1  

Golul dintre coaste

 

Din trupul nopții smulg întunecimi,

Și le înfig în mine, rând pe rând,

Să sting lumina moștenită din străbuni,

Să prindă formă golul ce-l frământ.

 

Simt adevărul ca o fiară care vine,

Să-și roadă-n colți hotarele de carne,

Și fiecare clipă jertfită pentru Tine,

În clipe apocaliptice să le întoarne.

 

Îți simt absența ca pe-o iarnă grea,

Ce-mi umple golul dintre coaste,

Și respir rar, de teamă să nu dea

Pe-afară tot ce Eva recunoaște:

 

Ce rai, ce măr, ce șarpe au scornit?

Mai bine rămânea pământul de haram,

Și-n tot ce-a spus, și cât a pătimit,

Încep să-i dau dreptate lui Adam.


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Gabriel Trofin poezii.online Golul dintre coaste

Дата публикации: 19 марта

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 307

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

O gură de aer

 

Îmi cântă în oase

pământul fierbinte,

cu dorul de-acasă

și vechi jurăminte.

 

C-o traistă de gânduri

și umeri de lut,

adun în tăcere

tot ce-am pierdut. 

 

Îmi cântă-n adâncuri

un sânge de mumă,

chemându-mi ființa

spre vatra străbună.

 

Din palma câmpiei

îmi beau rădăcina,

și-n privire se-aprinde

tainic lumina.

 

Sub cerul ce-și cerne

tăceri peste sate,

îmi leg oboseala

de vremuri uitate.

 

Iar seara mă-mbracă

în straie de humă,

cu mirosul de pâine

venit dinspre lună. 

 

Sub cerul ce-și rupe

veșmântul de stele,

îmi plâng bătrânețea

din oasele mele.

 

Iar noaptea coboară

ca o rană senină,

și-mi coase în suflet

o altă lumină.

 

Mă iartă țărâna, 

mă recunoaște,

din trupul ei reavăn, 

mă naște și paște.

 

Și-n somnul de humă,

când totul dispare,

rămân o gură de aer, 

în a lumii suflare.

Еще ...

Cer nou, pământ nou...

 

Culeg din ierni scântei de gheață,

Le fac coroană pentru zei,

Și-n fiecare dimineață, 

Împrăștii moartea peste ei.

 

Pe umeri port lumina crudă,

Și-o răstignesc pe munți de foc,

Din umbre fac o lume nudă, 

Și-i suflu viață și noroc.

 

Privesc cum cerul stă să frângă,

Nasc nemurirea prin Cuvânt,

Și las în urma mea să plângă, 

Eternitatea pe pământ.

 

În palme țin furtuni de argint,

Și le presar pe cerul obosit,

Pe îngeri tandru îi alint,

Vestind că raiul s-a sfârșit. 

 

Rămâne-un licăr de lumină, 

Cu trâmbițe și harpe fără cânt, 

Iar toți acei cu aură divină, 

Ca drept pedeapsă vor merge pe pământ. 

Еще ...

Te caut...

 

Te caută drumul călcat mai demult, 

Drumul spre mine, ce ani l-ai bătut, 

Te caută noaptea cu lumina din stele, 

Lumină din lacrimi și rugile mele. 

 

Te cheamă tăcerea din pragul uitării,

Și vântul ce plânge prin vremuri târzii,

Te strigă cenușa nestinsă a chemării, 

Din focul iubirii ce-a ars în pustii.

 

Te caută luna prin vechile alei, 

Pe unde pașii ne mergeau în tandem, 

Și umbrele noastre, odată cu ei, 

Apăreau din trecutul nostru boem. 

 

Te-așteaptă în mine o lume uitată,

Un templu cu porțile frânte de timp,

O inimă tristă, de dor sfâșiată,

Pe care cu alta n-am putut să o schimb. 

 

Revine și ploaia pe geamul fierbinte,

Cu degete reci, desenez chipul tău,

Iar sufletu-mi sapă prin vechi oseminte,

Și apari ca mireasă, și apar ca flăcău. 

