Steaua care pleacă

Mă îmbăt cu dezordinea cuvintelor

Știu să legiferez două texte literare

Devin critic cand moralul tău de critic literar

e judecat dur de muză.

Să mă înveselesc cu gandul la muză

ce se frămantă în gol de erori literare 

puse capcană de niște poeți iscusiți,

la limbajul poetic,

Muza dorește să judece poeții și poeziile

dar nu o face,

în schimb le dă o inspirație fructoasă

pe calea poetică.

Ce reci și duri suntem, 
Oameni de ceramică... 
Strigăm și protestăm 
Si-n ziua de duminică... 
Trăim, dar nu știu pentru ce și cum, 
Gândim, și nu știu dacă are sens să spun 
Ce jalnici am ajuns, 
Ce goi și reci, 
Ce plini de gheață... 
Încât nu știm să tremurăm 
Căci nu mai avem viață... 
Iubirea.... hm, aproape un arheologism devine 
Si mă gândesc: 
Împrăștiați așa, prin lumea de coșmar 
Când sparge-se-vor aceste trupuri 
De ceramică, va curge sânge sau...? 
Hm... Nu prea cred... 
Va curge-n schimb doar praf și scrum. 

Voi care ne priviți, de sus in jos,

Și a-ți uitat, ce a-ți promis cu rost,

De ce voi faceți, totul pe dos,

Și nu vedeți, că iese prost

De când, nu a-ți mai fost, in țară?

De când, nu a-ți mai fost, la sat,

Voi mergeți tot mai des, afară,

Pe noi, cui, voi zălog, ne-ați lăsat?

Cănd v-am ales, promisiuni, de toate,

Că veți aduce, bunăstarea noastră,

Și lefuri, pensii si, chiar sănătate,

Si voi le-ați pus, pe toate-n glastră

Noi zilnic, vă vedem, pe sticlă,

Cum vă certați și, ne promiteți,

Iar noi suntem lăsați, in pâclă,

Cuvântul dat, nu vi-l mai țineți

Nu vrem averi, noi ca să facem,

Și doar, să supraviețuim un pic,

La sărăcie, nu vrem să ne întoarcem,

Și dup-o viață, să nu avem nimic

Vă tot spunem, când ne-ntâlnim,

Că nu dorim plăceri si, conturi,

Și doar, un pic, mai bine să trăim,

Și un bănuț, mai mult, la lefuri

Am văzut, că pentru voi se poate,

Și vă dați, cu stânga-n, dreapta,

Unde-s bani, voi dați, din coate,

Și tot mai sus, vă cocoțați, pe treaptă

Voi averi, proprietați, tot adunați,

Siguri nu fiți, că treapta asta ține,

Sunteți, prea mulți pe ea urcați,

Și ea se poate rupe, chiar si măine

Să nu gândiți, că noi suntem cadou,

Și doar, să vă amintiți, că aici e votul,

Pe care îl vom pune negreșit, din nou,

Dar, nu pe voi si, la căsuța,, altul"

Ce să vă spunem, despre prețuri,

Ne amagiți cu multe subvenționări,

Nu știți cum zilnic, noi primim facturi,

Iar voi ne tot mințiți, cu plafonări

Noi, nu putem cumpăra lemnul,

Chiar, dacă pădurea, pică pe noi,

Acesta, zilnic, e dus cu trenul,

Către străini si, munții noștri, rămân goi

La pompă, motorina si benzina,

Au prețul, tot mai sus, mai sus,

Alimentând, ne cheltuim chenzina,

Și banii noștri, cei puțini, s-au dus

Gazul, curentul, s-au scumpit, pe loc,

Mi-e frică, pe la administrație să trec,

Voi renunța si, la centrala de la bloc,

Și sigur,  am să sting si, ultimul bec

Totuși, mai este o speranță mică,

Să vă treziți, din amorțeala voastră,

Măsuri voi să luați si, să tăiați cu frică,

Și să gândiți, la bunastarea noastră

Trăim cu toții, din ce în ce, mai greu,

Și dezbinați suntem, cum voi doriți,

Noi rugă, zilnic, înălțăm la Dumnezeu,

Să avem conducători școliți si, un pic mai...cinstiți!

Zilele trec,

Nopţile trec,

Şi-aşa trec anii pribegiei noastre...

Noi ne-ofilim,

Îmbãtrânim,

Ca frunzele-n pãdurile sihastre.

Iar, mai apoi,

Vin dupã noi

Cei care se gãsesc asemeni nouã:

Se nasc şi cresc,

Şi-mbãtrânesc,

Şi se topesc, ca picurul de rouã!

Lãstar curat

S-a ridicat

Şi firul vieţii merge mai departe;

Sunt, negreşit,

Pân-la sfârşit

Flori dupã ploi şi viaţã dupã moarte!

13.11.2021, Gostkow, PL