Intalniri
Intalnirile cu tine insuti sunt cele mai frumoase,
Daca esti din neamul blajinilor, te bucuri doar de devenire
Si te miri de unde ai plecat, uneori.
Intalnirile cu tine insuti sunt dureroase,
Cand nu mai vezi bucuria din ochii copiilor,
Doar grija unui viitor, acelasi de fapt,
Care pana mai ieri iti promitea un tarm de mare,
Iar astazi se teme si de umbra lui, sarmanul…
Si viitorul poate face depresie, cred,
Spre deosebire de trecut, care pare mereu lipsit de griji,
Care “s-a scos”, pe seama prezentului, mereu la mijloc,
Parca furand ceva si din trecut si din viitor.
O trilogie neinteleasa, greu de tradus intr-un monolog,
Care sa-I faca pe toti intelepti cat sa nu isi risipeasca iubirea
Prin spatiul infinitesimal dintre trecut si present,
Dintre present si viitor.
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: ANONIM
Дата публикации: 12 августа 2023
Просмотры: 725
Стихи из этой категории
AVANSEZ INAPOI
Merg pe un șirag de perle cu picioarele goale, și murdare.
Plutesc pe un pământ imaginar, desi îl pot avea pe cel adevărat, diferența este ca cel imaginar este mult mai curat pentru picioarele mele care în comparație cu el par mai curate.
Vreau sa simt iarba fina printre degete și sa simt șiragul de perle la gât, dar este mult pana voi ajunge de sus în jos.
Vreau sa am cerul aproape, vreau sa fiu în centrul oceanului sa ii simt respirația, vreau sa știu ce știu ei……
Dar limitarea noastră este de neimaginat în comparație cu acesta răsuflarea de cunoaștere, este ceva ce este de neatins, de necuprins cu mâinile, dar cu picioarele curate pe pământul adevărat s-ar putea afla…..
Se unește neștiința cu știința, care au fost împreună de la sfârșit, și nu am ascultat ca trebuie sa fie împreună pentru a funcționa ca un tot unitar, rotita care iti arata necunoscutul deja cunoscut de tine, dar ai ținut sa ascunzi, pentru ca ai considerat ca este valoros, dar altceva ii da valoarea, ci anume aflarea lui…..
Chiar dacă este neînțeles la o anumită perla din șirag, va face sa se vadă adevarata înțelegere.
La finalul începutului perlele se vor face ce trebuia sa fie de la început, acel pământ adevărat care sa aflat tot timpul în dedesubtul tău, desi tu ai dorit și ai crezut ca este sus.
Niciodată nu vom știi care este scopul, pentru ca deja este îndeplinit, și nu ai prins momentul aflării pierdută fiind în pamantul imaginar…..
Încredere
Oh suflet drag,
Când încredere o să ai în mine ?
Fară griji,
Sau vorbe de suspin
Să mi te adresezi ...
Viață de hoinar caut
Liber să fiu
Aripile să mi le întind
În pace să fiu.
Nu ști cât mă rănesc
Ale tale vorbe
Frici ... sau neîncrederi,
Cât mă strâng în cușcă,
Într-o temniță întunecată
Prăfuită și rece
Fară suflu mă lași
Mă doare să respir
Să mi simt inima în piept
Cum mă sfășie
Zi după zi,
Ani după ani ....
Mă doare să stiu
Că iar mă trezesc
Și inima mi bate
În aceeași neîncredere
Cu care mereu mă privești.
Început
Stau adesea, meditând asupra universului.
Încercând să înțeleg menirea omului,
Lucrare sfântă, a unui Dumnezeu știut de toți,
Dar neștiut de nimeni...
Când te gândești că, omul este un microcosmos
Aceeași lucrare, dar parca totul, mai frumos
Când este vorba de antropos.
Uitând mereu, de același Theos.
Paradoxal, două lucrări.
Prin care Theos e prezent
Atât în cel din om
Cât și din univers.
Algoritm cosmetic
Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.
Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,
Într-un hambar, pe unde n-am habar,
Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar
Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,
Printr-o formulă imaterial obscură,
Expert extras dintr-o inflorescență de primulă
Vom aplica elementar pe Euclid,
În centrifuga Newton pe rapid,
Un epsilon intuitiv de Lovelace,
Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.
E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,
Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?
Lupta zeilor uitati
În bolți străpung raze de lumină
Ce surzesc orice chip de prefăcută,
Iar gemete de fier forjat răsună,
Ca un tunet, printre infinit de risipă.
