În închisoarea timpului.
Caliatis,
Îţi aduci aminte
De marea albastră?...
Gulere albe
Îi erau valurile
Şi cerul oglindă...
Acum noi,
În închisoare,
Doar ochi cu gratii avem,
Şi dorinţe: guri lacome,
Ce muşcă din vânt...
Caliatis,
Îţi aduci aminte
De nisipul acela fin?...
Te priveam zâmbind,
Şi,din palma deschisă,
În briză îl lăsam să cadă...
Caliatis,
Îţi mai aduci aminte
De Centaurul acela sălbatic,
Ce cânta din fagot?...
În cerc îi dansau zânele tinereţii,
Şi-n jur înflorea fericirea...
Caliatis,
Vom mai retrăi vreodată
Visul scoicilor??...
Стихи из этой категории
Daca
Zilele trec, se scurg în nisip.
Lipsit de timp, dispar în ruine.
Câteodată mă cert, ca nu-s cinstit
Și ca mă mint, singur pe mine…
Nici nu mai scriu, creionu-i aspriu
Dorința-i copac, cuvântu-i funie
Efuzez cenușiu, respirând în sicriu
N-am scris de mult, foaia-i pustie…
Frica-i un punct și mă-npinge să pic
Dar ce e la fund, turme în costume?
Când am auzit că dragostea-i mit
Am pus inima în plic și am trimis-o pe lume!
Sunt un om izolat, aruncat în mulțime
Dar am cugetat, să-aleg un vis de-împlinit;
Un abandonat, în efluvii străine
Acum încerc, să construiesc - castele în nisip.
Și dacă plec, vor risipi stele din cer?
Dacă-ți povestesc, ai să menții secret?
Dacă nu mai scriu, oare mai sunt poet?
Dacă nu iubesc, oare mai trăiesc?
Rază de lumină
Te aștept să vii,
Au înflorit din nou cireșii
Parfumul lor îmi trezește mii de amintiri
Despre noi, despre ale noastre povestiri.
Și mi-e dor, nu pot minți
De tine, de noi, de clipele ce le-am petrecut împreună
De-aș putea da tot timpul inapoi
Doar pentru o singură clipă cu tine.
Cateodată vorbesc cu soarele despre tine
Îi povestesc de amor,
Dar, totuși, uneori…
El nu-mi răspunde, plânge după a lui iubire.
Te simt mereu aici, ești ca o rană deschisă
Ce nu se vindecă deloc.
Parcă-i înfiptă ca un glonț,
Pe al meu suflet.
Și mă doare, și mă alină , și mă chinuie
Nu mă lasă.
Astăzi, nici soarele nu-mi mai surâde
Norii negrii l-au ascuns departe
Florile s-au trecut, au dispărut în zare
Iar tu…
N-ai mai apărut.
Tot aici sunt,
Lângă copacii morți de frig
Aștept cu inima prăpădită,
O rază de lumină
Hrană pentru suflet
Degetele-mi, rătăcite printre rândurile unei pagini,
Literele, în grămezi mai mici, mai mari sau câte două,
Alcătuiesc mai multe gânduri, relatări și chiar proiectează imagini,
Aranjate ca soldații, ca să aducă sens pe fiecare pagină nouă.
Un cuvânt, o emoție și poate o virgulă,
O cratimă, spațiu liber... Nu sunt sigură.
Ochelarii se lasă mai jos, ca într-un vals,
Cuvintele necitite în blur au rămas.
Miros de hârtie, un parfum fără de preț;
Nu îl întrece nici Kindle, chiar de-i isteț.
Sunet de răsfoit, ca un cânt, mă alină,
Cărțile pe raft, neatinse, suspină.
Ce magie cuvintele pot face!
Literele, în lanț, sunt ca niște brățări și mărgele;
Povești sunt ascunse sub cerneala ce toarce,
Semne de punctuație, zici că-s acadele.
Universul cărții are cerul pictat:
Din planete și stele el este format.
Fiecare stea aduce sensul cu sine,
Planetele-s propoziții și fraze depline.
Autorul stăpânește acest univers,
Îi dă culoare și viață după cum își dorește.
Ia trofeul atunci când este ales
În această lume, cuvântul hrănește.
Anna Dabija
Fugarii
Când vine criza, grea ca plumbul,
Și afacerea-și vede sfârșitul,
Șefii, odinioară-n vârful lumii,
Își strâng averile, fără rușine
.
Cu pași grăbiți, părăsesc corabia,
Lăsând echipajul în suferință,
Își spală mâinile de orice datorie,
Și-și caută adăpost, fără nici o jenă.
