1  

Conștiință istorică

Pe pagini vechi de cronici scrise,

S-ascunde vecinic neamul meu.

Și pergamentele bătrâne

Tăinuie istoria, ca un ecou.

 

Din vechi povești și lungi izvoare,

Din fapte mari și gânduri drepte,

Se-nalță glasul peste fire,

Dând vieții sens din vremi străvechi.


Categoria: Poezii patriotice

Toate poeziile autorului: Andreea Popescu poezii.online Conștiință istorică

Data postării: 9 februarie 2025

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1103

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Închipuire

 

N-am știut să te primesc,
Nici să îți răspund firesc.
Eu am fost doar un obstacol,
Ție-ți trebe’ un miracol!

 

Tu erai furtună vie,
Eu, un zid făcut din frică.
Și m-ai vrut așa cum sunt,
O „floare” de ceață risipită.

 

Mi-ai citit pașii pe față,
Mi-ai avut grija de mamă,
Și în loc să mă apropii,
M-am ascuns în a ta palmă.

 

Tu, Soare și caldă.
Eu, Luna și rece.
Ai crezut că sunt iubire,
Pe când eu eram doar…

 

Azi, când este „ora zece”,
Poate tu deja mă uiți.
Dar să știi…ai fost lumină,
Iar eu orb printre căzuți!

 

 

Răspuns la „Utopie”

Mai mult...

Steluță

Tu, steluță de pe cer!
Ce-mi dai inimii un fler.
Ține-n suflet și croiește-ți
Viitorul peste creșteți.

 

Ai un zâmbet prea dulceag
Și nu vreau să stau beteag.
Și cu părul de mătase,
Parcă ești o zână-n basme.

 

Suflet cald și suflet blând,
Să nu te risipi în vânt!
Hai, crede în al tău gând.
Vreau să te mai văd visând!

 

Și miroși a flori de mai,
Dar zâmbetul cui mai dai?
Ești frumoasă ca o stea,
Să nu uiți, iubita mea!

 

- pentru A.T.

Mai mult...

Ruină

Ia-mă-n brațe, scumpul meu!
Fă-mă să uit de ce-i greu.
Și sărută-mă ușor,
Și-n brațele cui să mor?

 

Și iubește-mă o noapte.
Două, trei sau cât se poate.
Uită-te în ochii mei,
Alinta-m-ai cu temei.

 

Nu am martori la iubire,
Doar bătrânele ruine
Și pădurea liniștită
Simt că mor, îmi ești ispită.

 

Să nu uiți de tot ce-a fost.
Te iubesc și-n continuare,
Inima mă doare tare.
De la vorbele făr’ rost.

 

Ține-mi brațele slăbite.
Simt că pic acum pe jos.
O să mor în dor duios,
Dacă nu te am pe tine!

Mai mult...

Tăcere


Respirația și trupu-ți
Mă hrănesc numai de tine.
Tăcere, tăcere.
Iartă-mă, tu, iubire!

 

Ochii tăi strălucitori
Mai mereu îmi dau fiori.
Tăcere, tăcere.
Lasă cântecul să urle!

 

Glasul tău pătrunzător
Mă-ntărește să nu mor.
Tăcere, tăcere.
Te rog, nu uita de mine!

Mai mult...

Al meu

Al meu ai fost din prima zi.
Ochii tăi căprui nu m-au mințit
și-mbrățișarea ta m-a amețit.
Mi-ai pus culori în zile gri.

 

Tu cu mâna tremurândă.
Eu cu zâmbetul prostesc.
Te voiam numai pe tine
și simțeam cum te iubesc.

 

Decât roșul trandafir
știe poate lipsa ta,
mi-e dor de tine foarte mult,
și vreau să fiu numai a ta.

Mai mult...

Nostalgia Of Childhood

Sweet childhood, honey of life's delight,

From you, I learned the means of living.

Yet fragile you are, like the thinnest string,

I wish you'd return, but you're gone from my sight.

 

Now I look back with longing and wonder, 

Your memories keep my heart warm like fire.

