Încercare – capitolul I
Din ochii negrii
Îmbălsămați,
Purtând pecetea
Însetată,
Tot prezentu-i o visare
A tristei mele amintiri.
Trezește-te din viața aceasta
Etern coșmar al cărui suflet
O, tu om
Născut din lumea
Degradată de prezent.
Să incercăm să fim mai buni,
Poate chiar puțin nebuni
Putrezind lângă altarul
Timpului de zi cu zi.
Să încercăm dacă se poate
Ca prin traiul ce-l avem
Și-a luminii insulare
Crezul nostru de-acum să fie
Împărțit în agonie,
Teamă
Și extaz.
Asculta-ți și luați aminte
Pe planeta ce-o ruinați
Nu-i cadou,
Nu e nici premiu
Că tu exiști și ești vei fi
Tu ești doar viața efemeră
A cărei cântec și chemare
Din întâmplare
S-a născut pe acest Pământ.
Precum greșeala strecurată
În mod voit și arbitrar
Pe planul vieții
Secundar
Mânjind cu sare
Mâzgâlind în mare
Tabloul vieții ce n-a fost să fie
Însă tu l-ai continuat
L-ai subjugat,
După chipul tău
Tu l-ai pictat,
Între pensula și culoare
Mai e ceva ce n-ai să știi
Tu niciodată,
Este clipa reîntregită
A unei rame al cărei vis
E să fie, să rămână
Nepictată
Neatinsă, netulburată
Ce poate fi, tu l-ai pictat
Și ai uitat,
Ce n-a fost dar putea să fie.
Peste timp și peste ani
Când nici unul nu vom mai fi
Din geneză se va naște
Același zeu ce prin credință
Va mai spune încă o dată
Să fie lumină
Sau poate doar noapte
Din nou
Pe acest Pamânt.
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Popescu Ioan
Дата публикации: 27 июля 2024
Просмотры: 387
Стихи из этой категории
Pustnicul
Pe stânca ce atinge cerul,
Un pustnic și-a zidit castelul,
Să fie lângă Dumnezeu,
Așa cum își dorise el.
Și-n fiecare zi cu nume
Se tot ruga la Dumnezeu
Să ierte întreaga omenire,
Să nu îl ierte doar pe el.
Își petrecu parte din viață
Rugându-se la Dumnezeu
Și de cădea în îndoială,
Tot se ruga la Dumnezeu.
Îl tot ruga să-l întărească,
Să nu greșească-n adevăr,
Să ție calea vieții dreaptă,
Să nu găsească vreun ocol.
Îl lăudau în cer toți sfinții,
Îl lăudau și adormiții,
Iar îngerii se întrebau
Cum Dumnezeu nu-l cheamă-n în rai.
Dar pustnicul avea păcate,
Ce nimeni nu știa socoate,
Doar unul, bunul Dumnezeu,
I le știa pe toate.
Se scurge timpu-ncetișor,
Stând singur, fără niciun om,
Dar și așa timpul trecu
Și barba-i albă se făcu, din neagră.
Și chiar de-avea vreo 90 de ani
Nu se plângea că-i este greu,
Căci își găsea un ajutor
În sfântul nostru, Dumnezeu.
Veni vremea călătoriei,
Să plece în împărăție,
Să întâlnească sufletul,
Pe Domnul lui.
Pe stânca ce atinge cerul
E omul ce-și dorește raiul,
Iar lângă el o nălucire,
Îi dă biletul de adio.
Un suflet se îndepărtează,
Se plimbă liber prin văzduh,
Privește cerul cu mândrie
Și zboară lin spre absolut.
La poarta raiului închisă,
Un sfântul Petru stă tăcut,
Îndeamnă sufletul să șadă
Și să aștepte-n rând.
Un rând de suflete plângând
Așteaptă lângă poartă,
O judecată îi desparte
De raiul cu de toate.
„Ți-e tolba plină de păcate,
În tinerețe le-ai făcut pe toate,
Un hoț fusei de mic copil,
Apoi, tâlhar la drumul mare.
Te-au blestemat toți jefuiții,
Pe tine și pe banda ta,
Te-au pus în lacrimi și suspine
Și le-au trimis la mine.”
Așa grăi la judecată
Un Domn creat din apă pură
Ce se părea că n-are gură,
Dar toți știau ce vrea să spună.
„Te iert de toate câte ai făcut,
Căci am văzut că nu ai vrut
Să strângi averi nemăsurate
Sau să îți faci palate.
Ai împărțit cu cei săraci
Din prada ta bogată,
Ai dat la oameni nevoiași
Și la văduve-n poartă.
Mai știu de anii de căință,
Ți-au fost de mare trebuință,
La judecata de apoi,
Te iert, rămâi în rai, cu noi.”
Din toate câte le-am făcut,
Când minte multă n-am avut,
Avem un timp la bătrânețe
Să cerem penitență.
Culeg
Culeg o sămânță, un fir de nisip și doar trei grăunțe,
Mă aplec la Soare, mă întorc la mare și împrăștii sare...
Pentru mine-i casă, pentru mama-i masă fericirea-n viață,
Rog de tine soartă, că te am în față și mă protejează!
Un suflet de inel plânge-n copăcel că-i frunza uscată...
Să nu-l lași în vânt pe omul bătut care plânge mult!
Și du-l lâng-un nuc să vadă un câmp cât ar fi de lung...
Să vadă lumina și să simtă ziua când coboară mâna,
Eu mă așez la vale și văd o cărare fără viață-n zare...
Toți l-au părăsit pe cel amăgit, doar tu ai rămas, Soare!
Nu e timp să plâng și nici să mă afund în liniște de mare,
Ci merg să culeg și să mai privesc încă o cărare...