Ca niște șobolani, prin întuneric fug,
Lăsând în urmă datorii și durere,
Iar cei rămași, cu sufletu-n sughiț,
Își plâng soarta și pierderea.
Dar dreptatea, spun că-și va face loc,
Și vinovații vor plăti scump,
Iar cei rămași, cu capul sus vor sta,
Și-și vor reconstrui viața, pas cu pas.
Bunicul
Cu chipul blând,
Cu ochi adânci,
Bunicul înger îmi era,
În căsuța mica dintre stânci
Cu glas duios îmi povestea..
Și prin păduri noi colindam,
Și ce frumos râul curgea,
Și când fierbinte se ruga
In a satului bisericuța
In ochii mei un sfânt părea..
Acum s-a stins,
Era un înger pământean,
Acum,e-n cer.
Iubirea mea e vie înca,
Cât mi-aș dori să îl revăd cândva,
Mi-e-atat de dor,
Și lacrima e grea..
Hai,spune-mi,
Nu-i așa că el e-o stea?
Privesc spre cer în noaptea-adanca:
Bunicule,nicicând nu te-oi uita..
Traieste acum clipa!
Oasele devin fragile si se rup.
Oamenii mor si inimile devin slabite cu fiecare atom din corpul tau.
Daca
Zilele trec, se scurg în nisip.
Lipsit de timp, dispar în ruine.
Câteodată mă cert, ca nu-s cinstit
Și ca mă mint, singur pe mine…
Nici nu mai scriu, creionu-i aspriu
Dorința-i copac, cuvântu-i funie
Efuzez cenușiu, respirând în sicriu
N-am scris de mult, foaia-i pustie…
Frica-i un punct și mă-npinge să pic
Dar ce e la fund, turme în costume?
Când am auzit că dragostea-i mit
Am pus inima în plic și am trimis-o pe lume!
Sunt un om izolat, aruncat în mulțime
Dar am cugetat, să-aleg un vis de-împlinit;
Un abandonat, în efluvii străine
Acum încerc, să construiesc - castele în nisip.
Și dacă plec, vor risipi stele din cer?
Dacă-ți povestesc, ai să menții secret?
Dacă nu mai scriu, oare mai sunt poet?
Dacă nu iubesc, oare mai trăiesc?
Rază de lumină
Te aștept să vii,
Au înflorit din nou cireșii
Parfumul lor îmi trezește mii de amintiri
Despre noi, despre ale noastre povestiri.
Și mi-e dor, nu pot minți
De tine, de noi, de clipele ce le-am petrecut împreună
De-aș putea da tot timpul inapoi
Doar pentru o singură clipă cu tine.
Cateodată vorbesc cu soarele despre tine
Îi povestesc de amor,
Dar, totuși, uneori…
El nu-mi răspunde, plânge după a lui iubire.
Te simt mereu aici, ești ca o rană deschisă
Ce nu se vindecă deloc.
Parcă-i înfiptă ca un glonț,
Pe al meu suflet.
Și mă doare, și mă alină , și mă chinuie
Nu mă lasă.
Astăzi, nici soarele nu-mi mai surâde
Norii negrii l-au ascuns departe
Florile s-au trecut, au dispărut în zare
Iar tu…
N-ai mai apărut.
Tot aici sunt,
Lângă copacii morți de frig
Aștept cu inima prăpădită,
O rază de lumină
Hrană pentru suflet
Degetele-mi, rătăcite printre rândurile unei pagini,
Literele, în grămezi mai mici, mai mari sau câte două,
Alcătuiesc mai multe gânduri, relatări și chiar proiectează imagini,
Aranjate ca soldații, ca să aducă sens pe fiecare pagină nouă.
Un cuvânt, o emoție și poate o virgulă,
O cratimă, spațiu liber... Nu sunt sigură.
Ochelarii se lasă mai jos, ca într-un vals,
Cuvintele necitite în blur au rămas.
Miros de hârtie, un parfum fără de preț;
Nu îl întrece nici Kindle, chiar de-i isteț.
Sunet de răsfoit, ca un cânt, mă alină,
Cărțile pe raft, neatinse, suspină.
Ce magie cuvintele pot face!
Literele, în lanț, sunt ca niște brățări și mărgele;
Povești sunt ascunse sub cerneala ce toarce,
Semne de punctuație, zici că-s acadele.
Universul cărții are cerul pictat:
Din planete și stele el este format.
Fiecare stea aduce sensul cu sine,
Planetele-s propoziții și fraze depline.
Autorul stăpânește acest univers,
Îi dă culoare și viață după cum își dorește.