Tough times runs fast and you're no longer near,

I carry your light forever, from now and in everything that's here.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Altar al limbii române

Mai dârz ca tine n-am văzut 

Să te topeşti în marea cea romană

Să dai tribut, averi trupești

Dar mai de seamă sufletești 

Romanilor cotropitori și seci

Să-ți aperi limba cea de veci

 

Cu zaț chirilic se-anunțau

Păgâne cotropiri de plaiuri

De când ne știm, avem un graiu

Răpuși, făcuți hamali și tributari 

De gloate snoabe, de avari

Suntem aici prin vii și demni și sfinți 

Ștefan, Mihai și Brâncoveanu

 

Letopisețe mari ce ne hrănesc 

Cunoașteri și origini românești 

Ce astăzi încă nu pălesc 

E sfântă limba ce-o avem

Căci încă suntem vii și vechi

Meleaguri sfinte strămoșești 

Altar al limbii românești 

 

Marius Ene, Polonia, 31.08.2024

Ziua Limbii Române 

Mai mult...

Clasele sociale

Știm, că Românul o duce greu,

E cel ce duce povara în spatele său

În lumea împărțită în clase sociale

Cine plătesc datoriile reale?

 

Sunt cei care muncesc pentru câțva lei

Pe locuri unde candidații nu fac concurență

Ei nu mai știu că munca poate fi o preferință

Nu doar o veșnică sentință.

 

Clasa celor școliți, inteligenți, stă mai retrasă

Ai impresia, că nu văd, nu le pasă

Ca să reziste și-au pregătit câte-o  carapace

Gândesc, dar nu găsesc soluții și tace.

 

Mai avem o clasă socială, ce ne face de rușine

Panarame, hoți, trădărori îi știm bine

Din partea lor, la orce te poți aștepta

Ei nu au conștiență, să-i poată mustra.

Mai mult...

Ce va urma?

M-e teamă că românii fug 

Unde găsesc ceva ce seamănă a belșug

Că țara mea, a deschis hotare,

Fii și fiicele noastre aleg dezrădăcinare.

 

Tradițiile toate au fost răstălmăcite,

Și sfinții au acum nume pocite,

Limba românească doar la sate mai trăiește,

Iar tineretul pseudo-educat vorbește englezește.

 

Bunici și nepoții nu pot comunica

Poporul meu de veacuri, chiar te apucă frica

Crema țării, fii iubitori, prin lume-s rătăciți

Teamă îmi este, că-s pe veci pierduți.

 

Pe aceste locuri, vor fi alți glorioși

Vor locui africanii, orientalii poate eschimoșii,

Se vor găsi schelete ale vechilor români

Vom fi atunci și noi acei străbuni.

 

Istoria, va pomeni că aceste teritorii,

Au fost odată locuite de niște Daci-Români

Ce se va întâmpla, nu-i o poveste, oameni buni.

 

Vom deveni iar un popor nomad,

De nu suntem în stare,să ne alegem un bard

Și peste toate să fluture măndru tricolorul,

Să ne iubim țara, să ne iubim poporul.....

 

Mai mult...

Tu, Românie!

E-ntâi Decembrie și sărbătorim,

Unirea Mare și-n inimă simțim,

O mare tensiune de la eroi primită,

Care-au murit, pentru cauza sfântă

 

Ei toți au dus lupta cea dreaptă,

Pentru ca țara să nu fie sfârtecată,

Cu gândul doar la Marea Unire,

Și pentru-a noastră sfântă-nfrățire

 

N

oi an de an, ne zicem,,La mulți ani",

Și ne dorim s-avem în cont mulți bani,

Dar la români urarea mult nu ține,

Că ei se dușmănesc, în ziua care vine

 

Imnul țării emoționați îl ascultăm,

Iar mulți din noi ușor îl fredonăm,

În trup simțim fiori și ochiul plânge,

Lăsând o lacrimă, ce pe obraz prelinge

 

