Intalniri
Intalnirile cu tine insuti sunt cele mai frumoase,
Daca esti din neamul blajinilor, te bucuri doar de devenire
Si te miri de unde ai plecat, uneori.
Intalnirile cu tine insuti sunt dureroase,
Cand nu mai vezi bucuria din ochii copiilor,
Doar grija unui viitor, acelasi de fapt,
Care pana mai ieri iti promitea un tarm de mare,
Iar astazi se teme si de umbra lui, sarmanul…
Si viitorul poate face depresie, cred,
Spre deosebire de trecut, care pare mereu lipsit de griji,
Care “s-a scos”, pe seama prezentului, mereu la mijloc,
Parca furand ceva si din trecut si din viitor.
O trilogie neinteleasa, greu de tradus intr-un monolog,
Care sa-I faca pe toti intelepti cat sa nu isi risipeasca iubirea
Prin spatiul infinitesimal dintre trecut si present,
Dintre present si viitor.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 12 august 2023
Vizualizări: 670
Poezii din aceiaşi categorie
TAINA SORȚII !
SINGUR , SIGUR AM SĂ PLEC
UNDEVA DEPARTE
TAINA SORȚII S-O ÎNȚELEG
PE-O FILĂ DE CARTE .
NEMURIREA DE-AȘI AFLA
ÎNTR-UN COLȚ DE LUME ,
STAU SĂ AȘTEPT STEAUA MEA
CA SĂ-I DAU UN NUME !...
Viața templul timpului
"Viața templul timpului"
Tu inimă din ceasuri
Cu pulsul ticăind
Ce-mi tot pompezi
In timp, secunde-n infinit
Tu inimă din ceasuri
Să-mi ticăi,multe veacuri, multe
Vreau timp,vreau viață
Milenii să-mi ajungă.
20:15
26.04.2024
Florin Ristea
RUGACIUNE ÎN IARNA VIEȚII
Azi, mă rog la tine Doamne
Pentru mine azi mă rog
Fă minune în minune
Să nu văd ce am mai văzut
Să n-aud ce am auzit
Și mă lasă-n iarna vieții
Să m-aud…Să mă privesc…
Să mă satur stând cu mine,
De mine rezemată să m-așez
Doamne!
Anticipat, îți mulțumesc.
Maree
Tălpile-ţi goale strivesc
Nisipul de aur
Al timpurilor străvechi,
Iar trupul de carne-aburindă
Dansează, vehement,
În lumina perfidă a lunii.
Şi marea se ridică
Peste sinele-ţi încins
Şi te scufundă
În adâncurile de nepătruns
Ale vieţii din tine.
Refluxul se-ntoarce
Cu raze de cuarţ
Ce-ţi scaldă trupul
Surghiunit de secetă.
Eşti adormit, iar fantezia nopţii trecute
E doar un mit în tine...
Dorul
Dorul nu va dispărea
Prin el vei putea crea
Artă de neprețuit
Din ceea ce ai trăit
El ține-n viață trecutul
Care mai e doar în gândul
La ce-a fost și e în tine
El dă sensul în sine
E o durere plăcută
Ce-n minte e simțită
E un vis bun sau de necaz
Ce-l visezi doar când ești treaz
E un gând și-un sentiment
Pentru un trecut moment
Care-acum nu mai există
Decât prin mintea artistă
Simți ceva pentru ceva
Ce e doar în mintea ta
Simți durere și iubire
La ceva ce n-are trăire
Horoscop
Tu te-ai născut în luna cu care începe anul,
Când moșul Promoroacă cu gerul face planul,
Când alb omătul iernii natura încunună
Iar crivățul și viscolul sunt tot mai împreună.
La un crăpat de ziuă, prin scâncet te-ai auzit,
Și ursitoarele au venit și soarta ți-au hărăzit.
Din cornul abundenței zeița Flora și ea a dăruit
Iubire-n suflet, un strop din al său har miruit.