În mreje de tăceri se țes ispite,
Iar umbrele dansează neclintite,
Sub pasul greu al vremii risipite,
Pe un altar de visuri amuțite.
-i de mult dusă-n culmi
Ce lasă gând de la om la nebuni,
Nu mai văd nici-un iz de zei,
Doar gând, praf peste toți.
Unde-s zeii să vadă tot chinul,
Cu sângele fierbinte ce-a născut spinul?
Sunt pierduți, dorm în amintiri,
Iar chinul e al nostru, din veșnic priviri.
O viață într-o clipă
O viață într-o clipă
De ar știi omul căci viața e plină de suspine
S-ar mai fi naște, ar m-ar trăi ?
Cu fiecare pas el tot transpiră...
Lasă urme ca să respire .
E viața doar un vis de zi
Sau ziua ,o viață de om?
Mă interogez într-una...
Răspuns corect eu voi primi ?
Trăind aflăm metode, de-a continua
De-a rezista...
Când pământul de sub picioare te acoperă
Tu ii spui ,am fost aici ,sunt și acum.
AVANSEZ INAPOI
Merg pe un șirag de perle cu picioarele goale, și murdare.
Plutesc pe un pământ imaginar, desi îl pot avea pe cel adevărat, diferența este ca cel imaginar este mult mai curat pentru picioarele mele care în comparație cu el par mai curate.
Vreau sa simt iarba fina printre degete și sa simt șiragul de perle la gât, dar este mult pana voi ajunge de sus în jos.
Vreau sa am cerul aproape, vreau sa fiu în centrul oceanului sa ii simt respirația, vreau sa știu ce știu ei……
Dar limitarea noastră este de neimaginat în comparație cu acesta răsuflarea de cunoaștere, este ceva ce este de neatins, de necuprins cu mâinile, dar cu picioarele curate pe pământul adevărat s-ar putea afla…..
Se unește neștiința cu știința, care au fost împreună de la sfârșit, și nu am ascultat ca trebuie sa fie împreună pentru a funcționa ca un tot unitar, rotita care iti arata necunoscutul deja cunoscut de tine, dar ai ținut sa ascunzi, pentru ca ai considerat ca este valoros, dar altceva ii da valoarea, ci anume aflarea lui…..
Chiar dacă este neînțeles la o anumită perla din șirag, va face sa se vadă adevarata înțelegere.
La finalul începutului perlele se vor face ce trebuia sa fie de la început, acel pământ adevărat care sa aflat tot timpul în dedesubtul tău, desi tu ai dorit și ai crezut ca este sus.
Niciodată nu vom știi care este scopul, pentru ca deja este îndeplinit, și nu ai prins momentul aflării pierdută fiind în pamantul imaginar…..
Încredere
Oh suflet drag,
Când încredere o să ai în mine ?
Fară griji,
Sau vorbe de suspin
Să mi te adresezi ...
Viață de hoinar caut
Liber să fiu
Aripile să mi le întind
În pace să fiu.
Nu ști cât mă rănesc
Ale tale vorbe
Frici ... sau neîncrederi,
Cât mă strâng în cușcă,
Într-o temniță întunecată
Prăfuită și rece
Fară suflu mă lași
Mă doare să respir
Să mi simt inima în piept
Cum mă sfășie
Zi după zi,
Ani după ani ....
Mă doare să stiu
Că iar mă trezesc
Și inima mi bate
În aceeași neîncredere
Cu care mereu mă privești.
Început
Stau adesea, meditând asupra universului.
Încercând să înțeleg menirea omului,
Lucrare sfântă, a unui Dumnezeu știut de toți,
Dar neștiut de nimeni...
Când te gândești că, omul este un microcosmos
Aceeași lucrare, dar parca totul, mai frumos
Când este vorba de antropos.
Uitând mereu, de același Theos.
Paradoxal, două lucrări.
Prin care Theos e prezent
Atât în cel din om
Cât și din univers.
Algoritm cosmetic
Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.
Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,
Într-un hambar, pe unde n-am habar,
Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar
Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,
Printr-o formulă imaterial obscură,
Expert extras dintr-o inflorescență de primulă
Vom aplica elementar pe Euclid,
În centrifuga Newton pe rapid,
Un epsilon intuitiv de Lovelace,
Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.
E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,
Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?