Ia trofeul atunci când este ales
În această lume, cuvântul hrănește.
Anna Dabija
Fugarii
Când vine criza, grea ca plumbul,
Și afacerea-și vede sfârșitul,
Șefii, odinioară-n vârful lumii,
Își strâng averile, fără rușine
.
Cu pași grăbiți, părăsesc corabia,
Lăsând echipajul în suferință,
Își spală mâinile de orice datorie,
Și-și caută adăpost, fără nici o jenă.
Ca niște șobolani, prin întuneric fug,
Lăsând în urmă datorii și durere,
Iar cei rămași, cu sufletu-n sughiț,
Își plâng soarta și pierderea.
Dar dreptatea, spun că-și va face loc,
Și vinovații vor plăti scump,
Iar cei rămași, cu capul sus vor sta,
Și-și vor reconstrui viața, pas cu pas.
Bunicul
Cu chipul blând,
Cu ochi adânci,
Bunicul înger îmi era,
În căsuța mica dintre stânci
Cu glas duios îmi povestea..
Și prin păduri noi colindam,
Și ce frumos râul curgea,
Și când fierbinte se ruga
In a satului bisericuța
In ochii mei un sfânt părea..
Acum s-a stins,
Era un înger pământean,
Acum,e-n cer.
Iubirea mea e vie înca,
Cât mi-aș dori să îl revăd cândva,
Mi-e-atat de dor,
Și lacrima e grea..
Hai,spune-mi,
Nu-i așa că el e-o stea?
Privesc spre cer în noaptea-adanca:
Bunicule,nicicând nu te-oi uita..
Traieste acum clipa!
Oasele devin fragile si se rup.
Oamenii mor si inimile devin slabite cu fiecare atom din corpul tau.
Другие стихотворения автора
Doar vântul...
Stau și-ascult...
Doar vântul îmi vorbește,
El mi-e prieten cât sunt iară singur.
Stau și-ascult,
Doar foșnet de pădure,
M-am îndepărtat din nou
De lume...
Din nou,doar pașii tăi
Trec tăcuți printre clipe,
Purtați de fluturi albi
Care bat din aripe...
Din nou cu tine-n gând
Stau și-ascult glas de ape,
Din nou mă mai mint
Că ești aproape,
Si iar stau pierdut de timp
Ca o floare de pe câmp,
Care-așteaptă roua zorilor,
Pradă speranțelor...
............................................
Pe cărări ce-au fost,
Vremea e târzie
Si tristeți de toamnă
Rătăcesc,
Ochii tăi de-ntreb
Spun ca mai iubesc,
Unde ești ??...
Să te caut, iar pornesc...
Îți promit...
Nu plânge,îți promit:
Că vom trăi clipe de fericire,
Că vom alerga desculți prin rouă,
Că ne vom da din nou,
Pe topoganul tinereții
Că vom îmbrăca din nou,
Haine de sărbătoare,
Si vom defila prin lumină,
Că ne vom roti de mână cu Primăvara
Între florile fericirii,
Că sufletele vor fi descătușate,
Si vom zbura până departe,
Că ceasul va sta,
Si ne vom privi în ochi ...orcât...
.....................................................
Nu plânge,îți promit...
Am fost copil...
Am fost copil,
Si nu credeam ca timpul trece.
Păsări albastre îmi erau visele,
Iubeam castelul de cleștar
Din lumina zorilor,
Si-’n vuietul Lumii
Mă auzeam strigat.
Mai târziu în viață,
Într-un sens giratoriu,
M-am contaminat
De umbra gândurilor.
De atunci, îmi caut sufletul,
L-am pierdut pe undeva
Mai aproape sau mai departe
De mine...
De atunci,
Nu mai pot trăi prezentul,
Acuzând inefabilul clipei
Că e doar pentru a ascunde
Trecerea ei...
De atunci,
Nu mai pot vedea
Ochii de smarald ai Frumuseții...
Am fost copil,
Si nu credeam că timpul trece...
Pastel abstract
De la înserat,
Valurile se înălţau
Până dincolo
De Trece-Zi,
Iar eu,încercam să ajung
Cât mai aproape
De Chiamă-Lună.
Stelele,cocoţate sus,
Nu aveau frică
De Atinge-Marea
Şi plecate să se întalnească
Cu Miază-Vânt,
Aruncau în urma lor
Scântei îndepărtate.
Liniştea se auzea peste tot…
Linişte-'n valuri…
Dragoste-'n flori,
De Regina-Nopţii îmi amintea,
Şi cercuri de apă
Sub stelele boltă gândeam…
Ecoul, punea stavilar
Peste Ochii-Lumii
Şi, spărgând valurile,
Stiga spre începuturi:
--Copil de vânt
Cu umeri goi
Şi pielea fină,
Ai uitat zilele roz!!!???
