Beatitudinea durerii

Oare când în ochii mei ai să privești,  

Fără de frici să te lovești,  

Că împietrit ai să te ivești,  

Când a mea privire de Medusa o să întâlnești.  

Și o să mă înțelegi cândva,  

Cât de mută rămân la un gând,  

Când nici hartă n-am spre inima mea,  

Și doar amintiri mă dor, pe rând.  

Doar o veche rană curge încet,  

În valuri grele, dintr-o veche trăire,  

Pentru o statuie ce-n colț stă încet,  

Prafuită, pierdută, uitată-n neștire.  

Cu zâmbet șters și chip de piatră,  

O lacrimă-n ochi, împietrită mereu,  

Pentru o vecie, în taină, se-arată,  

Ca un ecou dintr-un vis ce-i al meu.  

Suflet drag , 

Am sa șterg din minte 

Orice apus 

Oricat de colorat ar fi fost . 

Deja este apusa clipa .... 

Nu ma mai priponesc în amintiri iluzorii!

Tablourile sumbre 

De pe pereți o sa le iau . 

Nu mai privesc în trecut .

Nu  mai zăbovesc 

Privind acelasi chip 

Acel chip speriat ...

Zidurile am sa le sparg 

Vantul sa bata ! 

Adierea sa o simt ,

Cerul să-l privesc .  

Răsărit sa mi fie în suflet 

Ori de vreu 

Stele sa admir .

Promit,

Nu mai construiesc iluzii,

Clipa o traiesc de azi ! 

Mă tot abțin  

Spre cugetare mă îndrept  

Un gând să nu-l gândesc  

Să reprim în colțuri  

Frânturi de ființă.  

De al meu trup grijă să ai  

Cât timp sufletul  

Osândit unei lacrimi rămâne  

Unei grele amintiri.  

Mă abțin...  

O zi să nu sufăr  

După alt parfum  

De lan de grâu  

După adiere liberă  

De vânt lin.  

Mă tot abțin și încerc  

Un răsărit să văd  

Să mă bucur de culori vii  

Dar în încercări mă priponesc  

Și clipa am pierdut-o  

Gândind și răzgândind  

Când tot ce aveam de făcut  

Era calm să respir și să trăiesc.

Suflet drag, 

Mintea ma minte 

Impulsuri neuronale 

Izor in a mea gandire 

Iluzie de obidie

In fantana de traire 

Nesecate de nemurire 

Vise spre visare 

Trimise si asteptate

Spre intrupare 

Legate in fir de alinare 

Prin rasuflare vie 

Ce cordului putere confera 

Spre bataie de putere

Insufleteste si respira 

Al omului grai viu

Iubire sa transmita 

Creatia sa spre lume 

Lin sa zboare 

In a universului nesfarsire 

Caci a trecut o eterna secunda 

De viata efemera...

Suflet drag , 

Simt cumva frica ?

Tremuri în neliniște? 

Oare iar te gândești ,

Ce are sa fie mâine? 

Suflul îl priponești 

În jgheaburi costale

Când nesigur te simți. 

Spre visul tău 

Lin te drepți 

Și tot in deriva te crezi. 

Hai cu mine,

Chiar te rog,

Hai sa vezi un visător!

Un alt sine

Ce viețuiește 

În nelimitarea vieții 

De neam străvechi 

- Sublim- 

De mana am sa te țin 

Pana curaj obții

Zăbovim cât dorești 

Odihna sa găsești 

Din zumzet de ganduri 

Iar când te întorci 

Aminte sa ti aduci 

De liniste si fericire 

În fiecare clipa

Caci n am sa mai plec 

De lângă tine 

Și vei ști ca mereu 

Ai sa ma gasesti 

Privind spre stele.

Oh suflet drag,

Idee n ai 

Cugetare nu gasesti

Spre a alinia tot ce gandesti

Un rost sa gasesti 

In evenimentele insirate in viata ta

Spre a nu accepta ca este

Un simplu joc fara sens

Si ca toate sint coincidente 

Principii se surpa

Obosit te simti 

Sa mai cari acelasi bagaj greoi

Cu flori ale trecutului 

Si ghipi dureorisi

Care te strapung 

Si tu sa accepti ... macar poti simti ceva 

Caci si durerea este un sentiment ....