Logaritmici
Uităm că suntem încă ființe mici
Ce nu-și găsesc adesea rostul lor
Pe deplin îngăduit suntem un cor
Cu voci aritmice cântăm polemici
Întotdeauna suntem logaritmici
Marius Ene, Polonia, 30.03.2025
Dorul
Dorul nu va dispărea
Prin el vei putea crea
Artă de neprețuit
Din ceea ce ai trăit
El ține-n viață trecutul
Care mai e doar în gândul
La ce-a fost și e în tine
El dă sensul în sine
E o durere plăcută
Ce-n minte e simțită
E un vis bun sau de necaz
Ce-l visezi doar când ești treaz
E un gând și-un sentiment
Pentru un trecut moment
Care-acum nu mai există
Decât prin mintea artistă
Simți ceva pentru ceva
Ce e doar în mintea ta
Simți durere și iubire
La ceva ce n-are trăire
Reflexii
Acum când gândurile îmi sunt
La unison cu bătăile inimii,
Și razele de soare mă descrunt,
Dăruiesc sentimente pure omenimii.
Doresc mereu ca să descopăr
O lume plină de candoare,
Și iubire cu care să acopăr
Tot ce din trecut mă doare.
O cunoaștere a conștiinței
Din teancul de necunoașteri,
Subjugate zilnic tendinței
De a înfăptui, zidi renașteri.
Cu stihuri blânde să dezmierd,
Clipele minunate să le amintesc,
Luptând cu anii să nu le pierd
Și iubirea de frumos să n-o clintesc.
Iluzii în olandeză
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Illusies
Je bent zo oud als je wilt zijn,
Je hebt het krullende haar dat je altijd hebt bewonderd en dat nooit kroest,
Je hebt een muur vol schilderijen in je kamer,
Je hebt het populairste telefoonmodel,
Je hebt een beste vriend, hij zal je nooit in de steek laten, niet bewust tenminste.
Je hebt het lekkerste ontbijt (pannenkoeken met Nutella),
Je hebt de beste stappenteller die gedownload kan worden,
Je hebt de snelste fiets, daarmee bereik je Fălticeni in slechts 15 minuten,
Je hebt de meest rechte neus, je hebt geen neuscorrectie meer nodig,
Je hebt de meest rechte tanden, niet te ver naar achteren of te ver,
Je krijgt altijd de meest accurate waardering van de mensen om je heen (er is geen brutale leugen meer, ze zullen je niet kennen, omdat het ze niets kan schelen, ze het niet nodig hebben, of omdat je alles in je houdt en wilt om de sterke vrouw te lijken, stop met het vermannelijken van jezelf in het belang van mensen die er niets om geven, wie ze ook zijn),
Je hebt de zuiverste bedoelingen, niet alleen dat, je weet ze ook te laten zien,
Je hebt de meest glanzende gelnagels,
Je hebt de meeste tinten paars in je garderobe,
Je hebt de meest uitgebreide afspeellijst met de gedichten van George Bacovia die de een na de ander worden voorgedragen,
Je hebt zoveel vrienden als je zou willen hebben, dat wil zeggen twee, de eerlijke, met wie je een leven lang contact zult houden, de rest zijn gewoon mensen die iets van je willen, ze gebruiken je, ze missen je niet een kans als ze je zien,
Je hebt de beste manier om frietjes te maken, zoals McDonald's bij jou in de buurt,
Je hebt de beste styling elke keer dat je je verkleedt,
Je hebt altijd harmonie, niets wijkt af van wat je oorspronkelijk wilde, zelfs niet de kleinste afwijking,
Je hebt de meest begripvolle mensen (maar je moet alles uitleggen, waarom is de lucht blauw?, waarom adem je?), maar dat gebeurt niet in ons gedicht,
Je hebt de beste verklaringen, alleen jij weet hoe je ze zo mooi hebt gemaakt, niemand blijft in de war, iedereen houdt speciaal hiervoor van je,
Je hebt de beste verjaardagstaarten in Noorwegen,
Je hebt de beste pennen, ze breken nooit,
Je hebt het beste paar schoenen, ook voor Latijns-Amerikaanse dansen,
Je hebt de meest interessante ideeën voor kamerdecoratie,
Je hebt de beste precisie bij het knippen van het haar van een vriend (je kunt jezelf nauwelijks knippen),
Je hebt de grappigste voorkeuren als het om muziek gaat,
Je hebt een muzikaal oor, maar je weet helemaal niet hoe je het moet gebruiken,
Je hebt de meest extravagante smaak als het om nagellak gaat, alleen neonkleuren spreken je aan,
Je hebt de mooiste normen, je benadert ze nooit omdat ze mooi zijn,
Je hebt de beste spiegels, daardoor kun je alles zien, elke vlieg die erin is gekomen,
Je hebt altijd en overal de meeste verdiensten,
Je hebt het beste vermogen om gebeurtenissen te begrijpen, van welke aard dan ook,
Je hebt de meest aangename stem,
Je hebt de zachtste aanraking,
Je hebt de meest geurige parfums, je bent een lentefee,
Je hebt de helderste glimlach, je trekt alle ogen, ook al hou je niet van aandacht,
Je hebt de beste grasmaaier, knip elke lijn op dezelfde lengte,
Je hebt de beste waardering voor dingen, vooral de hoeveelheid. Als een vriend langskomt en je limonade wilt drinken, zorg er dan voor dat je allebei dezelfde hoeveelheid sap in je glas hebt,
Je hebt de beste manier om de problemen van mensen te begrijpen, neem logica en wat logisch haalbaar is, niet wat iedereen wil dat er gebeurt, wees eerlijk, ook jij wilde veel mooie vlinders in dit leven, maar ze vlogen niet in jouw richting, alleen dingen die jij sprong om te vangen en alleen jezelf pijn te doen,
Jij hebt het beste vermogen om in de harten van mensen te kijken, om wonden te helen. Vanuit dit gezichtspunt ben je zelfs een psycholoog.
