PÂNZA SINGURĂTĂȚII

Te-ai stins în zeci de umbre, rătăcind prin vene

Lăsând în urmă doar un scrum de dor și fier,

Iar eu îți beau absența, grea, prin pleoape leneșe,

Când cerul se prăbușește, negru și stingher.

Nu mai aștept apusul să-mi aducă urmă,

Sunt doar un templu vechi de ziduri și blestem,

În carnea mea, tăcerea ta urlă și nu se curmă,

Sunt doar ecoul surd... al pașilor ce pier.

Verdele moare-n dogoarea uscată,

Câmpul e ars, un mormânt de tăcere,

Soarele-nghite o lume secată,

Frunza se-ndoaie în lungă durere.

Umbrele fug în pădurea de zgură,

Izvorul a stins ultima lui suflare,

Natura își strânge o neagră căldură,

În pragul de vară și de pierzare.

Ridic paharul, plin de umbră, în tăcere,

Spre cel ce-a coborât sub lespedea de ger,

Un vin de jale, fără gust și fără miere,

Închin, în noaptea asta, ultimul mister.

Nu tremură lumina în cupe de cristal,

Ci moartea se răsfrânge, în ochii înghețați,

E masa-ntinsă pentru-un oaspete fatal,

La care toți, devreme, vom fi invitați.

Pământul își primește tributul de argint,

Iar viața e un zgomot ce piere în ecou,

Sub flori de piatră care nu ne mai mint,

Vom bea din cupa somnului, din nou.

Să curgă timpul, negru, prin vene de pământ,

Să bem pentru uitarea ce ninge peste nume,

Un toast pentru cuvântul rămas fără cuvânt,

Și pentru cei ce n-au mai vrut să fie-n lume.

În turnul de ceară lumina s-a stins, 

Un frig fără margini de tot m-a cuprins.

Cuvintele-s corbi ce se-asază pe prag,

Mâncând din speranța ce-am dus-o cu drag.

Secunda e grea, un ciocan pe-o nicovală,

lar viața e doar o schită banală 

Pe ziduri, umbrele dansează-ntr-un joc,

Suntem doar cenusă,  rămasă din foc.

Nu-i lună. nu-i stea, e doar cerul de plumb,

lar gândul e-un greier tăcut într-un rumb.

Se scurge cerneala pe-o coală de fier, 

O poezie neagră... un ultim mister.

Fulgerul spintecă cerul, urlă lupii-n mărăcini,

Am hrănit cu pieptul gol o iubire de ciulini.

Grindina zdrobește pietre, cum mi-ai rupt inima-n piept,

Sub potopul de cenușă nici un răsărit n-aștept.

Râuri tulburi de otravă mușcă malul de pământ,

Te-am iubit ca o furtună, m-ai lăsat urlând în vânt.

Codrul negru se usucă, rădăcinile au ars,

Din potopul de iluzii doar noroiul a rămas.

Mușcă viitura oarbă din trecutul îngropat,

Un cutremur de tristețe peste suflet s-a lăsat.

Liniștea e o capcană, cerul e un zid de scrum,

Se dezlănțuie furtuna si nu știu cum s-o îndur.

Ziduri de umbră se strâng în tăcere,

Inima-i mută sub reci giulgiuri de fier,

Ochii caută-n gol o urmă de vrere,

Dar cerul e surd și răspunsul e ger.

Brațele-atârnă, poveri de țărână,

Vântul suflă prin visuri ce s-au stins,

Suntem doar frunze în palma bătrână

A timpului negru, de-a pururi învins.

Urletul scrâșnește în dinți de rugină,

Zdrobit de tăcerea ce mușcă din piept,

Suntem un pumn de carne-n ruină,

Căutând într-un gol sensul cel drept.

Voința e-un hoit ce-n țărână se sfâșie,

Sub cerul ce scuipă un ger blestemat,

Neputința e singura noastră mândrie,

Într-un univers de sârmă ghimpată-nchegat.

