Poezii din aceiaşi categorie
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în spaniolă
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
El vino rojo es bueno
El vino rojo es bueno,
Recogido a finales de otoño,
Cuando hay escarcha, cuando nieva,
Lo bebo mucho, pero no me emborracho.
Me he jurado que no lo beberé nunca más,
Pero no puedo evitarlo,
El vino es bueno, me gusta mucho,
No sé qué haré con el viñedo.
El vino hecho de una fruta rara
Sube a la cabeza sin escalera,
El vino hecho de uvas verdes
Hace que no veas a nadie.
El vino es bueno y sabroso
Cuando lo bebes con alguien amable,
Pero si lo bebes con alguien repugnante,
El vino se para en tu garganta.
Coronavirus
Scumpul nostru glob pamantesc
Pe care toate tarile se intalnesc
Cetatenii lor se tot imbolnavesc
Coronavirus... ceva grotesc.
Cum sa stam si sa ne plimbam
Sau in padure un gratar sa bagam
Atata timp cat noi toti riscam
Nenorocirea de boala sa o luam?
Stati in case, numai bantuiti pe strada
Gândiți-vă la cei ce stau in camera de garda
Spitalele noastre si asa stau sa cada
Nu le mai dati si voi de lucru gramada
Ca sa traiti mai in siguranta
Numai mergeti aiurea la piata
Stati in a voastra fortareata
Cu manusi si mastile pe fata.
Tot pe maini sa va spalati mereu
E vorba despre igiena, hai, ca nu e greu
Sa va dezinfectati instantaneu
Ca sa nu strigati la mormant "Văleu!"
Totusi sa invatam cu totii ceva
Sa fim uniti mereu, nu doar candva
Boala asta e grea, dar noi nu suntem altceva
Decat romani... Poate ne vom eleva!
La steaua (II)
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în finlandeză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Vaalea punaviini on hyvää
Vaalea punaviini on hyvää,
Korjattu myöhään syksyllä,
Enemmän pakkasta, enemmän miehestä,
Juon paljon enemmän enkä juo humalassa.
Vannoin, etten juo enää koskaan
Mutta en kestä itseäni
Hyvä viini, hyvä, pidän siitä,
En tiedä mitä he tekevät hänelle.
Harvinainen omenaviini
Hän kiipeää päähänsä ilman tikkaita,
Vihreiden telien vinesor
Tee miehestä näkymätön.
Viini on hyvää ja maukasta,
Kun juot sen komean miehen kanssa.
Mutta jos juot sen ruman miehen kanssa,
Viini pysähtyy kurkkuun.
Basarabia mea Draga
Între cer și între pământ
am făcut un legământ
l-am făcut pentru vecie
pentru neam și pentru glie.
Pe o palmă de pământ,
de două maluri scăldată
e meleagul meu cel sfânt
Basarabia mea dragă.
Ai trecut prin sabie și foc,
ți-au tăiat și din moșii
dar tu te-ai ținut în loc
cât strămoșii ți-au fost vii.
Au trecut ani peste tine
care amprenta și-au lăsat
Ai știut ce-i rău, ce-i bine
și în timp mândră ai stat.
Acum, câte secole la rând
meleagurile tale plâng
fiindcă generația de-acum
tot ce au, din tot fac scrum.
Livezi și vii în buruian,
lăsate din an în an
Case prin sat părăsite
și inimi săcătuite.
Credința mea este mare
că veni-va ziua-n care
tu vei fi înfloritoare
scăldată de-naltul soare.
Cânt de mierlă e graiul tău
binecuvântat de Dumnezeu
Doar în limba cea română
DORU își are rădăcină.
Mica Unire
Ne îndeamnă strămoșii din glia străbună
Să facem din țară una mai bună,
Să facem să cânte din inimă tristă
Un cântec de țară cum nu mai există.
Ne strigă din moarte viteazul Mihai
Să facem unirea pe vechiul ei plai,
La Alba ne cheamă bătrânii părinți
Să facem din țară ceva ca din vis.
La Iași stau boieri cu Cuza la masă
Și arată cu mâna o țară frumoasă,
Orașul în noapte de oameni e plin
Întâmpină domnul cu torțe și vin.
Se zguduie lumea de cele întâmplate
Și vor ca Unirea să nu se mai facă,
Dar Domnul din ceruri avea hotărât
Ca să unească acest sfânt pământ
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în spaniolă
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
El vino rojo es bueno
El vino rojo es bueno,
Recogido a finales de otoño,
Cuando hay escarcha, cuando nieva,
Lo bebo mucho, pero no me emborracho.
Me he jurado que no lo beberé nunca más,
Pero no puedo evitarlo,
El vino es bueno, me gusta mucho,
No sé qué haré con el viñedo.