 

Te-așteaptă acasă o gară pustie,

Cu trenuri plecate spre zări fără nume,

Un felinar ruginit mai păstrează-o făclie,

Din vremea când noi eram singuri pe lume.

 

De-ai ști câte nopți am strâns doar durere,

Câte stele-am îngropat pe sub pleoape,

Ai auzi cum carnea din mine te cere, 

Măcar cu un pas să-mi fii mai aproape.

Еще ...

Curajul mă desparte

 

Curajul mă desparte,

De al meu înger sfânt,

Şi tot ce el împarte,

E strâns într-un cuvânt.

 

Iar în atâtea întâlniri,

Ce le-am avut cu ea,

A ochilor priviri,

Păreau de catifea.

 

Şi ale noastre mângâieri,

Ce-s dulci plutiri de fulg,

Ca picurii de ceri,

Fierbinţi pe trup se scurg.

 

Iar glasul ei abia şoptit,

Sărutul dat pe ascuns,

Mă arde ca un foc mocnit,

Şi-n suflet mi-a pătruns.

 

Curajul mă desparte,

Şi vorba nerostită …

Adio, stea de noapte!

Adio, preaiubită!

Еще ...

Bătu-m-ar totul...

 

Fericit e locul,

Unde pasu-ți calcă,

Bătu-m-ar norocul,

Ca să-ți fiu sub talpă.

 

Fericit e râul,

Goală und' te scalzi,

Bătu-m-ar desfrâul,

Apă să fiu azi.

 

Fericit e patul,

Unde dormi de fel,

Bătu-m-ar păcatul,

Să fiu lemn din el.

 

Fericit e cântul,

Ce-ți iese pe gură,

Ah, bătu-m-ar sfântul,

Ca să-i fiu măsură.

 

Fericit e cerul,

Ce-l privești cu dor,

Bătu-m-ar misterul,

Ca să-i fiu un nor.

 

Fericit nu sunt,

Ah, bătu-m-ar totul,

Sunt ca un mormânt,

Ce-și așteaptă mortul.

 

Еще ...

Cu inima învinsă

 

Buzele mele îți spun vorbe dulci, 

Mai dulci ca niciodată, 

Capul în palme alene ți-l culci, 

Cu inima piatră. 

 

Ochii caută chipu-ți senin, 

Și pielea cea albă de nea, 

Ciudat mă privești ca pe-un străin,

Cu inima rea. 

 

Pasul ți-adulmecă urma încet, 

Și umbra cu luciu de smoală, 

Capul întorci peste umăr discret, 

Cu inima goală. 

 

Îți tremură somnul pe pleoapele moi,

Când noaptea în tine suspină,

Și visu-l trăim amândoi, 

Cu inima plină.

 

De umărul tău mi-e umbra lipită,

Și timpul în noi se răsfrânge,

Te-ating fără zgomot, doar o clipită, 

Și inima-ți plânge. 

 

Respiră absența din noaptea târzie,

Când dorul în mine apare,

Și mângâie tăcerea ce-abia mai îmbie,

Cu inima mare.

 

Un freamăt de vise te prinde din nou,

Și-n gânduri, iubirea răpusă, învie,

Încerci să te-nalți ca un ultim ecou,

Dar inima îți este pustie. 

 

În drumurile reci ce nu duc nicăieri,

Nefiresc am zărit o nouă lumină aprinsă, 

Dar pașii mă poartă spre iubirea de ieri,

Cu inima învinsă. 

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Pățanii

"Cel pe care nu îl laşi sã moarã, nu te lasã el pe tine sã trãieşti."

 

E noapte adâncã. De mult s-a-nnoptat

Cu lungi şi cu negre perdele

Iar eu sunt cu turma departe de sat,

Şi-am grijã de oile mele.

 

N-aş da nicidecum pe vreuna din oi

Din cele aproape o sutã.

Nici oaia ce-o-ntoarce pe alta-napoi

Şi nici pe aceea limbutã.

 

Sunt toate în staul. Le ştiu, le cunosc,

Şi ele se strâng lângã mine

Cãci dispre pãdure se-aude un "trosc":

Nu-s câinii, nici vântul. Dar cine?