Je hebt het mooiste fatsoen in gedrag en gedrag,
Je hebt de meest correcte en beste argumenten,
Je hebt de raarste voorkeuren als het gaat om de televisiestations waar je naar kijkt,
Je hebt de treurigste herinneringen, maar je bent erin geslaagd om wat op het eerste gezicht te weinig leek te vermenigvuldigen, om van die tips iets constructiefs te maken,
Je had de leukste bankcollega's,
hij gaf je altijd de oefeningen waarvan je niet wist hoe je ze moest doen,
Je hebt de meest ontroerende woorden in de woordenschat,
Je hebt de beste pincetten, nagelknippers,
Je hebt de mooiste ambities in jezelf, niet alleen jij zou de begunstigde zijn,
Je hebt de meest genereuze gedachten,
Je hebt de meest moraliserende en melodieuze gewetensstem,
Je hebt de kracht/wijsheid om op te geven als je ziet dat je geen reden hebt om door te gaan,
Je hebt de mogelijkheid om mensen een goed gevoel te geven alleen al door jouw aanwezigheid. Als je bij ze bent, hebben ze geen wit haar meer, zijn ze gelukkiger, lijken ze niet eens rimpels meer te hebben,
Je hebt op alle mogelijke manieren geprobeerd een betere versie van jezelf te worden, het doel is bereikt, je kunt ontspannen, de stem van het geweten was hard tegen je, omdat het alleen jouw bestwil wilde, het is als de stem van een ouder die je niet dwingt, alleen zegt hij dat het beter zou zijn omdat hij aan je denkt en nog steeds om je geeft.
Pustnicul
Pe stânca ce atinge cerul,
Un pustnic și-a zidit castelul,
Să fie lângă Dumnezeu,
Așa cum își dorise el.
Și-n fiecare zi cu nume
Se tot ruga la Dumnezeu
Să ierte întreaga omenire,
Să nu îl ierte doar pe el.
Își petrecu parte din viață
Rugându-se la Dumnezeu
Și de cădea în îndoială,
Tot se ruga la Dumnezeu.
Îl tot ruga să-l întărească,
Să nu greșească-n adevăr,
Să ție calea vieții dreaptă,
Să nu găsească vreun ocol.
Îl lăudau în cer toți sfinții,
Îl lăudau și adormiții,
Iar îngerii se întrebau
Cum Dumnezeu nu-l cheamă-n în rai.
Dar pustnicul avea păcate,
Ce nimeni nu știa socoate,
Doar unul, bunul Dumnezeu,
I le știa pe toate.
Se scurge timpu-ncetișor,
Stând singur, fără niciun om,
Dar și așa timpul trecu
Și barba-i albă se făcu, din neagră.
Și chiar de-avea vreo 90 de ani
Nu se plângea că-i este greu,
Căci își găsea un ajutor
În sfântul nostru, Dumnezeu.
Veni vremea călătoriei,
Să plece în împărăție,
Să întâlnească sufletul,
Pe Domnul lui.
Pe stânca ce atinge cerul
E omul ce-și dorește raiul,
Iar lângă el o nălucire,
Îi dă biletul de adio.
Un suflet se îndepărtează,
Se plimbă liber prin văzduh,
Privește cerul cu mândrie
Și zboară lin spre absolut.
La poarta raiului închisă,
Un sfântul Petru stă tăcut,
Îndeamnă sufletul să șadă
Și să aștepte-n rând.
Un rând de suflete plângând
Așteaptă lângă poartă,
O judecată îi desparte
De raiul cu de toate.
„Ți-e tolba plină de păcate,
În tinerețe le-ai făcut pe toate,
Un hoț fusei de mic copil,
Apoi, tâlhar la drumul mare.
Te-au blestemat toți jefuiții,
Pe tine și pe banda ta,
Te-au pus în lacrimi și suspine
Și le-au trimis la mine.”
Așa grăi la judecată
Un Domn creat din apă pură
Ce se părea că n-are gură,
Dar toți știau ce vrea să spună.
„Te iert de toate câte ai făcut,
Căci am văzut că nu ai vrut
Să strângi averi nemăsurate
Sau să îți faci palate.
Ai împărțit cu cei săraci
Din prada ta bogată,
Ai dat la oameni nevoiași
Și la văduve-n poartă.
Mai știu de anii de căință,
Ți-au fost de mare trebuință,
La judecata de apoi,
Te iert, rămâi în rai, cu noi.”
Din toate câte le-am făcut,
Când minte multă n-am avut,
Avem un timp la bătrânețe
Să cerem penitență.
Culeg
Culeg o sămânță, un fir de nisip și doar trei grăunțe,
Mă aplec la Soare, mă întorc la mare și împrăștii sare...
Pentru mine-i casă, pentru mama-i masă fericirea-n viață,
Rog de tine soartă, că te am în față și mă protejează!
Un suflet de inel plânge-n copăcel că-i frunza uscată...
Să nu-l lași în vânt pe omul bătut care plânge mult!
Și du-l lâng-un nuc să vadă un câmp cât ar fi de lung...
Să vadă lumina și să simtă ziua când coboară mâna,
Eu mă așez la vale și văd o cărare fără viață-n zare...
Toți l-au părăsit pe cel amăgit, doar tu ai rămas, Soare!
Nu e timp să plâng și nici să mă afund în liniște de mare,
Ci merg să culeg și să mai privesc încă o cărare...
Logaritmici
Uităm că suntem încă ființe mici
Ce nu-și găsesc adesea rostul lor
Pe deplin îngăduit suntem un cor
Cu voci aritmice cântăm polemici
Întotdeauna suntem logaritmici
Marius Ene, Polonia, 30.03.2025
Dorul
Dorul nu va dispărea
Prin el vei putea crea
Artă de neprețuit
Din ceea ce ai trăit
El ține-n viață trecutul
Care mai e doar în gândul
La ce-a fost și e în tine
El dă sensul în sine
E o durere plăcută
Ce-n minte e simțită
E un vis bun sau de necaz
Ce-l visezi doar când ești treaz
E un gând și-un sentiment
Pentru un trecut moment
Care-acum nu mai există
Decât prin mintea artistă
Simți ceva pentru ceva
Ce e doar în mintea ta
Simți durere și iubire
La ceva ce n-are trăire
Reflexii
Acum când gândurile îmi sunt
La unison cu bătăile inimii,
Și razele de soare mă descrunt,
Dăruiesc sentimente pure omenimii.