Ființă ce a urmat ascensiunea neobosită
Și cu încăpățânare în starea sa introvertită.
Saturn a pus pecetea disciplinei și eficienței,
A simțului responsabilității și a experienței.
Urcând de la nivelul mării până în vârf de munte,
Tenacitatea, verticalitatea au ajutat să-nfrunte
Tot greul și dureri ce viața a presărat în drum,
Și a încercat, creând, să aibă amprenta de parfum.
Așa cum primăvara vine înfloritoare după iarnă,
Așa și dorul etern de viață în inimi îl aștearnă.
Croșetând din fire de aur și argint speranța,
Dantela cu care se-mbracă mereu exuberanța.
TAINA SORȚII !
SINGUR , SIGUR AM SĂ PLEC
UNDEVA DEPARTE
TAINA SORȚII S-O ÎNȚELEG
PE-O FILĂ DE CARTE .
NEMURIREA DE-AȘI AFLA
ÎNTR-UN COLȚ DE LUME ,
STAU SĂ AȘTEPT STEAUA MEA
CA SĂ-I DAU UN NUME !...
Viața templul timpului
"Viața templul timpului"
Tu inimă din ceasuri
Cu pulsul ticăind
Ce-mi tot pompezi
In timp, secunde-n infinit
Tu inimă din ceasuri
Să-mi ticăi,multe veacuri, multe
Vreau timp,vreau viață
Milenii să-mi ajungă.
20:15
26.04.2024
Florin Ristea
RUGACIUNE ÎN IARNA VIEȚII
Azi, mă rog la tine Doamne
Pentru mine azi mă rog
Fă minune în minune
Să nu văd ce am mai văzut
Să n-aud ce am auzit
Și mă lasă-n iarna vieții
Să m-aud…Să mă privesc…
Să mă satur stând cu mine,
De mine rezemată să m-așez
Doamne!
Anticipat, îți mulțumesc.
Maree
Tălpile-ţi goale strivesc
Nisipul de aur
Al timpurilor străvechi,
Iar trupul de carne-aburindă
Dansează, vehement,
În lumina perfidă a lunii.
Şi marea se ridică
Peste sinele-ţi încins
Şi te scufundă
În adâncurile de nepătruns
Ale vieţii din tine.
Refluxul se-ntoarce
Cu raze de cuarţ
Ce-ţi scaldă trupul
Surghiunit de secetă.
Eşti adormit, iar fantezia nopţii trecute
E doar un mit în tine...
Dorul
Dorul nu va dispărea
Prin el vei putea crea
Artă de neprețuit
Din ceea ce ai trăit
El ține-n viață trecutul
Care mai e doar în gândul
La ce-a fost și e în tine
El dă sensul în sine
E o durere plăcută
Ce-n minte e simțită
E un vis bun sau de necaz
Ce-l visezi doar când ești treaz
E un gând și-un sentiment
Pentru un trecut moment
Care-acum nu mai există
Decât prin mintea artistă
Simți ceva pentru ceva
Ce e doar în mintea ta
Simți durere și iubire
La ceva ce n-are trăire
Horoscop
Tu te-ai născut în luna cu care începe anul,
Când moșul Promoroacă cu gerul face planul,
Când alb omătul iernii natura încunună
Iar crivățul și viscolul sunt tot mai împreună.
La un crăpat de ziuă, prin scâncet te-ai auzit,
Și ursitoarele au venit și soarta ți-au hărăzit.
Din cornul abundenței zeița Flora și ea a dăruit
Iubire-n suflet, un strop din al său har miruit.
Ființă ce a urmat ascensiunea neobosită
Și cu încăpățânare în starea sa introvertită.
Saturn a pus pecetea disciplinei și eficienței,
A simțului responsabilității și a experienței.
Urcând de la nivelul mării până în vârf de munte,
Tenacitatea, verticalitatea au ajutat să-nfrunte
Tot greul și dureri ce viața a presărat în drum,
Și a încercat, creând, să aibă amprenta de parfum.
