletul curat. 

Uităm de unde ne pornim, 

De cel sărac ne râdem cu zâmbetul pe față, 

Lângă el nu ne oprim, 

Că e dobitoc uitat de viață

Măcar pe o zi sau două

Să uităm că ne plouă

Și să scoatem masca falsă, 

Să râdem cu zâmbetul adevărat

Și cu sufletul curat,

Să prețuim persoana cu care prin greu am trecut, 

Să iertăm dușamunl care rău ne-a făcut, 

Cu ochii închiși să tragem aer adânc în piept, 

Viața să o simțim, măcar, pentru un singur moment

Atunci când o lacrimă

Spală un sentiment de mâhnire,

Un oftat adânc din inimă

Eliberează din suflet o jignire.

Sensibila fibră umană

Vibrează de pumnale lovită,

Dorind din căutarea-i vană

Să-nlăture clipa ivită.

Ale vieții firave spice

Crescute-n pământul omeniei,

Bătute-s de vânt ca de bice

În lin legănat al soliei.

Alunecă privirea pe o formă,

Pătrunde gândirea într-un fond,

În labirint fără noimă

Totul se învârte în rond.

Nu căuta fericirea,

Unde alții au pierdut-o,

Acolo vei afla dezamăgirea,

Pe care n-ai cerut-o

Nu căuta adevărul,

Unde e multă minciună,

Ni l-a adus Eva cu mărul,

Îl ocolim ne place pruna

Nu căuta a înțelege,

Unde nimic nu e de înțeles,

Și nici nu-ți fă propria lege,

Că in final, prin ea, altu-i ales

Nu căuta să afli,

Unde s-a dus tinerețea,

Pentru că știi și nu te păcăli,

Spune-i adio și mergi cu bătrânețea

....................................

Caută drumul și calea dreaptă,

Ce te conduc spre mântuire,

Mai dă un ban, mai fă o faptă,

Că firul vieții se-ntinde și e subțire!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Spune-mi draga mea.

De ce totul e așa? 

De ce azi și acum,

Nu mai suntem împreună ?

Te-am iubit prea mult,

Cum sufletul meu a cerut.

Cu iubirea am greșit,

Și pentru asta mult am suferit.

În inimă îmi rămâne al tău nume,

Cât voi trăi pe această lume.

(Din punct de vedere al bărbatului )

Z.A.

Gânduri negre și regrete ,ce sa mă fac eu cu voi 

Nu zăresc nicio rază de soare, când în suflet am doar ploi 

Mă doare mult prea tare și nu-mi doresc decât să mor 

Mă doare când știu că împarți cu el același dormitor 

Inima mi-e rece ca de gheață dar încă te așteaptă 

A încercat să mai iubească dar te caută în fiecare fată

Nu-și poate lua gândul de la tine când încă te iubește 

Nu se poate atașa de alta când doar pe tine te dorește 

Poate acum erai cu mine dacă nu eram atât de prost 

Pot să-mi cer mi de scuze dar acum nu cred că mai are rost 

Acum rătăcesc singur și mă gândesc la trecut 

Nu pot să accept nici azi faptul că te-am pierdut 

Spune-mi ce să fac, cum i-aș putea interzice s-o mai facă 

I-am tot explicat că dacă nu se mai gândește o să-i treacă 

Spune-mi ce-aș putea să-i fac dacă refuză să mă asculte 

Spune-mi cum aș putea vreodată s-o forțez ca să te uite

Atâta durere, atâta suferință

Atâtea lacmimi irosite 

Nu vreau sa trăiesc în lumea asta

As vrea sa mor sau sa omor

Sa scap din iadul cel trăiesc 

Sa i scap pe toți de suferintă

Sa i scap din închisoare

Sa fii mama fericita

Nu suport sa te aud, 

Sa te vad sau sa ți vorbesc 

Te urăsc din tot sufletul 

Urăsc viata pe care o traiesc

Tu mi ai distrus copilăria 

Mi ai nimicit visurile și liniștea ai ucis o

Tu cosmarul meu etern 

Nu vreau sa te mai vad vreodata

Nu ti suport prezenta

Urăsc totul despre 

Dar cel mai mult urasc

Ca sunt făcută din tine

Ai distrus viata a trei femei

Pe care cică le iubeai

Nu am sa uit vreodată 

Palmele ce le dadei

Cu atâta ura și putere

Tu ne ai lovit

Dar cel mai mult doare

Vorbele ce le-ai rostit

Nu am să uit vreodată, tata

Când o băteai pe mama mea

Omul cel iubeam cel mai mult din lume 

O deformai în fata mea

Dădeai cu pumni și picioare

Atât de tare în mama mea

Încât când veneam de la școală 

Nu o recunoșteam

Chiar dacă au trecut ani buni

Nu te as putea ierta vreodată 

Privesc același monstru în ochi

De fiecare dată. 

Roz culoarea fericirii,
Este clar si a iubirii,

Cu totii o privim mereu,
este ca si un fel de zeu,

Rozu' este expresiv,

Ca si cum ai fii in vis.

Frământată de ideea de a scrie, Căutând în fiecare piesă și moment cuvintele potrivite Pentru ceva netransmisibil.Încercând să deslușesc adevărurile din spatele Sentimentelor mele transformându-le în capodoperă, Tot ce știu e că între noi e poezie.

E sentimentul de trăire, și nu doar de existență.Deși n-avem credință, interesul constant nu-și încetează prezența. Crescând ca idol și fără inimă, mă rog la avere și esență. Având mereu neajunsul si obsesia ca scop, crezi că-mi voi topi integritatea în Pământ.

Dar oare cât îndură o inimă plăpândă? Cât oferă și transmite esența-i eternă? Implacabilitatea sa enormă  străpunge fiecare colț neexplorat încă. Iar lumea nu se definește prin ceea ce simțim noi. Este mai mult de atât. Mai mult decât suntem noi.

Mai mult decât sunt privirile noastre, care au impresia că totul e așa-zis spus, dar care continuă să aibe revelații cu un mesaj ascuns. Și de-am face schimb de vieți după moarte, oare am simți vreo diferență? Sau suntem atât de orbi de asemănarea orbitoare?

Creându-ți expresii false, imaginare ca ale tuturor, te îngroapă în final dezamăgirea aflând ca tot ceea ce ești este o tentație. Nu confunda atracția cu iubirea. Unii confundă plăcerea cu fericirea.

Diferența între a nu putea trăi fără cineva și a-l iubi este mare. Iar în universalitatea vieții noastre nu suntem atât de mari. Suntem doar întâmplare. Nu vezi că sângerăm la fel? Ți se scurge viața din corp încercând să afli dacă suntem un moment sau o eternitate.

Lăsându-ne finalul neîncheiat și înșelător, aflăm că timpul nu trece, noi trecem. Și astfel ne îndreptăm spre moarte în amurgul răcoritor.

In lumea dulce a dragostei pline,

Iubirea-nfloreste sub ceruri senine

In al inimii grădinar,

Iubirea înfloreste ca un dar.

Pe cărări de vis, doi pasi legati,

Doi oameni ce intr-o zi vor fi uitati

Doua maini ce se cauta in mulțime,

Doua suflete ce se simt in profunzime.

Inima mea bate ca un cântec nerostit,

In rime de tandrețe si pasiune

Melodia noastra, fara de sfarsit

Te cant pana si in rugăciune.

Sub cerul înstelat, jurământul meu răsuna

Te vad lucid chiar si in clar de luna,

Scriu povestea vesniciei intr o scurta clipa

De niciun strop de amor nu fac risipa.