Indeterminare
Sunt cea mai teribilă fiinţă din istorie,
O bestie plină de flăcări şi întunecimi,
De elanuri şi disperări, de eşecuri şi glorie,
Un abis sinistru de mari adâncimi.
Grijile lumii şi incertitudinile toate,
Într-o clipă în mine amuţesc,
Căci din pustiu şi grote nu se mai poate,
Percepe mesaje din peisajul lumesc.
Aş iubi o lume în care criteriu să nu existe,
Să nu fie nici o formă şi nici un principiu,
O lume în care indeterminarea să persiste,
Şi-n care să nu fie moralizat nici un viciu.
Nu voi veni în numele suferinţei niciodată,
Să opresc lumea de la plăceri, orgii sau excese,
Fiindcă viaţa e scurtă şi trebuie consumată,
Şi nu vreau nicidecum să mor la bătrâneţe.
Deci, vreau să beau cupa plăcerii până la fund,
Să plâng, să râd, să strig de bucurie ori disperare,
Să-mi mistui în creier orice fărâmă de gând,
Şi să sfârşesc fericit în propria-mi desfătare.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 1 octombrie 2023
Vizualizări: 672
Poezii din aceiaşi categorie
Forțele răului
Aspectul obosit, se estompează încet sub greutatea zilelor ce nu se mai termină
Și glasul otravitor și teribil, pătrunde în sufletul cu dorința armă mortală să devină
Despărțind sufletul și corpul omenesc pentru viitoarele încercări
Prevalând într-o formă teribilă și grozavă care crează mii de tăceri
Frica grozavă și foarte pătrunzătoare a schimbat bunătatea în cel mai ștrașnic rău pământesc
Durerea aspră și înțepătoare, mă trage ca o ancoră spre fundul mării în care moartea distruge totul omenesc
Și acuma încet, fără motive și cauze vine sfârșitul dureros pe meritul vieții mele
Și acum sunt în sfârșit nebun, care niciodată nu va putea ajunge la cele mai frumoase stele
Fiecare o nouă respirație la sfârțitul zilei este extrem de dureroasă
Dar am făcut alegerea aceasta conștient fără a obține steaua cea mai frumoasă
Am crezut că asta mă va ajuta, să mă ridic din genunchi pentru oprirea nedreptății
Dar alegerea incorectă omoară și te impune să te schimbi în favoarea minorității
Schimbul de la bun spre rău, devine deja o ușurință plăcută cu gustul de câștig
Simt cum bunătatea din mine dispare și răul la fiecare pas mă așteaptă cu undița și cârlig
Și doar o atingere a unui înger pământesc, mă poate opri de la caderea în răutate
Și doar un singur glas plăcut și sincer mă poate duce spre dreptate.
Viața templul timpului
"Viața templul timpului"
Tu inimă din ceasuri
Cu pulsul ticăind
Ce-mi tot pompezi
In timp, secunde-n infinit
Tu inimă din ceasuri
Să-mi ticăi,multe veacuri, multe
Vreau timp,vreau viață
Milenii să-mi ajungă.
20:15
26.04.2024
Florin Ristea
OAMENI
În mine, stau singur, cu sufletul frânt...
În şoapte zidite din ciob de cuvânt,
Oamenii-păsări zburat-au spre cer,
Şi-n soarele roşu, aripile-şi pier...
Şi preţ de o clipă, mă uit cum afară,
La geam ploaia-îmi cade a mia oară,
Cum oamenii-arbori, mâinile-şi frâng -
Spre zei îndurare - către cerul păgân...
Sunt singur, ascuns de sufletul meu.
Un fluviu de gânduri se trece cu greu
De oamenii-stânci ce în cale-i răsar
Zăgaz peste vorbe şi al minţii hotar...
Căci nu pot să zbor, alături de cei
Care trăiesc în umbră de zei.
În ochii mei, miraţi şi senini,
Înoată spre stele oameni-delfini…
Zvâcnet
De mult mă hrănesc cu povara diurnă
păstrând pentru viaţă cuvinte povară
şi plânge prin trupu-mi suflarea amară
şi umbre se nasc peste lumea nocturnă.