Lupta zeilor uitati
În bolți străpung raze de lumină
Ce surzesc orice chip de prefăcută,
Iar gemete de fier forjat răsună,
Ca un tunet, printre infinit de risipă.
În mreje de tăceri se țes ispite,
Iar umbrele dansează neclintite,
Sub pasul greu al vremii risipite,
Pe un altar de visuri amuțite.
-i de mult dusă-n culmi
Ce lasă gând de la om la nebuni,
Nu mai văd nici-un iz de zei,
Doar gând, praf peste toți.
Unde-s zeii să vadă tot chinul,
Cu sângele fierbinte ce-a născut spinul?
Sunt pierduți, dorm în amintiri,
Iar chinul e al nostru, din veșnic priviri.
O viață într-o clipă
O viață într-o clipă
De ar știi omul căci viața e plină de suspine
S-ar mai fi naște, ar m-ar trăi ?
Cu fiecare pas el tot transpiră...
Lasă urme ca să respire .
E viața doar un vis de zi
Sau ziua ,o viață de om?
Mă interogez într-una...
Răspuns corect eu voi primi ?
Trăind aflăm metode, de-a continua
De-a rezista...
Când pământul de sub picioare te acoperă
Tu ii spui ,am fost aici ,sunt și acum.
Другие стихотворения автора
Prima iubire
Prima iubire nu se uita niciodata,
Nici eu nu te-am uitat.
Te-am așteptat o vreme bună,
Și uite, s-a meritat.
Ca te întorci, nu era niciun semn,
Dar inima mea bătea pentru tine la fel.
Aveam emoții, speram ca tu să fii,
Cel care inima mi va înveseli.
Inima te strigă…ochii te privesc,
Ești cel pe care mereu o să-l iubesc.
Te-am așteptat și nu regret,
Din contră, chiar îți mulțumesc.
Pentru ca m-ai învățat să zâmbesc,
Și mai mult…să te iubesc!
Recitaluri - SINGURĂTATE
Ador amurgul ce se lasă,
Mă simt vrăjită de-ale tale șoapte,
Mi-e inima din ce în ce tot mai pustie
Vreau să te visez o-ntreagă veșnicie.
Te iubesc și vreau să te am alături
În nopțile reci aș vrea ca să te am;
Mi-ai fost mereu tot mai aproape
Deci nu vreau ca să mai pleci.
Tot ce e în jur... este al meu,
De la pământ până la cer.
Vreau să fiu singură în nopțile senine
Iubită....de întrega lună plină.
Despre noi
Suntem doi drăcoși,
Chiar dacă uneori suntem mai țâfnoși.
Dar cu toate astea,
Ești mereu aici să mă susții
Și când dau de greu,
În brațe tu mă ții…
Prima oară când ne-am văzut,
Eram ca doi străini,
Dar în inimile noastre
Știam că va fi ceva divin.
N-a trecut mult timp
Și deja am început
Să ne îndrăgostim atât de mult…
Încât n-am crezut
Că va exista ceva mai frumos de atât.
Știu că poate sunt mai insistentă,
Dar crede-mă, așa mi-e firea.
Cu toate astea,
Eu îți admir iubirea.
Și știi și tu că o fac,
Că te iubesc… păi cum așa?
Uite, sunt mai curioasă de fel,
Și mă bucur că mă înțelegi atât de bine.
Tu gelos, eu geloasă,
Cam nebuni noi doi,
Dar cu toate astea suntem doi
Și orice-ar veni asupra noastră,
Mereu ne vom strădui
Să fie bine între noi,
Așa, cu bune și cu rele, cum va fi.
Iubire, vreau să-ți povestesc
Că fără tine nu cred
Că aș putea trăi o zi…
Dacă nu mă suni sau nu-mi scrii,
Știi că îmi faci griji și aștept să vii.
Dar nu contează,
Căci eu știu
Că nici tu fără mine
N-ai sta nici măcar o zi…
Am ajuns atât de departe…
Uite, vezi? A trecut deja
Jumătate de an.
Și noi doi suntem ca la început,
Datorită ție…
Ești un băiat cu chip de înger,
Cu voce caldă și plăpândă,
Care mă liniștește
De fiecare dată
Când stau și te ascult.
Mereu mă liniștești…
Cu toate astea,
Tu mereu vei fi al meu,
Și eu a ta,
Și nimic nu ne va despărți.
Dar să nu uităm:
Și tu ai geloziile tale micuțe,
Dar sunt drăguțe…
Așa și ale mele.