Totul se stinge sub pleoape de smoală,

Nici zbaterea nu mai are ecou,

Rămânem o rană, imensă și goală,

Sclavi învechiți într-un chin mereu .

Mă amăgesc ucisă de dor şi disperare

Poate de-acum e timpul povestea s-o las în uitare. 

Poate e vremea să mă gândesc la mine

Să mă dezleg de tot ce-mi amintește de tine.

Mă alin cu poze, cu speranțe şi amăgire

Că te-am crezut cu inima, că ți-era drag de mine

Că am crezut în promisiuni false şi-n ochi amăgitori

....Şi că mai cred în tine ,aşteptându-te cu dor.

Mă bucuram nebună când savuram al tău vin

De parcă era singurul de pe pămînt.

E trist cum ai ignorat ce purtam în simțire,

Cum ai ales să pleci, în urmă fără să arunci o privire. 

Azi las dezamăgirea să curgă-n poezie ca un râu

C-ai să-nţelegi poate într-un târziu 

Când vei umbla pe drumuri cunoscute

Și vei găsi o cruce-n cale, splendoarea unei iubiri pierdute.

Înc-o lacrimă curge,
Înc-o inimă se străpunge,
Încă un sentiment ucis
Și un scenariu interzis.

Interzis propriei persoane
Închis undeva în miile de gânduri,
Să nu fie găsit și amintit
Din nou simțit ca și retrăit.

Te minți că n-ai pățit
Sperând că nu vei mai simți nimic,
Chiar dacă totu-i nimicit
Și momentu-i încontinuu regândit.

Cauți raza dintre nori
Tot crezând că-și va reveni,
Dar încetează, nu te mai minți
Tot mereu cu basme de copii.

Sufletul înghețat,simt că mă doare ce am creat

Am făcut din mine un monstru însetat,

De plecare,evadare,

când timpul...pare că încă nu ne-a uitat

Mult prea multe promisiuni

Spuse într-un timp mult prea scurt

Mult prea multe speranțe

Făcute film și rulate într-o noapte

Am creat un monstru și mă doare

Am rănit tot ce am iubit mai tare

Mă credeam înger printre zmei, odată..

Dar m-am trezit de-o ființă cu zmeul tată

Am rănit,deși nu am vrut

Cuvintele uneori vin într-un timp prea scurt

Și nu îmi dau seama că ele dor

Până nu cad singură din zbor

Până nu îmi dau seama că e prea târziu,

Când cuvintele sunt spuse clar..

Și chiar de vreau sa schimb ceva,e în zadar

Sunt un monstru..știu..și doare

Am reflectat în mine,tot ce uram mai tare

La marginea ierbii te-ai lăsat ars de soare,

Un final frumos , nu te-ai ferit nici de ploaie.

Acel apus îți marchează sfârșitul 

Pentru a trăi nu-i destul doar aer.

E alegerea ta la câți ani să te-ngropi

Însă decizia nu-ți va aparține doar ție.

Prețul vieții tale nu li-i cunoscut lor,

Clubul 27 e un scop de mândrie.

Calculează-ți tactul și măsoară-ți cerul

Cele mai lungi aripi duc la zboruri letale.

Nu ai unde să te grăbești căci peronul e gol,

,, Sper să-ți găsești un antidot pentru problemele tale''.

O altă toamnă ce-minvorbește despre tine,

Deși ne-am pierdut pe drumuri diferite,

Din senin, un gând spre tine iar revine,

Căci în suflet am rămas cu doruri infinite.

Că de-ar fi să ne-ntâlnim o clipă

Cu-n vin de soi să ne petrecem timpul,

Să stăm strâns în brațe, fără de risipă,

Că-i toamnă-afară și e rece anotimpul.

Ploaia bate-n geamuri cu stropi de rugină,

Frunzele pe străzi încep să se adune,

Vântul de afară cântă în surdină,

Gândul meu spre tine vrea să mai răsune.

Și de-o fi vreodată să nu ne-ntâlnim,

Voi păstra speranța, alungând suspinul,

Toate trec și vin, noi doar le privim...

...Doar că ne trece timpul...