 

Nu poate fi... numai temutul rival

Ce vine sã fure mâncare.

E fiarã. Şi ei i se pare normal

Ca oile sã mi le-omoare.

 

Şi...iatã-l în staul, fugind printre oi!

Chem paznicii stânii sã vinã

Dar ei îi gonesc pe alţi lupi în zãvoi

Când stâna de sânge e plinã...

 

Cu cel ce-mi vrea rãul, nu ştiu sã mã joc

Nici el nu se joacã cu mine.

Aşa cã-l întâmpin cu-o salvã de foc,

Cã nu-mi trebuie-n staul jivine!

 

Mã iau dupã el şi alerg, nu mã las...

Sã apãr a mea micã turmã

Şi-aşa m-am luptat preţ de-aproape un ceas

Şi-am prins lupul pânã la urmã!

 

Iar el se vãita, se ruga şi mi-a zis

Sã-l las sã se ducã în pace,

De nu îi cred vorba, îmi lasã în scris

Cã pagubã nu îmi mai face.

 

Şi-l las sã se ducã. Şi-i zic: "Poţi sã pleci!"

- Pe spate lovindu-l cu şlapul -

"Sã nu te mai vãz pe la stânã în veci,

C-atuncea plãti-vei cu capul!

 

Scãparea ta este cã n-ai omorât

Vreo biatã oiţã firavã;

Cã de-ai fi fãcut-o, te-aş strânge de gât

Pe datã şi fãrã zãbavã!"

 

Fugea lupul fãr'sã se uite -napoi

Cum fuge hârciogul de ploaie;

Credeam cã n-o sã-l mai prindã cheful de noi

Nici pofta de carne de oaie.

 

Şi trece o zi. Trec şi douã. Trec trei

Şi-n ziua a patra, spre searã

Se-aude un foşnet în turma de miei:

Mã calcã potrivnicul iarã!

 

Nu-mi vine sã cred şi mã iau dupã el;

E cel ce-l lãsasem cu viaţã!

Rãnise o oaie şi-mi luase un miel:

Simt sângele cum îmi îngheaţã...

 

Pe bolta de lacrimi se vede acum

O stea ce-a cãzut dintre stele,

O frunzã din paltinul de lângã drum,

Şi-o oaie din oile mele.

 

Mã-mpiedic pe câmp, mă ridic şi-l ajung...

Se face cã nu mã cunoaşte!

Chiar clopotul satului sunã prelung

Cãci ştie urgia ce-l paşte.

 

Îi zic: "Nu mi-ai dat tu cuvântul în scris

Scutindu-mi avutul de haite?"

Iar lupul, trezindu-se ca dintr-un vis

Începe din nou sã se vaite.

 

Şi prinde-a vorbi, inventând scuze seci,

Se tânguie ca înainte,

Dar eu îi spun: "Vere, de-aici nu mai pleci!"

Ştiind acum clar cã mã minte.

 

Cu gura lui însăşi, intrã el la "zdup"

Şi-şi luase rãsplata deplinã

Cã nu-şi poate-nfrânge natura de lup

Zicându-şi cã nu-i el de vinã.

 

                         ☆

 

Când şi voi pãţi-veţi ca mine la fel

Pãzindu-vã turma de rele,

Pe lup sã nu-l credeţi, cã-ncearcã mişel

De sânge, pe bot sã se spele!

 

Şi singur nu vine lupanul, sã ştiţi,

Cã are o tacticã veche!

Ci-şi cheamã ortacii, pe lupii cinstiţi

Nu lupii ce dorm pe-o ureche!

 

                         ☆

 

C-o mânã aprind un cuptor de scântei,

Cu cealalt- apuc o secure,

Sã vinã spre stânã o sutã ca ei

Cã fug înapoi spre pãdure!

Еще ...

În palme

toți plecăm spre noapte
câte unul
rânduind în palme
mici bucăți solare
până mă duc și eu
cât ard în așteptare
din sufletu-mi carote
voi da la fiecare

voi năvăli spre ani
ca umbra de tsunami
răscolind prin lacrimi
adâncite-n mări
și când ajung la mal
la malul altor ape
voi semăna în tihnă
pădurea de-ntrebări

...

