Balanța sufletului

Nu e un gest, nici patimă de-o clipă,

Ci e suflarea ce-a trezit pământul,

E zborul care n-are nicio aripă

Și taina-n care-și află loc cuvântul.

E o contopire-n care eul moare,

Spre-a naște un întreg fără hotare,

O veșnicie-n formă de mirare,

Ce face moartea să pară o eroare.

La capătul a tot ce e lumesc,

Rămâne doar acest magnet divin,

Două scântei ce-n marea liniște plutesc

Și-un univers de sensuri, pur și lin.

O luptă s-a sfârsit fără învingători

Lăsăm în urmă tot ce ne-a durut,

Privim acum spre alte zări 

Acceptul cald e noul început.

Nu e tristete în acest adio

Ci doar o pace ce s-a asezat

Mergem pe drumuri diferite-acum,

Păstrând curat tot ce s-a întâmplat.

lubirea nu dispare, doar se schimbă

Devine un ecou îndepărtat

O pagină tradusă-n altă limbă

Un zbor frumos ce s-a eliberat.

Din vidul răsărit după ecou

O altă cale-ncepe să se-arate,

Privirea se îndreaptă spre nou

Lăsând în urmă pagini terminate.

Un pas timid deschide altă poartă

Trecutul este doar un sol fertil.

Pe valul vieții ce din nou ne poartă

Găsim un sens mai simplu si umil.

Speranta nu e oarbă, ci curată

Se naste caldă dintr-un vechi apus, 

Iar inima, de umbre vindecată

Priveste liberă doar înspre sus.

O clepsidră nescrisă ne măsoară

Clipita ce se pierde în trecut.

O frunză-n vânt ce pică în seară,

Pe-un drum pe care încă n-am pornit.

Alergăm după umbre si destine,

Căutând un răspuns în viitor,

Dar tot ce avem e-acum și ne aparține 

Un dans fragil și adesea trecător.

Rămân doar amintiri pictate-n grabă

Pe pânza vieţii care s-a scurs,

lar timpul trece, nu stă sắ întrebe

Purtându-ne pe toţi în al său curs.

Pe țărmul minții cresc castele,

Din spumă albă și povești,

Iar valul lasă-n urma lui mărgele

Să te amăgească să privești.

Te-afunzi în apa caldă, clară,

Pășind spre un abis frumos,

Dar briza serii, blândă și amară,

Trage vălul minciunii în jos.

Rămâne doar nisipul ud în mână

Și-un gust de sare și de dor,

O mare-ntreagă ce-a rămas stăpână

Pe amăgirea tuturor.

Dar marea n-are nicio vină,

E doar oglinda unui gând;

Căutăm în umbră o lumină

Și rătăcim, din când în când.

Dincolo de nori și de pământ

Trupul devine pur cuvânt

Nu e plecare, ci-mplinire

0 trecere din lut în fire.

Cel ce-a coborât în mormânt

S-a ridicat dincolo de vânt.

Ne lasă dorul ca o scară

Să învăţăm cum se zboară.

Cerul nu-L ascunde, Îl arată

În sclipirea lumii de altădată

Omul privește mut spre zare 

Întelegând că moartea... moare.

Cazi usor, alina-mi dorul
Eu privesc, cum trece norul
Tu esti soarele, izvorul
Nu zimbesc, sunt trecatorul.

E pustiu si cald e somnul
Fara griji, se naste pomul
Clipa-i una, care-i rolul
Te apleci usor, ca omul!

Azi, nu treci, cum mai treceai
Linistea incet se lasa
Nu pasesti, cum o faceai
Treci usor, nu iti mai pasa.

Simplu, roz, nestiutor
Greu, galbui, si-ndurerat
Esti cu aripi, plin de dor
Esti poem, dar esti uitat.

Si vine-o zi cand iti pui sufletul deoparte

ca sa fie ferit de ura lumii

Cand cauti umbra si te ascunzi apoi in noapte

ca sa asculti, in liniste, ce spun strabunii:

Istoria se repeta desi nu-ti vine a crede

aceeasi oameni imbracati cu alte haine

Prostie si orgoliu ce apoi succede

Cutremur propagat pana la capatul lumii

Iubirea anulata intr-un joc al puterii

ne omorim intre noi sa devenim "eroi"

Uitand ca sub aceeasi masca a durerii

suntem cuprinsi cu totii flamanzi si goi

Suferința mă sugrumă 

În valuri de spumă,

Pereții mă apasă 

Sub o ceață deasă. 

Ploaia mă răzbate,

La geam,gândul bate,

Noaptea mă inundă 

Dorul să l ascundă  

Luna lăcrimează 

Pe a pleoapei rază, 

Stele căzătoare 

Mă aruncă n mare.