În noaptea bătrână mi-e ziua bolnavă,
amurgul mă doare, iar zorii se curmă,
chemările pier în chemarea din urmă,
rămâne doar timpul prin lume zăbavă.
Tăcerea domneşte în visul zburdalnic
şi sumbre imagini în minte veghează
să-ngheţe suflarea rămasă drept pază
a vieţii apuse de-un seamăn prădalnic.
În negru de smoală al nopţii flămânde
zvâcneşte din zare-un fuior de lumină,
un dangăt de clopot în plâns de duzină
aruncă în monştrii din oameni osânde.
Pe firul de viaţă ce-mi stinge trăirea
stau visuri şi demoni să scrie destine,
se zbate să-nvingă doar eu-l din mine,
ca-n noapte lumină să poarte simţirea.
Cine ma aude?
Oh suflet drag ,
Din al meu trup
Un sunet nu mai iese
Fara vorbe am ramas
Chiar de in minte
Romane am de spus ....
Corp de lut am ajuns
Sau asa ma simt ...
Rece, moale si far de viata
Cand glasul impietrit a devenit
Cand strig si nu ma auzi
Cand vorbesc si nu ma asculti
Cand spui ca doar un suflet tanar sint
Si ma renegi
Ma ignori si diminuezi
Crezand ca n-am habar
Ce este viata
In vid plutesc
Vorbele îmi rasuna
Si numai luceferi banlzi ma aud
Si ma alina de la rasarit pana la apus
Caci vorbele sufletului
Nu le aude oricine
Si le citeste numai
Cine ochi are sa vada
Nu știm
Nu știm să prețuim momente fericite,
Trăim prin fantezia romanelor citite,
Eroi cu drame multe și întâmplări fictive,
Ne fascinează mintea și drumul spre suire.
Chiar și-n adolescență trăim prin drama lor,
Și nu găsim soluții, nu cerem ajutor,
Trăim într-o tăcere cu gânduri răvășite,
Și nu ne găsim succesul niciunei reușite.
Nu știm s-avem prieteni și după ani și ani,
Motive sunt multiple: invidie și bani,
De avem o datorie sau ei ne sunt datori,
Findul e haotic, in circ și tărăboi.
Nu știm s-avem nici frați sau alte rude,
Și-n termeni ipotetici ne conservăm în scuze,
Nu ne atacă viruși sau bombe nucleare,
Covidul fantomatic devine nepăsare.
Nu știm să ne iubim părinții îndeajuns,
Și plângem la morminte când ei de mult s-au dus,
Dar lacrimile noastre, regretul ce îl trăim,
Că n-am știut în viață, să spunem că-i iubim.
Forțele răului
Aspectul obosit, se estompează încet sub greutatea zilelor ce nu se mai termină
Și glasul otravitor și teribil, pătrunde în sufletul cu dorința armă mortală să devină
Despărțind sufletul și corpul omenesc pentru viitoarele încercări
Prevalând într-o formă teribilă și grozavă care crează mii de tăceri
Frica grozavă și foarte pătrunzătoare a schimbat bunătatea în cel mai ștrașnic rău pământesc
Durerea aspră și înțepătoare, mă trage ca o ancoră spre fundul mării în care moartea distruge totul omenesc
Și acuma încet, fără motive și cauze vine sfârșitul dureros pe meritul vieții mele
Și acum sunt în sfârșit nebun, care niciodată nu va putea ajunge la cele mai frumoase stele
Fiecare o nouă respirație la sfârțitul zilei este extrem de dureroasă
Dar am făcut alegerea aceasta conștient fără a obține steaua cea mai frumoasă
Am crezut că asta mă va ajuta, să mă ridic din genunchi pentru oprirea nedreptății
Dar alegerea incorectă omoară și te impune să te schimbi în favoarea minorității
Schimbul de la bun spre rău, devine deja o ușurință plăcută cu gustul de câștig
Simt cum bunătatea din mine dispare și răul la fiecare pas mă așteaptă cu undița și cârlig
Și doar o atingere a unui înger pământesc, mă poate opri de la caderea în răutate
Și doar un singur glas plăcut și sincer mă poate duce spre dreptate.
