Автор Razvan Mihalache

Cu ochii-n largul mării, poposesc pe malul pierii cu sângele tău ce mi pulsează otrava-n vene

Și, la sfârșitul vieții mă întreb, cum poate zâmbetul tău sa rânească?

Cum poate gura cu grai dulce-suav sa ma sfâșie?

O fi blestem sau legământ?

Sa te dau naibii, ca poate te uit sau poate tu încă nu ești om.

Căci cu ochii dulci de zâmbete și miresme vii de fiori ai mimat suspinul adânc din inima mea, prefăcându-te ca iubești, ca știi sa fi bărbat

Ziua trece timpul tace 

Nu mai e o cale de întoarcere

O nostalgie mă cuprinde 

Citind versuri fara rime

Stau și simt 

Cum inima mi-e înghețată în timp

Zburdând îmi tece un gând

Ziua morți va veni și ca nu fulger va lovi 

Și în urma va rămâne visul meu distruns de zile 

Ma afund în gânduri negre 

cIn trupul meu traiesc 2 oameni,,,

Unul bun si educat

Altul aspru plin de demoni,

Celalalt fara de pacat...

Unul lupta si se zbate 

Sa o obtina orice tel,

Altul uneori visează 

Sa aibă sufletul de otel....

Unul rupe si cu dinții

Sa obtina ce-a dorit,

Altul plange noaptea-n perna 

Ca sa uite ce-a iubit....

Unul calca pe morminte

Sa ajungă acolo sus,

Altul cu tristețe asteapa

Ingandurat orice apus...

Unu injura si loveste

Toti sa faca cum vrea el,

Altul are doar un gand 

Fericirea e a lui tel...

Altul lupta si se zbate

De nimic lui nu ii pasa,

Altul sta citește carti

Singurel la el acasa....

Unul vrea sa intoarca muntii

Si vrea sa obtina marea,

Altul se multumeste

Având doar painea si sarea....

Altul rupe tot din cale

Case si palate ar face

Altu-n casa lui de lut

Doar sa aibă un pic de pace

       ........

Doamne, spune-mi cum sa fac ?

Echilibrul sa-l gasesc...

Ca ma cert cu ambii zilnic,

Cum as putea să-i opresc ?!.

A. Țurcanu @reper

prin perdeaua brodată cu fluturi

luna încețoșată

adâncește tăcerea

valuri de umbre

se izbesc zgomotoase

de crengi de mesteacăn

Nu vreau sa deranjez

Dar gandul imi umbla nebun

Buzele-mi tânjesc 

După sărutul tău nocturn.

Hai sa vorbim de noi

Despre clipa de-apoi

Si arde-mă cu un sărut 

Adânc și... acut!

Te strig în șoaptă, te chem

Pe tine dulce blestem

Ce ma faci sa cad, apoi ma ridici

Vino sa fim fără frici.

Să ne sorbim cu o sete

Ce nu cunoaște sfârșit 

Cu inima deschisă 

Cu sufletul rănit.

Să fim lumină 

În haosul din jur

Un far aprins

Cand totul e obscur.

Să fim doar noi

O clipă, pentru totdeauna

Să bem un vin in doi

Si-n inimii sa ne bată luna

Te-am întâlnit sub luna albă,

Cu vântul blând prin al tău păr,

Iar ochii tăi – o mare caldă –

Mă pierdeau în al tău adevăr.

Erai o taină din pădure,

Un dor de stele și izvoare,

O femeie care nu se-ndură,

Să stea în inimi trecătoare.

Dar eu ți-am spus: „Nu pleca,

că-n pieptul meu e foc aprins,

și dacă umbra ta va dispărea,

rămân o piatră din munte desprins.”

Atunci ai râs, ca din lumină,

Și-ai fost a mea, măcar un vis,

Iar clipa noastră, cristalină,

Încă mă ține trist și nedescris.