Dar nu contează,
Că e doar din iubire,
Încredere poți avea —
Exact ca la început.
Nu sunt eu genul să te trădez,
Nici vorbă!
Când te-am văzut,
Am simțit ceva atât de puternic.
Ce?
Păi uite:
Știam că tu ești alesul meu,
Cel care mă înțelege.
Dar stai liniștit,
N-am așteptat un prinț pe cal alb…
Asta e doar în basme.
Așa că eu te rog,
Să ai încredere în mine —
Nu sunt fată rea
Și doar pe tine
Te am în inima mea.
Ești drăguț și frumos,
Cel mai mult îmi place
Că ești așa… delicat.
Nu ești ca alții — ești unicat.
Și aș vrea să înțelegi
Că orice-ar fi,
La tine voi veni.
Tu mă luminezi,
Cu tine mă regăsesc,
Orice problemă-ar fi,
Cu tine o voi desluși.
Și mai știu că-ți e frică,
Și mie — nu te mint.
Distanța… of, ce să zic?
Va trece repede,
Nici n-o să observi.
Dar uite, hai să-ți mai zic,
Așa, ca pentru final…
Ești un iubit fenomenal!
Și mai trebuie să învățăm
Să ne iubim și pe noi înșine.
Orice-ar fi,
Te rog să mă crezi:
Doar pe tine te voi iubi,
Chiar de-i greu sau ușor —
Nu ne pasă de părerea lor.
Tu vei fi mereu cu mine,
Și la rău, cât și la bine.
Iubirea noastră:
O eternitate
Și încă o viață!
Te iubesc, puiul meu…
Și sper că ți-a plăcut
Poezia mea,
Scrisă din dragoste
Pentru iubirea mea.
Dosa Roberta Maria
A mea dulce soțioară
A mea dulce soțioară
Culege strașnic flori alese, parfumate ,
Ochii îi sunt ațintiți
Spre cele ce-i sunt folositoare.
Mintea ei se eliberează
De tot stresul și agitarea
Când se plimbă prin natură.
Precum culege cele ale trupului atent,
Așa și cele ale sufletului le caută.
Se încântă viața ei cu ardoare.
Urbe basarabă
Dintre dune-mpădurite,
Argeșul își cată
cale,
Și-i căderea lui curmată
și urmată
de baraje și canale
Și o urbe basarabă.
Așezare-amestecată
Dintre multe neștiute
E știută, mai degrabă,
Catedrala ortodoxă – o biserică arabă.
Loc de basm șeherezad pe tărâm voievodal
E o perlă traforată,
O poemă sidefată.
Turlele unduitoare,
Într-un dans oriental,
Monahal
Taj Mahal,
Opalescent.
Dragoste mistuitoare
Necuprinsă,
Prinsă
-N piatră și ciment.
Peste vale,
Stau hotare pietruite
Între vremuri feudale
și prozaice clădiri
Actuale.
Cu iubiri,
Trăiri
Trăite,
Oraș-sat care preface visele în amintiri
Un decor pestriț de iurte
Șandramale
Blocuri, case, fabrici, hale
Peste vale
Și pe burți.
În trecut, oraș de Curte,
Astăzi, un oraș de curți.
Drumurile potecite
Sinuoase
Peticite
Rătăcite
Printre case
Ca în sat
Clopotele bat
Răcnite
Să anunțe-un răposat.
Un bătrân solemn și sobru ca un nuc
Ține pasul clopotelii, tălăngindu-și mersu-n cale
Cu bătrâna lui, agale,
Peste vale
Duc poveri de ei știute - și se duc.
Teii-ncolonați așteaptă
Lung de bulevard,
Horind ca un gard.
Parcă vor să însoțească
Oameni ce pășesc în șoaptă
Să nu rătăcească
Ori să afle scurtătură de la strada dreaptă.
Din pădurile arame,
Urși domesticiți
De foame
-Cum, necum-
Cu dulăi sălbăticiți,
Ca într-un safari
Stau la marginea răbdării
și de drum.
Schit pustiu la San Nicoară
În uitare,
Nepăsare
De muzeu
Ca un Colizeu
Depărtat de oameni, dară
Sus, în zare,
E apropiat de soare
și de Dumnezeu
Marius Boacă
Tu Căpitane...
Unde ești tu Căpitane?
Pentru ce ne-ai părăsit?