Doresc mereu ca să descopăr
O lume plină de candoare,
Și iubire cu care să acopăr
Tot ce din trecut mă doare.
O cunoaștere a conștiinței
Din teancul de necunoașteri,
Subjugate zilnic tendinței
De a înfăptui, zidi renașteri.
Cu stihuri blânde să dezmierd,
Clipele minunate să le amintesc,
Luptând cu anii să nu le pierd
Și iubirea de frumos să n-o clintesc.
Iluzii în olandeză
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Illusies
Je bent zo oud als je wilt zijn,
Je hebt het krullende haar dat je altijd hebt bewonderd en dat nooit kroest,
Je hebt een muur vol schilderijen in je kamer,
Je hebt het populairste telefoonmodel,
Je hebt een beste vriend, hij zal je nooit in de steek laten, niet bewust tenminste.
Je hebt het lekkerste ontbijt (pannenkoeken met Nutella),
Je hebt de beste stappenteller die gedownload kan worden,
Je hebt de snelste fiets, daarmee bereik je Fălticeni in slechts 15 minuten,
Je hebt de meest rechte neus, je hebt geen neuscorrectie meer nodig,
Je hebt de meest rechte tanden, niet te ver naar achteren of te ver,
Je krijgt altijd de meest accurate waardering van de mensen om je heen (er is geen brutale leugen meer, ze zullen je niet kennen, omdat het ze niets kan schelen, ze het niet nodig hebben, of omdat je alles in je houdt en wilt om de sterke vrouw te lijken, stop met het vermannelijken van jezelf in het belang van mensen die er niets om geven, wie ze ook zijn),
Je hebt de zuiverste bedoelingen, niet alleen dat, je weet ze ook te laten zien,
Je hebt de meest glanzende gelnagels,
Je hebt de meeste tinten paars in je garderobe,
Je hebt de meest uitgebreide afspeellijst met de gedichten van George Bacovia die de een na de ander worden voorgedragen,
Je hebt zoveel vrienden als je zou willen hebben, dat wil zeggen twee, de eerlijke, met wie je een leven lang contact zult houden, de rest zijn gewoon mensen die iets van je willen, ze gebruiken je, ze missen je niet een kans als ze je zien,
Je hebt de beste manier om frietjes te maken, zoals McDonald's bij jou in de buurt,
Je hebt de beste styling elke keer dat je je verkleedt,
Je hebt altijd harmonie, niets wijkt af van wat je oorspronkelijk wilde, zelfs niet de kleinste afwijking,
Je hebt de meest begripvolle mensen (maar je moet alles uitleggen, waarom is de lucht blauw?, waarom adem je?), maar dat gebeurt niet in ons gedicht,
Je hebt de beste verklaringen, alleen jij weet hoe je ze zo mooi hebt gemaakt, niemand blijft in de war, iedereen houdt speciaal hiervoor van je,
Je hebt de beste verjaardagstaarten in Noorwegen,
Je hebt de beste pennen, ze breken nooit,
Je hebt het beste paar schoenen, ook voor Latijns-Amerikaanse dansen,
Je hebt de meest interessante ideeën voor kamerdecoratie,
Je hebt de beste precisie bij het knippen van het haar van een vriend (je kunt jezelf nauwelijks knippen),
Je hebt de grappigste voorkeuren als het om muziek gaat,
Je hebt een muzikaal oor, maar je weet helemaal niet hoe je het moet gebruiken,
Je hebt de meest extravagante smaak als het om nagellak gaat, alleen neonkleuren spreken je aan,
Je hebt de mooiste normen, je benadert ze nooit omdat ze mooi zijn,
Je hebt de beste spiegels, daardoor kun je alles zien, elke vlieg die erin is gekomen,
Je hebt altijd en overal de meeste verdiensten,
Je hebt het beste vermogen om gebeurtenissen te begrijpen, van welke aard dan ook,
Je hebt de meest aangename stem,
Je hebt de zachtste aanraking,
Je hebt de meest geurige parfums, je bent een lentefee,
Je hebt de helderste glimlach, je trekt alle ogen, ook al hou je niet van aandacht,
Je hebt de beste grasmaaier, knip elke lijn op dezelfde lengte,
Je hebt de beste waardering voor dingen, vooral de hoeveelheid. Als een vriend langskomt en je limonade wilt drinken, zorg er dan voor dat je allebei dezelfde hoeveelheid sap in je glas hebt,
Je hebt de beste manier om de problemen van mensen te begrijpen, neem logica en wat logisch haalbaar is, niet wat iedereen wil dat er gebeurt, wees eerlijk, ook jij wilde veel mooie vlinders in dit leven, maar ze vlogen niet in jouw richting, alleen dingen die jij sprong om te vangen en alleen jezelf pijn te doen,
Jij hebt het beste vermogen om in de harten van mensen te kijken, om wonden te helen. Vanuit dit gezichtspunt ben je zelfs een psycholoog.