Atunci cand altceva nu mai poate domni

Si accepti caldura sangelui care se prelinge 

Cand totul este rece 

Si strangi mai tare 

Spre a te incalzi 

Dar nu mai simti nimic ... 

Plutesti fata gravitatie 

Intr un vid al fiintei 

Spectator al unui duel 

Dintre un hyde si altul

Care se lupta 

Chiar in tine 

Dar in parfum deznadejdiei 

Si al incaiereri

Nu mai poti sta 

Renunti ...

Lasi totul jos 

Mergi inainte 

In adierea increderii

Cu iz de cratie 

Si suflu de inspiratie 

Cu incredere 

Ca ai un scop si un rost 

Bine alese 

Care te asteapta 

Sa ajungi cu pasi marunti

Spre visul tau 

Ce iti face inima sa ti bata 

Te rog, tu, de mă iartă,

Ecou cu chipul palid.

Te rog de mă îmbracă

În ale vieții straie.

Am purtat prea mult

Doar zdrențe

Și-am pierdut bucăți

De viață.

Am suferit de absențe

Și-am irosit

Nădejdea.

Cred că am trecut

Hotarul.

Nicio șansă de întors.

Îmi înghit cu greu

Amarul

Și încep un nou

Frumos.

Repetă-mi… și doar taci,

sclipesc știind prin ce treci,

mereu prezent, dorind să arzi,

la secundele fixe să cazi.

Ia-mi limba, să-ți fie de folos,

ia-mi și pielea — n-am nevoie de os;

urmează să le sfărâmi...

De ce nu curmi?

Linii și linii alungite,

la fel de limitate,

lăsând spațiul liber,

lovind lumea ce locuiește în sincer.

Cunosc minciuna înrădăcinată,

cinic conturând comoara neînapoiată,

comemorând coloana termină

coroana — în al tău ticăit e gravată

Eu n-am știut că sunt un înger,
Că n-am aripi, nici păr bălai...
Și nici săgeți strălucitoare ca un fulger,
Și nici în urmă-mi fluturi drept alai...

Eu n-am îndrăznit să sper, să mai zbor,
Cu neputință, i-am privit pe alții cum zboară,
Cum cerul meu albastru, a rămas fără nor,
Scuturate, aripile mele au ales să moară...

Eu n-am implorat și nici n-am cerut iertare,
Doar am ales să exist luminos pentru cei,
Care muți de durere, tânjesc cu disperare,
După soare, căldură și înălțare spre zei...

Căci eu la rândul meu am să mă-nalț cândva,
Înspre lumina caldă și blândă ce coboară din cer,
Trăirile mele în cuvinte de ceară se vor revărsa,
Căci voi fi fost o clipă pierdută-n eter...

Auzind cum bufnița cheamă noaptea
Vorbind în spaima necredinciosului,
Se mai scurge de pe cer o stea,
În răsăriturile necurate ale întunericului.

Drumurile mele, se scaldă ușor,
Risipindu-se precum spuma mării…
Nu mai am nici-un singur dor,
Doar o amplă dorință, dată uitării…

Nemărginitul infinit îl țin într-o palmă,
Lovind numai adieri de lumină
Și veșnicia o țin într-o oră,
Precum raiul într-o floare sălbatică.

Afară plouă. Și-n mine se revarsă.
Cerul și sufletul-mi curg laolaltă.
Și-i frig în oase, în minte, în toate,
Iar viața mi se zbate, în tristețe să-noate.

    Cum aş putea s-aşez în stihuri,
    Vorbe goale şi nimicuri,
    Gura lumii rea şi slută -
    În acorduri de lăută? 
    
    De mi-e dat şi îmi convine,
    Pun cuvintele în bine,
    De sunt jos în negru hău -
    Aşez rimele în rău...
    
    Pun cuvintele în rânduri,
    Înţeles ascuns din gânduri,
    Boabe mici de rouă-n soare,
    Gânduri-paseri călătoare...
    
    Cum aş putea să nu le cânt,
    De se pierde vorba-n vânt,
    S-aştern rânduri pe hârtie,
    Un gând bun din sută-n mie...