Participăm în număr mare la paradă,

Privim la cei ce defilează-n stradă,

Ne place să vedem toată armata,

Și tehnica de luptă, cu care-i înzestrată

 

În jur mulți politicieni și guvernanți,

Te uiți și-i vezi cât sunt de aroganți,

Cum oamenii salută, spre ei se-nclină,

Nevinovați ei par, nu poartă nicio vină

 

Tot ei ne spun să fim uniți pe veci,

Rostind discursuri lungi și seci,

Și ne promit acum la sărbătoare,

Că-n anul viitor, vom avea bunăstare

 

Cu toții știm cât pot să mintă,

Pentru-ași atinge a lor țintă,

Încă un vot și patru ani să treacă,

Să ne conducă și noi averi să facă

 

Hai azi să urăm cum se cuvine,

La toți cei ce ne doresc doar bine,

Din țara noastră și din străinătate,

La muți ani, unire, fericire, sănătate!

 

 

Pe curând!

 

 

 

 

Mai mult...

Metamorfoză?

Cine era țăranul în trecut? și ce făcea?

Cât de  mult iubea natura și o înțelegea?

Vara aștepta ploaia și o ruga să vină mai des,

Era nevoie de ea la munte, la deal și la șes.

 

Țăranul avea o menire sfântă, moștenită,

Să îngrijească glia strămoșească, obosită

Cine erau prășitorii ogorului  roditor,

Prieteni cu vântul, cu ploaia, cu norul protector?

 

Zorii dimineții îi găseau în tarlale intrând,

Cu merinde în spate și sapa pe umăr, fredonând

Urmărind norii ce gânduri poartă și dacă,

Se vor îndura, să plouă și în Valea Seacă.

 

Țăranul tradițional nu mai este s-a metamorfozat,

Câmpul azi se lucrează, dar s-a mecanizat

Țăranul s-a calificat, are meserie

Are salariu, e constructor, primește simbrie.

 

Pe ogoare azi nu mai vin secerătorii,

În grădini,în livezi în vii nu mai vin culegătorii

Nu mai ascultă nimeni cântând pitpalacii,

Și fetele, prin holde nu mai culeg macii.

 

Se aude în câmp zgomot de motoare,

Meseria de țăran mă tem că moare

Dacă mai vrem, putem crește o floare în salon,

În mici grădini la sat, sau în oraș pe balcon!!!!

Mai mult...

Statu-i mort.

Statu-i mort Vorbește-n șoaptă că te aud Mii de păsări merg în cârd, Și copiii de odinioară nu mai stau în dud Strigă de salvare,statu-i surd. Nu mai e salvare în neam, Ceru-i de culoar bordeaux,se vede de la geam Și se strigă fără cusur, Pământu-i tot sângeriu,statu-i dur. Și oricât de fonetic ai fi fost Crezi că lupta avea rost? Cu caleașca lui de spin zâmbăreț Poți plânge oricât,statu-i glumeț Printre miile de note muzicale N-am auzit niciun sunet ca atare, Ai urlat ca un prost,ai dat duma, Eu sunt statul,n ai prins gluma Vorbesc cu tine democratic, Ca să nu devii tu birocratic, Ce,chiar vrei să știi adevărul? Fii cinstit,mușcă mărul. Tu cu-n măr al doamnei învrăjbirii te liniștești, Că-ți place în păcat să trăiești Eu ca stat îți dau onoarea, Ca mie să-mi oferi darea. Darea mea nu e valuta, E lauda,că ea e bruta, Brutalism cum vrei tu a-l defini, Strigătul sfâșietor corzile vocale îți încetini. Stat drag eu îți urez, Că de rău să te vizez De ale Domnului psalmuri, În suflet îmi sunt balsamuri. Tu cu fum de țigaretă mă sufoci, Ca să mai omori de ale neamului voci, Strigăm cu toți în zare, De a inimii curățare. Tu stat,tu stai degeaba neîncetat, Și cordul mi l-ai sfintecat Hai,mai dă-le țigarete și tort! Prin toate cele de cuviință,statu-i mort.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