El vino hecho de una fruta rara
Sube a la cabeza sin escalera,
El vino hecho de uvas verdes
Hace que no veas a nadie.
El vino es bueno y sabroso
Cuando lo bebes con alguien amable,
Pero si lo bebes con alguien repugnante,
El vino se para en tu garganta.
Coronavirus
Scumpul nostru glob pamantesc
Pe care toate tarile se intalnesc
Cetatenii lor se tot imbolnavesc
Coronavirus... ceva grotesc.
Cum sa stam si sa ne plimbam
Sau in padure un gratar sa bagam
Atata timp cat noi toti riscam
Nenorocirea de boala sa o luam?
Stati in case, numai bantuiti pe strada
Gândiți-vă la cei ce stau in camera de garda
Spitalele noastre si asa stau sa cada
Nu le mai dati si voi de lucru gramada
Ca sa traiti mai in siguranta
Numai mergeti aiurea la piata
Stati in a voastra fortareata
Cu manusi si mastile pe fata.
Tot pe maini sa va spalati mereu
E vorba despre igiena, hai, ca nu e greu
Sa va dezinfectati instantaneu
Ca sa nu strigati la mormant "Văleu!"
Totusi sa invatam cu totii ceva
Sa fim uniti mereu, nu doar candva
Boala asta e grea, dar noi nu suntem altceva
Decat romani... Poate ne vom eleva!
La steaua (II)
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în finlandeză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Vaalea punaviini on hyvää
Vaalea punaviini on hyvää,
Korjattu myöhään syksyllä,
Enemmän pakkasta, enemmän miehestä,
Juon paljon enemmän enkä juo humalassa.
Vannoin, etten juo enää koskaan
Mutta en kestä itseäni
Hyvä viini, hyvä, pidän siitä,
En tiedä mitä he tekevät hänelle.
Harvinainen omenaviini
Hän kiipeää päähänsä ilman tikkaita,
Vihreiden telien vinesor
Tee miehestä näkymätön.
Viini on hyvää ja maukasta,
Kun juot sen komean miehen kanssa.
Mutta jos juot sen ruman miehen kanssa,
Viini pysähtyy kurkkuun.
Basarabia mea Draga
Între cer și între pământ
am făcut un legământ
l-am făcut pentru vecie
pentru neam și pentru glie.
Pe o palmă de pământ,
de două maluri scăldată
e meleagul meu cel sfânt
Basarabia mea dragă.
Ai trecut prin sabie și foc,
ți-au tăiat și din moșii
dar tu te-ai ținut în loc
cât strămoșii ți-au fost vii.
Au trecut ani peste tine
care amprenta și-au lăsat
Ai știut ce-i rău, ce-i bine
și în timp mândră ai stat.
Acum, câte secole la rând
meleagurile tale plâng
fiindcă generația de-acum
tot ce au, din tot fac scrum.
Livezi și vii în buruian,
lăsate din an în an
Case prin sat părăsite
și inimi săcătuite.
Credința mea este mare
că veni-va ziua-n care
tu vei fi înfloritoare
scăldată de-naltul soare.
Cânt de mierlă e graiul tău
binecuvântat de Dumnezeu
Doar în limba cea română
DORU își are rădăcină.
Mica Unire
Ne îndeamnă strămoșii din glia străbună
Să facem din țară una mai bună,
Să facem să cânte din inimă tristă
Un cântec de țară cum nu mai există.
Ne strigă din moarte viteazul Mihai
Să facem unirea pe vechiul ei plai,
La Alba ne cheamă bătrânii părinți
Să facem din țară ceva ca din vis.
La Iași stau boieri cu Cuza la masă
Și arată cu mâna o țară frumoasă,
Orașul în noapte de oameni e plin
Întâmpină domnul cu torțe și vin.
Se zguduie lumea de cele întâmplate
Și vor ca Unirea să nu se mai facă,
Dar Domnul din ceruri avea hotărât
Ca să unească acest sfânt pământ
Alte poezii ale autorului
SĂ FIU ORB
Ar fi mai bine să închid ochii
Și să-i deschid pentru culori
C a cerul și ca lanul verde
Și să trăiesc doar clipa.
Ar fi mai bine să nu văd
Dezastre și orgolii,ce rod
Din viața unui om
C a un roi de molii.
Ar fi mai bine să fiu orb
Cu-o minte ce nu doare
Să nu mă doară răul nimănui
Când bine pe astă lume nu-i și nu-i.
Blestem greu !
Țara plânge că-i săracă
Fiindcă atâția banii se toacă
Pentru interese străine.
