Drumul spre mare

Odaia treptat îmi devine purgatoriu,
După geam morții vor să pară vii,
Pentru ce răsare sărmanul soare, nu mai știu
Finalul e unul, ne dizolvăm în sicrii.

Care-i rostul să fixezi frumusețea în portrete?
Dacă muncile tale vor sta pe-un perete,
Creației viața îi poți oferi,
Doar peste veacuri te-or începe a slăvi.

Oricâte n-ai face și n-ai cunoaște,
De coasa Morții nu te scapă nici iubirea,
Poți să te ascunzi de adevăr mai departe,
Sau, smerit să începi a dansa cu Moartea.

Se va stinge și soarele, vor pieri universuri,
Doar iubirea va rămâne constantă,
Numai neprihăniții în suflet o poartă,
Ceilalți o confundă cu instincte și mrejuri.

Suflet drag, 

Am sa trimit un vis 

Spre inaltul ceresc 

Pe aripi line purtat

Peste vazduhuri nesfarsite 

Peste mari infinite

O secunda infima o sa dureze 

Dar pentru mine o viata de om 

O sa o cred ... 

Acel vis , acea speranta ...

Rasarit sa mi fie 

Puterea cordului sa i dea 

Spre a ma purta inca o zi

Mai aproape de al meu ideal

De al meu rost ... 

Iar toate acestea... o viata sa dureze 

Cand defapt abia am clipit 

Abia am trait 

Asteptand ceva 

Ce demult aveam ...

.....hhh h 

Las clipele mele în freamăt arzând
din viaţa lipsită de veşnicul când,
las timpul să-mi fie o ploaie de scrum
când verbul mă-nvinge aici şi acum.

Las gânduri înscrise în părul cărunt,
purtate vremelnic de faptul că sunt,
las pielea să-mi fie văratic veşmânt
când iarna din mine e veşnicul cânt.

Las urme de viaţă să plângă amar,
din tot ce mă stinge să nască un dar,
las neguri pe ape întinse spre zări
când sângele sparge în mine cărări.

Las visul de mâine s-aştepte tăcut
în picul de viaţă ce azi s-a născut,
las trupul să piară, în mine mă-nec
de dorul iubirii ce nu ştiu s-o trec.

De doruri le las să se stingă de dor
când sufletul-i plin de trăirile lor,
sub cerul cerşind o culoare model
se naște din mine un mine rebel.

Atunci când privești în zare,

Sufletul se-mpreună cu marea.

Și când totul este o simbolizare,

Se aprinde-n gând chemarea.

Lași să plutească visarea

Chibzuind la fapte îndelung,

Și-ți controlezi nepăsarea

Asupra clipelor care străpung.

Un zbor de pescăruș, apropiat

De valurile stării ce se-agită,

Sunetu-i calm te trezește din visat

Și inima-ți puternic palpită.

Un imbold în esență îl cauți

Să-nvigorezi întreaga simțire.

Și asemeni unor selenauți

Dorești să găsești însuflețire.

De-aș ști să nu mai mor în viață,

Căci am murit de atâtea ori,

M-aș transforma în praf de stele,

Să fiu pe veci nemuritor.

M-aș transforma în întuneric,

Să nu mai văd nici umbra mea,

Iar ochii mei să fie luna

Ce luminează noaptea grea.

M-aș preschimba în apă pură

Să curg la vale din izvor,

Să mă sărut cu marea în zori

Și apoi să mă ridic la nori.

Grăunte de nisip m-aș face,

Ca vântul să mă poarte-n zbor,

Și la final eternitatea

Să mă transforme iar în om.

Aidoma Ţie, Doamne!

Nici pe mine nu mă mai iubesc

copiii mei,

cu tot ce-am creat

pentru ei,

cu sângele ce-mi lăcrimează,

în carnea lor,

din oful meu, din ochii mei...

O, Doamne, iartă-mă!

Aidoma Ţie, Doamne!

Toate poverile,

le-am luat de pe umerii lor,

să meargă cu spatele drept,

cu privirea spre cer...

Aidoma Ţie,

numele îmi este luat în deșert,

pentru ei sunt cu o mie de coarne,

dar, pentru ei...

biciuiește-mă pe mine Doamne!

