Vin şobolanii

M-am rătăcit în ochii tăi albaștri,

Și am rămas pierdut pe-o pleoapă,

Dar m-au găsit privirile-ți sihastre,

Iubita mea cu brațele de apă.

Și-am coborât ușor spre gură,

Cu teamă te-atingeam pe piele,

Iar ochii mei în ochii tăi căzură,

Iubita mea cu buzele de miere.

Apoi m-am cufundat în ațipire,

Iar sângele a-nceput să-mi fiarbă,

Pe-o clipă am fost un tânăr mire,

Iubita mea cu coapsele de iarbă.

Și-am plâns pe umărul tău moale,

Sub sânii albi să-mi faci mormânt,

Și ochi să fiu al lacrimilor tale,

Iubita mea cu glezne de pământ.

Ne-am depărtat de Dumnezeu,

Noi toţi ce creştini ne numim,

Şi totuşi ne rugăm la El mereu,

Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.

Ne place în ură să trăim,

Să gemem de păcate mari,

La fel ca demonul să fim,

Anticrişti revoluţionari.

Multe sunt în astă lume,

Zdruncinată de războaie,

Alte-s rele, alte-s bune,

Însă toate ne înmoaie,

Căci povara e prea mare,

Şi încercând s-o micşorăm mereu,

Am făcut-o şi mai mare, căci

Ne-am depărtat de Dumnezeu.

Cum ploaia irigă puietul,

Din care creşte copacul,

Aşa ura ne inundă sufletul,

Din care se naşte păcatul.

Nu vrem să facem nimic,

Nu vrem ca iubiţi să mai fim,

Din rău muşcăm câte un pic,

Noi toţi ce creştini ne numim.

Lăsăm aşa în voia lui satan,

Purtaţi de a lui mreje viclene,

Reacţionăm doar gândind în van,

Fiind atraşi de ispite obscene.

Iar cum plin de omizi e pomul,

Plin de păcate ni-i sufletul şi greu,

Urând, ne-am depărtat de Domnul,

Şi totuşi ne rugăm la El mereu.

Sperăm cu toţi într-o iertare,

Venită iar de la Isus,

Izbăvindu-ne de faptele murdare,

Făcându-ne egali Celui de sus.

Aşa de mult El ne iubeşte,

Dar noi iubiţi nu vrem să fim,

Cu dragoste, El tot ne mântuieşte,

Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.

De ce cu visuri să trăim,

Când visul îl putem îndeplini?

Doar buni şi milostivi să fim,

Iar semenul să îl putem iubi.

Dar nu, e osteneala mult prea mare,

Căci inima-n păcate ne-o zidim,

Cu mintea înceţoşată şi mâinile murdare,

Ne place în ură să trăim.

Să fim conduşi spre întuneric,

Spre pierdere şi neeternitate,

De pofta şi simţul luciferic,

Ce ne împinge de la spate.

În spate stă şi tot ne-apasă,

Să devenim nişte tâlhari,

Să jefuim pe cel de-acasă,

Să gemem de păcate mari.

Ca Iuda vrem să devenim,

Să-L vindem pentru arginţi,

Părtaşi cu demonul să fim,

Şi apoi să cerem rugăminţi.

Inchidem cartea sfânta de pe raft,

Ca-n ură şi invidie să trăim,

Dorinţa noastră e de fapt,

La fel ca demonul să fim.

Veniţi-vă în fire oameni buni,

Acum cât nu e prea târziu,

Ardeţi ura prefăcând-o în tăciuni,

Şi îndreptaţi-vă privirea către Fiu,

Înainte ca răul din noi să stârnească,

Împotrivirea spre Cel Atot-vizionar,

Fiindcă atuncea o să ne numească,

Anticrişti revoluţionari.

Anticrişti revoluţionari,

La fel ca demonul să fim,

Să gemem de păcate mari,

Ne place în ură să trăim.

Ştiind că-n fiecare zi păcătuim,

Şi totuşi ne rugăm la El mereu,

Noi toţi ce creştini ne numim,

Ne-am depărtat de Dumnezeu.

