Urare la aniversarea iubirii

Zi de zi gonim

Uitând sa ne luăm

Pauză de suflet,

Răgaz sa visăm.

Ne mândrim cu scopuri,

Rău-l acceptăm

Și salvăm Pământul

Fără să luptăm!

Căci uităm să cerem

Și uităm să dăm

Libertății noastre

Dreptul s-o purtăm!

Ne taiem din aripi

Uitând să zburăm!

Visele le ascundem,

Și le-abandonăm!

 Zi de zi ne rupem

Inima-n bucăți

Și o vindem ieftin

Chiar si fara pret!

Te-aș bea

Acum ca pe-un pahar

Cu vin!

Să mă îmbăt, 

Să uit..

Și să mă pierd

în gustul tău!

Măcar puțin…

J.B.

Mi-a spus bunica o poveste

Așa cum spune pe-nserat,

Povestea celor patru fete

Si-a marelui An-Impărat.

Cum au rămas fără de mamă,

Fără soție..tatăl lor,

Sperând mereu,de bună seamă,

S-aline timpul acest dor.

Crescura toate,flori și zâmbet,

Frumoase,mândre,niște zâne,

Ca patru sferturi dintr-un suflet,

Cu zile rele,zile bune…

Ei,sunt prințesa albă.Iarna.

Aduc ghețuș și frig și ger,

Aduc copiilor zăpada,

Dar și Crăciunul Sfânt din cer.

Mi-s dragi poveștile la foc,

Cu pâine coaptă și ceai cald,

Când cern omătul ca-ntr-un joc

Și-mbrac pământul tot în alb..

Eu,Primăvara,vă zâmbesc!

Cu ghiocei și toporași,

Sparg gheața groasă și răzbesc,

Cântând cu glas de îngeraș.

Vă înfloresc gradinile,

Scot iarba verde din pământ,

Mă-nalț spre cer cu rândunele,

Natura s-o trezesc…zburând…

Eu,Vara mă numesc…și pot

Saduc zile mai lungi,cu soare,

Maci înfloriți și mult grâu copt,

Păduri cu susur de izvoare.

Vă pregătesc marea de baie

Si munții verzi de drumeții.

Când e prea cald,v-aduc răcoare

Si ploaie-n serile târzii.

Cercei…îmi pun cireșe,..mii,

Mijlocul..mi-l încing cu flori,

În păr… am râuri străvezii

Ce-mi curg în stele albe-n zori.

Eu..vin la voi cu coșul plin,

Sunt Toamna,cea îmbelșugată,

V-aduc legume,fructe,vin,

Deși..sunt cea mai mică fată!

Cu toate astea,mai mereu,

Din ochii voștri lacrimi curg

Și simt că sufletul vi-i greu

Când frunze cad și păsări fug…

Și noi și tata vă iubim,

Cu gânduri bune-n ploi de zâmbet

Și viaț-am vrea să v-o sfințim

Cu pulbere de rai prin suflet.

Povestea…n-are un sfârșit,

Dar fiecare-l poate scrie!

Așa cum..poate,l-a simțit,

Sau…cum de la bunica-l știe!

JB

Prizonieri într-o lume nebună,

Între ziduri din vorbe de plumb,

Sugrumati de credințe păgâne,

Îmbrăcate-n culori,fluturând .

Rătăcim ,căci speranța ni-i frântă,

Printre leșuri de vise târzii,

Căci ne temem de viață,de luptă

Și murim câte-un pic,zi de zi!

Prizonieri chiar în viețile noastre

Ne mințim că suntem încă vii,

Însă frica ne-mpunge in coaste,

Și ne lasă în suflett pustii!

Prizonieri într-o lume nebuna,

Între ziduri din vorbe de plumb,

Sugrumati de credințe păgâne,

Îmbrăcate-n culori,futurând.

JUSTINA BUTAROIU

Ești pâinea mea ,ești vinul,

Ești ploaia ,ești seninul,

Ești apa ce-mi dă viată!

Ești cerul,dimineață!

Miros de primăvară

Și-un dor…ce mă-nfioară!

Ești visul ce-mi veghează

Iubirea,când sunt trează!

Te simt în tot și-n toate,

Aproape și departe!

Ești somnul,esti trezirea!

Ești clipa, nemurirea!

Esti fericirea,chinul!

Dulceața si veninul!

Ești raiul ,după iad!

Ești piatra mea...de jad!

Aș vrea să-ți spun ,femeie,

Acum,de ziua ta,

Când vei zări Lumina,

Gonește către Ea!!!

Sădește-n tine gânduri

Ce nasc povești frumoase,

Zâmbește și trăiește

Doar clipe luminoase!!!

Parfum de flori de câmp

Să-ți curgă-n râul vieții,

Să te trezești dansând

Pe roua dimineții!

Împodobește-ți părul

Cu vise și iubire

Și pleoapele-ți pudrează

Cu praf de fericire!!!