Tăcerea se prelinge 

Din poza care plânge 

Și un bocănit în ușă 

Mă scoase din cenușă..

Degeaba-ți dai pielea cu litri de parfum

Când ai în interior kile de jeg ce scot fum

Și degeaba te machiezi zilnic s-arăți bine

Vei arăta speriat și gol când moartea vine

Degeaba-ți iei haine de cele mai scumpe firme

Când nu știi că valorezi mai mult ca ale lui Dante rime

Și poți să-ți cumperi cea mai bună locuință

Dacă nu te simți acasă în propria ființă

Și poți vorbi o viață-ntreagă fără rost

La final ce n-ai zis important are un cost

Poți minți manipulând crezând că scapi

Adevărul îți va spune: "groapa tu ți-o sapi"

Și degeaba te rogi dacă nu știi cu cine vorbești

Ajutorul va veni dar nu așa cum îți dorești

Și poți să te cerți cu universul pentru suferință

Neștiind că el ți-a dat voință pentru acea dorință 

Și degeaba te gândești la bani în viitor

Că toți milionarii au bani și în final mor

Poți să te gândești la ce bijuterii-s mai scumpe

Sufletu-i un diamant unic și-i foarte-aproape

Și degeaba te gândești la ce vei face mâine

Dacă nu te gândești la ce înseamnă sine

Și te poți gândi la tot ce vrei în viață

Degeaba dacă nu te poți privi în față

Și degeaba simți că trăiești prin g-uri și linii

Dacă folosindu-le nu te întrebi de unde vii

Și poți să simți că starea asta-i infinită

Atunci când mori realizezi c-a fost doar o clipită

Și poți să simți adevărata viață când mori

Dacă în viață ai știut cum să te omori

Și poți să simți cum mori în timp ce trăiești

Și nu-n sensul rău, ci-n cel mai bun, de voiești

Și pot să stau să-ți spun ce nu e degeaba

Tre să știi s-auzi ca s-asculți care e vorba

Și-ți pot vorbi de ce contează: de-nțelepciune 

Degeaba de nu-nțelegi ce vorbele nu pot spune

Cristalină raza
Noaptea se arată
Țurțuri de gheață.

Din genuni, prin râuri de tristețe
M-am trezit legat pe viață
Încremenit într-un extaz
De Pământul pieritor
Efemere adunate
Oglindite în prezent.

Libertatea mă înconjoară
Cu umbre adânci a căror spaime
Retrăite-n eter
Sfărâmițează un trup complet
În mii de forme luminoase.
Pretutindeni și nicăieri.

Sunt dovada, sunt și martor
Cum că timpul infinit
S-a sfârșit în prag de iarnă
Căutându-și începutul
Vlăguit de omenirea
Ce o poartă fără rost.


Ce nu este mizerabil
Se transformă deplorabil
Să trăiesc dar parcă nu.

Legat de propria tinerețe
Am fost copil imaginar
Prin timp pierdut, lumina lunii
Sub a soarelui putere
Eu te caut gonind spre tine
Adevărul despre miine
Departe ești, totuși aproape.
La răscrucea dintre timpuri,
Ai găsit o umbră a mea
Înainte de a mă naște,
Să trăiesc, crezând că poate
O altă moarte va veni,
Purtând sicriul pe vecie.

Trăiesc dar nu pot concepe
Abruptul sunet incendiar
Ca o sferă fără formă
Un dreptunghi rectangular
Un pătrat mai circular.

Am găsit printre cutii
Scris pe o foaie efemeră
Aruncată-n focul sorții
Un rând palid și neșters
Săpat în piatră
Săpat în lemn
Murdărit și întinat
Un puroi predestinat.
Sunt tot eu, eternul eu
Singuratic și răsfrânt
Cad în zbor până la cer
Privindu-mi trupul gârbovit
Cum se zbate-n amurgul vieții,
Vinovat, nevinovat,
Să trăiesc fără folos,
Pentru a șterge amintirea
A ce-am fost, ce sunt... voi fi.


Verde de cleștar
Trestia sub vânt își poartă
Semnul său zodiacal.

    Eu singur am şoptit 
    dezlegarea porţilor albastre… 
    
    Eu singur am păşit 
    în urma ecolui paşilor mei.... 
    
    Eu singur am stârnit 
    unde verzi, nesfârşite, lacustre…
    
    Eu singur am strigat 
    neputinţa umbrei mele... 
    
    Eu singur am stârnit 
    furtuni de nisip, în mări abisale... 
    
    Eu singur am păşit 
    pe ţărmuri pustii, fără pofte carnale... 
    
    Eu singur am şoptit 
    primilor zori, primele cuvinte... 
    
    Eu singur…