Je hebt het mooiste fatsoen in gedrag en gedrag,
Je hebt de meest correcte en beste argumenten,
Je hebt de raarste voorkeuren als het gaat om de televisiestations waar je naar kijkt,
Je hebt de treurigste herinneringen, maar je bent erin geslaagd om wat op het eerste gezicht te weinig leek te vermenigvuldigen, om van die tips iets constructiefs te maken,
Je had de leukste bankcollega's,
hij gaf je altijd de oefeningen waarvan je niet wist hoe je ze moest doen,
Je hebt de meest ontroerende woorden in de woordenschat,
Je hebt de beste pincetten, nagelknippers,
Je hebt de mooiste ambities in jezelf, niet alleen jij zou de begunstigde zijn,
Je hebt de meest genereuze gedachten,
Je hebt de meest moraliserende en melodieuze gewetensstem,
Je hebt de kracht/wijsheid om op te geven als je ziet dat je geen reden hebt om door te gaan,
Je hebt de mogelijkheid om mensen een goed gevoel te geven alleen al door jouw aanwezigheid. Als je bij ze bent, hebben ze geen wit haar meer, zijn ze gelukkiger, lijken ze niet eens rimpels meer te hebben,
Je hebt op alle mogelijke manieren geprobeerd een betere versie van jezelf te worden, het doel is bereikt, je kunt ontspannen, de stem van het geweten was hard tegen je, omdat het alleen jouw bestwil wilde, het is als de stem van een ouder die je niet dwingt, alleen zegt hij dat het beter zou zijn omdat hij aan je denkt en nog steeds om je geeft.
Другие стихотворения автора
Ext - Ector
Și strigară marinarii
Când văzură
Cer închis în noaptea adâncă,
În zadar se străduiră
Barca vieții s-o salveze
Murim și o să murim de-a pururea în aste ape întunecate
Dar va veni și vremea 'ceia când ale noastre oase dezgropate
Vor sta la baza temelia
Fiului neînăscut.
„Un glas mut se auzi în noapte”
Și nu curse sânge-n van
Pe pământul făgăduinței
Ca să moară nebunește
În Vârtejul plin de foc
Al luminii umblătoare.
Încercare
Din ochii negrii
Mijiţi în sânge-moarte
Cu amintirea-n suflet
Un gol, pustiu
Îmi văd corpul ca o torţă
Arzând în flacăra iubirii
Descătuşat de propria chemare
Înrobită-n amintirea
Punctului demult uitat.
Tastând cuvinte al căror sens
Uitat de timpul anagnost,
Tot ce-i trist
E un imens
Trec emoții al căror cost
Le vom uita pentru că
Au fost.
Precum trăiești vei reveni
A ta soartă va deveni
O secundă împrăștiată
În viața mea naufragiată.
Eram, am fost, voi fi, nu sunt
Un om al cărui rost străin
Spulberat al cărui suflet
Nu există în abis.
Orice cuvânt, el se aude
Cum e rostit, așa şi este
Esenţa lui e şi chemarea
Unui fel de a fi greşit.
Problema e fără răspuns
Și o spun
Ca...
Să ne înţelegem
Prin ce spunem comunicăm
În limite şi ziduri sterpe
A ce spun tu înţelegi
Pentru că din închisoarea
Societăţii culturale
Cu faţete transparente
In culori strălucitoare
A luminii nevăzute
Și a glasului tactil,
Tu răspunzi inteligibil
Ca triunghiu-n patru laturi
Ca un romb hexagonal
Suntem pe-o dreaptă-nspăimântată
A dorinței de a fi
Neputinței de a trăi.
Ce vreau să spun
Nu pot să afirm nu am cuvinte şi silabe
Inventate-n realitatea
Cea creată fără rost,
Șlefuit de omenirea
Al cărei unic țel si scop
E să trăiască călcând pământul
Distrugându-i esenţa vieţii.
Păduri, tărâmuri, oceane verzi,
Câmpii și munți, nestrăbătuți
Oricine ai fost te voi găsi
Și această viață o vom părăsi.
Sunt o mică înregistrare
Pe hardul vieţii
Upgradat
Al cărui Windows
Eronat
Se aşterne la picioare
Fără ram sau procesor,
Însă viaţa nu suportă
La infinit aceeaşi greşeală
Creând un om ca partener
Din dorinţa de a nu mai fi
Singură-n nimicnicia
Timpului fără sfârşit.
Însă omul acest duşman
A tot ce-i viu, stăpân legal
Distrugând în calea lui
Tot ce vede înverşunat
Că nu e el, la fel,
Creat de el
Cum vrea şi poate
În nețărmuita-i lui gândire.
Fără ea noi n-am mai fi
Oameni a căror soartă
O răsfrângem
Prin credința
Ce-o cunoaştem în prezent
Acel ceva nu poate să fie
N-a fost creat şi nici născut
Pentru a fi un crez al nostru
Al dorinţei de a fi
Un Dumnezeu pe acest Pământ.
Opriţi-vă,
Nu vă mai mişcaţi,
După clipe să alergaţi,
Dăm format dar mai înainte
Lumina vieţii s-o aprindem
Și cu toții să ne rugăm
De păcate să ne lepădăm
Apusul nostru acum va fi.
Suntem nici buni,
Nici cei mai răi
Însă calea ce-o urmăm
Prin crearea nenaturală
A unor zei
Străbuni şi ei
Ce ne cheamă în lumea lor…
Veniţi acum sau niciodată
Lăsaţi timpul să respire
Glasul lui ca un ecou
Din nou, lumina s-o umbrească
Și din moarte să răzbească
Un nou sens
O altă cale,
O altfel de viață,
Poate mai bună.
Încercare – capitolul III
Cu amintirea-n suflet
Voi merge pe al meu drum
Așteptând în tăcerea dimineții
Un mic semn, pe caietul vieții
Scris cu litere amare
Însemnări al căror sens
Eludează și gândirea
Răspândind în lumea întreagă
O otravă îmbietoare
A tot ce-a fost,
Și o să mai fie.
A tot ce sunt
Ve fi și tu.
Ce nu-nțeleg, nu pot vedea
Fără silabe și cuvinte
Doar în vise mi se așterne
Cuvântul tău ca o chemare
Alerg spre tine să pot vedea,
Simții și eu lumina ta.