Viața templul timpului
"Viața templul timpului"
Tu inimă din ceasuri
Cu pulsul ticăind
Ce-mi tot pompezi
In timp, secunde-n infinit
Tu inimă din ceasuri
Să-mi ticăi,multe veacuri, multe
Vreau timp,vreau viață
Milenii să-mi ajungă.
20:15
26.04.2024
Florin Ristea
OAMENI
În mine, stau singur, cu sufletul frânt...
În şoapte zidite din ciob de cuvânt,
Oamenii-păsări zburat-au spre cer,
Şi-n soarele roşu, aripile-şi pier...
Şi preţ de o clipă, mă uit cum afară,
La geam ploaia-îmi cade a mia oară,
Cum oamenii-arbori, mâinile-şi frâng -
Spre zei îndurare - către cerul păgân...
Sunt singur, ascuns de sufletul meu.
Un fluviu de gânduri se trece cu greu
De oamenii-stânci ce în cale-i răsar
Zăgaz peste vorbe şi al minţii hotar...
Căci nu pot să zbor, alături de cei
Care trăiesc în umbră de zei.
În ochii mei, miraţi şi senini,
Înoată spre stele oameni-delfini…
Zvâcnet
De mult mă hrănesc cu povara diurnă
păstrând pentru viaţă cuvinte povară
şi plânge prin trupu-mi suflarea amară
şi umbre se nasc peste lumea nocturnă.
În noaptea bătrână mi-e ziua bolnavă,
amurgul mă doare, iar zorii se curmă,
chemările pier în chemarea din urmă,
rămâne doar timpul prin lume zăbavă.
Tăcerea domneşte în visul zburdalnic
şi sumbre imagini în minte veghează
să-ngheţe suflarea rămasă drept pază
a vieţii apuse de-un seamăn prădalnic.
În negru de smoală al nopţii flămânde
zvâcneşte din zare-un fuior de lumină,
un dangăt de clopot în plâns de duzină
aruncă în monştrii din oameni osânde.
Pe firul de viaţă ce-mi stinge trăirea
stau visuri şi demoni să scrie destine,
se zbate să-nvingă doar eu-l din mine,
ca-n noapte lumină să poarte simţirea.
Cine ma aude?
Oh suflet drag ,
Din al meu trup
Un sunet nu mai iese
Fara vorbe am ramas
Chiar de in minte
Romane am de spus ....
Corp de lut am ajuns
Sau asa ma simt ...
Rece, moale si far de viata
Cand glasul impietrit a devenit
Cand strig si nu ma auzi
Cand vorbesc si nu ma asculti
Cand spui ca doar un suflet tanar sint
Si ma renegi
Ma ignori si diminuezi
Crezand ca n-am habar
Ce este viata
In vid plutesc
Vorbele îmi rasuna
Si numai luceferi banlzi ma aud
Si ma alina de la rasarit pana la apus
Caci vorbele sufletului
Nu le aude oricine
Si le citeste numai
Cine ochi are sa vada
Nu știm
Nu știm să prețuim momente fericite,
Trăim prin fantezia romanelor citite,
Eroi cu drame multe și întâmplări fictive,
Ne fascinează mintea și drumul spre suire.
Chiar și-n adolescență trăim prin drama lor,
Și nu găsim soluții, nu cerem ajutor,
Trăim într-o tăcere cu gânduri răvășite,
Și nu ne găsim succesul niciunei reușite.
Nu știm s-avem prieteni și după ani și ani,
Motive sunt multiple: invidie și bani,
De avem o datorie sau ei ne sunt datori,
Findul e haotic, in circ și tărăboi.