Așa cum primăvara vine înfloritoare după iarnă,
Așa și dorul etern de viață în inimi îl aștearnă.
Croșetând din fire de aur și argint speranța,
Dantela cu care se-mbracă mereu exuberanța.
Alte poezii ale autorului
Distrusă
Pe poza ta, cu o tigara,
O privesc ca prima oara
Si imi șoptește vinul dulce:
"Doar necazuri iti aduce"
Beau pentru a putea uita
Ochii ce ma alinau cândva.
Beau pentru a sa voce
Ce imi urla in inima feroce.
Cu corpul tăiat și sufletul frânt,
Iti cant acum acest descant.
Nu e al nostru descant de iubire,
E acel descant de învrăjbire...
Dacă iei cuvinte toate...
Încerc să-mi strâng gândurile
Să nu-mi mai răscolească amintirile
Și gândurile mele se sting rănite
Căci de-o viață-s împresurate de regrete
Căci doar o umbră-i viața mea
Pe lîngă fericirile, pierdute cândva
Îmi pun capul frânt pe pernă
Și mă trezesc într-un deșert pustiu
De departe zăresc, o altă persoană
Înapoia sa cresc flori perpetuu
Avea mâinile grav rănite
Și coasta sa era stăpunsă
Îmbrăcat în haină împărătească
Citeam pe chipul său bunătate
Acum aud râuri și cascade
Glasuri de păsări și de animale
Iar lângă mine, o junglă șade
Cu mii de arome ce îmi inundă nările
Dacă iei cuvinte toate, din poeme
Sunt prea palide, sărace să exprime
Cât de mult te iubesc pe tine
O dragoste ce nicicând nu apune
Ce întrece a oceanelor adâncime
Deschide ușs, să vin la tine
Că ci tot bat, bat de-o veșnicie
Ai putea înțelege tu harul ?
E iubirea sa de neconceput
Hristos a băut tot paharul
S-o putem lua noi de la-nceput
Mereu mă copleșește dragostea Domnului!
Nici zidul gros al păcatului
Nu ne poate despărții de ea
Te laud, căci nemărginită-i îndurarea ta
M-am prăbușit la piciorul lui
Grăbindu-mă să îmi cer iertare
Lacrimi scumpe răsăreau din ochii
Căci păcătuisem fără-ncetare
Fără prezența ta Doamne
Mi se topesc oasele de dor
Inima îmi crapă de durere
Mă descarc și nu am încărcător
Fără iubirea ta Doamne
M-aș ofili încet ca o floare
Tăiată și pusă la soare
Ajung să-mi pierd ultima culoare
Și îmi îngheața apa-n vene
Până când sufletul meu moare.
Locuiește azi un suflet
Locuiește azi un suflet
Ce-i de mult uitat de lume
Care are într-un cântec
O magie mai anume
Si sperând sa o găsească
Un alt suflet curajos
Cineva s-o liniștească
Și-i va fi lui credincios
Căci a suferit nu-i gluma
Ani la rând ea tot stătea
Si uitându-se la mâna
Ea spera, spera , spera
S-o salveze pe vecie
De tortura lui , extrema
Sa facă din-nou magie
Si sa fie iar emblema
Rugăciune de iertare
Greșesc necontenit pe drumul către Tine
Și cad în fiece capcană lăsată-n calea mea...
Transform în rău tot binele din mine
Și tot păcatul devine povară grea...
Oh! Dumnezeule Înalt! Câtă durere!
Eram în Rai și-acum sunt în cădere...
Oh! Dumnezeule Preabun! Și câtă vină!
Nu merit nici iertare și nici milă...
Și totuși strig spre Tine: miluiește-mă!
Ești singura nădejde care mi-a mai rămas!
Oh, Doamne, Dumnezeul meu, miluiește-mă!
În mâna Ta destinul, viața-mi las!