Din cauză de suflet mă scufund

Tot mai adânc, încet desprins de realitate

Mă-neacă dragostea ce-n inimă ascund

Tras pân’ la fund de o speranță și un poate

Din cauză de suflet totu-i strâmb

Departe caut să-l aduc cât mai aproape

Cărarea-mi umblă amețită spre amurg

Orbind  din cauză de suflet se abate

Din cauză de suflet nu m-ajung

Caut pământ cu rădăcinile-mi uscate

Pierind din mine frunza verde nu mai sunt

 S-au veștejit lipsindu-mi zâmbetele toate

Din cauză de suflet am să curg

Topit de dor lacrima fuge-n ploi sărate

Neauzite râuri varsă din cuvânt

O marea tristă de tăceri adânc săpate

Ajung din cauză de suflet absentând

Uitând prezentul în trecut mâine-i un poate

Să mai respir am să mai pot aer visând

Vibrând pe buzele ce tremură cu șoapte

Stau lângă ea de ceva vreme,

Și îmi aduce liniște și pace,

Ne înțelegem și prin semne,

De asta o iubesc, pe Marce

Prin versuri, ne cântăm iubirea,

Și dragostea ce este între noi,

Nu știm să definim ce-i fericirea,

Dar cred că e în casă la noi doi

N-am fost feriți de supărări,

Și vorbe spuse la mânie,

Dar le-am luat ca încercări,

Și n-am purtat vreo dușmănie

Acum când stăm și numărăm,

Anii ce ne-au furat tinerețea,

Am vrea pe voi să vă-ntrebăm?

Poți tânăr să rămâi, cànd vine..bătrânețea!?

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Beatitudinea îmi prelinge dulce în interiorul sufletului meu, iar a mea trăire devine clipa veșnică a fericirii  

Căci a ta ființă ma învăluiește în cele mai grațioase roduri a paradisului,  vibrațiile inimii tale calde și a ei întruchipare în binecuvântare 

Glasul inimii mele întunecoase îmi mărturisește că ar trebui să-mi pun capăt vieții și că nu ar trebui să mai sper, dar divinitatea ta mă călăuzește spre un nou destin, unde până și inimile zboară spre un nou infinit

Și nu, nu spre cerul suferinței ci pe piedestalul credinței 

Acolo unde dragostea arde cu foc, inimile iubesc cu rost  Într-un rai al nostru care nu e de prisos, unde inimile se înalță mai repede decât deznădejdea 

Pe un piedestal viu al iubii eterne, unde doar tu îngerul meu m-ai învățat să iubesc umil și ceresc  

Iar acum dăinuiesc în a ta iubire pură, trăind aici pe pământ ca într-un rai ce ne aparține

    Voi fi azi, sau voi fi mâine?
    Vei pleca, sau vei rămâne?
    Tu doar să știi că sunt aici,
    Așteptând să te decizi...
    
    Dacă azi, acum, vei râde,
    De iubirile ce-s crude,
    O să râdem împreună,
    Și-o să fie o zi nebună...
    
    Dacă mâine fi-vei-ntunecată,
    Eu voi sta la judecată,
    Fără vină, în tăceri,
    Fi-voi doar ecoul zilelor de ieri...
    
    Pot fi blând, sau pot fi aspru,
    Și tăiș de ciob de astru,
    Spune-mi doar ce vrei să fiu:
    Nor sau soare-n zor de zi...
    
    Spune-mi dacă vrei lumină,
    Ori amurg, ori lună plină?
    Voi fi ori 'nalt, ori hău adânc,
    Ori, la urmă, doar cuvânt…

Trec zilele prin viață ca o adiere. 

Azi suntem aici, mâine poate nu. 

Ne facem planuri, ne grăbim, ne supărăm... lăsând semne

Și uităm cât de repede se poate rupe firul...

Nu știm care îmbrățişare e ultima, 

Care vorbă va rămâne de suflet cusută

Care zâmbet îl vom pierde din priviri,

Care poveste, în orice clipă, de uitare va fi răpusă...

Trec zilele...sunt încă tânără, anii nu mă trădează 

Trec zilele... absent fiind ai rămas peste tot

În suflet, în minte, în ganduri, în vise

Trec zilele și din inimă, nu știu de tot...să te scot.

Caldura corpului tău ma arde,

Dorința creste mai mare,

Mâinile se plimba orbește pe mine

Facandu ma sa stresar.

 Inima îmi arde în interior,

Pielea pe exterior,

Duși de val spre marele abis,

Strălucește sudoarea ca oglinda în lumina.

 Ne am îndrăgostit unu de altu,

De inima, trup și suflet,

 Sufocantul aer nu se lasă,

Un obstacol între noi,

 Iar caldura arzătoare.

Ne iubim ca doi nebuni,

Ce demult nu sau văzut!