Nu știm s-avem nici frați sau alte rude,
Și-n termeni ipotetici ne conservăm în scuze,
Nu ne atacă viruși sau bombe nucleare,
Covidul fantomatic devine nepăsare.
Nu știm să ne iubim părinții îndeajuns,
Și plângem la morminte când ei de mult s-au dus,
Dar lacrimile noastre, regretul ce îl trăim,
Că n-am știut în viață, să spunem că-i iubim.
Alte poezii ale autorului
Vis alb
Mă trezesc uneori plângînd ori râzînd,
la volanul unui literomobil poetic,
ce se alimentează cu poeme, ode, doine,
şi goneşte nebun pe pistele frumosului
trecând printre coline de metafore,
peste dealuri de epitete şi comparaţii.
Navigând prin gropile cuvintelor încrucişate,
acestea mi-au cauzat o pană de inspiraţie.
O repar şi în goana mea aiurită întrec neumanul,
dar sunt oprit de o patrulă a criticilor literari,
care mi-au controlat permisul de geniu nebun,
şi m-au pus să recit poeme din fiola anticonsum.
Am văzut clar cum apar culorile curcubeului,
şi mi-am dat seama că mă găsesc sub influenţa
consumului de poezii.
Ciudat, nu citisem decât câteva gazeluri …
Am fost amendat cu trecerea în a lor critici,
şi mi-a fost ridicat permisul pînă la un nou examen.
Plec bucuros, şi deschid fereastra inimii
căci afară plouă cu muză şi inspiraţie …
Testament
O să rămână după mine,
Când voi pleca la cer râzând,
O casă bătrânească în ruine,
Și-un sac de oase în pământ,
O poză ștearsă și cu sticla spartă,
Cu rama de vechime roasă,
Un nume părăsit pe poartă,
Și-un număr infinit pe casă.
Va mai rămâne poate o-ntâmplare,
Păstrată lângă gard de-al meu vecin,
Un nuc bătrân și-un liliac în floare,
Sub care-am săvârșit un trist destin.
Păcate și mustrări vor fi duium,
Că nu m-am potrivit cu firea lumii,
Ci am băut otrăvuri și parfum,
Și chiar mi-am insultat străbunii.
Să schimb ceva deja e prea târziu,
În cărți, coșciug îmi voi sculpta,
Și-n testament cu lacrimi am să scriu,
Că las uitării toată poezia mea.
Epigrame XII
Existenţă
Din zori şi până seara tot lucra,
Şi-acuma la priveghi discută asistenţa,
- Ce paradox…căci el muncea,
Ca să-şi câştige existenţa.
Soţia
Soţia mea când e nervoasă
Exact un câine cu-a sa pradă
Cu faţa latră furioasă,
Cu fundul parcă dă din coadă.
Unora
Epigrame am scris duium,
Să citiţi pe saturate,
Dar sunt criticat acum,
Că sunt foarte nesărate.
Colegei mele
Colega mea îi mare şahistă,
Să facem o partidă, zi de zi insistă,
Şi am plecat cu gândul să-i dau MAT,
Dar am ajuns cu ea la PAT.
Cuplu zodiacal
El e leu şi ea leoaică,
Astrele-au lucrat pe ei,
Şi au reuşit să-i facă,
Chiar un cuplu…de doi lei.
Soţia
Având o genă mincinoasă,
I-am oferit perfid un măr,
Căci doar aşa mai scot din ea,
Un sâmbure de adevăr.
Discuţii
Între patru ochi cu-a mea consoartă,
Aveam discuţii pe orice temei,
De ieri, după o lungă ceartă,
Purtăm discuţii… doar în trei.
Diagnostic
Medicul i-a confirmat o bănuială,
Are probleme cu calculul renal,
Însă eu susţin mai cu sfială,
Că problema e… cu cel mental.
Unui critic
Critic dacă este,
Nu-i mare poveste,
Dar mă înfior,
Că-i şi bârfitor.
Soţiei avocat
Un cuplu perfect, ideal
Cu el şcolit, înaltă clasă,
Cu ea, ce judecă la tribunal,
Dar jură strâmb acasă.