Fă Tu cu ea ce crezi de cuviință,
Căci eu, din neîfrânare și din a mea voință,
Am rănit îngerul cel mai blănd cu putință!...
Crezând prea mult în mine... am fost în necredință...
Iubit-am fîrî margini și-am fost iubită,
M-a protejat, așa cum mi l-ai dăruit,
Dar din pricina mea acum am inima rănită,
Căci din pricina mea... eu l-am rănit...
Și plâng, căci știu că, pentru mine,
Îngerul ar fi dat orice avea...
Și plâng, căci știu că sunt de vină,
Căci i-am rănit adânc încrederea...
Oh! Doamne! Te rog: miluiește-mă
Și vindecă nelegiuirea ce-am comis!
Oh! Îngerul meu! Te rog, iartă-mă!
Iartă-mă că iubirea și-am ucis!...
Greșesc necontenit și merg spre moarte...
Oh! Doamne, scapă-mă, că pier!
Sufletul meu se adâncește-n noapte...
Oh! Doamne, miluiește-mă, că pier!
Lacrima, Doamne, nu-mi opri în viață;
Nu mă lăsa să uit ce am greșit!
Știu că nu merit, dar mai dă-mi o șansă
Să îl iubesc la fel cum m-a iubit...
Iubirea noastră
Stai liniștit
Suflet pur,
Și nu te mai îngrijora,
Lângă tine stă iubirea ta.
Dăruiește-mi inima
Știind că o s-o păstrez,
Și nicidecum nu o s-o mai pierzi,
Vei trăii în veci în inima mea
Pentru că pe tine nu te voi uita
Voi fi parte mereu
Din inima ta
E un lanț gros
Ce nu se va dezlega,
Iubirea noastră este pură
La fel ca sufletul tău
Un lac lin de apă,
Unde luna reflectă printre nori.
Cu un zâmbet rupt din soare
Ca o stea strălucitoare,
Cu un zâmbet rupt din soare ,
M-ai făcut să simt ,
dragostea ta orbitoare,
Nu am sentimente mai adânci ,
Când la pieptul tău mă strângi,
Atingerile tale moi,
Mă fac să simt că existăm doar noi.
de Laura Lucavischi
Distrusă
Pe poza ta, cu o tigara,
O privesc ca prima oara
Si imi șoptește vinul dulce:
"Doar necazuri iti aduce"
Beau pentru a putea uita
Ochii ce ma alinau cândva.
Beau pentru a sa voce
Ce imi urla in inima feroce.
Cu corpul tăiat și sufletul frânt,
Iti cant acum acest descant.
Nu e al nostru descant de iubire,
E acel descant de învrăjbire...
Dacă iei cuvinte toate...
Încerc să-mi strâng gândurile
Să nu-mi mai răscolească amintirile
Și gândurile mele se sting rănite
Căci de-o viață-s împresurate de regrete
Căci doar o umbră-i viața mea
Pe lîngă fericirile, pierdute cândva
Îmi pun capul frânt pe pernă
Și mă trezesc într-un deșert pustiu
De departe zăresc, o altă persoană
Înapoia sa cresc flori perpetuu
Avea mâinile grav rănite
Și coasta sa era stăpunsă
Îmbrăcat în haină împărătească
Citeam pe chipul său bunătate
Acum aud râuri și cascade
Glasuri de păsări și de animale
Iar lângă mine, o junglă șade
Cu mii de arome ce îmi inundă nările
Dacă iei cuvinte toate, din poeme
Sunt prea palide, sărace să exprime
Cât de mult te iubesc pe tine
O dragoste ce nicicând nu apune
Ce întrece a oceanelor adâncime
Deschide ușs, să vin la tine
Că ci tot bat, bat de-o veșnicie
Ai putea înțelege tu harul ?
E iubirea sa de neconceput
Hristos a băut tot paharul
S-o putem lua noi de la-nceput
Mereu mă copleșește dragostea Domnului!