Pe noua cale acum voi merge
Pășind ca și întâia oară
Sub călcâiul tău tresar
Strivindu-mi trupul viciat
De secunde împrăștiat.
Câlcând durerea în picioare.
De citești aceste rânduri
Prin silabe colorate
Trec secunde a căror clipe
Trunchiate de destin
Privesc geneza și mă întreb
Ce-am pierdut ca omenire
În secunda ce-am ales-o
Și-am crezut noi cu tărie
Că din bici și nicovală
Vom ajunge un car cu boi.
Însă acum e prea tîrziu
Ne-am rătăcit fără scăpare
A noastră cale am pierdut-o
Devenind doar o nuanță
A absenței de a trăi.
Un talger pe o balanță,
Dependenți de viață.
Cântec de dor
Gaia, O, tu zeu ce neîncetat
Suporţi a noastră vieţuire
Sub scoarţa ta ne ducem rostul
Trăind prezentul dezlegat
În mod pasiv precum un arc
Încordat şi pregătit
A lansa în timp şi spaţiu
O săgeată cu mesajul
Am fost şi noi atunci aici.
Aseară, când voi n-ați fost
Dintr-un vis vă veți trezi
Cu ecoul unui şuier
Precum o rază zgomotoasă
Prăbuşită în extaz.
Te rugăm pe tine Doamne
Ghidează a noastră omenire
Căci din legile lăsate
Toate au fost... încălcate
Iar poveţele sfătoase
Toate au fost... periculoase
De ce acum ne îndoim
De-a ta esenţa în divin
Ne târâm precum un şarpe
Rătăcind fără scăpare
În deşertul pustiit
Plin de oaze irosit
Şi când mori, tu zămisleşti
Un alt crez, într-un alt destin.
Tot ce atingem se ofileşte
Sfărâmam până şi miezul
Palempsistic de a trăi?
Odată, atunci când ne-ai creat
Aminteşte-ţi,
Pe loc, Tu ai regretat
Însă timpul e un năvod
Al căror ochiuri întâmplătoare
Te cuprind în mreaja lor
Tot şoptindu-ţi încetişor
Nu mă uita, eu sunt văpaia şi genunea
Din
Mânia ta.
Astfel noi te-am renegat
Creând zei falşi
Al căror chip
Metamorfozat
Din Peste, Leu
Maimuţa, Om
Involuând toţi împreună
Tu cu noi
Noi fără tine
Oare în timp ce va urma?
Uitarea ta?
Memorii
Cristalină raza
Noaptea se arată
Țurțuri de gheață.
Din genuni, prin râuri de tristețe
M-am trezit legat pe viață
Încremenit într-un extaz
De Pământul pieritor
Efemere adunate
Oglindite în prezent.
Libertatea mă înconjoară
Cu umbre adânci a căror spaime
Retrăite-n eter
Sfărâmițează un trup complet
În mii de forme luminoase.
Pretutindeni și nicăieri.
Sunt dovada, sunt și martor
Cum că timpul infinit
S-a sfârșit în prag de iarnă
Căutându-și începutul
Vlăguit de omenirea
Ce o poartă fără rost.
Ce nu este mizerabil
Se transformă deplorabil
Să trăiesc dar parcă nu.
Legat de propria tinerețe
Am fost copil imaginar
Prin timp pierdut, lumina lunii
Sub a soarelui putere
Eu te caut gonind spre tine
Adevărul despre miine
Departe ești, totuși aproape.
La răscrucea dintre timpuri,
Ai găsit o umbră a mea
Înainte de a mă naște,
Să trăiesc, crezând că poate
O altă moarte va veni,
Purtând sicriul pe vecie.
Trăiesc dar nu pot concepe
Abruptul sunet incendiar
Ca o sferă fără formă
Un dreptunghi rectangular
Un pătrat mai circular.
Am găsit printre cutii
Scris pe o foaie efemeră
Aruncată-n focul sorții
Un rând palid și neșters
Săpat în piatră
Săpat în lemn
Murdărit și întinat
Un puroi predestinat.
Sunt tot eu, eternul eu
Singuratic și răsfrânt
Cad în zbor până la cer
Privindu-mi trupul gârbovit
Cum se zbate-n amurgul vieții,
Vinovat, nevinovat,
Să trăiesc fără folos,
Pentru a șterge amintirea
A ce-am fost, ce sunt... voi fi.
Verde de cleștar
Trestia sub vânt își poartă
Semnul său zodiacal.
Umbra
În fiecare zi
De un infinit de ori
Și copacii mor
Așteptând în rând ca la tăiere
În a omului onor
Sacrificați pentru o clipă de plăcere.
Ne mișcăm, trezim, visăm
Fără ca-n viață să discernem
Un cărbune de diamant
Un diamant ce-i tot cărbune.
Nu conștiința, inteligenţa
E ceea ce
Ne face umani, geniali sau raţionali.
Deşi trecură
Eoni întregi
N-am învăţat
Cum să trăim în armonie
În agonie
Sau entropie
Cu mişcarea pendulară
A timpului neînăscut.
Orice făptură, oricât de mică
Inteligentă de-ar fi,
Ca și norii distrugători
A căror spaime seducătoare
Creează viață din eter.
Trăiește în sine prin ea însăși
Precum o umbră neluminată
Ca o rază întunecată.
Din spaime abrupte înălțate
O pădure milenară
Ar fi arsă, reclădită
Sub chip de om reconstruită.
Suntem o umbră
(Da, doar o umbra, nu te mira, chiar daca îți închizi ochii, O, tu cititorule, umbra, aceeași umbră, tot te va urmări).
În căutarea dimineții.
Noaptea găsim ce e tristeţea
Fericirea de a jeli, bucuria de a sluji
Şi totuşi pentru a noastră mântuire
Strivim și baza rădăcina
Rugându-ne ca și tulpina
Să stea dreaptă înălțată
Strigând zadarnic un crez impur.