Furtună
Se întunecă cerul deodată,
Geamul sub tunet trosnește,
Fulgere încep să străbată,
Și focul din arbori țâșnește.
La sânu-mi, iubito, hai vino,
Te-ascunde de tunet și foc,
Vântul cântă rock și latino,
Se dezlănțuie frunze în joc.
Vine urgia, dezastru prevăd,
Puhoaie se strâng jos în vale,
Haide, iubito, afară-i prăpăd,
Ne-ascundem sub pătura moale.
Ploaia ne bate cu ură în geam,
Iar vântul mai strașnic devine,
Nu-mi pasă acum de-ar fi uragan,
Sub pătură ne e cald și e bine.
E ziuă, și afară, parcă e noapte,
Și fulgeră încontinuu, și tună...
Iubita-mi alint cu săruturi și șoapte,
Și veșnic aș vrea să fie furtună.
Prea mulţi Doamne …
Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,
Călăuzele tărâmului veşnic au sosit,
Urlete se sparg în negrele bolţi,
Şi ura erupe din toţi cei ce-au iubit.
Lacrimi amare Doamne, prea multe lacrimi,
Ochii se îneacă în oceanul amar,
Nebunia muşcă cu răutate din patimi,
Cade agonic ultima picătură-n pahar.
Prea mulţi Doamne, tineri prea mulţi,
Pe morminte şi biblii au călcat apăsat,
Din cruci şi icoane spre infern au făcut punţi,
Peste care păşesc c-un triumf spulberat.
Suferinţă Doamne, prea multă suferinţă,
Durerea a ajuns un simţ prea banal,
Trupuri chircite se desprind de fiinţă,
Calvaru-i Pământ, iar Pământu-i calvar.
Prea mulţi Doamne, prea mulţi copii,
Cad ca grâul necopt sub o coasă turbată,
Casele sunt pline de tinere stafii,
Ce-şi petrec copilăria în noapte cu familia toată.
Prea multe Doamne, prea multe păcate,
Trimite-Ţi Fiul să le culeagă spăşit,
I-om face coroană din spini şi-o să-I punem în spate,
Crucea pe care vom scrie că L-am iubit.
Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,
În fiece casă e doliu, lacrimi, suferinţă,
Opreşte moartea şi iartă-ne pe toţi,
Mai dă-ne o şansă şi multă credinţă.
Epigrame I
Deoarece și Epigrama este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren, am decis să postez unele dintre cele pe care le-am scris in mai multe calupuri: Epigrame I, II, III șamd
Competiție sportivă la guvern
S-a înscris mai tot guvernul,
Dintre ei, mulți se disting,
Într-un sport ce-și are genul,
Între judo și curling.
Geamgiul ocupat
Un geamgiu de primă clasă,
De fapt cel mai bun din breaslă,
Mi-a promis că-mi vine acasă,
Doar când are o fereastră.
Amicei mele
Amica mea-i cofetăreasă,
Şi lângă ea sunt deprimat,
Când ieșim ziua din casă,
Îmi cere să fiu... Diplomat.
La omul sărac nici boii nu trag
Amicul meu sărac de piere,
A creat senzație,
Căci alergând după avere,
Are acum... lux-ație.
Divorț
S-au despărțit fără de milă,
Dup-o relație instabilă,
Căci figurau în catalog,
Ea oloagă... el olog.
Boală
Amicul meu economist,
A intrat subit in boale,
Căci la controlul de la fisc,
I-au găsit... fracturi fiscale.
Cadou
Mi-a dat un spaniol vedetă,
O pălărie șmecherească,
Dar era scris pe etichetă,
Că originea-i... e Bască.
Soția mea
Coca, e a mea regină,
De oboseală cade frântă,
Cred că numele-i de vină,
Fiindcă zilnic... se frământă.
Metamorfoză
Doi elefanți din preistoric,
Fiind în starea lor de rut,
S-au certat prea euforic,
Iar cel mai slab a zis: Ma-mut!