Nici zidul gros al păcatului
Nu ne poate despărții de ea
Te laud, căci nemărginită-i îndurarea ta
M-am prăbușit la piciorul lui
Grăbindu-mă să îmi cer iertare
Lacrimi scumpe răsăreau din ochii
Căci păcătuisem fără-ncetare
Fără prezența ta Doamne
Mi se topesc oasele de dor
Inima îmi crapă de durere
Mă descarc și nu am încărcător
Fără iubirea ta Doamne
M-aș ofili încet ca o floare
Tăiată și pusă la soare
Ajung să-mi pierd ultima culoare
Și îmi îngheața apa-n vene
Până când sufletul meu moare.
Locuiește azi un suflet
Locuiește azi un suflet
Ce-i de mult uitat de lume
Care are într-un cântec
O magie mai anume
Si sperând sa o găsească
Un alt suflet curajos
Cineva s-o liniștească
Și-i va fi lui credincios
Căci a suferit nu-i gluma
Ani la rând ea tot stătea
Si uitându-se la mâna
Ea spera, spera , spera
S-o salveze pe vecie
De tortura lui , extrema
Sa facă din-nou magie
Si sa fie iar emblema
Rugăciune de iertare
Greșesc necontenit pe drumul către Tine
Și cad în fiece capcană lăsată-n calea mea...
Transform în rău tot binele din mine
Și tot păcatul devine povară grea...
Oh! Dumnezeule Înalt! Câtă durere!
Eram în Rai și-acum sunt în cădere...
Oh! Dumnezeule Preabun! Și câtă vină!
Nu merit nici iertare și nici milă...
Și totuși strig spre Tine: miluiește-mă!
Ești singura nădejde care mi-a mai rămas!
Oh, Doamne, Dumnezeul meu, miluiește-mă!
În mâna Ta destinul, viața-mi las!
Fă Tu cu ea ce crezi de cuviință,
Căci eu, din neîfrânare și din a mea voință,
Am rănit îngerul cel mai blănd cu putință!...
Crezând prea mult în mine... am fost în necredință...
Iubit-am fîrî margini și-am fost iubită,
M-a protejat, așa cum mi l-ai dăruit,
Dar din pricina mea acum am inima rănită,
Căci din pricina mea... eu l-am rănit...
Și plâng, căci știu că, pentru mine,
Îngerul ar fi dat orice avea...
Și plâng, căci știu că sunt de vină,
Căci i-am rănit adânc încrederea...
Oh! Doamne! Te rog: miluiește-mă
Și vindecă nelegiuirea ce-am comis!
Oh! Îngerul meu! Te rog, iartă-mă!
Iartă-mă că iubirea și-am ucis!...
Greșesc necontenit și merg spre moarte...
Oh! Doamne, scapă-mă, că pier!
Sufletul meu se adâncește-n noapte...
Oh! Doamne, miluiește-mă, că pier!
Lacrima, Doamne, nu-mi opri în viață;
Nu mă lăsa să uit ce am greșit!
Știu că nu merit, dar mai dă-mi o șansă
Să îl iubesc la fel cum m-a iubit...
Iubirea noastră
Stai liniștit
Suflet pur,
Și nu te mai îngrijora,
Lângă tine stă iubirea ta.
Dăruiește-mi inima
Știind că o s-o păstrez,
Și nicidecum nu o s-o mai pierzi,
Vei trăii în veci în inima mea
Pentru că pe tine nu te voi uita
Voi fi parte mereu
Din inima ta
E un lanț gros
Ce nu se va dezlega,
Iubirea noastră este pură
La fel ca sufletul tău
Un lac lin de apă,
Unde luna reflectă printre nori.
Cu un zâmbet rupt din soare
Ca o stea strălucitoare,
Cu un zâmbet rupt din soare ,
M-ai făcut să simt ,
dragostea ta orbitoare,
Nu am sentimente mai adânci ,
Când la pieptul tău mă strângi,
Atingerile tale moi,
Mă fac să simt că existăm doar noi.
de Laura Lucavischi