Vreau să izbucnesc într-o explozie cu tot ce am în mine,

Cu toată energia să curg, să mă descompun,

Distrugerea mea să fie artă, inspiraţii, suspine,

Şi toate trăirile avute într-o singură vorbă să le adun.

Aş vrea să mă topesc în lume şi lumea în mine,

Moartea mea să fie triumful meu …

Până dincolo de margini să zbor îmi vine,

Şi să realizez distrugerea propriului “eu”.

Nasc în nebunia mea un apocaliptic vis,

Cu toate viziunile de sfârşit ca în crepuscule,

Prin el minciuna triumfă iar adevăru-i învins,

Iar trupul mi-e devorat de vietăţi minuscule.

M-am închis într-o noapte de veci,

Am trecut dincolo de sentiment şi poezie,

Toate căldurile trupului îmi sunt reci,

Iar tot ce e logic, pare o mare inepţie.

În această închidere nimic nu mă interesează,

În afară de chinurile şi voluptăţile nebuniei,

Aici chiar şi nimicul clocoteşte şi distrează,

E un tărâm paroxist al haosului şi poeziei.

Îmi bate ploaia-n gânduri rar și stins,

Sunt un străin ce drumul nu-l mai știe,

Dar care-și lasă pașii pentru veșnicie,

Și pleacă apoi în grabă să nu fie prins.

Pe masă stă tăcerea desfăcută,

Ca o scrisoare fără nici un înțeles,

La care toată lumea a avut acces,

Dar nimenea nu știe cine a trimis-o.

Spre cer privesc și-mi pare că tu ești,

Sclipind ca un rubin conturul lunii,

De-un colț atârnă-un leagăn fără funii,

În care stai tăcută și galeș mă privești.

Pe masa nopții ard bolnave stele,

Ca niște ochi ce nu mai știu să plângă,

Și timpul, strâns în ceasuri, vrea să frângă,

Nesomnul meu ce stă între perdele.

Și-așa, absent, privesc fără să știi,

Cum noaptea-ți leagănă întristarea,

Și știu că veșnică îți e plecarea,

Dar gândul tot te-așteptă ca să vii.

Mereu am zburat cu aripa frântă,

Mereu am umblat şchiopătând,

Ascult pe mama cum cântă,

Privesc pe tata plângând…

Mereu mi-a fost teamă de mine,

Mereu am ales un alt drum,

Clocot mi-a fost sângele-n vine,

Trăirea… scânteie şi scrum.

Mereu am avut o grijă în plus,

N-am ascultat de sfat ori dojană,

La mulţi vorbe acide le-am spus,

Pe toţi, îi port acum ca pe-o rană.

Cu toţii iubim în regim de viteză,

Şi mame, şi taţi, şi amanţi,

Ne e mângâierea-n proteză,

Şi suntem mereu deranjanţi.

Biletul trimis în anii de şcoală

E acum un desen ori un cod,

Atingerea e şi ea virtuală,

Sentimentul iubirii ne este schilod.

Cu toţii iubim în regim de viteză,

C-o inimă întârziată şi ea,

Iar dragostea ne este obeză,

Prin SMS ne vom trimite-o bezea.

Scrisoarea trimisă în tinereţe,

Timidă în plic s-a ascuns,

Emoţia citirii pare să îngheţe,

Nicicând, ea nu-şi mai află răspuns.

Şi brusc ne-am oprit din viteză,

Ceva s-a stricat la motor...

S-a rupt a mângâierii proteză,

Iar inima tânjeşte de dor şi amor.

Hai să iubim cu toată viteza înapoi,

Primul sărut în dar să mi-l aduci,

Aruncă I-phonul acum la gunoi,

Şi spune-mi timid vorbe dulci.

Maica mușcă aguridă,

Mi-e dinții-mi strepezesc,

Azi pământul n-are milă,

Nici izvoare nu țâșnesc.

Tata cântă în fântână,

Un descântec de noroi,

Luna stă cu gura strâmbă,

Și-i blestemă pe-amândoi.