Cearta
Vecinul meu tâmplar vestit,
S-a certat cu-a mea mătușă,
Şi-a doua zi m-am pomenit,
C-un scaun... făcut la ușă.
Vis alb
Mă trezesc uneori plângînd ori râzînd,
la volanul unui literomobil poetic,
ce se alimentează cu poeme, ode, doine,
şi goneşte nebun pe pistele frumosului
trecând printre coline de metafore,
peste dealuri de epitete şi comparaţii.
Navigând prin gropile cuvintelor încrucişate,
acestea mi-au cauzat o pană de inspiraţie.
O repar şi în goana mea aiurită întrec neumanul,
dar sunt oprit de o patrulă a criticilor literari,
care mi-au controlat permisul de geniu nebun,
şi m-au pus să recit poeme din fiola anticonsum.
Am văzut clar cum apar culorile curcubeului,
şi mi-am dat seama că mă găsesc sub influenţa
consumului de poezii.
Ciudat, nu citisem decât câteva gazeluri …
Am fost amendat cu trecerea în a lor critici,
şi mi-a fost ridicat permisul pînă la un nou examen.
Plec bucuros, şi deschid fereastra inimii
căci afară plouă cu muză şi inspiraţie …
Testament
O să rămână după mine,
Când voi pleca la cer râzând,
O casă bătrânească în ruine,
Și-un sac de oase în pământ,
O poză ștearsă și cu sticla spartă,
Cu rama de vechime roasă,
Un nume părăsit pe poartă,
Și-un număr infinit pe casă.
Va mai rămâne poate o-ntâmplare,
Păstrată lângă gard de-al meu vecin,
Un nuc bătrân și-un liliac în floare,
Sub care-am săvârșit un trist destin.
Păcate și mustrări vor fi duium,
Că nu m-am potrivit cu firea lumii,
Ci am băut otrăvuri și parfum,
Și chiar mi-am insultat străbunii.
Să schimb ceva deja e prea târziu,
În cărți, coșciug îmi voi sculpta,
Și-n testament cu lacrimi am să scriu,
Că las uitării toată poezia mea.
Epigrame XII
Existenţă
Din zori şi până seara tot lucra,
Şi-acuma la priveghi discută asistenţa,
- Ce paradox…căci el muncea,
Ca să-şi câştige existenţa.
Soţia
Soţia mea când e nervoasă
Exact un câine cu-a sa pradă
Cu faţa latră furioasă,
Cu fundul parcă dă din coadă.
Unora
Epigrame am scris duium,
Să citiţi pe saturate,
Dar sunt criticat acum,
Că sunt foarte nesărate.
Colegei mele
Colega mea îi mare şahistă,
Să facem o partidă, zi de zi insistă,
Şi am plecat cu gândul să-i dau MAT,
Dar am ajuns cu ea la PAT.
Cuplu zodiacal
El e leu şi ea leoaică,
Astrele-au lucrat pe ei,
Şi au reuşit să-i facă,
Chiar un cuplu…de doi lei.
Soţia
Având o genă mincinoasă,
I-am oferit perfid un măr,
Căci doar aşa mai scot din ea,
Un sâmbure de adevăr.
Discuţii
Între patru ochi cu-a mea consoartă,
Aveam discuţii pe orice temei,
De ieri, după o lungă ceartă,
Purtăm discuţii… doar în trei.
Diagnostic
Medicul i-a confirmat o bănuială,
Are probleme cu calculul renal,
Însă eu susţin mai cu sfială,
Că problema e… cu cel mental.
Unui critic
Critic dacă este,
Nu-i mare poveste,
Dar mă înfior,
Că-i şi bârfitor.
Soţiei avocat
Un cuplu perfect, ideal
Cu el şcolit, înaltă clasă,
Cu ea, ce judecă la tribunal,
Dar jură strâmb acasă.
Furtună
Se întunecă cerul deodată,
Geamul sub tunet trosnește,
Fulgere încep să străbată,
Și focul din arbori țâșnește.