Aidoma Ţie, Doamne!

Nici pe mine nu mă mai iubesc

copiii mei,

şi atâtea răstigniri am suferit,

pentru ei,

doar pentru ei...

Nu mă mai iubesc Doamne,

copiii mei!

O, Doamne, iartă-i!

Cu greu eu mai ridic din cap, 

Privirea spre înaltul cer.

Căci azi, eu tot ce mai zăresc în faț, 

Sunt umbra și picioarele. 

Peste țară a domnit 

Gerul rece și cumplit

Ne-nghițit căsuțele

Mia-nghețat mânuțele.

A pictat și flori de gheață

Chiar acum de dimineață

Soarele ni l-a furat

Și cu nori l- a astupat.

Fulgi de vată ne-a adus

Chiar acum pe la apus

Gerul crud și morocănos

Este chiar caraghios.

Săniuș a pregătit

Și copiilor a șoptit

Hai ieșiți acum afară

Nu vă mai uitați la oră.

Și te caut pe tine cel ce-ai fost,

Te caut in poze, in amintiri

Te caut in munți și-n mare

Pe străzi plimbate și-n vise uitate

In copaci tăiați din care-au ramas doar cioate

Te caut in cer, in soare si-n stele

In parfumuri si-n haine demodate

In lacrimi șiroaie, seci și amare

In gândul bizar ce mi-e pe suflet tumoare,

Te caut in anii de demult, plini de culoare.

Și te caut in ochii candva tineri ai mamei

Pe care-ai adus lacrimi sărate.

Mi se sfarmă-n maini mucegaită ultima rădăcină

Măcinat de vină

Te caut, pe tine cel ce-ai fost cândva fericire in jurul oamenilor.

Te caut chiar aici...in mine, n-ai murit

Doar te-ai pierdut...

Iubirea este El. Isus.

Pot  fi un înger în vorbire,

Inteligent , bun orator;

Nu am a lui Isus iubire,

Sunt un chimval zăngănitor.

Pot  ști tot despre mântuire,

Gata să dau oricui un sfat.

Sunt corigent, doar la iubire

Nu sunt creștin adevărat.

Pot afișa credință mare

Și nu am teamă nici un pic.

Doar de iubire nu-s în stare.

Nu doar sunt mic; un sunt  nimic.

Pot face multe fapte  bune,

Toți să mă vadă generos.

Motivul? Să se știe-n lume

 Că sunt urmașul lui Hristos.

Pot arăta compătimire,

Să fiu zelos, să fac lucrare;

Degeaba, dacă n-am iubire

Sunt doar aramă sunătoare.

Pot fi prezent la închinare

Întotdeauna credincios.

În vorbe, fapte și purtare,

Pot să apar evlavios.

Mă bucur chiar de prețuire

Și toți mă văd cu suflet bun ,

Dar n-am a cerului iubire

Evlavia este ca un fum.

Când rabd oricând fără măsură

Slujesc cu drag  fără cârtire

Și nu mă las cuprins de ură,

Atunci în suflet e iubire.

Când sincer  și în umilință

Fac treaba mea  cu dăruire,

Și nu îmi calc pe conștiință,

Poți ști atunci că am iubire.

Mai mult decât o calitate

Sau standard de credință pus.

Și chiar gesturi de caritate

 Iubirea este El. Isus.

Atâta doar, o răstignire

Nu un efort de-a face bine

Mori cu Isus și ești iubire

Când e pe cruce   vechea fire

Atunci Hristos trăiește-n mine.

Daniel Dincă  11 02 2021

Lungă-i viaţa şi frumoasă

Rătăcind prin norii iernii

Să ai grijă de a ta mireasă

În vacarmul gol al lumii

De va fi să+ţi fie frig vreodată

Nu uita să ai cu tine

Haina de la mama ta brodată

Fiinţe-i dragi să-i fie bine

Omului năpăstuit de trecutul dureros

Timpul tău să-i fie hrană

Iar credinţa în Hristos

În cuvânt să-ţi fie caldă

Iar ând viforul ispitelor

Va veni împotriva sorţii

Să priveşti asupra treptelor

Bucurându-ţi iar părinţii.