Port în sânge-o rană veche,

Nu se vede, dar mă ține,

Parcă Dumnezeu mă iartă,

Dar trimite boala-n mine.

Și pășesc cu fruntea rece,

Peste drumuri de păcat,

Tot ce-i sfânt se murdărește,

Lângă sângele-mi uscat.

Sora mică rupe pâinea,

Și o-ntinde c-un oftat,

Dar din miez se-nalță șerpii,

Și venin au împroșcat.

N-am fost om, ci doar povară,

Dusă-n spate de-un străbun,

Trag cu sete din țigară,

Rugăciunea când mi-o spun.

Casa plânge cu pereții,

Fumul geme-n vatră lung,

Râd icoanele sub sticlă,

Că la Dumnezeu n-ajung.

Văd zări,aud strigăte și simt rouă 

Dimineți intunecate,gri

Îmi caut rostul, îmi cârpesc ecoul

Mă pierd în indiferență,trăiesc al zilei lumine vii.

Legată de ramuri ce se usucă 

Zăresc o pasăre-n zbor grăbit 

Ascultami-ași sufletul și iertami-ași cumpătul 

Să zbor ca pasărea spre răsărit. 

Din culoarul de demult, 

Împăienjenit pe la colțuri,

Ecoul trecutului ascult 

Din căntul de pe timpuri. 

Podeaua scârțâie sub talpă,

Gem balamalele n rugină,

Oglinda mată se crapă,

Clipocind în surdină..

Ticăie pendula uitată 

Din odaia părăsită, 

Pălpăie lampa pătată 

De sub bolta gălbejită

,

În fața mesei scorojite

Foșnea umbra gărbovită,

Cu ochii scurși din orbite,

Privea în gol măhnită.

Mima din brațele chircite 

Ìngäna cu glas släbit

Fraze n dodii ,bântuite 

De stafia celui iubit..

O prind uşor de mână, 

Tresare din gânduri,

Mä urmäri ca o străină 

Pășind printre ziduri..

Noaptea e înconjurată

De lumina focoaselor nucleare

Bombe cad în zbor

Dar în miniatură

Bombe artizanale

Confecționate din deșeuri nereadioactive

Nu e amuzant că,

Putin vrea să ocupe

și Insula Marea Brăilei 

să o transforme într-o enclavă pescărească.

Ar dori să ajungă pană la

porțile Bosforului și Dardanele,

cum a mai încercat Rusia cu secole în urmă,

să închine cu sultanul turc Erdogan un toast,

Fiecare ar face rapt din țara ucraineană.

Putin ar vrea cu șeicul Iranului să joace biliard

Să ii arunce un gram de otravă rusească

în  ceaiul oriental,cu mirosuri persane și arome turcești.

De unde Putin ar dori să anexeze o microinsulă

Din golfurile Oman și Persan

Numite micromări arăbești.

Putin ar dori să controleze Marea Arabiei

Ca să importe chibrituri de la pakistanezi.

De oameni sa te ferești,

În ochi ai grija sa nu-i privești.

Te vor vrăji cu ale lor minciuni

Și după vor pune peste tine blesteme și amaraciuni.

Ai grijă, căci sunt o otravă,

Și distrug orice înconjoară.

Vin ca o flacără mistuitoare,

Pentru aceasta lume, dăunătoare.

Ei mint și ispitesc aievea unor demoni,

Nu or fi ei oare, deoarece doresc năpastă si teroare?

Tremură de frig bătrâna,

Motanu-n poală -i toarce,

Crapă sub tălpi țărâna,

O atinge vântul rece..

Suflă cenușa din cuptor 

Pe obrazu-i stafidit,

Meditând la viitor.

Se puse-n colț pe moțăit..

Iarna -i grea, omătu mare;

Oftează printre rânduri.

Bani de lemne nu are,

Doar niscaiva scânduri 

Găsite într-un tomberon.

De-ale gurii ca să aibă 

Șontâc pe un baston,

Bolmojind sub barbă,

Pe la porți cerșește 

Mila omului de rând,

Ce-n casă o primește,

Cu motanul ei plăpând..