Drumul spre mare

Am sufletul tânjind spre viață,

Cu mâini murdare de speranță,

Căci explorez cu infinitate,

Gândul meu spre libertate.

Spre libertatea ce azi nu este,

Lăsând doar urme, să ne pese,

Și în zbucium de mișcare raeliană ,

Brăzdez pe piept urme de rană.

Iar pe meleaguri pline de dor,

Zi de zi devin mai chior,

Căci timpu, nu știu eu ce este,

Dar garantat, nu îmbătrânește.

Îmbătrânesc doar eu, ființă,

Cu gândul doar la neputință.

Degeaba-n sudori țin eu şteampul,

Când la final Timpul mi-e ștreangul.

Cine, cine sunt eu oare?
Trup viu de lut par în oglindă
Prin care curge praf de stele
Și-i căptușit cu piele fină.

În timp ce filmul derulează
Părul tot încărunțește
Scoarța mi se încrețește
Lent se metamorfozează.

Și iată, corpul îmi cedează
Vârsta iute-naintează
Și spre final, mereu, mereu
Mă întreb: cine-am fost eu?

Și mai e ceva în mine, e-acel suflet făr' de care
Trupul meu de carne-ar fi ca o vază fără floare.

El de nicăieri răsare
În mine pare a se naște.
Încontinuu crește, crește;
Ființa mea prinde culoare.

Timpul fără capăt înainte zboară,
Tot mai bogată e a mea conștiință.
Dar trupul ciob se face, intră în neființă.
Sufletul acum în vid total coboară.

Așa ca trupul cerul învelește-acest pâmânt
Care altfel ar pluti în monotonele neanturi.
Căci iată, aflat-am cine sunt –
Vietate-n două planuri
Care, prin a lor natură separate,
În unitate scriu o prea-frumoasă carte.

Copilărie dragă...

Îmi pare rău 

Tu te-ai stins 

Doar eu am mai rămas .

Pășesc în tăcere 

Peste traumele trecutului

Le simt prin vene 

Și mă îngheață încet.

Tu... cu ai tăi ochii

De un albastru rece 

Dece a trebuit să furi ?

Culorile mele de odinioară.

Ceva atât de prețios 

Ceva atât de inocent 

Ceva atât de firav...

Ceva de neatins...

Dragă copilărie

Al meu rol era...

De a mă juca ,de cânta...a desena 

Nu  te-a proteja.

Zeci de mii de povestiri

Prin a veacurilor curs,

Au slăvit în amintiri

Vremurile ce au apus.

Dar din înțelepte fapte,

Omul nu a înțeles nimic.

Gândind doar la fructe coapte,

Păzind frica de epidemic.

Cu câte o aură a îngroșat

Straturile în spirit ale ființei,

Astfel că cel nou, înduioșat

Lasă loc doar umilinței.

Nu se poate spune oare

Că un rău e și mai rău?

Și că generații viitoare

Se vor feri de ferăstrău?

Dorind să uite de trecut

Fără să aibă un deznodământ,

Și nici ce-i bine de recunoscut

Iubirea de țară, ca drept simțământ.

Oh suflet drag, 

În poze vechi mă uit

Regăsind un zâmbet blând

Inocent- radiant 

Care pe chip înflorea

Și rad ,mă amuz 

Cum timpul este cel mai mare dușman

Și totodată cel ce te susține 

Zâmbetul de copil

Împietrit este acum 

Rigid și casant

Masca o porți

Chiar de te ustură

Și răsuflarea ți-o taie

Așa trăiești

Marioneta propriului univers

În care tu ai creat 

Atât păpușarul cât și scenariul

Recuzita cât și simtiriile

De sfori vrei să fi tras

Tarat și apoi lăsat 

În abis căzut 

Până te întreb : 

Când vrei sforile să le tai 

Și masca să o spargi? 

Dincolo de tot și toate suntem noi și-a noastre vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc  a fi-n zadar!
...
Lumea este sub obrocul întunericului greu,
Toate merg înspre pustiul rămas fără Dumnezeu,
Toate sunt o coajă goală învelită în sclipici,
Toți se zbat să pară mari însă parcă-s tot mai mici!
...
Instinctul stăpânește totul, rage-n oameni ca un leu
Lanțul poftelor atârnă, peste suflet, tot mai greu,
Viciile sunt la modă, viciu-nseamnă viață bună,
Iar înțelepciunea zace, părăsită, în țărână!
...
Omul bântuie bezmetic, rătăcind drumul și scopul,
Cum era odinioară de-a dat peste el potopul,
Atunci când a fost creat s-a strecurat o greșeală,
Pentru că n-a ieșit ființă, ci un soi de formă goală!
...
Cândva înțelepții lumii au lăsat cuvinte grele
Pătrunși fiind de adevărul aflat dincolo de stele,
Dar cu timpul omenirea a pierdut vechea lumină,
Ca un pom rupt de furtună rămas fără rădăcină!
...
Dincolo de tot și toate, suntem gânduri, suntem vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc  a fi-n zadar!
...
Lumea-n care ne-am născut e parcă tot mai departe,
Speranțele ce n-au murit, sunt nădăjduiri deșarte,
Lumea noastră e pe ducă, ducă-se de-i voia Lui,
Oricum sub cerul tot mai gol suntem deja al nimănui!

