Tu nu-mi poti spune niciodata-Nu-

Tu ești corabia ce mă poartă pe valurile vieții,

Ești raza născută în zorii dimineții,

Ești aripa ce mă ridica-n zbor,

Ești steaua ce-mi hrănește visul,

Mantia ce-mi încălzește inima,

Daca te-ai pierde,cuprinde-m-ar abisul,

Și viața mea s-ar transforma în nor..

Ramai,te rog,pan' la finala clipa,

Când eu,sau tu,ne-om ridica în zbor,

Spre cerul ce ascunde necuprinsul..

Sunt tristă din vina ta,

Ar fi trebuit să te urăsc că nu m-ai căutat, deși nu pot,

Poate ești fericit cu altcineva iar eu tânjesc după tine,

Poate am să încerc să te uit, deși nu reușesc, sigur tu m-ai uitat.

Degeaba mai sper reîntâlnirea noastră,

Mă întreb oare am fi fericiți amândoi Dacă nu s-ar fi băgat nimeni între noi?

Ce viitor ne așteaptă de acum înainte?

Sau mai bine lasă nu vreau să știu.

Timpul vindecă rănile, oare așa o fi?

Dacă nu suferi tu, sufăr eu pentru noi,

Că nu am apucat să ne cunoaștem mai bine,

Și nu am îndrăznit să îți spun ce simt pentru tine.

Tu ești important pentru mine și îmi doresc să îți fie bine chiar dacă nu ești cu mine,

Sufăr in tăcere și prefer să mă izolez,

Decât să rănesc persoane dragi mie.

Luna mă hipnotizează

Cea plină mă ține trează 

Și-mi dă energie

Totul pare o nebunie

De ce Luna mă afectează?

Povestea ei mă fascinează 

Când e pe cer am vise ciudate

Care rămân în noapte

Uneori vreau să fiu Luna

Magică ca întotdeauna

Care-și așteaptă Soarele

Strălucitor ca stelele.

Când o să-mi întâlnesc 

Sufletul meu pereche nebunesc

Sub lună vreau să mă sărute 

Și să-mi ofere senzații plăcute.

Respir sigur, dar sufăr în doi.
Deschid ochii… și sunt goi…
Nu au strălucire să privească
Nimicul din singurătatea ce mă înconjoară.

Adorm sigur, dar visez la noi doi,
Deschid ochii…. și sunt moi…
Nimicul, dansând îi înconjoară,
Iar pe obraz rămâne doar o urmă amară…

Iubesc singur, nu suntem noi doi,
Deschid sufletul…dar simt război…
Tropode ce scârțâie ușa de metal ruginită,
A inimii mele lăsată să moară sigură.

Un an deja sunt singur, un an plin de trecut,

Înadușit de gînduri, de’un chip necunoscut.

În geam străbate luna, și chipul cel de dor,

El îmi apare’ntruna, șimi spune c-o să mor.

Si fața i se schimbă, în fiecare noapte,

Si-n fiecare noapte iar mă înnec în șoapte.

Cuvintele-i sunt pline, de jale și de dor,

Si-n fiecare noapte, iar spune c-o să mor.

Au mai ramas trei zile, și atunci o să’nțeleg,

O să îl iau cu mine, de mine o să-l leg.

O să îl țin aproape,  pe malul lin de mare,

Si printre mii de șoapte, o să îl văd cum moare.

O să-l cuprindă marea, în valuri o să-l ea,

O să-l ridice-n ceruri, o să îl facă stea.

Si fiecare noapte, pe cer cu nici un nor,

O să apară steaua, să-mi spuna c-o să mor. 

E pustiu iubitule pe strada,
Ploua marunt,e frig afara!
Auzi? Cum plange o vioara..
Prin ea canta toamna suparata.
Si e frig,si frunze cad
Soarele parca a decedat
Vantul mangaie lanurile pustii
Of toamna nu credeam c-o sa mai vii!

In suflet se strang dureri inferne
De dor si dragoste sufletul imi cere
Sa te mai rog cum te rugam candva:
Mai spune-mi o singura data ca sunt a ta!
E toamna tarzie iubitule si..
Nu ai venit!
Doar toamna si cu mine stim cat am suferit...

Cand ai sa-mi iesi in cale iar,

Sa nu spui nici o vorba

Doar,

Sa te apropii-ncet,tacut

Sa regasim intr-un sarut

Trecutu-ntreg...

Uitand de noi

De toti uitati,

Si sa ramanem astfel dusi

Ca in -Sarutul-lui Brancusi.

Cuvantul e si lege 

Si putere.

El poate fi si bucurie

Si durere.

Cuvantul scris pe foaie

Sau poate doar rostit

E un refren,

Ce poate fi oricand,

Magie-sau blestem.

Sa nu lasam cuvintele sa fie punte de separare a sufletelor.