S-a dus România Mare,
Ca soarele-n asfințit.
Neamul nostru brav și tare,
Zace veșnic adormit,
Unde ești tu Căpitane,
Făt-Frumos și crai iubit?
Vântul îți poartă suspinul,
Noaptea ne alină dorul,
Cât de sumbru e destinul,
Căt de jalnic e viitorul!
Camarazii se adună,
Pe la tristul tău mormânt,
Să-ți aducă o cunună,
Căpitane căci ești Sfânt!
Ne-adunăm toți împreună,
Împărțind același gând,
Că și-n moarte și-n furtună,
Vom rămâne dârzi luptând.
Prima iubire
Prima iubire nu se uita niciodata,
Nici eu nu te-am uitat.
Te-am așteptat o vreme bună,
Și uite, s-a meritat.
Ca te întorci, nu era niciun semn,
Dar inima mea bătea pentru tine la fel.
Aveam emoții, speram ca tu să fii,
Cel care inima mi va înveseli.
Inima te strigă…ochii te privesc,
Ești cel pe care mereu o să-l iubesc.
Te-am așteptat și nu regret,
Din contră, chiar îți mulțumesc.
Pentru ca m-ai învățat să zâmbesc,
Și mai mult…să te iubesc!
Recitaluri - SINGURĂTATE
Ador amurgul ce se lasă,
Mă simt vrăjită de-ale tale șoapte,
Mi-e inima din ce în ce tot mai pustie
Vreau să te visez o-ntreagă veșnicie.
Te iubesc și vreau să te am alături
În nopțile reci aș vrea ca să te am;
Mi-ai fost mereu tot mai aproape
Deci nu vreau ca să mai pleci.
Tot ce e în jur... este al meu,
De la pământ până la cer.
Vreau să fiu singură în nopțile senine
Iubită....de întrega lună plină.
Despre noi
Suntem doi drăcoși,
Chiar dacă uneori suntem mai țâfnoși.
Dar cu toate astea,
Ești mereu aici să mă susții
Și când dau de greu,
În brațe tu mă ții…
Prima oară când ne-am văzut,
Eram ca doi străini,
Dar în inimile noastre
Știam că va fi ceva divin.
N-a trecut mult timp
Și deja am început
Să ne îndrăgostim atât de mult…
Încât n-am crezut
Că va exista ceva mai frumos de atât.
Știu că poate sunt mai insistentă,
Dar crede-mă, așa mi-e firea.
Cu toate astea,
Eu îți admir iubirea.
Și știi și tu că o fac,
Că te iubesc… păi cum așa?
Uite, sunt mai curioasă de fel,
Și mă bucur că mă înțelegi atât de bine.
Tu gelos, eu geloasă,
Cam nebuni noi doi,
Dar cu toate astea suntem doi
Și orice-ar veni asupra noastră,
Mereu ne vom strădui
Să fie bine între noi,
Așa, cu bune și cu rele, cum va fi.
Iubire, vreau să-ți povestesc
Că fără tine nu cred
Că aș putea trăi o zi…
Dacă nu mă suni sau nu-mi scrii,
Știi că îmi faci griji și aștept să vii.
Dar nu contează,
Căci eu știu
Că nici tu fără mine
N-ai sta nici măcar o zi…
Am ajuns atât de departe…
Uite, vezi? A trecut deja
Jumătate de an.
Și noi doi suntem ca la început,
Datorită ție…
Ești un băiat cu chip de înger,
Cu voce caldă și plăpândă,
Care mă liniștește
De fiecare dată
Când stau și te ascult.
Mereu mă liniștești…
Cu toate astea,
Tu mereu vei fi al meu,
Și eu a ta,
Și nimic nu ne va despărți.
Dar să nu uităm:
Și tu ai geloziile tale micuțe,
Dar sunt drăguțe…
Așa și ale mele.
Dar nu contează,
Că e doar din iubire,
Încredere poți avea —
Exact ca la început.
Nu sunt eu genul să te trădez,
Nici vorbă!
Când te-am văzut,
Am simțit ceva atât de puternic.
Ce?
Păi uite:
Știam că tu ești alesul meu,
Cel care mă înțelege.
Dar stai liniștit,
N-am așteptat un prinț pe cal alb…
Asta e doar în basme.
Așa că eu te rog,
Să ai încredere în mine —
Nu sunt fată rea
Și doar pe tine
Te am în inima mea.
