Вы искали: "steaua care pleaca"
Результатов не найдено!
Случайные публикации :)
O boală necunoscută
E-o boală fără nume, ce-n suflet mi-a pătruns,
Ca umbra unei toamne, tăcută m-a străpuns.
Nu simt durerea-n carne, dar în adânc mi-e greu,
Ca un ecou de șoapte ce n-aud glasul meu.
Mă bântuie prin gânduri, prin nopți fără sfârșit,
Un dor nedefinit, un vis ce m-a rănit.
Nici leac nu-i și nici semn, dar știu că e aici,
Îmi apasă orice zbor, m-aruncă-n negre licii.
Mă poartă ca pe-o frunză, vântul necunoscut,
Din zori până-n amurguri, pe drumuri ce-s pierdut.
N-am glas să-i cer vreo milă, n-am chip să mă opresc,
Căci boala mea tăcută îmi cere să trăiesc.
Mă leagă fără lanțuri, mă cheamă fără glas,
Și tot ce-am fost vreodată s-a stins într-un impas.
Din zi în zi mă mistuie, mă-ngroapă tot mai mult,
Îmi sapă-n carne umbre, și-n suflet foc ascult.
E-o boală ce mă știe, din timpuri fără rost,
A crescut în mine tainic, ca focul adăpost.
Și n-are ce să-i facă nici cerul și nici lutul,
Căci ea e-n rădăcina uitării, ca trecutul.
Cu fiecare oră mă macină mai greu,
În clipele tăcute, se-așterne tot mai eu.
Nu pot să fug de dânsa, căci e parte din mine,
O boală fără nume, dar știu că nu mă ține.
Speranță
O durere constantă, ce nu mai dispare,
Mi-a luat sufletul doar cu o răsuflare.
Stau şi mă gândesc,
Oare de ce nu mă mai obosesc?
De ce nu mă mai obosesc?
Să pun un zâmbet pe față,
Să mă bucur de viață,
Să ma uit la apus plină de speranță.
Plină de speranță, că va fi bine,
Că la un moment dat,
Lacrimile mi se vor îneca,
Amintirile vor muri,
Iar totul se va sfârşi.
Impresii
El stă spășit cu cartea-n mână,
Cuvintele transpiră în antet,
În fiecare zi cititul îl amână,
Şi zi de zi se crede mai deștept.
O carte groasă îi este doar suport,
Să-și țină ceașca cu cafea fierbinte,
Căci s-o deschidă-i inutil efort,
Și are o fobie de scrisele cuvinte.
Degeaba îi vorbești de toți poeții,
Ce-și plâng amarul într-un vers,
A plâns și el de-a lungul vieții,
Când pasul i-a fost lent și în regres.
Cum să-i vorbești de Eminescu, Blaga,
Când lui îi bate zilnic potera la ușă?
Își scrie numele cu degetul și ghioaga,
Cititul rămânându-i doar în gușă.
Să lași o carte în mâna unui necitit,
Între coperți întruna plânge și bolește,
Și boala, zilnic, pagina-i îngălbenește,
Iar leac și vraciul ei, e acela ce-o citește.
Dor de iubire
În adâncul nopții, durerea mă cuprinde,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iubirea s-a stins, se stinge.
Fiece fragment strigă după tine, după alinare,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat să plâng în noapte amară.
Zorii vin și mă găsesc prinsă în amintirea ta,
Încerc să-mi adun sufletul, dar e departe, nicăieri nu-l aflu, oare unde va?
Mi-ai rupt inima în bucăți, rămân doar cu durerile,
În tăcere, îmi strig după tine, dar tu, departe, fără de iertare, pleci mai departe.
Sufletul meu zace zdrobit, în cioburi de iubire,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iar eu rămân în amintire,
Căutându-te în vise, în zâmbete, în dor,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat, fără de spor.
Un dar de neprețuit
Misterios apare, dar dispare!
Pare simplă, dar e grea!
Fericire îți aduce,
Dar printre lacrimi și amar!
Ne bucurăm de ea
Și mult o prețuim,
Dar nu e a noastră,
Ci doar un dar de la cel Divin!
Tu iartă-mă mamă
Tu iartă-mă mamǎ,
Că copil ideal eu nu ți-am fost.
Cam crescut prea repede,
Că în viață am vrut să-mi fac un rost.
Tu iartă-mă mamă,
Că te iubesc des nu ți-am spus,
Că mi-a fost teamă
Să te cuprind de-ajuns.
Tu iartă-mă mamă,
Pentru atâtea nopți nedormite
și lacrimi vărsate mii,
Ajungând acum eu mamă
Știu ce înseamnă ,durerea pentru ai tăi copii.