Dezbrăcat de cele sfinte
Blestem greu trimit la cei
Ce fac din noi,ai sărăciei eroi ...
Domni sunteți azi ,ce veți mâne...
Oameni ...fără de rușine!
COPILĂRIA MEA
Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată
cu prundiș și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte
plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-
ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile
înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea
un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare
le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse
din curcubeul cerului după ploaie.
La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet de zmeură și unul de afine ascundea un
chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui
În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem 7 ani și începeam școala.Pe terasa
pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena
am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul
celor doi bunici.Mama mea venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase
devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost
tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească
De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar râsul ,bolboroselele, în încer-
carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi ale mele au adus multe bucurii în căsuța lor
Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce al copilăriei mele.
De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam
și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate poeș-
tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii care mă legăna cu dragoste. .
CELOR PLECAȚI
Trebuia să vă ajut ,
Dar atunci ,eu n-am putut.
Însă azi când a-și putra
Ce nevoi a-ți mai avea?
Doar ,două cruci ,din beton noi
Cele vechi rose-s de ploi,
Să răsădesc flori pe mormânt
Și să vorbesc cu voi în gând.
LACRIMI
Fost-am ce-am voit să fiu
Toc și foie ca să scriu
Bocetele tuturora,
Lacrima ce joacă-în gene
Care plânge pe înfundat
Pentru traiul blestenat.
Pentru ziua care doare
Fără glorie și bani
Lângă semeni lași ,nesimțitori
Lângă ei trăiești și mori
ȘI MĂ ÎNTREB
Așa îmi vine câteodată
Să blestem și să mă înfurii
Și să întreb;
De ce Doamne omului i-ai dat
Minte și gândire să poată construi
Cetăți, palate poduri pestr ape,
Creații ce durează peste viacuri,
Dar să se bucure de ele,nu?
Ai lăsat atâta frumusețe în lume
Dar timp s-o vadă n-are
De ce oare?
Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,
Cine are de ea trebuință?
De ce ai lăsat boală,durere
Ce să facă omul cu ele?
SĂ FIU ORB
Ar fi mai bine să închid ochii
Și să-i deschid pentru culori
C a cerul și ca lanul verde
Și să trăiesc doar clipa.
Ar fi mai bine să nu văd
Dezastre și orgolii,ce rod
Din viața unui om
C a un roi de molii.
Ar fi mai bine să fiu orb
Cu-o minte ce nu doare
Să nu mă doară răul nimănui
Când bine pe astă lume nu-i și nu-i.
Blestem greu !
Țara plânge că-i săracă
Fiindcă atâția banii se toacă
Pentru interese străine.
Dezbrăcat de cele sfinte
Blestem greu trimit la cei
Ce fac din noi,ai sărăciei eroi ...
Domni sunteți azi ,ce veți mâne...
Oameni ...fără de rușine!
COPILĂRIA MEA
Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată
cu prundiș și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte
plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-
ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile
înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea
un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare
le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse
din curcubeul cerului după ploaie.
La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet de zmeură și unul de afine ascundea un
chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui
În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem 7 ani și începeam școala.Pe terasa
pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena
am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul
celor doi bunici.Mama mea venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase
devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost
tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească
De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar râsul ,bolboroselele, în încer-
carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi ale mele au adus multe bucurii în căsuța lor
Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce al copilăriei mele.
De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam
și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate poeș-
tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii care mă legăna cu dragoste. .
CELOR PLECAȚI
Trebuia să vă ajut ,
Dar atunci ,eu n-am putut.
Însă azi când a-și putra
Ce nevoi a-ți mai avea?
Doar ,două cruci ,din beton noi
Cele vechi rose-s de ploi,
Să răsădesc flori pe mormânt
Și să vorbesc cu voi în gând.
LACRIMI
Fost-am ce-am voit să fiu
Toc și foie ca să scriu
Bocetele tuturora,
Lacrima ce joacă-în gene
Care plânge pe înfundat
Pentru traiul blestenat.
Pentru ziua care doare
Fără glorie și bani
Lângă semeni lași ,nesimțitori
Lângă ei trăiești și mori
ȘI MĂ ÎNTREB
Așa îmi vine câteodată
Să blestem și să mă înfurii
Și să întreb;
De ce Doamne omului i-ai dat
Minte și gândire să poată construi
Cetăți, palate poduri pestr ape,
Creații ce durează peste viacuri,
Dar să se bucure de ele,nu?
Ai lăsat atâta frumusețe în lume
Dar timp s-o vadă n-are
De ce oare?
Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,
Cine are de ea trebuință?
De ce ai lăsat boală,durere
Ce să facă omul cu ele?