Ești drăguț și frumos,
Cel mai mult îmi place
Că ești așa… delicat.
Nu ești ca alții — ești unicat.
Și aș vrea să înțelegi
Că orice-ar fi,
La tine voi veni.
Tu mă luminezi,
Cu tine mă regăsesc,
Orice problemă-ar fi,
Cu tine o voi desluși.
Și mai știu că-ți e frică,
Și mie — nu te mint.
Distanța… of, ce să zic?
Va trece repede,
Nici n-o să observi.
Dar uite, hai să-ți mai zic,
Așa, ca pentru final…
Ești un iubit fenomenal!
Și mai trebuie să învățăm
Să ne iubim și pe noi înșine.
Orice-ar fi,
Te rog să mă crezi:
Doar pe tine te voi iubi,
Chiar de-i greu sau ușor —
Nu ne pasă de părerea lor.
Tu vei fi mereu cu mine,
Și la rău, cât și la bine.
Iubirea noastră:
O eternitate
Și încă o viață!
Te iubesc, puiul meu…
Și sper că ți-a plăcut
Poezia mea,
Scrisă din dragoste
Pentru iubirea mea.
Dosa Roberta Maria
A mea dulce soțioară
A mea dulce soțioară
Culege strașnic flori alese, parfumate ,
Ochii îi sunt ațintiți
Spre cele ce-i sunt folositoare.
Mintea ei se eliberează
De tot stresul și agitarea
Când se plimbă prin natură.
Precum culege cele ale trupului atent,
Așa și cele ale sufletului le caută.
Se încântă viața ei cu ardoare.
Urbe basarabă
Dintre dune-mpădurite,
Argeșul își cată
cale,
Și-i căderea lui curmată
și urmată
de baraje și canale
Și o urbe basarabă.
Așezare-amestecată
Dintre multe neștiute
E știută, mai degrabă,
Catedrala ortodoxă – o biserică arabă.
Loc de basm șeherezad pe tărâm voievodal
E o perlă traforată,
O poemă sidefată.
Turlele unduitoare,
Într-un dans oriental,
Monahal
Taj Mahal,
Opalescent.
Dragoste mistuitoare
Necuprinsă,
Prinsă
-N piatră și ciment.
Peste vale,
Stau hotare pietruite
Între vremuri feudale
și prozaice clădiri
Actuale.
Cu iubiri,
Trăiri
Trăite,
Oraș-sat care preface visele în amintiri
Un decor pestriț de iurte
Șandramale
Blocuri, case, fabrici, hale
Peste vale
Și pe burți.
În trecut, oraș de Curte,
Astăzi, un oraș de curți.
Drumurile potecite
Sinuoase
Peticite
Rătăcite
Printre case
Ca în sat
Clopotele bat
Răcnite
Să anunțe-un răposat.
Un bătrân solemn și sobru ca un nuc
Ține pasul clopotelii, tălăngindu-și mersu-n cale
Cu bătrâna lui, agale,
Peste vale
Duc poveri de ei știute - și se duc.
Teii-ncolonați așteaptă
Lung de bulevard,
Horind ca un gard.
Parcă vor să însoțească
Oameni ce pășesc în șoaptă
Să nu rătăcească
Ori să afle scurtătură de la strada dreaptă.
Din pădurile arame,
Urși domesticiți
De foame
-Cum, necum-
Cu dulăi sălbăticiți,
Ca într-un safari
Stau la marginea răbdării
și de drum.
Schit pustiu la San Nicoară
În uitare,
Nepăsare
De muzeu
Ca un Colizeu
Depărtat de oameni, dară
Sus, în zare,
E apropiat de soare
și de Dumnezeu
Marius Boacă
Tu Căpitane...
Unde ești tu Căpitane?
Pentru ce ne-ai părăsit?
S-a dus România Mare,
Ca soarele-n asfințit.
Neamul nostru brav și tare,
Zace veșnic adormit,
Unde ești tu Căpitane,
Făt-Frumos și crai iubit?
Vântul îți poartă suspinul,
Noaptea ne alină dorul,
Cât de sumbru e destinul,
Căt de jalnic e viitorul!
Camarazii se adună,
Pe la tristul tău mormânt,
Să-ți aducă o cunună,
Căpitane căci ești Sfânt!
Ne-adunăm toți împreună,
Împărțind același gând,
Că și-n moarte și-n furtună,
Vom rămâne dârzi luptând.