Apocalipsa  cap  14 versetul 9:                                                                 

"Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, vă bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu...                                                                                                 fiara =catolicismul, imperiul roman și Uniunea Europeană.                 Apocalipsa.13 :5 :  "...Și i s-a dat "putere să lucreze 42 de luni."        42×30=1260 ani,căci 1 ziuă  este =1 anaflam asta din Vechul Testament, cartea Ezechiel,cap.4 cu v 6 !:"...îți pun câte o zi pentru fiecare an."Cit Apoc.12:6                                                      ...                   icoana fiarei=sau TV-ul ,sau NATO.                                                          Semnul fiarei =ziua dintâi a săptămânii la DUXINECA =666 cu cifre romane.                                                                                                Biserica catolică a primit putere prin editura de la Milano 538 până la omorârea ANTIHRIStului de la Vatican de către Napoleon 1798 .Pe coroana triplă papale e scris :VICARIVS FILI DEI=666!                  Fiara a doua de la Apoc.cap.13 =AMERICA   SUA.                                Semnul sfânt =Sabatul  odihna =Sâmbăta:Ezechiel 20 cu v.11,12:"Le-am dat legile Mele și le-am făcut cunoscute poruncile Mele pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele.Le-am dat și Sabatele Mele să fie ca un semn între Mine și ei pentru ca să știe "că Eu sunt Domnul, care-i sfințesc. "                         !E,ec.20 cu v 20,21 etc.                                     .....            .     ..............  !!Isaia 66 cu 23 etc.                                            . .....                                  !"...fuga voastră să nu fie în o zi de Sabat "EvMi-am riscat șansele de trăire veșnică pentru voi."                                                                     "anti =în  locul,în  loc de.

Tatălui vostru, de aici, pe pământ,

Cinstiți-i numele său,

Ascultaţi vorba sa,

Bucuraţi-vă în casa sa,

Ca un copil, toată viaţa.

Pâinea pe care v-o pune pe masă,

Cea, cu multă trudă muncită,

Să vă fie mereu mai gustoasă,

Decât orice ospăț, decât orice ispită.

Plângeţi pentru lacrima sa,

Iertaţi-l atunci când nu mai poate,

Şi fericiți-vă împreună, în toate.

Amin!

Ratacita printre cutiuțe strălucitoare,

Ea,cutiuța prăfuită,

Strigă mut:Te rog,deschide-ma!!

Dar oamenii nu au răbdare,

Nu vad dincolo de aparente.

Unii o îndepărtează ironic și rece

Dar nu-i așa?,totul trece..

Și durerea,și lacrima,

Speranța se transforma-n consolare,

Și uneori,când cade care-o raza de soare

Ceva straluce in interiorul cutiutei,

Că un diamant ascuns.

Oamenii trec grăbiți,nepăsători și reci

Pe langa cutiuța prăfuită,

Ploaia o spala cu picurii ei.

Acum e frumoasa.

Oamenii o vad și vor s-o deschidă.

Prea târziu,un lacăt greu o închide,

Cad lacrimi de ploaie,o liniște tristă,

Diamantul din ea e acolo,

Și totuși,pentru ei el nu mai exista..

Te-am iubit

Dar poate nu a fost destul

Chiar credeam ca îți sunt menit

Dar m-ai făcut sa cred ca nu te merit

Ti-am dat tot ce am avut

Si am făcut tot ce am putut

Dar “te iubesc” au fost doar doua cuvinte pentru tine

Nu ai cum sa iubești fără dragoste de sine

Mi-ai arătat ca pot iubi

Ca ma pot deschide fără dubii

Dar cu ce folos ai făcut-o

Daca dragostea tot tu ai omorât-o

Vindecarea nu exista

Exista doar o viața trista

Fără sens,fără rost,fără iubire,fără tine

Cred ca lumea asta ar fi mai buna fără mine

Poate in alta viata ne vom putea iubi

Acum pot doar inceta din a trai

Dorul mă apasă 

Simt că nu îți pasă

Căci dragostea noastră

E ca o piatră

Greu de cărat 

Gandindu-mă stau în pat

Reflectez la tot ce am aflat

Dar ce păcat

Că tu ai uitat

Tot ce a fost mai frumos

Când spuneam duios

Te iubesc..

Mie dor de tine,de atâta timp

Lucrurile aș vrea să le schimb 

Să nu mai plâng, când te visez

Și mii de scenarii să-mi imaginez

Cum pe ușa tu intri iar

Pentru mine ar fi ca un dar

Cadoul cel mai perfect,

Ești tu , chiar și defect

Incerc din suflet să izbutesc

Pentru ca fără tine, mie greu să trăiesc

Și ai ajuns să-mi fi lună și soare

Chiar nu mi se pare..

Ochii tăi căprui, m-au fermecat

La inimă m-au atacat

Buzele tale moi si fine

Să le tot sărut îmi vine..

Inima ta minunată

Deși nu mai e ca altă dată

O iubesc și o voi iubi..

Din adâncul inimii..

ATUNCI CÂND TE PRIVESC,

TIMPUL SE OPREȘTE.

LA CÂT DE MULT EU TE IUBESC

ȘI SOARELE SE TOPEȘTE!

DE N-AI FI TU PE-ACEST PĂMÂNT,

FRUMUSETEA AR PIERII

SI VOI FACE-UN JURĂMÂNT ,

DOAR PE TINE TE VOI IUBI.

DE NU EXISTAI TU,

EU NU ȘTIAM CE-I FERICIREA ,

MI-AI ALINAT ȘI SUFLETU

MI-AI ARĂTAT ȘI CE-I IUBIREA

DAR DE CÂND EU TE IUBESC ,

AM AFLAT DE -AȘA ZIS DOR,

DE-AI ȘTI CĂ INNEBUNESC

CÂND NU EȘTI LÂNGĂ MINE ,MOR!.