De nicăieri ,
Se auzea în sparte unde...
Ceva nelamurit,
Împrăştiind mozaic în sclipiri,
Iar valurile se înălţau
Iar şi iar
Pâna dincolo
De acuarelele
De la Trece-Zi….
Doar vântul...
Stau și-ascult...
Doar vântul îmi vorbește,
El mi-e prieten cât sunt iară singur.
Stau și-ascult,
Doar foșnet de pădure,
M-am îndepărtat din nou
De lume...
Din nou,doar pașii tăi
Trec tăcuți printre clipe,
Purtați de fluturi albi
Care bat din aripe...
Din nou cu tine-n gând
Stau și-ascult glas de ape,
Din nou mă mai mint
Că ești aproape,
Si iar stau pierdut de timp
Ca o floare de pe câmp,
Care-așteaptă roua zorilor,
Pradă speranțelor...
............................................
Pe cărări ce-au fost,
Vremea e târzie
Si tristeți de toamnă
Rătăcesc,
Ochii tăi de-ntreb
Spun ca mai iubesc,
Unde ești ??...
Să te caut, iar pornesc...
Îți promit...
Nu plânge,îți promit:
Că vom trăi clipe de fericire,
Că vom alerga desculți prin rouă,
Că ne vom da din nou,
Pe topoganul tinereții
Că vom îmbrăca din nou,
Haine de sărbătoare,
Si vom defila prin lumină,
Că ne vom roti de mână cu Primăvara
Între florile fericirii,
Că sufletele vor fi descătușate,
Si vom zbura până departe,
Că ceasul va sta,
Si ne vom privi în ochi ...orcât...
.....................................................
Nu plânge,îți promit...
Am fost copil...
Am fost copil,
Si nu credeam ca timpul trece.
Păsări albastre îmi erau visele,
Iubeam castelul de cleștar
Din lumina zorilor,
Si-’n vuietul Lumii
Mă auzeam strigat.
Mai târziu în viață,
Într-un sens giratoriu,
M-am contaminat
De umbra gândurilor.
De atunci, îmi caut sufletul,
L-am pierdut pe undeva
Mai aproape sau mai departe
De mine...
De atunci,
Nu mai pot trăi prezentul,
Acuzând inefabilul clipei
Că e doar pentru a ascunde
Trecerea ei...
De atunci,
Nu mai pot vedea
Ochii de smarald ai Frumuseții...
Am fost copil,
Si nu credeam că timpul trece...
Pastel abstract
De la înserat,
Valurile se înălţau
Până dincolo
De Trece-Zi,
Iar eu,încercam să ajung
Cât mai aproape
De Chiamă-Lună.
Stelele,cocoţate sus,
Nu aveau frică
De Atinge-Marea
Şi plecate să se întalnească
Cu Miază-Vânt,
Aruncau în urma lor
Scântei îndepărtate.
Liniştea se auzea peste tot…
Linişte-'n valuri…
Dragoste-'n flori,
De Regina-Nopţii îmi amintea,
Şi cercuri de apă
Sub stelele boltă gândeam…
Ecoul, punea stavilar
Peste Ochii-Lumii
Şi, spărgând valurile,
Stiga spre începuturi:
--Copil de vânt
Cu umeri goi
Şi pielea fină,
Ai uitat zilele roz!!!???
De nicăieri ,
Se auzea în sparte unde...
Ceva nelamurit,
Împrăştiind mozaic în sclipiri,
Iar valurile se înălţau
Iar şi iar
Pâna dincolo
De acuarelele
De la Trece-Zi….
Doar vântul...
Stau și-ascult...
Doar vântul îmi vorbește,
El mi-e prieten cât sunt iară singur.
Stau și-ascult,
Doar foșnet de pădure,
M-am îndepărtat din nou
De lume...
Din nou,doar pașii tăi
Trec tăcuți printre clipe,
Purtați de fluturi albi
Care bat din aripe...
Din nou cu tine-n gând
Stau și-ascult glas de ape,
Din nou mă mai mint
Că ești aproape,
Si iar stau pierdut de timp
Ca o floare de pe câmp,
Care-așteaptă roua zorilor,
Pradă speranțelor...
............................................
Pe cărări ce-au fost,
Vremea e târzie
Si tristeți de toamnă
Rătăcesc,
Ochii tăi de-ntreb
Spun ca mai iubesc,
Unde ești ??...
Să te caut, iar pornesc...