în avans
mai fur din viață
din al morții greu safeu
să ajung spre înserare
tot arzând
în rândul meu
și vecin pășind cu noaptea
ca-n tăcerea din muzeu
îl sădesc atent în palme
soare
am aprins și eu

Еще ...

*Zile de Mai în August

Timpul, pe uscat,

se scurge-ncet, nesimțit,

prin lacrimi risipite-n vânt.

Câte zile de Mai, în August strânse,

șoptesc să le gustăm separat?

Te uiți în oglindă, uneori,

sau doar eu caut răspunsuri pe pleoape,

obosită? 

Câte priviri întorci, un deochi rece?

Câte dureri de cap să duci, pe vârful limbii? 

Frigiderul plin, dar sufletul gol,

Cât poți simți? 

Un doliu înmărmurit cu dulceață de zmeură, 

Zahăr pudră sau lămâie? 

Sticlele de vin privesc invidioase,

pe care o deschizi, în final,

început sau sfârșit? 

Rujul șters, urme pe șervețel,

Durere astupată cu vată, 

ai uitat apusul, oare?

Îți privești chipul în oglindă,

ce s-a schimbat din nou?

Părul după ureche, ochi de sticlă,

Descântec pe guler,

minte lucidă, în perdele-ascunsă.

Pe suspine numeri bătăile inimii,

cine le-a sărutat,

pe marginea prăpastiei?

 

Еще ...

apele sufletului...

După ușile închise ale unui zâmbet larg
ce îmbrățișează chipul,
ascunse rămân frământările...
lacrimile se strâng în lacul sufletului.

Acest lac, odinioară,
purta albastrul imaculat al copilăriei…
anii au crescut pe el asemenea nuferilor —
ah, ce nuferi frumoși l-au împânzit.

Dar rădăcinile lor
au tulburat cristalinul apei.

Frământările se cuibăresc, se îmbulzesc
într-un cuib prea mic să le poată adăposti...
prea plin, prea greu să mai reziste.

Și iată — plesnește
precum un elastic
de care norii sunt legați de pământ.

În clipa rupturii, cerul plânge,
fiindu-i lovit obrazul conștiinței,
o durere adâncă,
pentru că a cedat —
a cedat presiunii furtunilor
ce bat în pânzele sufletului.

Frământările —
un fel de nuferi:
grație și frumusețe la suprafață,
rădăcini care tulbură
apele sufletului.

Еще ...

Renunțări

Zi de zi gonim

Uitând sa ne luăm

Pauză de suflet,

Răgaz sa visăm.

Ne mândrim cu scopuri,

Rău-l acceptăm

Și salvăm Pământul

Fără să luptăm!

Căci uităm să cerem

Și uităm să dăm

Libertății noastre

Dreptul s-o purtăm!

Ne taiem din aripi

Uitând să zburăm!

Visele le ascundem,

Și le-abandonăm!

 Zi de zi ne rupem

Inima-n bucăți

Și o vindem ieftin

Chiar si fara pret!

Еще ...

Îmi place!

Îmi place mult să citesc poezii

Care prin versul lor ne zic ceva,

O întâmplare sau o povestioară

Trăită de scriitor sau altcineva.

 

Îmi place să-l ascult pe învățat

Care prin trudă, mult a cumulat,

Fără a cere laudă sau vreun onor

Și doar pedeapsă pentru plagiat.

 

Îmi place să călătoresc prin țară

Și frumuseți s-adun de peste tot,

Pe care-apoi să le trimit în lume

Scriind pe poze..român..un patriot.

 

Îmi place să vorbesc și de copilărie

Și de sătucu-n care m-am născut,

De vorba dulce a omului moldav

Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.

 

Nu-mi place ce aud de România

Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,

Și care niciodată nu ne-au vizitat

Dar spun minciuni pe niște foi.

 

Am scris că foarte mult îmi place

Să dăinuiesc pe aste meleaguri,

Și despre care cu drag voi povesti

Mereu, prin ale mele

...modeste versuri!

 

 

 

 

 

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