Soapte galagioase
ochi frumosi, negri, ca noaptea
in ei te uiti sa-ti gasesti calea.
calea catre vocea ta,
care-ti va patrunde mintea.
mintea nu te lasa a spune
ce gand iti tremura pe buze,
stiu ca tot ce vrei compune
sunt doar niste scuze.
propozitia nu se formeaza,
nici vocea nu se coloreaza.
privesc o fiinta, e ca un inger
ce dintr-o data-i lovit de fulger.
astept sa-i aud vocea,
care totusi parca vorbind tacea.
pentru ca tot ce poate spune
sunt doar niste soapte "bune".
i vad ochii care-i sclipesc
in timp ce ei imi povestesc
"vreau sa stii ca te iubesc,
imi pare rau, binele-ti doresc"
intind mana sa-l mangai
dar cred ca-l sâcâi,
pentru ca prin degete imi curge.
acum amintirea lui mi se prelinge
pe degetele care
simt cum el usor dispare.
si raman doar cu soaptele
care-l terminase.
usor, usor, cum "moare"
simt ca soarele rasare
dar el nu mai reapare
si astept si inca sper, ca totul sa se repare
soaptele, se aud iar si iar,
dar ii doar in capul meu.
stiu ca totul este in zadar
daca greseala mea n-o realizez si eu.
poate daca incerc,
sa nu ma mai invart in cerc
si sa nu mi las starea "pe altii"
voi rezolva "teoria" vietii.
vocea, propozitia soptita devine
tot mai galagioasa.
dar putin dupa, simt cum incet ma lasa
sa o "pun" in ordine.
devine tot mai inceata,
pana o atingere-mi simt din spate
este el, exact ca si alta data.
observ cum mi se ia o greutate.
poate ca tot ce era de facut
era sa nu mai fiu asa tacut,
si sa ma ocup de mine insumi.
nu sa mi las problema pe alte lumi.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: ANONIM 
Дата публикации: 18 мая 2022
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 889