O boală necunoscută
E-o boală fără nume, ce-n suflet mi-a pătruns,
Ca umbra unei toamne, tăcută m-a străpuns.
Nu simt durerea-n carne, dar în adânc mi-e greu,
Ca un ecou de șoapte ce n-aud glasul meu.
Mă bântuie prin gânduri, prin nopți fără sfârșit,
Un dor nedefinit, un vis ce m-a rănit.
Nici leac nu-i și nici semn, dar știu că e aici,
Îmi apasă orice zbor, m-aruncă-n negre licii.
Mă poartă ca pe-o frunză, vântul necunoscut,
Din zori până-n amurguri, pe drumuri ce-s pierdut.
N-am glas să-i cer vreo milă, n-am chip să mă opresc,
Căci boala mea tăcută îmi cere să trăiesc.
Mă leagă fără lanțuri, mă cheamă fără glas,
Și tot ce-am fost vreodată s-a stins într-un impas.
Din zi în zi mă mistuie, mă-ngroapă tot mai mult,
Îmi sapă-n carne umbre, și-n suflet foc ascult.
E-o boală ce mă știe, din timpuri fără rost,
A crescut în mine tainic, ca focul adăpost.
Și n-are ce să-i facă nici cerul și nici lutul,
Căci ea e-n rădăcina uitării, ca trecutul.
Cu fiecare oră mă macină mai greu,
În clipele tăcute, se-așterne tot mai eu.
Nu pot să fug de dânsa, căci e parte din mine,
O boală fără nume, dar știu că nu mă ține.
Speranță
O durere constantă, ce nu mai dispare,
Mi-a luat sufletul doar cu o răsuflare.
Stau şi mă gândesc,
Oare de ce nu mă mai obosesc?
De ce nu mă mai obosesc?
Să pun un zâmbet pe față,
Să mă bucur de viață,
Să ma uit la apus plină de speranță.
Plină de speranță, că va fi bine,
Că la un moment dat,
Lacrimile mi se vor îneca,
Amintirile vor muri,
Iar totul se va sfârşi.
Impresii
El stă spășit cu cartea-n mână,
Cuvintele transpiră în antet,
În fiecare zi cititul îl amână,
Şi zi de zi se crede mai deștept.
O carte groasă îi este doar suport,
Să-și țină ceașca cu cafea fierbinte,
Căci s-o deschidă-i inutil efort,
Și are o fobie de scrisele cuvinte.
Degeaba îi vorbești de toți poeții,
Ce-și plâng amarul într-un vers,
A plâns și el de-a lungul vieții,
Când pasul i-a fost lent și în regres.
Cum să-i vorbești de Eminescu, Blaga,
Când lui îi bate zilnic potera la ușă?
Își scrie numele cu degetul și ghioaga,
Cititul rămânându-i doar în gușă.
Să lași o carte în mâna unui necitit,
Între coperți întruna plânge și bolește,
Și boala, zilnic, pagina-i îngălbenește,
Iar leac și vraciul ei, e acela ce-o citește.
Dor de iubire
În adâncul nopții, durerea mă cuprinde,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iubirea s-a stins, se stinge.
Fiece fragment strigă după tine, după alinare,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat să plâng în noapte amară.
Zorii vin și mă găsesc prinsă în amintirea ta,
Încerc să-mi adun sufletul, dar e departe, nicăieri nu-l aflu, oare unde va?
Mi-ai rupt inima în bucăți, rămân doar cu durerile,
În tăcere, îmi strig după tine, dar tu, departe, fără de iertare, pleci mai departe.
Sufletul meu zace zdrobit, în cioburi de iubire,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iar eu rămân în amintire,
Căutându-te în vise, în zâmbete, în dor,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat, fără de spor.
Un dar de neprețuit
Misterios apare, dar dispare!
Pare simplă, dar e grea!
Fericire îți aduce,
Dar printre lacrimi și amar!
Ne bucurăm de ea
Și mult o prețuim,
Dar nu e a noastră,
Ci doar un dar de la cel Divin!
Tu iartă-mă mamă
Tu iartă-mă mamǎ,
Că copil ideal eu nu ți-am fost.
Cam crescut prea repede,
Că în viață am vrut să-mi fac un rost.
Tu iartă-mă mamă,
Că te iubesc des nu ți-am spus,
Că mi-a fost teamă
Să te cuprind de-ajuns.
Tu iartă-mă mamă,
Pentru atâtea nopți nedormite
și lacrimi vărsate mii,
Ajungând acum eu mamă
Știu ce înseamnă ,durerea pentru ai tăi copii.