Un sunet alb de a viețui
Neputința de a muri.
Suntem trăitori doar cu gândul,
Pe vecie trădători,
Vom fi.
Suntem aici, ai voștri stăpâni
Vai de noi căci prin
Tăiere
Ce distrugem ne înconjoară
Ca-ntr-o plasă a minciunii
A durerii, slăbiciunii
Și a bolii de a fi
Un om prea mic pentru a întelege
Căci prin viaţa ce-o curmăm
Noi la moarte ne condamnăm.
Trăim şi nu ne uităm
La umbra ce-o călcăm.
Ext - Ector
Și strigară marinarii
Când văzură
Cer închis în noaptea adâncă,
În zadar se străduiră
Barca vieții s-o salveze
Murim și o să murim de-a pururea în aste ape întunecate
Dar va veni și vremea 'ceia când ale noastre oase dezgropate
Vor sta la baza temelia
Fiului neînăscut.
„Un glas mut se auzi în noapte”
Și nu curse sânge-n van
Pe pământul făgăduinței
Ca să moară nebunește
În Vârtejul plin de foc
Al luminii umblătoare.
Încercare
Din ochii negrii
Mijiţi în sânge-moarte
Cu amintirea-n suflet
Un gol, pustiu
Îmi văd corpul ca o torţă
Arzând în flacăra iubirii
Descătuşat de propria chemare
Înrobită-n amintirea
Punctului demult uitat.
Tastând cuvinte al căror sens
Uitat de timpul anagnost,
Tot ce-i trist
E un imens
Trec emoții al căror cost
Le vom uita pentru că
Au fost.
Precum trăiești vei reveni
A ta soartă va deveni
O secundă împrăștiată
În viața mea naufragiată.
Eram, am fost, voi fi, nu sunt
Un om al cărui rost străin
Spulberat al cărui suflet
Nu există în abis.
Orice cuvânt, el se aude
Cum e rostit, așa şi este
Esenţa lui e şi chemarea
Unui fel de a fi greşit.
Problema e fără răspuns
Și o spun
Ca...
Să ne înţelegem
Prin ce spunem comunicăm
În limite şi ziduri sterpe
A ce spun tu înţelegi
Pentru că din închisoarea
Societăţii culturale
Cu faţete transparente
In culori strălucitoare
A luminii nevăzute
Și a glasului tactil,
Tu răspunzi inteligibil
Ca triunghiu-n patru laturi
Ca un romb hexagonal
Suntem pe-o dreaptă-nspăimântată
A dorinței de a fi
Neputinței de a trăi.
Ce vreau să spun
Nu pot să afirm nu am cuvinte şi silabe
Inventate-n realitatea
Cea creată fără rost,
Șlefuit de omenirea
Al cărei unic țel si scop
E să trăiască călcând pământul
Distrugându-i esenţa vieţii.
Păduri, tărâmuri, oceane verzi,
Câmpii și munți, nestrăbătuți
Oricine ai fost te voi găsi
Și această viață o vom părăsi.
Sunt o mică înregistrare
Pe hardul vieţii
Upgradat
Al cărui Windows
Eronat
Se aşterne la picioare
Fără ram sau procesor,
Însă viaţa nu suportă
La infinit aceeaşi greşeală
Creând un om ca partener
Din dorinţa de a nu mai fi
Singură-n nimicnicia
Timpului fără sfârşit.
Însă omul acest duşman
A tot ce-i viu, stăpân legal
Distrugând în calea lui
Tot ce vede înverşunat
Că nu e el, la fel,
Creat de el
Cum vrea şi poate
În nețărmuita-i lui gândire.
Fără ea noi n-am mai fi
Oameni a căror soartă
O răsfrângem
Prin credința
Ce-o cunoaştem în prezent
Acel ceva nu poate să fie
N-a fost creat şi nici născut
Pentru a fi un crez al nostru
Al dorinţei de a fi
Un Dumnezeu pe acest Pământ.
Opriţi-vă,
Nu vă mai mişcaţi,
După clipe să alergaţi,
Dăm format dar mai înainte
Lumina vieţii s-o aprindem
Și cu toții să ne rugăm
De păcate să ne lepădăm
Apusul nostru acum va fi.
Suntem nici buni,
Nici cei mai răi
Însă calea ce-o urmăm
Prin crearea nenaturală
A unor zei
Străbuni şi ei
Ce ne cheamă în lumea lor…
Veniţi acum sau niciodată
Lăsaţi timpul să respire
Glasul lui ca un ecou
Din nou, lumina s-o umbrească
Și din moarte să răzbească
Un nou sens
O altă cale,
O altfel de viață,
Poate mai bună.
Încercare – capitolul III
Cu amintirea-n suflet
Voi merge pe al meu drum
Așteptând în tăcerea dimineții
Un mic semn, pe caietul vieții
Scris cu litere amare
Însemnări al căror sens
Eludează și gândirea
Răspândind în lumea întreagă
O otravă îmbietoare
A tot ce-a fost,
Și o să mai fie.
A tot ce sunt
Ve fi și tu.
Ce nu-nțeleg, nu pot vedea
Fără silabe și cuvinte
Doar în vise mi se așterne
Cuvântul tău ca o chemare
Alerg spre tine să pot vedea,
Simții și eu lumina ta.
Pe noua cale acum voi merge
Pășind ca și întâia oară
Sub călcâiul tău tresar
Strivindu-mi trupul viciat
De secunde împrăștiat.
Câlcând durerea în picioare.
De citești aceste rânduri
Prin silabe colorate
Trec secunde a căror clipe
Trunchiate de destin
Privesc geneza și mă întreb
Ce-am pierdut ca omenire
În secunda ce-am ales-o
Și-am crezut noi cu tărie
Că din bici și nicovală
Vom ajunge un car cu boi.