La sânu-mi, iubito, hai vino,
Te-ascunde de tunet și foc,
Vântul cântă rock și latino,
Se dezlănțuie frunze în joc.
Vine urgia, dezastru prevăd,
Puhoaie se strâng jos în vale,
Haide, iubito, afară-i prăpăd,
Ne-ascundem sub pătura moale.
Ploaia ne bate cu ură în geam,
Iar vântul mai strașnic devine,
Nu-mi pasă acum de-ar fi uragan,
Sub pătură ne e cald și e bine.
E ziuă, și afară, parcă e noapte,
Și fulgeră încontinuu, și tună...
Iubita-mi alint cu săruturi și șoapte,
Și veșnic aș vrea să fie furtună.
Prea mulţi Doamne …
Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,
Călăuzele tărâmului veşnic au sosit,
Urlete se sparg în negrele bolţi,
Şi ura erupe din toţi cei ce-au iubit.
Lacrimi amare Doamne, prea multe lacrimi,
Ochii se îneacă în oceanul amar,
Nebunia muşcă cu răutate din patimi,
Cade agonic ultima picătură-n pahar.
Prea mulţi Doamne, tineri prea mulţi,
Pe morminte şi biblii au călcat apăsat,
Din cruci şi icoane spre infern au făcut punţi,
Peste care păşesc c-un triumf spulberat.
Suferinţă Doamne, prea multă suferinţă,
Durerea a ajuns un simţ prea banal,
Trupuri chircite se desprind de fiinţă,
Calvaru-i Pământ, iar Pământu-i calvar.
Prea mulţi Doamne, prea mulţi copii,
Cad ca grâul necopt sub o coasă turbată,
Casele sunt pline de tinere stafii,
Ce-şi petrec copilăria în noapte cu familia toată.
Prea multe Doamne, prea multe păcate,
Trimite-Ţi Fiul să le culeagă spăşit,
I-om face coroană din spini şi-o să-I punem în spate,
Crucea pe care vom scrie că L-am iubit.
Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,
În fiece casă e doliu, lacrimi, suferinţă,
Opreşte moartea şi iartă-ne pe toţi,
Mai dă-ne o şansă şi multă credinţă.
Epigrame I
Deoarece și Epigrama este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren, am decis să postez unele dintre cele pe care le-am scris in mai multe calupuri: Epigrame I, II, III șamd
Competiție sportivă la guvern
S-a înscris mai tot guvernul,
Dintre ei, mulți se disting,
Într-un sport ce-și are genul,
Între judo și curling.
Geamgiul ocupat
Un geamgiu de primă clasă,
De fapt cel mai bun din breaslă,
Mi-a promis că-mi vine acasă,
Doar când are o fereastră.
Amicei mele
Amica mea-i cofetăreasă,
Şi lângă ea sunt deprimat,
Când ieșim ziua din casă,
Îmi cere să fiu... Diplomat.
La omul sărac nici boii nu trag
Amicul meu sărac de piere,
A creat senzație,
Căci alergând după avere,
Are acum... lux-ație.
Divorț
S-au despărțit fără de milă,
Dup-o relație instabilă,
Căci figurau în catalog,
Ea oloagă... el olog.
Boală
Amicul meu economist,
A intrat subit in boale,
Căci la controlul de la fisc,
I-au găsit... fracturi fiscale.
Cadou
Mi-a dat un spaniol vedetă,
O pălărie șmecherească,
Dar era scris pe etichetă,
Că originea-i... e Bască.
Soția mea
Coca, e a mea regină,
De oboseală cade frântă,
Cred că numele-i de vină,
Fiindcă zilnic... se frământă.
Metamorfoză
Doi elefanți din preistoric,
Fiind în starea lor de rut,
S-au certat prea euforic,
Iar cel mai slab a zis: Ma-mut!
Cearta
Vecinul meu tâmplar vestit,
S-a certat cu-a mea mătușă,
Şi-a doua zi m-am pomenit,
C-un scaun... făcut la ușă.