Însă acum e prea tîrziu
Ne-am rătăcit fără scăpare
A noastră cale am pierdut-o
Devenind doar o nuanță
A absenței de a trăi.
Un talger pe o balanță,
Dependenți de viață.
Cântec de dor
Gaia, O, tu zeu ce neîncetat
Suporţi a noastră vieţuire
Sub scoarţa ta ne ducem rostul
Trăind prezentul dezlegat
În mod pasiv precum un arc
Încordat şi pregătit
A lansa în timp şi spaţiu
O săgeată cu mesajul
Am fost şi noi atunci aici.
Aseară, când voi n-ați fost
Dintr-un vis vă veți trezi
Cu ecoul unui şuier
Precum o rază zgomotoasă
Prăbuşită în extaz.
Te rugăm pe tine Doamne
Ghidează a noastră omenire
Căci din legile lăsate
Toate au fost... încălcate
Iar poveţele sfătoase
Toate au fost... periculoase
De ce acum ne îndoim
De-a ta esenţa în divin
Ne târâm precum un şarpe
Rătăcind fără scăpare
În deşertul pustiit
Plin de oaze irosit
Şi când mori, tu zămisleşti
Un alt crez, într-un alt destin.
Tot ce atingem se ofileşte
Sfărâmam până şi miezul
Palempsistic de a trăi?
Odată, atunci când ne-ai creat
Aminteşte-ţi,
Pe loc, Tu ai regretat
Însă timpul e un năvod
Al căror ochiuri întâmplătoare
Te cuprind în mreaja lor
Tot şoptindu-ţi încetişor
Nu mă uita, eu sunt văpaia şi genunea
Din
Mânia ta.
Astfel noi te-am renegat
Creând zei falşi
Al căror chip
Metamorfozat
Din Peste, Leu
Maimuţa, Om
Involuând toţi împreună
Tu cu noi
Noi fără tine
Oare în timp ce va urma?
Uitarea ta?
Memorii
Cristalină raza
Noaptea se arată
Țurțuri de gheață.
Din genuni, prin râuri de tristețe
M-am trezit legat pe viață
Încremenit într-un extaz
De Pământul pieritor
Efemere adunate
Oglindite în prezent.
Libertatea mă înconjoară
Cu umbre adânci a căror spaime
Retrăite-n eter
Sfărâmițează un trup complet
În mii de forme luminoase.
Pretutindeni și nicăieri.
Sunt dovada, sunt și martor
Cum că timpul infinit
S-a sfârșit în prag de iarnă
Căutându-și începutul
Vlăguit de omenirea
Ce o poartă fără rost.
Ce nu este mizerabil
Se transformă deplorabil
Să trăiesc dar parcă nu.
Legat de propria tinerețe
Am fost copil imaginar
Prin timp pierdut, lumina lunii
Sub a soarelui putere
Eu te caut gonind spre tine
Adevărul despre miine
Departe ești, totuși aproape.
La răscrucea dintre timpuri,
Ai găsit o umbră a mea
Înainte de a mă naște,
Să trăiesc, crezând că poate
O altă moarte va veni,
Purtând sicriul pe vecie.
Trăiesc dar nu pot concepe
Abruptul sunet incendiar
Ca o sferă fără formă
Un dreptunghi rectangular
Un pătrat mai circular.
Am găsit printre cutii
Scris pe o foaie efemeră
Aruncată-n focul sorții
Un rând palid și neșters
Săpat în piatră
Săpat în lemn
Murdărit și întinat
Un puroi predestinat.
Sunt tot eu, eternul eu
Singuratic și răsfrânt
Cad în zbor până la cer
Privindu-mi trupul gârbovit
Cum se zbate-n amurgul vieții,
Vinovat, nevinovat,
Să trăiesc fără folos,
Pentru a șterge amintirea
A ce-am fost, ce sunt... voi fi.
Verde de cleștar
Trestia sub vânt își poartă
Semnul său zodiacal.
Umbra
În fiecare zi
De un infinit de ori
Și copacii mor
Așteptând în rând ca la tăiere
În a omului onor
Sacrificați pentru o clipă de plăcere.
Ne mișcăm, trezim, visăm
Fără ca-n viață să discernem
Un cărbune de diamant
Un diamant ce-i tot cărbune.
Nu conștiința, inteligenţa
E ceea ce
Ne face umani, geniali sau raţionali.
Deşi trecură
Eoni întregi
N-am învăţat
Cum să trăim în armonie
În agonie
Sau entropie
Cu mişcarea pendulară
A timpului neînăscut.
Orice făptură, oricât de mică
Inteligentă de-ar fi,
Ca și norii distrugători
A căror spaime seducătoare
Creează viață din eter.
Trăiește în sine prin ea însăși
Precum o umbră neluminată
Ca o rază întunecată.
Din spaime abrupte înălțate
O pădure milenară
Ar fi arsă, reclădită
Sub chip de om reconstruită.
Suntem o umbră
(Da, doar o umbra, nu te mira, chiar daca îți închizi ochii, O, tu cititorule, umbra, aceeași umbră, tot te va urmări).
În căutarea dimineții.
Noaptea găsim ce e tristeţea
Fericirea de a jeli, bucuria de a sluji
Şi totuşi pentru a noastră mântuire
Strivim și baza rădăcina
Rugându-ne ca și tulpina
Să stea dreaptă înălțată
Strigând zadarnic un crez impur.
Un sunet alb de a viețui
Neputința de a muri.
Suntem trăitori doar cu gândul,
Pe vecie trădători,
Vom fi.
Suntem aici, ai voștri stăpâni
Vai de noi căci prin
Tăiere
Ce distrugem ne înconjoară
Ca-ntr-o plasă a minciunii
A durerii, slăbiciunii
Și a bolii de a fi
Un om prea mic pentru a întelege
Căci prin viaţa ce-o curmăm
Noi la moarte ne condamnăm.
Trăim şi nu ne uităm
La umbra ce-o călcăm.